51,246 matches
-
legături cu emanciparea gândirii religioase nu sunt o ipoteză hazardată. Vom reveni asupra acestui subiect. Acum cca 90 000 de ani, atenția acordată morților a devenit evidentă, deși nu știm cât de răspândită. Pentru Încă 50 000 de ani exemplele cunoscute provin din peșteri, dar acest lucru nu arată decât faptul că peșterile conservă, În timp ce trupurile depuse În exterior tind să se risipească (Leroi-Gourhan, 1964). Persoane de ambele sexe și de orice vârstă sunt Înmormântate În gropi sau sub grămezi de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dată și În aceeași regiune (Montignac), un tânăr a fost Înmormântat Într-o groapă mare, ocupată pe jumătate de scheletul descompus al unui urs brun. Totul era acoperit de pietre mici și mari. Din păcate, săpăturile nu au fost făcute cunoscute În detaliu, deci trebuie să fim rezervați În privința asocierii omului cu animalul. Totuși, am menționat situl pentru că, În acest context, ursul a fost un subiect de interes irezistibil pentru unii cercetători; mai ales ursul de peșteră, marele urs dispărut, care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
000 și 35 000 de ani Î.Hr., iar cercetătorii Încă discută dacă este vorba de o evoluție indigenă sau de o imigrare a unor popoare și tipuri fizice exotice. Avem de-a face cu evoluții intermitente În liniile deja cunoscute, cu o multitudine de inovații mărunte regionale și locale. În același timp, asistăm chiar la explozia unui fapt cultural, care continuă, pe bună dreptate, să uimească și care creează impresia, oarecum falsă, a unei documentări arheologice mult mai bogate, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de altfel imposibile, cu leptoliticul european, cu atât mai mult cu cât Înhumarea coexista cu episoade de incinerare, rezervată poate femeilor, după cum În Moravia, la aceeași dată, incinerarea era rezervată copiilor: este vorba despre cele mai vechi cazuri de incinerare cunoscute. S-au găsit dovezi că, douăzeci de mii de ani mai târziu, În Australia, se practica deformarea artificială a capului. E posibil să fi fost implicată religiozitatea. În Orientul Apropiat, cu 12 000 Î.Hr., vânătorii-culegători, tot mai sedentari, acordă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de hrană; capre sălbatice; păsări răpitoare. Aripi ale prădătoarelor și capete ale caprelor adunate Într-o depunere rituală Într-un sit irakian din jurul anului 9 000 Î.Hr. (Zawi Chemi Shanidar) constituie ceea ce ar putea fi cea mai veche „jertfă” cunoscută. Asia Occidentală ajunge să constituie În sine o mare provincie, caracterizată timp de multe milenii de o comuniune aparte Între religie și societate. Nu este rară manipularea morților după rituri În mai multe faze, care cuprind trepanația craniană și decapitarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
rânduri În sculpturi, ca procreatoare, stăpână pe tron, stăpână a leoparzilor. Studii foarte recente au scos la iveală faptul că pe altare se desfășurau sacrificii sângeroase și că uneori se vărsa chiar sânge omenesc. Mai la est, Asia Centrală este puțin cunoscută, dar În Kashmir, În neolitic, se Întâlnesc Înhumări rituale ale unor câini, lupi și berbeci Împreună cu stele sculptate, Încrustate pe suprafețe de detritus și nisip, fiind probabil pietre comemorative (cca 3 000 Î.Hr.). În China s-au descoperit Înhumări
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Acest zeu fusese deja identificat cu Raxe "Ra", În forma compozită Amon-Raxe "Amon-Ra", aceasta fiind paralelă cu alte forme În care diferite divinități fuseseră identificate cu Ra. Însă acum i se adaugă În mod regulat titlul de „Rege al zeilor” (cunoscut deja din Regatul de Mijloc) și ocupă o poziție nu atât mitologică, cât mai ales politică. Amon este o divinitatea care Întră târziu În scenă, la fel ca cetatea al cărei patron este, dar de acum Încolo Își va Îmbogăți
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Horus" și Suti2, se adresează zeului numindu-l „mamă binefăcătoare a zeilor și a oamenilor”, cu un limbaj plin de Încredere și recunoștință care nu datorează nimic teologiei oficiale. În această direcție se formează, chiar spre sfârșitul dinastiei, cel mai cunoscut text religios din literatura egipteană, Imnul lui Aton1 - „soarele” În sens fizic, spre deosebire de Raxe "Ra", „soarele” mitologic -, care constituie „Învățătura” predicată de suveranul Amenofis al IV-lea Akhenaton. Deja În Îndrumările lui Ani se afirmase fără prea mare emfază că
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îngădui să-mi dăuneze greșelile mele cele multe. Eu sunt un om care Își uită Îndatoririle. Sunt o persoană fără minte, care Își petrece ziua urmându-și gura, ca vițelul după iarbă (Anast. II, 10,14-11,2). Cazul cel mai cunoscut este cel al unei persoane care povestește pe o stelă cum a fost pedepsită de „Piscxe "Pisc"”, care a orbit-o pentru o vină de-a sa, și cum i-a redat vederea În urma penitenței. Ecouri ale acestei călduri și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sud de Nippur); zeul Meslamta’ea/Nergalxe "Nergal" (Kutha, În regiunea Accad). c) Cea mai veche religie semită din Mesopotamia (akkadiană) Sunt multe aspecte ale celei mai vechi religii semite din Mesopotamia, numită akkadiană, care sunt mai puțin articulate, deși cunoscute concret din punctul de vedere al atestării. Ne referim În special la panteonul semitic mesopotamian din perioada presargonică (de la Începuturi până la sfârșitul lui 2 334 Î.Hr.) și sargonică (2 334-2 154 Î.Hr.), adică pornind de la Începuturile atestării pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la panteonul semitic mesopotamian din perioada presargonică (de la Începuturi până la sfârșitul lui 2 334 Î.Hr.) și sargonică (2 334-2 154 Î.Hr.), adică pornind de la Începuturile atestării pentru a ajunge În perioada neosumeriană. Panteonul antic semit ni se face cunoscut aproape exclusiv prin intermediul onomasticii semite, prin care aflăm atât numele divinităților venerate (cel puțin 76)1, cât și ceea ce se spune despre ele (epitetele): cel puțin 32 pentru perioada presargonică și 160 pentru cea sargonică 2. Observăm imediat că multe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
iar Marea, pe mama sa, Pământul, tot pentru a obține puterea asupra cetății Dunnu). Textul continuă În mod asemănător cu alte perechi divine, până la cea de-a șaptea. c) „En¿ma eliș” Celxe "Cel" de-al doilea text este foarte cunoscut. Este vorba despre vestitul mit babilonian al lui En¿ma eliș („Când sus”), care poate fi datat la sfârșxe "Marduk"itul mileniului al II-lea Î.Hr. Mitul mai poartă și titlul de „Poemul creației” sau alte titluri asemănătoare, pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aluzie În mod clar la munca agricolă a mesopotamienilor și la cea adiacentă, de construire și Întreținere a canalelor de irigație, care presupuneau de multe ori mutarea unei mari cantități de pământ dintr-o zonă În alta: situația istorică bine cunoscută a activităților agricole ale locuitorilor Mesopotamiei este transferată mitologic În vremea În care zeii, neputând Încă dispune de munca omului, trebuiau să se comporte ei Înșiși ca și cum ar fi fost oameni. În prima etapă a vieții lor, toți zeii cerești
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de Adonisxe "Adonis"), cunoscut din diferite izvoare ca iubit și soț al zeiței Inanna/Iștarxe "Iștar", prezentat uneori și ca rege În Uruk. Inanna/Iștarxe "Iștar" este deci Înlocuită de Dumuzixe "Dumuzi"/Tammuzxe "Tammuz". Dar și dispariția acestuia din urmă, cunoscut ca patron al turmelor, provoacă tulburare pe pământ. Pentru a rezolva și această problemă, intervine Geștinanna, sora lui Dumuzixe "Dumuzi"/Tammuzxe "Tammuz", conform unor izvoare sumeriene. De aici se Înțelege că nici Dumuzi nu rămâne pentru totdeauna În infern, pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de epitete akkadiene și exclude În mod normal și bogata mărturie a onomasticii personale, cercetătorul finlandez K. Tallqvist a listat circa 2 400 de nume divine În lucrarea sa din 1938, Akkadische Götterepitheta. Textele, În continuă creștere, ne fac mereu cunoscute nume divine noi (sau epitete care pot părea divinități propriu-zise). Multe nume divine din registrele menționate sunt doar diferite denumiri ale aceleași zeități, adică epitete divine personificate și devenite astfel divinități aparente. În En¿ma eliș (sfârșitul tab. VI și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu lut: zeul șilumț și omul șawșlumț să fie amestecați Împreună În lut. În zilele care vor urma vom putea auzi șbătaiaț tamburului! Prin mijlocirea cărnii zeului, să fie șîn omț un eddimu: acesta să-i facă omului viu șbalÚuț cunoscut semnul șittuț: pentru a nu-l uita, să existe eddimu! Crearea efectivă a omului este povestită fără adăugări semnificative pe tab. I, 218 sqq., unde este dat și numele zeului ucis pentru a da viață omului: WE-ila sau PE-ila sau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
categorii: 1) cei dedicați propriu-zis cultului, Împărțiți În 19 subcategorii, dintre care prima era en/enu(m); 2) ghicitorii, Împărțiți În nouă subcategorii, dintre care cea mai importantă era barûm; 3) descântătorii, Împărțiți În șase subcategorii, dintre care cea mai cunoscută era ³șipu(m). După cum se observă din cadrul organizatoric sacerdotal, În cultura mesopotamiană nu aparțineau sistemului religios practic doar cei care Îndeplineau ceremoniile de la templu, ci și cei care se ocupau cu riturile divinatorii și magice. De asemenea, În Mesopotamia un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Nuzi, datate În a doua jumătate a mileniului al II-lea Î.Hr. Acestea conțin nume din panteonul hurrit pe care le raportează, În unele cazuri, la zeitățile din panteonul mesopotamian. De exemplu, se pare că zeița Îalaxe "S#ala", cunoscută ca soție a zeului akkadian al fenomenelor atmosferice Adadxe "Adad" (Ișkurxe "Ișkur"), precum și a zeului semit occidental Daganxe "Dagan", ar fi de origine hurrită. Zeița hurrită Naparbixe "Naparbi" era venerată În Assurxe "Assur"; Șaușka, În schimb, era venerată la Ninive
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Hattușaș, Arinnaxe "Arinna" și Zippalanda, dobândesc un rol central În cultul statului hitit: În fruntea panteonului este plasat zeul din ¾atti al furtunii, hititul Tar¿un(t)axe "Tarh~un(t)a" și zeița Soarexe "Soare" de la Arinna, hatica Wurușemu, cunoscută și cu numele de Arinniti. Cele două divinități, probabil autonome la origine, au fost unite În gândirea religioasă a hitiților de o legătură de familie și au devenit cuplul divin prin excelență; acestora două li se alătură, ca fiu al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
șeștiț În pământ Împreună EREȘ.KI.GAL, mama ta, vino dimineață la sărbătoarea ta (KUB XXXVI 90 Ro 7-14). Zeul poate să stabilească și o relație personală și directă cu protejatul său, apărându-i În somn și făcându-i astfel cunoscută voința sa. Sunt cunoscute aparițiile lui Iștarxe "Iștar" lui ¾attușilli al II/III-lea și soției sale, cărora suveranul le atribuie În autobiografia sa stabilirea propriului destin, de la inițierea sacerdotală până la căsătoria cu Pudu¿epa și preluarea puterii. Și În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Înșiși hitiții disting trei tipuri principale de texte: invocațiile/evocările, povestirile și cântecele (Pecchioli Daddi-Polvani, 1990). Există totuși numeroase fragmente care, atât În hitită, cât și În alte limbi (hatică, hurrită, luviană, palaică), nu pot fi trecute În categoria miturilor cunoscute, dar confirmă bogăția și vitalitatea mitologiei anatoliene. 1) În invocațiile/evocările (mugawar/mugeșșar), cunoscute și ca „mituri ale zeului dispărut”, adresate unor divinități care s-au Îndepărtat, partea narativă, care descrie consecințele mâniei divine și căutarea zeului, este inserată Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
natural al fertilității și fecundității, cel care răspunde de echilibrul dintre viață și moarte. Lăcașul său era Muntele Sapanu (clasicul Casius), vizibil din Ugarit, cu piscul său acoperit de nori. Baal este Însoțit de numeroase epitete, fiindu-i, de asemenea, cunoscute multe dintre manifestările sale particulare. O primă categorie de epitete se referă tocmai la legăturile sale cu fenomenele atmosferice; În schimb, o altă categorie ne pune În evidență caracterul htonic și rolul de stăpân al vieții de dincolo, căpetenie a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Safonxe "Baal Safon" (protector al marinarilor), Baal Malagexe "Baal Malage" (și acesta, probabil, legat de sfera marină) și pe Baal Hammonxe "Baal Hammon", pe care Îl vom regăsi apoi și la Cartagina. Panteonurile centrelor minore ale Feniciei sunt mai puțin cunoscute. La Berytos era venerat un Baalxe "Baal" marin, alături, probabil, de Astartexe "Astarte". În sanctuarul din Amrit, sediu al cultelor de tip terapeutic, se găsesc urme ale venerării lui Eshmunxe "Eshmun", Melqartxe "Melqart" și Shadrafaxe "Shadrafa" (lit.: „Geniu tămăduitor”). La
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Baal Safonxe "Baal Safon" și alți zei sunt bine primiți În ținutul Nilului, unde principalul centru al cultelor feniciene era cetatea portuară Memphis, În care exista un Întreg cartier de locuitori din Tir cu tradițiile lor religioase. Dezvoltarea cea mai cunoscută și reprezentativă pentru religia punică o constituie panteonul Carthaginei care conține, În ceea ce privește Fenicia, elemente de continuitate, dar și fenomene Înnoitoare notabile. Zeii poliazi cei mai importanți ai Cartaginei erau Baalxe "Baal" Hammonxe "Baal Hammon" și Tanitxe "Tanit". Amândoi au rădăcini
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
panteon, ci mai degrabă Într-o serie juxtapusă de sisteme cultuale care au Încercat să se integreze la un alt nivel Într-un panteon civic cu o structură esențialmente artificială. De fapt, În oază sunt atestate culte ale unor divinități cunoscute și În alte părți al ariei semitice orientale și occidentale, al căror proces de intrare este necunoscut și care coexistă cu alte figuri divine cu funcții analoge. În acest amestec religios articulat, divinități babiloniene se găsesc alături de divinități de origine
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]