51,246 matches
-
are pentru Ben-Hammon o devoțiune specială, marcată de faptul că i-au construit acest sanctuar. Reproducând parțial trăsăturile omonimului său fenician, Bel-Hammon era la Palmira o manifestare minoră a lui Bel, un zeu ancestral, protector al unei mici comunități bine cunoscute care Îi perpetua cultul și Îl deosebea (spațial și poate substanțial) de alte culte de la Palmira. O divinitate care prezintă un interes aparte În panteonul Palmirei (dar foarte răspândită și În lumea arabă preislamică) este așa-numitul „Zeuxe "Zeu" Anonim
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Hr. Creta a fost locuită de populații care nu vorbeau greaca, iar civilizația ei rămâne Încă „o carte de imagini fără text”, Întrucât tipurile de scriere din această perioadă, atât cel ideografic din minoicul de mijloc, cât și cel silabic, cunoscut ca liniar A, din minoicul târziu, nu au fost Încă descifrate cu certitudine. Bănuiala că ar fi vorba despre o limbă Înrudită cu cele din aria anatoliană și analogiile oferite de materialele arheologice au Împins mai mulți cercetători să interpreteze
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
limitele sferelor lor particulare de competență, deși uneori acțiunea lor trece dincolo de aceste limite. Heraxe "Hera", sora și soția lui Zeus, interpretează rolul soției, dar se află alături de Demetraxe "Demetra", mama și, În același timp, zeița care le-a făcut cunoscută oamenilor Întrebuințarea cerealelor. Lor li se asociază Afroditaxe "Afrodita", zeița iubirii și a seducției erotice deja din Iliada, care În Teogonia lui Hesiod aparține Însă generației Titanilor, născută din spuma mării fecundată de membrul castrat al lui Uranusxe "Uranus" (Teogonia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un fel de recipient care stabilea regimul sacrificial, al sărbătorilor heortaì, și le repartiza pe parcursul anului. Ele Întrerupeau ritmurile vieții cotidiene și articulau timpul cetății, Îi determinau măsura și reprezentau un instrument de control al lui. Apoi, dacă cel mai cunoscut sistem festiv rămâne cel atenian, Grecia nu avea o organizare omogenă a timpului și numai importanța căpătată progresiv de către Olimpia și de sărbătorile ei penteterice, cu o cadență cvadrienală, a făcut din aceste competiții (subcapitolul 2.3c) un termen de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pacientului. 6. Operatorii: preoți, ghicitori și poețitc "6. Operatorii \: preoți, ghicitori și poeți" Poziția personalului destinat cultului lui Asclepiosxe "Asclepios", la jumătatea drumului Între rolul de preot și rolul de medic, reflectă o ambiguitate care caracterizează aproape toate celelalte sacerdoții cunoscute În lumea greacă, unde nu s-a constituit niciodată o castă sacerdotală și unde cineva este doar „preot” al unei zeități anume. Așadar sacerdotul este caracterizat de o activitate sectorială care Îl leagă de „o” zeitate, În raport cu care este doar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Caèa" (sau Cauqaxe "Cauèa") este o divinitate solară, dar având conotații infernale, asemănătoare latinului (Sol) Indiges, chiar dacă panteonul latin nu cunoaște o corespondentă a lui Caqas secxe "Caèas se÷", „Fiica lui Caqa”, probabil „Celeritas Solis filiaxe "Celeritas Solis filia"” din cunoscutul fragment de mantică etruscă ce ni s-a transmis În manieră confuză În De nuptiis Mercuri et Philologiae a eruditului tardiv Martianus Capella (I, 45 sqq.); Tivxe "Tiv" este latina Lunaxe "Luna"; Celxe "Cel" (și Atixe "Ati" Celxe "Ati Cel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În general despre saga de tip „istoric” asemănătoare cu legendele mitistoriei latine și romane, cum ar fi cele referitoare la frații Vibennaxe "Vibenna"-Vipinasxe "Vipinas" (de pildă, atacul acestora Împotriva lui Cacuxe "Cacu"-Cacusxe "Cacus" În veșminte de mantis), uneori cunoscute fragmentar prin intermediul unor surse romane. Foarte rare sunt miturile cu adevărat etrusce cunoscute pe cale literară, ca acela al nașterii miraculoase a copilului Tagesxe "Tages", Întemeietorul artei auspiciale, și rare sunt miturile cunoscute doar pe cale iconografică, cum este acela al unei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Cacu"-Cacusxe "Cacus" În veșminte de mantis), uneori cunoscute fragmentar prin intermediul unor surse romane. Foarte rare sunt miturile cu adevărat etrusce cunoscute pe cale literară, ca acela al nașterii miraculoase a copilului Tagesxe "Tages", Întemeietorul artei auspiciale, și rare sunt miturile cunoscute doar pe cale iconografică, cum este acela al unei lupte Între zeul Înarmat Laranxe "Laran" și Cels clanxe "Cels clan", „Fiul lui Celxe "Cel"-Tellus”, sau cel care o surprinde pe Menervaxe "Menerva" În timp ce cufundă Într-un vas copilul Marisxe "Maris
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unor criterii ale căror fundamente teoretice sunt În mare măsură necunoscute și, În orice caz, cu o raționalitate diferită de cea a gândirii grecești din epoca clasică și elenistică. Mentalitatea etruscă este descrisă În imagini de Seneca Într-un foarte cunoscut pasaj din Naturales quaestiones (II, 32, 2): „noi socotim că fulgerele se formează fiindcă s-au ciocnit norii, ei (etruscii) Însă cred că norii se ciocnesc ca să se formeze fulgere. Căci, de vreme ce raportează totul la divinitate, ei sunt de părere
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Roma din patria lor de origine, Grecia Magna, numeroase motive religioase și teologice. Livius Andronicus a adus epopeea eroică, mitul tragic și cântul coral liturgic. Quintus Ennius (239-169 Î.Hr.) din Rudiae, În Messapia, În al său Epicharmus, le face cunoscută romanilor cosmologia și antropologia gânditorului sicilian. El pare să Își fi luat doctrina despre elemente și puteri (Discordia/Neikos) de la Empedocle (Norden, 1915, pp. 10 sqq.). Ennius Își primește În vis vocația sa de a fi un ucenic al lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de stat (Marcianus, În Digestus, 47, 22, 1, 1): „Nu le este oprit să se reunească pentru practicarea cultului, cu condiția ca, În acest fel, să nu se acționeze Împotriva decretului senatului, care interzice colegiile ilicite”. În acest sens, sunt cunoscute o mică societate (sodalicium) de sclavi domestici care o venerează pe Isisxe "Isis", o camaraderie (contubernium) de adoratori ai lui Martexe "Marte" (Marticultores), un colegiu (religios?) care se reunește În casa Sergiei Paulina (o asemănare importantă cu „bisericile domestice” creștine
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și lìssomai, „a se ruga”). Lipsa unui jargon fascinant și a unor ornamente mitologice poate explica motivul pentru care teoriile cele mai recente despre originea și natura sacrificiului neglijează Într-o asemenea măsură religia romană. Civilizația romană este faimoasă pentru cunoscutul ei potențial de violență interioară și exterioară. Însă ucigând animalele, romanii au elaborat nu violența 3, ci mai curând niște realități simple, lipsite de spectaculozitate, dar esențiale pentru viață: faptul de a dărui, a hrăni, a lua masa În comun
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sociale și politice (Relatio, III, 5). Nu vom neglija nici faptul că apologeții creștini, deși Își Îndreaptă criticile către tot spectrul religiilor „păgâne”, iau de obicei ca parametru privilegiat al polemicii lor patrimoniul mitic și cultual grec În calitate de cel mai cunoscut și, totodată, cel mai tipic al experienței religioase politeiste comune a diferitelor populații convergente În panorama contemporană. Astfel, Tatian Sirul, În preajma anilor 160/170 d.Hr., le adresează grecilor de la Roma „Discursul” său Îndreptat spre nimicirea, În numele noului mesaj creștin
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și din Samotrace, rămân esențiale și atrag la ele credincioși din cele mai diferite naționalități. Importanți reprezentanți ai Romei republicane, ca Sylla, Cicero și Atticus, iar mai târziu numeroși Împărați ajung la Eleusis pentru a celebra acel cult care, după cunoscuta definiție ciceroniană, i-a Îngăduit omului, smuls din viața sălbatică și purtat către civilizație, „să cunoască principiile fundamentale ale existenței”, după ce a Învățat „nu numai motivele pentru care să trăiască bucuros, ci și cele pentru care să moară cu o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mult sau mai puțin profunde, dar Încă bogat În Încărcătură transgresivă și deci primejdioasă În ochii autorităților publice. Este vorba despre proiectul de controlare și reglementare a numeroaselor dansuri dionisiace prezente În Egipt, formulat de Ptolomeu al IV-lea prin cunoscutul edict care ni s-a transmis În Pap. BGU 1211 (cca 215-205 Î.Hr.). Tuturor celor care celebrează cultul lui Dionysosxe "Dionysos" li se impune să prezinte propriile scrisori de acreditare: ei vor trebui să Îi Înmâneze autorității copia „discursului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
circumstanțe particulare, este atestată și generarea unor oracole „teologice”, mai precis a unor răspunsuri oraculare care, adesea În spatele cererii explicite a credinciosului, intenționează să ofere revelații despre natura divinității, despre lume și om. Dintre toate, un caz, de altfel destul de cunoscut, poate sluji drept exemplificare a unui Întreg gen ce Îmbină interesele speculative și religiozitatea populară, arătând că cele dintâi nu sunt patrimoniul exclusiv al unor cercuri restrânse de „filozofi”, ci, dimpotrivă, sunt pătrunse larg În straturile sociale mari. Este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai precis acea parte a Discursurilor (XLVII-LII) care, prin Însăși definiția autorului, se numesc „sacre” (Hieròi logoi). În specifica lui dimensiune divinatorie, atât de esențială pentru omul antic (Guidorizzi, 1988), obiect al unei vaste literaturi al cărei exemplu cel mai cunoscut este Cheia viselor a lui Artemidoros din Daldis, teren de comparație și Înfruntare Între păgâni și creștini (cf. Tertullian, De anima, 45-49; „Augustinianum” 1989), fenomenul oniric atinge la Aelius Aristide gradul maxim de putere. Intimul raport de familiaritate cu „mântuitorul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tipice ale vremii sale. Dacă Viața lui Apollonius reprezintă, așadar, un document al instanțelor culturale și religioase ale Începuturilor veacului al III-lea, nici continuitatea față de o tradiție mai veche, pentru care Înțeleptul din Tyana este unul dintre cei mai cunoscuți și mai Însemnați exponenți, nu poate fi tăgăduită. Ea Își găsește centrul inspirator În modelul pitagoreic al Înțeleptului care Își canalizează toate energiile spre purificarea interioară, la care ajunge prin intermediul exercițiului intelectual și prin practicile de abstinență, În primul rând
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
indian S¿ryaxe "Su>rya" (către 1760 Î.Hr.); În regatul Mitannilor, Între Mesopotamia de Sus și Siria nordică până la Mediterană, prin tratatul dintre regele Șattiwaza și regele hitit Șuppiluliuma I (1370-1342 Î.Hr.) În care sunt menționate zeități bine cunoscute prin intermediul Vedelor: Mitraxe "Mitra", Varuñaxe "Varun{a", Indraxe "Indra", N³satyaxe "Na>satya" (cf. Mayrhofer, 1974; pentru implicațiile istorice și istorico-religioase: Thieme, 1960; Dumézil, 1961). Toate acestea Întăresc, desigur, teza unui substrat protoindoarian În vastele regiuni care leagă subcontinentul indian și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
osificată de frica de a nu-și pierde propria identitate Îndepărtându-se de credința care Îi oferea baza cea mai solidă. Decisivă a fost Întâlnirea cu cercetătorii occidentali - francezul A.H. Anquetil-Duperron, care a descoperit Avesta și a făcut-o cunoscută culturii europene, germanul M. Haug, care a pus În lumină importanța scrierilor G³th³, englezul E.W. West, care a studiat literatura de limbă pahlavi, și mulți alții - care a contribuit la lărgirea orizonturilor culturale ale Învățaților parsi: aceștia au Învățat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
domeniul astronomic, geografic, natural, teologic. De aici, a apărut suspiciunea că este vorba despre un izvor care vrea să-i prezinte pe celți Într-o lumină foarte favorabilă și care, printre altele, le atribuie druizilor o doctrină religioasă - metempsihoza - bine cunoscută și În cultura greacă. Însă, cel puțin În privința metempsihozei, această suspiciune este cu siguranță nefondată, fiindcă ea este clar atestată și În Britania. Într-adevăr, există două texte galice (Angar kyfyndawt și Kat Godeu) care, deși scrise În plină perioadă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prin intermediul unor comercianți. Faptul că aceștia erau sau nu greci contează mai puțin. Mai interesant este că nici un autor grec sau latin care se referă la celți nu dă vreodată informații despre acest obicei, deși trebuie să fi fost foarte cunoscut dacă despre el vorbește o persoană ca Petronius care nu avea vreun interes aparte pentru etnografie. Se poate presupune că se păstra intenționat tăcerea, pentru că prea ușor amintea oricărei persoane culte de practica ionică identică, pomenită În satirele lui Hipponax
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
etc.) și care nu au etimologie indo-europeană. Însă chiar dacă se admite că această opinie corespunde realității (ceea ce, de exemplu, În cazul termenului gotic skohsl, „duh malefic”, nu se verifică), este totuși clar că de la un fapt negativ (lexeme fără etimon cunoscut) nu se poate sări la o afirmație pozitivă (originea Într-o cultură non indo-europeană de tip șamanic). Așadar, datorită inițierii și a jertfirii de sine, Odin dobândește puterea de a Îndeplini orice act magic. Aceste puteri magice pe care el
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
domnească, la fel cum și În India YudhiÌÚhira se va Întoarce la domnie. Această analogie Între un mit germanic și unul indian nu poate fi Întâmplătoare: ea trebuie să-și fi avut originea În religia indo-europeană, desființându-se astfel clar cunoscuta opinie conform căreia orice reflecție escatologică ar fi străină. Dimpotrivă, această reflecție, chiar dacă se găsește Într-o formă primară, a existat cu siguranță și a avut un caracter esențialmente optimist: după o victorie inițială a răului și o Întâlnire care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de V.L. Bologa „ancestrală”, dispunem doar de informații indirecte. Ele sunt, În special, de ordinul paleopatologiei. O sumă de cranii trepanate (istoria este mult discutată, ea constituind una din premizele neurochirurgiei moderne, Încă din primele decenii ale secolului XX, din cunoscutele lucrări ale lui Harwez Cushing, demonstrează că omul primitiv stabilește o relație Între creier și anumite tulburări psihice (probabil epilepsie) și că trepanația craniană era o intervenție relativ frecventă. (Având În prezent un total de circa zece mii de cranii
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]