KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2016 2017 2018 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

primul rând. Să presupunem, însă, că putea. Dar cum poate susține pe față că un artilerist francez l-a țintit cu tunul și a tras în piciorul lui, așa, de distracție; că și-a ridicat piciorul și l-a dus acasă, iar mai pe urmă l-a îngropat la cimitirul Vagankovskoe și zice că a ridicat pe mormânt un monument, care are pe o parte inscripția: „Aici zace piciorul secretarului de colegiu Lebedev“, iar pe cealaltă parte: „Dormiți, dragi oseminte, până-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
privit îndelung, căzut pe gânduri și, în cele din urmă, a rostit: „A fost o mare femeie!“ După aceea și-a continuat drumul. După două zile, la palat și la Kremlin eram bine-cunoscut și mi se spunea „le petit boyard“. Acasă nu mă duceam decât ca să dorm noaptea. Toți ai casei mai că nu-și ieșiseră din minți. Peste încă două zile moare camer-pajul lui Napoleon, baronul de Basancourt 67, care nu a suportat greutățile campaniei. Napoleon și-a amintit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
primele zile, și ei îi plăcea atât de mult... Nina, Nina! Ce am făcut cu soarta ta? De ce mă poți iubi, suflet răbdător? Mama ta are un suflet de înger, Kolea. Auzi? De înger! — Știu, tată. Hai să ne întoarcem acasă, la mama! Fugea în urma noastră! Ah, de ce te-ai oprit? Parcă n-ai înțelege... Ah, de ce plângi? Kolea plângea și el și săruta mâinile tatălui lui. — Îmi săruți mâinile, mie, mi le săruți! — Da, ție! Ce-i de-a mirării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ai și tu un băiat la fel... le roi de Rome... O, „blestemată, blestemată fie casa aceasta!“ — La urma urmei, ce se întâmplă? strigă Kolea, începând să se înfurie. Ce grozăvie s-a întâmplat? De ce nu vrei să te întorci acasă acum? De ce ți-ai ieșit din minți? Îți explic, îți explic... o să-ți spun tot. Nu mai țipa, altfel or să audă... le roi de Rome... O, mi-e silă, sunt trist! Doică, unde ți-e mormântul? Asta cine a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
explic... o să-ți spun tot. Nu mai țipa, altfel or să audă... le roi de Rome... O, mi-e silă, sunt trist! Doică, unde ți-e mormântul? Asta cine a strigat-o, Kolea? — Nu știu, nu știu cine a strigat-o! Hai acasă acum, chiar acum! Pe Ganka, dacă o să fie nevoie, o să-l snopesc... ah, acum încotro ai luat-o? Dar generalul îl trăgea spre pridvorul unei case din apropiere. — Unde te duci? E pridvorul altcuiva! Generalul se așeză pe trepte și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
un arici, care poate să însemne, pe deasupra, prietenie, uitarea jignirilor și împăcarea, într-un cuvânt, e o ștrengărie, dar în orice caz una nevinovată și scuzabilă“. Să remarcăm în paranteză că a ghicit exact despre ce era vorba. Întorcându-se acasă de la Aglaia, făcut de râs și alungat de ea, prințul ședea de vreo jumătate de ceas cuprins de disperarea cea mai neagră, când deodată apăru Kolea cu ariciul. Imediat cerul se însenină; prințul învie parcă din morți, îl descosea pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Și cum poți rosti asemenea cuvinte? Ce înseamnă „a da chix“? E o expresie urâtă, trivială. — E o expresie școlărească. — Da, școlărească! E o expresie urâtă! Mi se pare că mâine ai intenția să vorbești tot cu asemenea cuvinte. Ajuns acasă, caută cât mai multe în vocabularul dumitale, etalează-le și o să vezi ce efect vor avea! Păcat că, după cât mi se pare, te pricepi să intri frumos; unde ai învățat? Vei fi în stare să iei și să bei cuviincios

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ultima vreme, îi sărise totuși în ochi faptul că, de când generalul Ivolghin se mutase de la ei, deci de trei zile, Lebedev începuse să se comporte foarte rău. Subit, devenise soios și pătat, cravata îi ședea strâmb, gulerul redingotei era rupt. Acasă făcea chiar tărăboi, de se auzea din celălalt capăt al curții; Vera venise odată plânsă și îi povestise. De îndată ce-și făcu acum apariția, începu să vorbească foarte ciudat, bătându-se în piept și învinovățindu-se de ceva... — Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
însărcină pe acesta să-i transmită scrisoarea fratelui său, ca și cum ar fi primit-o direct de la Aglaia Ivanovna. Kolea nu întrebă nimic și îi îndeplini rugămintea, așa că Ganea nici nu-și imagina că scrisoarea trecuse prin atâtea stații. Întorcându-se acasă, prințul o chemă la el pe Vera Lebedeva, îi spuse ce avea de spus și o liniști, deoarece fata căuta scrisoarea și plângea. Se îngrozi când află că scrisoarea fusese șterpelită de tatăl ei. (Prințul află apoi de la fată că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și Epancinii, puteau fi, cine știe de ce, întâlniți uneori în acest cerc „de elită“. În virtutea unui anume tact, luat de ei drept literă de lege, Epancinilor le plăcea să amestece, în rarele cazuri când dădeau câte o sindrofie la ei acasă, înalta societate cu persoane de condiție mai modestă, cu reprezentanți aleși ai „oamenilor de condiție mijlocie“. Pentru asta, Epancinii erau chiar lăudați și se spunea despre ei că sunt oameni cu tact, că își știu locul, iar ei se mândreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
era destul de limpede, deși sufletul îi era bolnav. Se ridică destul de târziu din pat și imediat își aduse aminte foarte clar toată seara precedentă; deși mai vag, își aminti și că la vreo jumătate de oră după criză fusese transportat acasă. Află că venise deja un om trimis de Epancini ca să se intereseze de sănătatea lui. La unsprezece și jumătate mai veni unul, ceea ce îi făcu plăcere. Vera Lebedeva sosise printre primii ca să-l viziteze și să-i fie de ajutor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
era oarecum impresionat de profunda compasiune pe care i-o arăta această fată; îi prinse mâna și i-o sărută. Vera se îmbujoră. — Ah, ce faceți, ce faceți? exclamă ea speriată, retrăgându-și iute mâna. Curând după aceea, ea plecă acasă, stăpânită de o tulburare ciudată. Printre altele, apucase să-i spună că tatăl ei, dis-de-dimineață, dăduse fuga la „răposat“, cum îl numea el pe general, să vadă dacă nu cumva acesta murise peste noapte și că, se zice, nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sunt lăsate să plece nicăieri? — Nu, nu asta am vrut să spun... Nici n-ați vrut să spuneți că n-are decât să coboare treptele pridvorului și s-o ia înainte, după care poate nici să nu se mai întoarcă acasă. Există cazuri când poți s-o rupi cu trecutul și să nu te mai întorci acasă: viața nu-i alcătuită numai din mic dejunuri, prânzuri și prinți precum Ș. Mi se pare că o confundați pe Aglaia Ivanovna cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să spuneți că n-are decât să coboare treptele pridvorului și s-o ia înainte, după care poate nici să nu se mai întoarcă acasă. Există cazuri când poți s-o rupi cu trecutul și să nu te mai întorci acasă: viața nu-i alcătuită numai din mic dejunuri, prânzuri și prinți precum Ș. Mi se pare că o confundați pe Aglaia Ivanovna cu o duduie sau cu o domnișoară de pension; i-am și vorbit de asta și cred că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o va spiona cu plăcere, vreau să zic pentru dumneavoastră... căci toate astea sunt relative... Ha-ha! Ippolit ieși. Prințul n-avea de ce să roage pe cineva să spioneze, chiar dacă ar fi fost capabil de așa ceva. Porunca Aglaiei de a sta acasă era acum aproape explicabilă: poate voia să treacă pe la el să-l ia ca însoțitor. Ce-i drept, se putea și ca ea să nu vrea ca el să nimerească acolo și de aceea îi poruncise să stea acasă... Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sta acasă era acum aproape explicabilă: poate voia să treacă pe la el să-l ia ca însoțitor. Ce-i drept, se putea și ca ea să nu vrea ca el să nimerească acolo și de aceea îi poruncise să stea acasă... Și asta se putea. Avea amețeli, toată camera se învârtea în jurul lui. Se întinse pe canapea și închise ochii. Oricum, evenimentul era decisiv, definitiv. Nu, prințul nu credea că Aglaia este o duduie sau o domnișoară de pension; simțea acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Aglaia, apoi se ridică. — Nu vrei să-i poruncesc acum... mă auzi? N-am decât să-i poruncesc și el te părăsește imediat și rămâne cu mine pentru totdeauna, se căsătorește cu mine, iar tu ai s-o zbughești singură acasă! Vrei, vrei? strigă ea ca smintită, poate nevenindu-i nici ei să creadă că e în stare să rostească asemenea vorbe. Îngrozită, Aglaia se repezi spre ușă, dar se opri ca țintuită în prag și asculta. Vrei să-l alung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mai puțin, după ce Aglaia Ivanovna plecase în fugă de la Nastasia Filippovna, prințul era deja la Epancini, fiind desigur încredințat că o va găsi acolo pe Aglaia; apariția lui în casa Epancinilor produsese extrem de multă panică, deoarece Aglaia nu se întorsese acasă și familia de-abia acum afla că merseseră amândoi la Nastasia Filippovna. Se spunea că Lizaveta Prokofievna, fiicele ei și chiar prințul Ș. îi arătaseră asprime și chiar ostilitate, că tot atunci, în expresii tari, fuseseră rupte toate legăturile cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și chiar ostilitate, că tot atunci, în expresii tari, fuseseră rupte toate legăturile cu el, i se spusese că nu mai este considerat prieten, mai ales când apăruse deodată Varvara Ardalionovna și-i spusese Lizavetei Prokofievna că Aglaia Ivanovna e acasă la ea de vreo oră, că se află într-o stare îngrozitoare și se pare că nu vrea să vină acasă. Această ultimă veste o uimise pe Lizaveta Prokofievna cel mai mult și era întru totul adevărată: într-adevăr, plecând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
este considerat prieten, mai ales când apăruse deodată Varvara Ardalionovna și-i spusese Lizavetei Prokofievna că Aglaia Ivanovna e acasă la ea de vreo oră, că se află într-o stare îngrozitoare și se pare că nu vrea să vină acasă. Această ultimă veste o uimise pe Lizaveta Prokofievna cel mai mult și era întru totul adevărată: într-adevăr, plecând de la Nastasia Filippovna, Aglaia ar fi preferat să moară decât să se arate în fața ochilor celor de acasă și de aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vrea să vină acasă. Această ultimă veste o uimise pe Lizaveta Prokofievna cel mai mult și era întru totul adevărată: într-adevăr, plecând de la Nastasia Filippovna, Aglaia ar fi preferat să moară decât să se arate în fața ochilor celor de acasă și de aceea se refugiase la Nina Alexandrovna. Iar Varvara Ardalionovna, din partea ei, găsise de cuviință s-o informeze imediat, fără nici o clipă de întârziere, pe Lizaveta Prokofievna. Și mama, și fiicele dădură fuga de îndată la Nina Alexandrovna, urmate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
din partea ei, găsise de cuviință s-o informeze imediat, fără nici o clipă de întârziere, pe Lizaveta Prokofievna. Și mama, și fiicele dădură fuga de îndată la Nina Alexandrovna, urmate de capul de familie, Ivan Feodorovici, care tocmai atunci se întorsese acasă; se ținuse după ei și prințul Lev Nikolaevici, neținând cont de faptul că fusese alungat și i se spuseseră cuvinte aspre, dar, din dispoziția Lizavetei Prokofievna, nici acolo nu i se permisese s-o vadă pe Aglaia. De altfel, totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
acolo nu i se permisese s-o vadă pe Aglaia. De altfel, totul se terminase prin faptul că, văzându-și mama și surorile plângând și nereproșându-i nimic, Aglaia se aruncase în brațele lor și se întorsese numaidecât cu ele acasă. Se mai spunea, deși zvonurile nu erau chiar foarte exacte, că Gavrila Ardalionovici avusese și de data aceasta un ghinion teribil; că, profitând de momentul când Varvara Ardalionovna dăduse fuga la Lizaveta Prokofievna, rămăsese singur cu Aglaia și avusese proasta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
corespunde unor eforturi mai serioase. Am amintit faptul că până și cei din anturajul prințului se revoltaseră întrucâtva împotriva lui. De altfel, Vera Lebedeva se limitase la niște lacrimi vărsate în singurătate și la hotărârea de a sta mai mult acasă, trecând pe la prinț mai rar decât altădată. În acest timp, Kolea se ocupa de înmormântarea tatălui său; bătrânul murise din pricina unui nou atac de apoplexie, la vreo zece zile după cel dintâi. Prințul împărtăși din plin durerea familiei și în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
făcură prințului observația că, dacă nunta tot era hotărâtă, ce rost avea ca s-o facă la Pavlovsk, ba încă în sezonul de vilegiatură, monden, într-un mod atât de public? N-ar fi mai bine la Petersburg și chiar acasă? Prințul înțelegea prea bine unde băteau toate aceste spaime; dar răspunse scurt și simplu că așa ține neapărat Nastasia Filippovna. A doua zi își făcu apariția în fața prințului și Keller, înștiințat între timp că va fi cavaler de onoare. Înainte de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]