51,462 matches
-
ar disprețui arta oratorică, la care se pricepe foarte bine terminându-și studiile de drept, chiar dacă nu a pledat niciodată el însuși dar Corneille consideră că regulile retoricii, atât la nivelul părților de vorbire, cât și la nivelul figurilor de stil, se înțeleg de la sine. Orice "honnête homme 11" le stăpânește. Totuși, el este cel dintâi care subliniază specificul teoriei teatrale ce diferă de cea a oratorului din punct de vedere al enunțului: "dar există această diferență în privința asta între poetul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
această schimbare de cadență neprevăzută recheamă puternic atențiile rătăcite." Desigur că el este foarte conștient de obstacolul care îl pândește pe scriitor. Nu este bine să cizelezi prea mult versurile, cu riscul de a transforma stanțele în pure exerciții de stil, și de a face ca vorbirea să-și piardă aparenta spontaneitate 35. El însuși recunoaște că a dat un ton prea retoric stanțelor lui Rodrigue, în Cidul. "Trebuie evitată o prea mare afectare. Prin asta stanțele Cidului sunt inexcuzabile, iar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
una scufundându-l în tristețe, cealaltă, datorită râsului, dându-i gust de viață. Tragedia reia un subiect cunoscut, împrumutat fie din mitologie, fie din istorie, în timp ce comedia inventează o situație nouă în limitele verosimilului. Cele două genuri diferă și prin stil, ales, sau simplu și mediocru. "Tragedia nu este decât reprezentarea unei întâmplări eroice în nenorocire, scrie Mairet. Comedia este o reprezentare a unui noroc personal fără niciun pericol pentru viață. Tragedia este ca oglinda fragilității lucrurilor omenești, cu atât mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Subiectul tragediei trebuie să fie un subiect cunoscut și drept urmare, bazat pe istorie, chiar dacă uneori se poate amesteca aici și ceva fabulos. Acela al comediei trebuie să fie compus din fapte cu totul imaginare, și totuși verosimile. Tragedia descrie în stil ales acțiunile și pasiunile unor persoane alese, în timp ce comedia nu vorbește decât de mediocri, în stil simplu și mediocru. Tragedia la începutul ei este plină de glorie, și arată măreția celor mari; la sfârșit este demnă de milă, ca aceea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
poate amesteca aici și ceva fabulos. Acela al comediei trebuie să fie compus din fapte cu totul imaginare, și totuși verosimile. Tragedia descrie în stil ales acțiunile și pasiunile unor persoane alese, în timp ce comedia nu vorbește decât de mediocri, în stil simplu și mediocru. Tragedia la începutul ei este plină de glorie, și arată măreția celor mari; la sfârșit este demnă de milă, ca aceea care arată regi și prinți căzuți pradă disperării. Comedia la începutul ei este plină de neprevăzut
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din tragedie un gen de curte, din farsă un gen popular, trebuie nuanțată. Dacă într-adevăr tragedia se adresează mai ales unui public literat, farsa, în schimb, seduce uneori și publicul aristocratic. Primele piese ale lui Molière, hotărât totuși în stilul farselor, i-au asigurat acestuia protecția lui Ludovic al XIV-lea, care se plictisea deseori în timpul tragediei, dar aprecia foarte mult acest tip de spectacol. De-abia după moartea lui Molière farsa este discreditată pe lângă publicul literat. Ea nu mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sa latină, din 1647, contestă punctul de vedere aristotelic, revăzut și corectat de Scaliger, în acești termeni: "Julius Scaliger, în Poetica sa (1561), cartea I, cap. 6, definește tragedia drept ilustrarea unui scop ilustru, cu deznodământ nefericit, scrisă într-un stil serios și în versuri. Nu pot să-l aprob când cere un deznodământ nefericit. Cu siguranță astfel se întâmplă în majoritatea timpului; dar asta nu ține de esența tragediei." Desigur moartea violentă a eroului ce survine la sfârșitul tragediei este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a răzbuna umanitatea. Ea îmi va ceda atunci din energia pe care o acordă uneori adoratorilor ei. Veți fi înspăimântați, judecători orgolioși, sau nu mă veți citi." (cap.11)24 Apariția unor noi personaje atrage după sine o transformere a stilului. Teoreticienii dramei doresc ca personajele lor să adopte limbajul din viață și să se exprime diferit, după mediul social căruia îi aparțin. De aceea ei preconizează suprimarea tiradei și a versului, emfatice și prea măsurate. Mercier consacră un întreg capitol
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Acest ciudat limbaj ar fi lucrul cel mai de neconceput, dacă toți ceilalți autori nu ar prezenta un gust bizar, pe care obișnuința și imitarea îl întăresc făcându-l respectabil." În Eseul despre genul dramatic serios, Beaumarchais sfătuiește adoptarea unui "stil simplu, fără flori și ghirlande (...) singurul colorit care să-i fie (autorului) permis este limbajul viu, aprins, întretăiat, tumultuos și adevărat al pasiunilor, atât de îndepărtat de măsura, de cenzura și de afectarea rimei, pe care nicio grijă a Poetului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
le-ai adus; susții împotriva mea părerea și sufragiile prietenilor dumitale; susții împotriva mea autoritatea D-lui de Voltaire, care și el își recită versurile cu emfază, și care pretinde că versurile tragice vor, în declamație, același fast ca în stil; iar eu nu am alt argument decât un sentiment irezistibil, care-mi spune că declamația, ca și stilul, poate fi nobilă, maiestuoasă, tragică prin simplitate; că exprimarea, pentru a fi vie și pătrunzătoare în profunzime, cere gradație, nuanțe, trăsături neprevăzute
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Voltaire, care și el își recită versurile cu emfază, și care pretinde că versurile tragice vor, în declamație, același fast ca în stil; iar eu nu am alt argument decât un sentiment irezistibil, care-mi spune că declamația, ca și stilul, poate fi nobilă, maiestuoasă, tragică prin simplitate; că exprimarea, pentru a fi vie și pătrunzătoare în profunzime, cere gradație, nuanțe, trăsături neprevăzute și bruște, pe care nu o poate avea când este încordată și forțată." Ea îmi spunea uneori, plină
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mei compatrioți nu dădeau decât piese învechite, piese cu canevas de un gen de proastă calitate, de genul acela pe care îl reformasem în Italia. "Eu aș da, îmi spuneam vorbind cu mine însumi, aș da caractere, sentiment, mers, conduită, stil." Îmi comunicam ideile comedianților mei. Unii mă încurajau să-mi continui planul, ceilalți nu-mi cereau decât farse; primii erau îndrăgostiții care doreau piese scrise; ultimii erau actorii comici, care, obișnuiți să nu învețe nimic pe de rost, aveau ambiția
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mult decât de miraculos 62, sufletul omului este sedus de ceea ce este simplu și firesc." Acordând personajelor sale un comportament familiar, punând în gura lor cuvinte luate din viu grai, Goldoni proslăvește firescul, atât în scriitură, cât și în joc. "Stilul, l-am dorit așa cum i se potrivește Comediei, scrie el în prima parte a Memoriilor, adică simplu și firesc, nu academic sau elevat. Marea Artă a Poetului Comic este să se atașeze întru totul Naturii și să nu se desprindă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o tragedie modernă producând: în concepția ei, un tablou larg al vieții, în locul unui tablou restrâns al catastrofei unei intrigi; în compoziția sa, caractere, nu roluri, scene pașnice fără dramă, amestecate cu scene comice și tragice; în execuția ei, un stil familiar, comic, tragic, și uneori epic?" Mai târziu, în 1864, Hugo va scrie al său William Shakespeare, prima analiză foarte aprofundată a operei marelui dramaturg elisabetan, ca prefață la traducerea pieselor pe care le publică fiul său François-Victor. 5.2
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Dame aux Camélias) în 1852101. Pentru că demontează mecanismele societății burgheze căreia îi arată pe față ipocriziile și corupția, Dumas pare că vrea să reînnoade legătura cu aspirațiile sociale și moralizatoare ale dramei burgheze. Însă Zola este foarte repede decepționat de "stilul său factice", de conformismul acestui scriitor care în realitate s-a dovedit "foarte incapabil să observe viața". Dimensiunea neoromantică a operei lui Dumas nu putea decât să-i displacă. "Dumas, scrie el în Convorbirile dramatice, nu are vederea largă a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
plastice încărcate cu o putere emoțională susceptibilă să impresioneze spectatorul și să-l determine să reflecteze, propunându-i o interpretare a lumii, prin intermediul unei stilizări abstracte, pe care el însuși o definește astfel: "Înțeleg prin "stilizare" o reconstituire exactă a stilului unei epoci sau al unui eveniment pe care o caută fotograful, dar îi asociez ideea de "convenție conștientă", de generalizare, de simbol. "A stiliza" înseamnă să exteriorizezi sinteza interioară a unei epoci sau a unui eveniment cu ajutorul tuturor mijloacelor de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de arta scenei. El le reproșează în special regizorilor de piese istorice încercarea de reconstituire a unei epoci. Piesa, în care compoziția ritmică este lăsată în planul doi, nu ar putea decât să pătimească din cauza acestui procedeu de "copiere a stilurilor istorice". Foarte atras de onirismul lui Maeterlinck din care creează în Rusia cu o stilizare extremă, multe piese, când montează Moartea lui Tintagilès, optează pentru o absență totală de decor și declară: "De aceea, nu atribuiam pentru Moartea lui Tintagilès
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
al verbului "agir" ["a acționa"]: prattontes=agissant (acționând, cel care acționează). 12 Agathon a scris tragedii din care nu ne-a mai rămas decât titlul. Aristofan în Thesmophoriile, Platon în Banchetul, îl zeflemisesc, unul pentru aspectul său efeminat, celălalt pentru stilul său afectat. 13 Să reamintim că Pisălogii este o comedie-balet și că muzica și dansul stabilesc o legătură între diferitele scene. 14 În Le Mystère de la Passion (Misterul Patimii) de Arnoul Gréban, în mai multe rânduri, o scenă de pantomimă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Pe piață să atragă poporul cel de jos; Ci trebui cu plăcere și nobil să glumească Și intriga pe teatru ușor să se sfârșească; Să meargă acțiunea pe-a judecății cale, Și scena să nu-și piardă aplausele sale. Ear stilul seu în totul plăcut și întocmit, La timp să se ridice de glume împodobit, Și plin de pasiune cu artă-nchipuite, Și scenele-ntre ele să fie-nlănțuite. În contra cuviinței cu glume nu veni Natura, totdeauna te-aplică a descri. Privește
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
limba, convins că numai ei pot contribui hotărâtor la desăvârșirea unei limbi literare cât mai lipsită de elemente străine. De altfel, pentru el, lexicul de origine latină reprezenta frumosul din limbă, iar cel de altă origine - urâtul. Ca modele de stil, oferea scriitorilor români pe clasicii antici și pe Dante. În istoria culturii române, B. a rămas cunoscut și prin însușirile sale oratorice, datorită cărora poate fi considerat unul dintre cei mai mari oratori români din Transilvania secolului al XIX-lea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285652_a_286981]
-
și apelurile sale din 1848, precum și cele ulterioare dezvăluie noblețe de gândire și înălțime de concepție, demonstrând, totodată, o bună stăpânire a frazării, supusă unei argumentări patetice și unor cadențe pasionate. În pofida unui limbaj câteodată latinizat, retorica simplă (metafore în stil popular, comparații ingenioase), pigmentată adesea cu sarcasm și ironie, întărește eficiența intervențiilor lui B., explicându-i, în parte, popularitatea. SCRIERI: Raporturile românilor cu ungurii și principiele libertăței națiunali, ed. 2, Viena, 1852; ed. (Românii și ungurii), îngr. și pref. G.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285652_a_286981]
-
afecțiuni, energie scăzută, depresie, stimă de sine scăzută și probleme sexuale. Desigur, BMI influențează dinamica sexuală, însă durata, frecvența și calitatea activității sexuale necesită evaluări și determinări multifactoriale, în această ecuație intrând cel puțin variabile cum sunt vârsta, statutul marital, stilul de viață, temperamentul ș.a. Figura 53. Analiza de corespondență dintre clasificarea după BMI și frecvența contactelor sexuale (normalizare simetrică) 7.6. Activitatea sexuală și vârsta La vârste egale, bărbații sunt mai activi sexual decât femeile. Până la vârsta de 70 de
by Rada Cornelia, Tarcea Monica [Corola-publishinghouse/Science/1094_a_2602]
-
maghiari, 22 cu ucrainenii, 17 cu slovacii, 12 cu lituanienii, 11 cu rușii și bielorușii, 10 cu polonezii, 8 cu cehii și moravii și 3 cu sașii-germanii. Cercetarea cântecului epic tradițional l-a condus pe F. spre studierea gramaticii și stilului acestuia. Creație cu limbaj propriu, scrie folcloristul în Estetica oralității (1980), cu mijloace artistice specifice, cu un stil tradițional bine consolidat, folclorul trebuie studiat nu cu uneltele retoricii clasice, ci cu acelea ale limbajului propriu. Sprijinindu-se pe ideile unor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287059_a_288388]
-
8 cu cehii și moravii și 3 cu sașii-germanii. Cercetarea cântecului epic tradițional l-a condus pe F. spre studierea gramaticii și stilului acestuia. Creație cu limbaj propriu, scrie folcloristul în Estetica oralității (1980), cu mijloace artistice specifice, cu un stil tradițional bine consolidat, folclorul trebuie studiat nu cu uneltele retoricii clasice, ci cu acelea ale limbajului propriu. Sprijinindu-se pe ideile unor exegeți români ca B.P. Hasdeu, B. Delavrancea, N. Iorga, C. Brăiloiu, Th. D. Speranția, Al.I. Amzulescu, ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287059_a_288388]
-
în afară de activitatea de traducător (din Henry Miller, Joseph Conrad, Țvetan Todorov), publică „literatură de sertar” - jurnalul Atena, Atena! (1994), datat 1988, și un volum de publicistică, Sticla de lampă, adunând articole publicate în ultimul deceniu. Atena, Atena! se remarcă prin stilul alert, fluid, jurnalul transformându-se treptat în roman-jurnal și note despre călătorie. Observația psihologică și socială, narațiunea, portretul, comentariul aluziv politic și introspecția se împletesc cu naturalețe. Farmecul provine mai ales din pitorescul emoțiilor și al micilor întâmplări pe care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]