7,767 matches
-
fi psalmodiat. Dar toate astea erau ca și cum nu le-ar fi văzut și doar târziu și gândindu-se insistent și le-ar fi putut aminti, pentru că era prins de imaginile de coșmar ale sfârșitului inundațiilor, încă pline de grozăvie: câmpuri întinse acoperite cu apă învolburată, arbori și arbuști smulși din pământ cu rădăcinile incredibil de încâlcite împiedicate în trunchiurile altor arbori, și ei smulși, sau stâlpi de telegraf doborâți, case mărunte, din chirpici, aplecate într-o rână, cu pereții găuriți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
stătută, ca de cuptor, de lehuză, de lenjerie neschimbată multă vreme. Privirile i-au înțepenit pe picioarele contrastând cu restul trupului, mici și incredibil de umflate, nu învelite în suluri de grăsime, ci pur și simplu umflate, diforme, cu pielea întinsă gata să plesnească, aproape plesnind pe alocuri, degetele mici strivindu-se între ele, talpa semănând cu o tălpică groasă de sanie, călcâiul înghițit de glezna cilindrică se continua cu gamba la fel de deformată. N-a știut dacă trebuia sau nu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
doamnă doar printr-un „încă bine“, coborând după aceea în muțenia cu care de obicei urmărea, stând la dreapta Ioanei Sandi, fâșia de asfalt înghițită cu repeziciune de automobil, în timp ce carburatorul gâfâia, curbele la dreapta și la stânga, porțiunile drepte și întinse ca în palmă, în care mașina zvâcnea ca un bolid, câmpurile, arborii răzleți, satele mărunte, stâlpii de înaltă tensiune, pădurile, de o parte și de alta. Ioana Sandi conducea cu siguranța dintotdeauna, după un timp cu o singură mână, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
s-a dilatat enorm, căpătând dimensiuni de coșmar, văzând toate dintr-odată, foarte lent, centimetru cu centimetru, analizând ceea ce vedea: patul gol, puțin deranjat într-o parte, ca și cum vreo soră ar fi fost neglijentă, perna la locul ei, nemototolită, cuvertura întinsă și de sub ea ivindu-se cearceaful curat, dispariția paharului și a cutiei cu medicamente de pe noptieră, lipsa oricărui obiect de pe fotoliu sau măsuță, o încăpere anodină, străină și nelocuită, încât, în acea îndelungă dilatare de coșmar, a simțit cum i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a spus bătrâna doamnă, uitându-se drept în față, aranjându-și cu o urmă de cochetărie gulerul capotului în jurul claviculelor firave și a umerilor subțiri și osoși, lovindu-se cu un bețișor lung, cu cealaltă mână, la intervale neregulate, peste genunchii întinși, acoperiți cu un pled. „Și mie.“ „M-am gândit la o mulțime de lucruri despre care am fost convinsă că va trebui să-ți vorbesc...“ „Da. Și eu.“ „Mi-au trecut nenumărate lucruri prin cap în astea ultime două zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a văzut la dreapta aceluia pe cel ce îi respinsese primul memoriu, într-o cămașă descheiată la gât, în carouri galbene și roșii, sprijinit de speteaza scaunului pe care își așezase haina, cu o mână umflată și acoperită de păr întinsă, cu degetele ca niște cârnăciori, peste un vraf de dosare din fața sa, privindu-l cu aceiași ochi mici și rotunzi, dar fără să mai gesticuleze ca data trecută și fără să mai umble de colo-colo, revoltat de câte îi sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
umerii și sânii răsunând de jocul podoabelor, singură pe insula aceea dintr-un ocean pe care, niciodată încă, nu-l străbătuse, spre a veni să o întoarcă dincolo de câmpul acela, pasărea magelan, iar în mâna ei cu degete prelungi, ușor întinsă înainte, ținea oglinda cu chenar de argint în care se privea, blând și nedumerit, licornul. ...și doar licornul stătea lângă ea, povestind, povestind mereu, dar nu cum știai tu sau eu sau stăpânii pietrelor pe care le ducem cu noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
alb și negru, brocaturi multicolore și grele, pe care șerpuiesc, după știința pictorilor de moschei, fireturile de metale scumpe, cu sânii răsunând de zbaterea podoabelor înmănunchiate în sfere și apoi în linii subțiri și lungi, iar în mâna ei ușor întinsă înainte, oglinda cu ramă de argint topit în chip de crengi înflorite de măceș și păsări și frunze de laur în ghirlande, unde se privea, blând și nedumerit, licornul. Și povestea câte și mai câte, întâmplările, născocirile care curgeau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se lăsa ademenit până la a gândi și asta, ci mai degrabă ceda tulburărilor părelnice și mincinoase ale sufletului. Simțind o dorință mistuitoare și șfichiuitoare de a ieși în lumea largă să-și umple inima nestăpânită de iubire cu adierile spațiilor întinse. Însă neputând să plece spre spațiile întinse, oricât de mare ar fi fost această izbucnire de patimă din el, și retrăgându-se, de aceea, în spatele unui zid dincolo de care nici una din iubirile lui - sau ce ar putea fi numit aproximativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
asta, ci mai degrabă ceda tulburărilor părelnice și mincinoase ale sufletului. Simțind o dorință mistuitoare și șfichiuitoare de a ieși în lumea largă să-și umple inima nestăpânită de iubire cu adierile spațiilor întinse. Însă neputând să plece spre spațiile întinse, oricât de mare ar fi fost această izbucnire de patimă din el, și retrăgându-se, de aceea, în spatele unui zid dincolo de care nici una din iubirile lui - sau ce ar putea fi numit aproximativ astfel - nu era în stare sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-i ce crezi tu.“ „Nu mi-l prezinți pe domnu’?“, zise bărbatul, fără s-o asculte. „E un prieten. Stăteam la o vorbă la o cafea“, răspunse Patricia. „Aha“, spuse bărbatul. Se uita la Andrei Vlădescu și la mâna lui întinsă, făcându-se că nu înțelege, apoi s-a dat puțin pe spate, și-a supt zgomotos un dinte, a clătinat de câteva ori din cap făcând „țțî, țțî“. I-a făcut un semn Patriciei să se așeze lângă el, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
întoarce și nu mai încape nici o îndoială că întrebarea următoare este adresată fratelui ei. Tu îți mai faci rugăciunea, Lawrence? El nu răspunde. — Eu mi-aș face-o astă-seară dacă aș fi în locul tău. Secătuită de orice sentimente, Rebecca stătea întinsă, sprijintă de un morman de perne. Își desfăcu încet picioarele și își masă coapsele, domolindu-și durerea. Lângă ea, cu capul lăsat greu pe umărul ei, Mortimer a adormit deja. Îi luase aproape patruzeci de minute să atingă momentul culminant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
câte o plasă de pescuit creveți într-o mână și un părinte potrivnic în cealaltă. Am hoinărit așa cam o jumătate de oră, până când, în sfârșit, am avut voie să mergem la bazin. Nu era foarte aglomerat. Câțiva oameni stăteau întinși sau ședeau pe șezlonguri lângă apă: puținii care preferaseră să înoate o făceau foarte energic, împroșcând multă apă și țipând. Se auzea un amestec de muzici diferite. Piese orchestrale acvatice răsunau din sistemul de amplificare, concurând cu câteva tranzistoare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
niciodată să aducem cu noi o pungă de hârtie maro plină cu pâine veche pe care o aruncam în apă sau, uneori, cutezam s-o legăn prin gardul de sârmă până când gâștele se apropiau și o ciuguleau dintre degetele mele întinse. — Asta trebuie să fie ferma care se vede din drum, a spus tata când am dat de ea prima oară. Cea pe lângă care trec cu mașina în drum spre serviciu. — Oare au și o prăvălie? a spus mama. Precis că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Francis Bacon. Și apoi, înainte ca Phoebe să-i poată răspunde, zări ceva la orizontul îndepărtat. Iat-o! Iubita casă părintească. Prima impresie a lui Phoebe despre Winshaw Towers n-a fost încurajatoare. Cocoțată aproape chiar pe coama unei coline întinse și amenințătoare, clădirea lăsa adânci umbre întunecate pe terenul de sub ea. Grădinile încă nu se vedeau; dar Phoebe deslușea deja o zonă dens împăturită care ascundea casa când te apropiai de ea, iar la poalele dealului era o întindere mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lua de la capăt, nu era cum mă așteptasem. Nici pe departe. Nu mai eram în stare să țin situația sub control: parcă plonjam spre pământ și m-am dus spre ea cu pasul greu al unui somnambul, cu vârfurile degetelor întinse până când au intrat în contact cu pielea palidă de la bază gâtului ei. De acolo am trasat încet o linie, simțind o peliculă de puf fin când am atins cutele moi ale gâtului ei. Fiona stătea total nemișcată și perfect calmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de la parter. Findlay ședea rigid pe o bancă, din nou cu haina de ploaie pe umeri, părul alb alcătuind un nimb din razele de lumină care intrau printr-o ferăstruică de sus din zid. — Michael, spuse el, luându-mi mâna întinsă. Îmi faci o onoare. Aș fi dorit însă ca a doua noastră întâlnire să nu aibă loc într-o asemenea mizerie și murdărie. Vina, mă tem, îmi aparține în întregime. — În întregime? — Probabil ghicești ce m-a aduc aici. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
găseam nimic de spus decât s-o întreb mereu pe Fiona cum se simte. Spunea că se simte obosită. Doar de asta se plângea, că e obosită. Nu voia să se miște sau să se ridice în capul oaselor: stătea întinsă pe targă, ținându-mă de mână. Mi-o strângea tare. Părea înspăimântată. — De ce durează atât? Asta era cealaltă expresie des folosită. Cu puțin timp înainte de miezul nopții am ieșit pe coridor să văd dacă se întâmplă ceva. Uitându-mă după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
sarcina urgentă de a-i găsi un pat, i-am răspuns cu un zâmbet de ușurare, neputincios. Zâmbetul mi-a înghețat pe buze când mi-am dat seama că infirmiera încerca să plaseze două sticle de plastic în mâinile mele întinse. — A mai rămas până la urmă suc de portocale, spuse ea. Și ascultați... De la radioul de la recepție se auzeau clopotele Big Ben-ului bătând ora. E douăsprezece. La mulți ani, domnule Owen. Să plece anul vechi, să vină anul nou. Mark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
somn și mai adânc și se va cufunda într-un nou vis de pustietate și rătăcire. Dar nu s-a întâmplat. Dragostea lor a durat mult, a fost lentă și adormită și deși uneori nu făceau altceva decât să stea întinși, moțăind încolăciți, aceste pauze de nemișcare ghemuită făceau parte dintr-un singur moment, perpetuu și lipsie de efort, în timpul căruia se afundau și se trezeau din somn, se legănau încoace și-ncolo între vis și trezie și n-au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mult de tot. Ce istovit eram! Sincer să fiu, nu credeam că voi supraviețui. Se încovoia în față, cu capul în mâini. Tare mi-aș dori să dorm, Michael. O să mă ajuți, nu-i așa? Michael luă seringa din mâna întinsă și privi în timp ce Mortimer își sufleca mâneca. — Nu cred că mai am putere în degete, din păcate. Adoarme-mă, atâta te rog, Michael. Michael se uită la el, nehotărât. — Din bunătatea inimii. Te rog. Michael apucă mâna lui Mortimer. Pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
suferi să i se spună așaă de când Lily Îl surprinsese făcând amor cu două fete, colege de-ale ei din grupul a capella din care făcea parte. Intrase pur și simplu În apartamentul lui din afara campusului și dăduse peste el, Întins cât era de lung În living cu o soprană și o contraltistă, niște tipe tăcute ca niște șoricei, care n-au mai reușit În veci să o privească pe Lily În ochi. Am Încercat să o conving că nu fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
aș exagera spunând că meritase fiecare cent (dat fiind că toți cenții ăștia alcătuiau o cifră de zeci de mii de dolariă, arăta de‑ți tăia răsuflarea. Ea Însăși era un objet d’art, cu bărbia ridicată, cu mușchii perfect Întinși, un adevărat basorelief neo‑clasic În mărgele roșii pe mătase Chanel. Nu era frumoasă - avea ochii prea mici, părul pieptănat prea sever și fața avea trăsături prea dure, dar era uluitoare Într‑un fel pe care nu‑l puteam defini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
conținând câte o eșarfă albă care Își aștepta răbdătoare rândul să fie pierdută, uitată, rătăcită sau pur și simplu aruncată. ↔ Am Închis telefonul după ce am făcut un efort sincer să par grijulie și am dat cu ochii de Lily: stătea Întinsă pe canapea, fuma o țigară și bea un lichid incolor, care sigur nu era apă, dintr‑un pahar de cocktail. — Parcă era vorba că nu fumăm În apartament, i‑am zis eu și m‑am trântit lângă ea, aburcându‑mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
o rupse mărunt și o aruncă În vîrtejul de apă din closet. — Chiar trebuie să te foiești atît, iubito? spuse Julia. Helen dădu din umeri și zise iritată: — Robinetele astea! Unul e sloi, iar celălalt Îți arde urechile. Amîndouă stăteau Întinse În baie. O făceau În fiecare sîmbătă dimineața; se așezau cu rîndul la capătul fără robinete, și săptămîna asta venise rîndul Juliei, care sătea cu brațele Întinse, cu capul dat pe spate și ochii Închiși; Își prinsese părul cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]