KorAP: Find »[drukola/base=întotdeauna & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...201 202 203 ...1998 >

49,940 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

trage șalul de pe umeri și se întoarce în semiprofil spre sală, auditoriu, judecător și restul lumii.) (Din auditoriu...) Este un înger! Un înger! (Philip consternat... în cor) Philomena, tu te-ai transformat într-un înger!? Sinele Mare: Era de așteptat! Întotdeauna am știut că ești un înger! (Masca îi dă o palmă în cap Sinelui Mic. Apoi către el.) Masca: Idiotule, ce-ai făcut? Și tu ai făcut-o vacă? Ai jignit o creatură celestă. Ți-am mai spus că te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
are o viață de familie stabilă și mulțumitoare; în plus are telefonul, metroul și poșta electronică. Toate acestea împreună dau un sens și o siguranță vieții sale afective, chiar dacă el refuză să admită... (La mine mă refer...) Eu am trăit întotdeauna într-un dezechilibru organizat. Am crescut singură, doar cu mama mea, cu care am avut o relație proastă. I-am urmat, însă, mereu sfatul, pentru că era o personalitate mult mai puternică decât mine, și dintr-un fel de inerție proprie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
și Pulcheria. De altfel, efortul a fost cu mult mai mic decât intervenția pe care a trebuit s-o fac pe internet, ca să substitui floarea-soarelui trimisă de Maurizio Pulcheriei... Ce vreți, sunt un înger de modă veche și am fost întotdeauna intimidat de tehnica asta modernă ce pare să interfereze foarte tare cu energiile și instrumentele noastre. Gestul lui Maurizio mi s-a părut mișcător și, cum am intuit că el nu se va întâmpla decât o dată, am simțit nevoia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
când în când, doar ca să mă vadă pe mine exersând la bârnă. De altfel, nu am mai văzut pe nimeni folosind acest aparat, nici nu știu ce-ar putea căuta într-un club de gimnastică. Mersul pe bârnă a fost întotdeauna surprinzător de ușor pentru mine. Ca și cum o forță inexplicabilă mă ținea suspendată în aer. Numai pe bârnă și în visele mele din copilărie aveam senzația că zbor. Căci nu te poți lăsa aici cu toată greutatea, trebuie cumva să te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ce intriga, te punea pe gânduri, pentru că nu i se putea intui temeiul sau sursa ce o alimenta. Era sterilă afectiv și probabil și fizic, de vreme ce nu a reclamat vreodată un prezervativ care s-o ferească și era de-acord întotdeauna cu tot ce propuneam. Următoarele zile s-au desfășurat în aceeași monotonie. Făceam dragoste dimineață, apoi umblam tăcuți pe cărări de munte, după-amiaza ne întorceam în cameră pentru o siestă scurtă, dar eșuam mereu în a face din nou dragoste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
O întâlnea mai ales când se întorcea vremea în loc, cum spunea el, când se îndrepta după zile de ploi lungi și obositoare, sau de câte ori dădea prima zăpadă și își făcea de lucru în târgurile învecinate. Și iubita lui se ivea întotdeauna de după colina rotundă și umflată ca un pântece de oaie, în drumul spre cătunul ei. De după colină, îl întâmpina cu figura ei luminoasă, cu ochii mari și iscoditori, singurii ce-l cercetau asupra lungii sale absențe. Gura ei mută de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
delicate, cu pieptul pe jumătate dezgolit. ............................................................................................................... Și eu alergam peste dealuri excitat de gâfâiala ei în urma mea și sânii îi tresăltau în toate direcțiile, iar mâna ei era fierbinte și se făcea din ce în ce mai fierbinte, pe măsură ce ne apropiam. Dar mă trezeam întotdeauna înainte ca străbunicul să-și facă apariția. Cred că mă trezeam pentru că mă ardea podul palmei, mă ardea cu flacăra dragostei. Și dragostea asta, cu toate că nu mi-era adresată mie, îmi devenise insuportabilă, cu sânii bălăbănindu-se pe deasupra dealurilor, mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
concentrez, de multe ori reușeam să-l gonesc o vreme, să uit de mine. Acea parte din mine orientată către lume va funcționa exclusiv, așa cum am remarcat la cei pe care-i consideram normali. Și cert este că reușeam aproape întotdeauna să mă întorc până la urmă în realitate, înainte ca situația să devină critică pentru mine. Astfel îi păcăleam pe profesori, părinți sau camarazii de joacă. Când am studiat la școală, la ora de literatură, motivul alter ego-ului, am înțeles îndată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ușor contorsionat în neputințele firii. Deci, nu numai eu sunt posedat! îmi spuneam, eliberat cumva, considerând posibilitatea că experiența mea ar putea fi în firea lucrurilor, la fel cum am aflat mai târziu despre masturbare. Experiența masturbării am trecut-o întotdeauna sub tăcere, chiar și față de amica mea din liceu, singura cărei îi destăinuiam din secretele și idiosincraziile eului meu, ce-l consideram eu însumi cel puțin ciudat sau, mai degrabă, bolnav sau chiar anormal, în bună măsură, aparte față de ceilalți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
trupul inert, împiedicat, rămas în urmă, este incapabil de-a răspunde satisfăcător noului context erotic. Nu înseamnă asta că natura firii mele este aceea de a fi mereu îndrăgostit? Și că așa am fost și am avut nevoie să fiu întotdeauna? Asta trebuie să fie nevoia mea și starea mea de perpetuă îndrăgostire, de grație, care mă ridică, mă detașează de mine însumi, pentru a mă putea contempla. Și tocmai această nevoie a mea îl ramifică pe El, pentru a putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
memoriei mi le-a păstrat cu sfințenie și mi le-a restituit cu putere din străfundurile ei. Ea mi-a mărturisit, și-mi amintesc cu precizie fiecare cuvânt al ei: de când se știe sau de când își poate aminti, a fost întotdeauna îndrăgostită: ba de tatăl ei, ba de unchiul ei, ba de verișorul dinspre mamă; de primul învățător, de farmacistul la care se ducea cu mama când era în școala primară. Deci ea știa, de aceea își accepta atât de liniștită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
fiecare vedea puțin altceva și eu vedeam diferit de ei toți. Era un tablou cu multe detalii și excesiv de cromatic. În fapt, un tablou-manifest, nesofisticat, cu o ușoară tentă fantastică a unui vis de copil. Ce vede ochiul nu vede întotdeauna mintea sau, invers, poți vedea cu mintea, cu urechea sau cu palmele, acolo unde ochiul nu poate pătrunde. Oare unde se duc imaginile ce le luăm cu ochiul și le refuzăm sau ignorăm cu mintea? Întrebarea e de ce le ignorăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
alături, ea este tatăl meu printre atâtea nepăsătoare și exasperante mame. Mama mea adevărată este cea mai nepăsătoare dintre ele. Cel puțin acum, mă lasă total în grija lor, ca și cum și-ar lua o vacanță în vacanța ce-o petrecem întotdeauna împreună. Visam în fiecare an să merg și eu în tabere, precum colegele mele mai emancipate, dar, pe de altă parte, realizam cât de mult îmi vor fi lipsit "mamele" și "tații" mei estivali. Licornul. Elevul de clasa a șasea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
iluzoriu, și timpul lor a încetat să mai curgă de multă vreme. Și paznicul cu banderolă le baleiază cu privirea lui languroasă și securistă de expert și se oprește cu ochii beliți în picioarele celei din mijloc, prietena mamei, ce întotdeauna mi-a sugerat o păpușă Barbie. Fusiformă și numai fibră de sus până jos, fără nicio amintire de grăsime pe trupul ei de silfidă. Da, picioarele ei continuă să mă fascineze, cu glezna osoasă și minusculă, genunchii ascuțiți de copil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ce i-a încântat adolescența. Se imagina în fața bisericii din Ouro Prieto, piațeta complet goală, biserica închisă și cu porțile care dintr-o dată se deschid larg și oile năvălind afară, îmbulzindu-se pe treptele bisericii. În plus au fascinat-o întotdeauna miracolele. Miracolele sunt de toate felurile, se gândea ea, urmărind linia curcubeului ce se contura vag pe cer. Și-a închis umbrela și a pornit mai departe. Când nu-ți poți înțelege nici măcar miracolul propriei tale vieți, de ce oare lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
reiterare. Dar nu și miracolul! Pentru că el, ca și fericirea, este privilegiul unei legi nescrise, irepetabilă, ireproductibilă. Fericirea trăirii miracolului este sublimă, ea nu poate fi descrisă în cuvinte omenești, într-o limbă omenească. De aceea, relatarea miracolului este aproape întotdeauna incompletă sau falsă și interpretarea care i se dă este de cele mai multe ori greșită. Câte interpretări și controverse n-au suferit miracolele Bibliei? Totuși, actul interpretării miracolului rămâne un act de creație, de aceea prin relatare miracolul își dobândește farmecul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
mai făcut-o până acum. Pe măsură ce faci anumite lucruri, începi încet să crezi în ele, pentru că fiecare lucru are rostul lui. Nu trebuie să lași loc îndoielii și scepticismului, să iei în considerare toate posibilitățile, să ignori poveștile ce stau întotdeauna în spatele celor adevărate sau neadevărate. Asta e ceea ce se cheamă o atitudine pozitivă! exclamă ea și el observă cum o paloare se instala tot mai ferm peste trăsăturile ei. Vrei să spui că cei care au o atitudine pozitivă, numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
că cei care au o atitudine pozitivă, numai ei pot fi beneficiarii acestor miracole? În fond mă cunoști destul de bine, știi că natura mea e departe de-a fi pozitivă sau optimistă. Nici pesimistă nu e, în fapt am fost întotdeauna atrasă de miracolul vieții. Nicio istorie nu era destul de neadevărată pentru mine. Și iată-mă, acum, mistuită de îndoieli, incapabilă de inefabil. Cât de mari sunt durerile tale? Le controlez deocamdată, dacă-mi iau medicamentele la timp. Nu știu însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
dincolo de timp, care este permanența și devenirea stării tale. Să-ți dai în cărți, de ce nu? Ele îți vor dezvălui propriile gânduri și vei înțelege dacă mai vrei într-adevăr să mori sau nu. Conștientul și subconștientul nu se pun întotdeauna de acord, în plus se determină reciproc. Trebuie să-ți învingi inconștientul, pentru că el este puternic și umblă pe căi ascunse. Sau lasă-i pe alții s-o facă pentru tine, dacă tu nu ești în stare. Ia contact cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
persoane că au murit în condiții tragice, nu ți se pare nimic deosebit, pentru că totul pare a se menține în firea lucrurilor. Stigmatul nenorocirii stătea întipărit pe fața lor, irevocabil și iremediabil. Dar nu tu! Figura ta mi-a inspirat întotdeauna o nestăvilită poftă de viață, forță, libertate, spații deschise, aer și mișcare. Și-apoi armonia și suplețea ta fizică... S-a întâmplat ceva cu tine, deja încep să văd însemnele morții pe chipul tău, trebuie să te oprești, să pui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
mai izbuti să adoarmă? Mâine îl va suna în mod cert pe Damiel. Poate va avea puțin timp să petreacă cu ea. Nu l-a căutat niciodată până acum. S-au întâlnit doar întâmplător sau în ocazii sociale. A fost întotdeauna atent și prevenitor cu ea. Mai ales acum, în condiția ei, de ce-ar fi altfel? Nu vede niciun motiv ca s-o refuze. Nu trebuie să se teamă că o va refuza. Muntele vrăjit. Disertația lui Krokowski S-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
suna pe Damiel. Nu. El nu are timp astăzi pentru ea. Poate mâine. Da, mâine e foarte posibil. Ea nu se simte dezamăgită. De ce-ar fi? N-a interesat-o niciodată Damiel în mod special. I s-a părut întotdeauna interesant, nu știa nici ea de ce. Totuși, nu au stat niciodată de vorbă prea mult, doar așa, complezent, circumstanțial, întâmplător. El s-a arătat întotdeauna foarte apropiat și prietenos cu ea, dar ea nu i-a arătat niciodată vreun interes

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ar fi? N-a interesat-o niciodată Damiel în mod special. I s-a părut întotdeauna interesant, nu știa nici ea de ce. Totuși, nu au stat niciodată de vorbă prea mult, doar așa, complezent, circumstanțial, întâmplător. El s-a arătat întotdeauna foarte apropiat și prietenos cu ea, dar ea nu i-a arătat niciodată vreun interes deosebit. Cred că au înspăimântat-o puțin ochii lui foarte mici și pătrunzători. Acum își amintea foarte vag că i-a făcut curte cândva... Oare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
mese de biliard. Își nota cu grijă răspunsurile lui în noul ei jurnal, ca să poată reveni asupra lor mai târziu. Dacă nu uita, adăuga și data, deși nu i se părea esențial. Nu ținuse niciodată un jurnal, de altfel avusese întotdeauna o atitudine disprețuitoare față de fetele ce țineau jurnale zilnice, unde-și notau de la cele mai stupide gânduri la cele mai banale activități. Reluctanța ei de a ține un jurnal, pe care n-ar fi fost nevoie să-l umple nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
de alte evenimente din viața mea. Mi-amintesc o plajă cu malul foarte înalt, un povârniș drept ca un zid, la poalele căruia începea brusc marea cu întinderea ei nesfârșită. În credința mea de copil, marea mi s-a părut întotdeauna nesfârșită și refuzam s-o asociez cu acea pată albăstruie de pe hărțile geografice, unde era înghesuită din toate părțile de liniile de pământ. Și mărturisesc că nici astăzi nu mă pot gândi la ea altfel. Acel perimetru obscur de pe hartă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]