7,853 matches
-
a murit domnul Ursu, madam Ursu mănâncă numai cu serviciul de fier. Lingurițele de argint sau de alpaca le scoate la dulceață sau la șerbet numai când vine lumina de plată sau poștașul cu scrisori din Brazilia. Azi au venit țiganii. Așa că te-ai plictisit să vezi cum calcă mama ta cămășile apretate și te duci În curte să-i vezi pe țigani cum spoiesc lingurile de fier ale Doamnei Ursu. Totul este fierbinte, focul, cleștii, cositorul, aerul, țigara madamei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
sau la șerbet numai când vine lumina de plată sau poștașul cu scrisori din Brazilia. Azi au venit țiganii. Așa că te-ai plictisit să vezi cum calcă mama ta cămășile apretate și te duci În curte să-i vezi pe țigani cum spoiesc lingurile de fier ale Doamnei Ursu. Totul este fierbinte, focul, cleștii, cositorul, aerul, țigara madamei care supraveghează spoirea. Doar capacul de fontă al canalului pe care te-ai așezat ca să privești cum se topește bara de cositor este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cum se plimba regele prin curtea Palatului. Ca tine se plimba regele prin curte, pe alei, printre tufe și printre copacii groși. Nu ai cu cine să discuți despre rege. Pionierii nu vorbesc despre rege. Totuși ai vorbit odată cu un țigan de la tine din clasă despre rege și el te-a pârât dirigintei. Diriginta a spus că regele a supt sângele poporului și i-a Împușcat pe țăranii de la Flămânzi. Ei s-au răsculat că erau flămânzi și biciuiți cu biciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cu această ocazie se pare că a băut o halbă În plus stând de vorbă cu prietenii la bufetul Orzari. Beau bărbații bere și iarna. Cu rom și coniac. Mănâncă mici, momițe și rinichi iar la vioară le zice un țigan că: „Pe lângă plopii fără soț / Adesea am trecut/ Mă cunoșteau vecinii toți / Tu nu m-ai cunsocut” și Țiganca de Ionel Fernic. Deci tatăl tău Înaintează. Dunga dreaptă a ciorapilor chelneriței, la care s-a tot zgâit, Îi face drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
doar sufletul minții Îți poate pătrunde și se vede vara, Într-o zi de vară, Într-o după-amiază de vară, În ziua de Sânziene, În curte la Văsălie, și joacă feciorii și ridică praful În aer, Își bate vioara Ciobi, țiganul din Tătârlaua, și cântă, și cântă, și nu se mai oprește și lumea alunecă În fața Onicăi, nemaiputând să-i Înțeleagă contururile, doar o dungă neagră jos, una albă la mijloc și una sus, subțire și Învăpăiată, și nu se opresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cu părul de aur pe ceafă ai spune că-i un fecior În putere, dar fața lui este brăzdată de vremea pe care a lăsat-o În urmă. „N-ai o țâră de lapte pentru șerpele ăsta?” Îl Întreabă pe țiganul din capul Oltețului, ceterașul Îl privește cu frică și ochi holbați și se duce În casa prăpădită, „femeie, o venit unu cu un șarpe să-i dau lapte”, femeia se Închină, „io-i dau” și-i duce lapte Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ochi holbați și se duce În casa prăpădită, „femeie, o venit unu cu un șarpe să-i dau lapte”, femeia se Închină, „io-i dau” și-i duce lapte Într-o sticlă, „mulțam frumos, mă omule”, și-l Întreabă pe țigan, nu-i careva bolnav pe aici prin Olteț, și șarpele bea și țiganu-i dus de frică. Șarpele sâsâie În săculeț... „Am vrut să-l omor dintâi!”, Îi spune păcurarul, „dar era așa de blând, umbla tot după lapte. Când găta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ciorbă. „Intrusul” de Marin Preda. Alb-negru și color. Amza Îți Întinde un ardei iute. La difuzor, Corelli. Aerul insuportabil. 10 noiembrie Toată ziua te Învârți prin satele din jurul Bucureștiului și Olteniței. Zi sumbră, urâtă, mâloasă. Într-o mahala, copii de țigani fumând și dansând pe o muzică sârbească. La 10 noiembrie 1982, a Încetat subit din viață, În vârstă de 76 de ani, Leonid Ilici Brejnev, secretar general al C.C. al P.C.U.S, președintele Sovietului Suprem al U.R.S.S., de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
durea și am bătut din nou. Nu era acasă. Curva nu era acasă. Învins, am întors spatele ușii și am privit noaptea. Viaductul pustiu și mai încolo barăcile unde foșneau ușoare semne de viață trează încă. Poate acolo merge, la țigani, se îmbată în rulota lor, pune să i se ghicească mizerabilul ei destin. Am auzit un geamăt ușor și ceva foșnind dincolo de ușă. M-am gândit la trupul ei, la mâini, și încă o dată am fost surprins că nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
separă între umeri doi iubiți care s-au pierdut. Acum se va duce să taie lujere, să vândă flori cine știe cui. Unui amant, cuiva care merge la cimitir, cuiva care a avut de curând un copil. Unde ai făcut avort? — La țigani. — Ești nebună... Trebuie să vii la spital. — Nu-mi plac spitalele. Nu-ți plac chirurgii, m-am gândit, și am prins-o de încheietura mâinii. — Trebuie să vii cu mine. — Lasă-mă, mă simt bine. Mi-a respins mâna. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
e acoperit cu o catifea ocru murdară și deșirată. — Ce cauți? Nimic. Dar ceva îi reține privirea. Atunci îmi amintesc de câine, de botul lui ieșind în permanență de sub marginea divanului desfundat. — Unde e Crevalcore? — L-am făcut cadou. — Cui? — Țiganilor. Posterul însă a rămas acolo, maimuța cu biberonul ei nu s-a mișcat de pe perete. În stradă am observat că era neobișnuit de nesigură pe tocuri. Slăbiciunea părea să-i pornească din piept, care era curbat și ușor împins înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Mama aluneca, în timp ce privea și pipăia pânzele și penele, în amintirile tinereții ei, răscolea sentimente mocnite, auzea uneori cuvinte pe care încercam să le citesc de pe fața ei luminată de-un zâmbet, ducându-mă cu gândul la acele povestiri: —Mamă, țiganii sunt la poartă, au venit la „ciorba săptămânală“. Da, spunea ea, când îi aminteam propriile ei propoziții, veneau în fiecare săptămână și eu nu aveam voie să mă uit la ei decât de la fereastră sau din pragul ușii. Mama se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
baterie pentru ceasul biologic. Devenea agitat, stare în care tot intra în ultimul timp. —Mark, nu sunt nebună. Când aveam optsprezece ani, am spus că n-o să ne cumpărăm niciodată o casă, că vrem să trăim într-o rulotă ca țiganii și să ne plimbăm prin țară câștigându-ne traiul vânzând mici podoabe făcute de mine la târguri meșteșugărești, în timp ce tu vei scrie un roman. Vrei să spui că trebuie să mă țin și de promisiunea aia? Acum exagerezi. Începea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
o pătură și să te uiți cum apune soarele. Iar eu o să stau lângă tine. Era exact cum visasem, la 16 ani, la 26 de ani, la 36 de ani. Dacă ar fi apărut chiar atunci un cvartet de violoniști țigani cântând „O Sole Mio“, aș fi plâns chiar. Și nu de râs. Am stat amândoi în liniștea aceea perfectă, împăturiți împreună ca o coală de hârtie, sub pătură, urmărind lumina cum trece de la strălucitoare la difuză, la roșie și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
afară. Obosiți de eforturile depuse inutil, băiețașii se așezau în cele din urmă, gâfâind, pe covorul peticit, spionându-se cu coada ochiului. Odată, trântiți pe jos, cel mai răsărit dintre ei începu să vorbească: - „Tata și mama fac noaptea ca țiganii”. - „Fură copii?...” - „Nu, dar credeam că numai țiganii fac una ca asta”. Băiețașul întinse apoi o mână după o zdreanță de abecedar, silabisind cu ușurință cuvintele tipărite cu litere cursive. Priveam dintr-un ungher încăperea în care dormeau înghesuite șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
așezau în cele din urmă, gâfâind, pe covorul peticit, spionându-se cu coada ochiului. Odată, trântiți pe jos, cel mai răsărit dintre ei începu să vorbească: - „Tata și mama fac noaptea ca țiganii”. - „Fură copii?...” - „Nu, dar credeam că numai țiganii fac una ca asta”. Băiețașul întinse apoi o mână după o zdreanță de abecedar, silabisind cu ușurință cuvintele tipărite cu litere cursive. Priveam dintr-un ungher încăperea în care dormeau înghesuite șapte ființe. Moșul Isidor călca un pantalon pe dungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
capătul mai puțin elegant al lui Park Lane, la sfârșitul anilor șaptezeci și Începutul anilor optzeci, unde dădea lecții și organiza serate muzicale. M-am dus și eu de câteva ori. — Era evreu? — Nu, era irlandez, dar avea Înfățișare de țigan. Tenul smead, păr negru și des, pe care Îl purta lung, favoriți negri. Mai chipeș decât Svengali, dar același gen. — Și Își hipnotiza elevii? Du Maurier râse. — Din câte știu eu, nu, dar metoda lui de predare părea să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
definitivă, atunci de lungă durată a țăranului. Acela era dat dispărut din ‘43, dar continua să fie prezent ca efigie într-o ramă cu suport vertical. Oare unde învățasem eu această artă dubioasă? O știam din naștere? O furasem de la țiganii care treceau din Polonia granița orașului liber și, în vremea copilăriei mele, aveau căutare pe străzile din Langfuhr nu numai ca să ascută foarfeci și să repare cazane? Poate că în Oberpfalz, în lagărul cel mare pentru prizonieri de război, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
crească prețul la miere artificială, diverse grăsimi și pâslă dincolo de orice măsură? Sau o vizită scurtă în menajeria lui Otto Pankok, pe al cărui ogor talentele creșteau ca buruienile, în timp ce în și din asociația lui familială intrau și ieșeau întruna țigani. Acolo, nimeni nu purta halat alb. În clasa sculptorului Enseling, care mă consiliase profesional pe cât de concis, pe atât de precis, am dat peste Norbert Kricke, care mergea cu zel pe urmele maestrului său și transforma cu maximă fidelitate fete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
sinti și am dat premiului ce urmează să fie acordat la fiecare doi ani numele lui Otto Pankok. Asupra lui a planat, în perioada nazistă, interdicția de a picta și expune. El, care trăise pentru scurte perioade de timp cu țiganii și plecase la drum cu ei, a redat viața acestei minorități persecutate încă din vechime și până la urmă decimate, în nenumărate xilogravuri și desene în cărbune. Fiindcă își cunoștea țiganii, a fost în stare să transpună nevoile și spaimele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
expune. El, care trăise pentru scurte perioade de timp cu țiganii și plecase la drum cu ei, a redat viața acestei minorități persecutate încă din vechime și până la urmă decimate, în nenumărate xilogravuri și desene în cărbune. Fiindcă își cunoștea țiganii, a fost în stare să transpună nevoile și spaimele lor în suita de desene Patimile lui Christos: coli de format mare pline cu nesfârșit de multe nuanțe de gri. Țigani tineri și bătrâni, aceștia erau personajele lui. Și așa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în nenumărate xilogravuri și desene în cărbune. Fiindcă își cunoștea țiganii, a fost în stare să transpună nevoile și spaimele lor în suita de desene Patimile lui Christos: coli de format mare pline cu nesfârșit de multe nuanțe de gri. Țigani tineri și bătrâni, aceștia erau personajele lui. Și așa se face că nu numai în atelierul lui Otto Pankok, ci și în acelea ale elevilor săi, supraviețuitorii de la Auschwitz-Birkenau ai acestei seminții împuținate intrau și ieșeau întruna. Ei făceau parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a schițat o imagine opusă, tot ce-i pica sub ochi în care era înnegrit cu cuvinte. Cam tot așa se purta și cu elevii profesorului, pe ale căror șevalete modelul a avut ca efect formarea unui stil. Numai pe țigani îi ocolea, ca și când s-ar fi temut că ei ar fi putut să înțeleagă trucurile jocului său cu cuvintele și - lucru de care îi era cel mai frică- ar putea să-i împrăștie vraja. Și chiar și eu, elevul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Orleans! -, scândura de spălat, pe a cărei tablă vălurită băteam ritmul cu degetare pe opt dintre degete. În Czikos, un restaurant strâmt ca un furtun și cu un aer pseudo-unguresc din orașul vechi, cântam de trei ori pe săptămână. Un țigan țambalagiu acompaniat de fiul lui la contrabas erau angajați pentru celelalte zile. Înghesuiți sub scara ce ducea la etaj, pe mâncare și băutură și contra unei plăți nu foarte mari, ne osteneam până după miezul nopții în fața unui public de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
capul sfântului Francisc, încă neterminat, și figurinele neo-etrusce. M-am muiat. Ușor nu-mi era să părăsesc Düsseldorf-ul. După ce am petrecut cu ei noaptea de Revelion, în zori m-au condus la gară Fluieraș Geldmacher, Scholl cu chitara și fiul țiganului țambalagiu cu contrabasul. Era și Franz Witte cu ei. Fiecare fuma de parcă aceea ar fi fost ultima țigară. Încă o dată, stilul nostru de jazz. Scândura de spălat și degetarele au rămas pe peron. Am lăsat în urmă multe alte lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]