KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...201 202 203 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365

dintr-odată, Duncan. Dacă tratamentul de șoc are efect, trebuie să fie chiar un șoc. Thaw stătu o vreme, apoi spuse: — Ai dreptate. Lovește-mă. — Ce? — Lovește-mă. în față. — Duncan!... Nu pot. După cîteva minute de respirație dureroasă, Thaw țipă: — Te rog! — Duncan... — Nu mai rezist...Nu mai rezist. Domnul Thaw îl lovi cu palma deschisă. — Fără efect. Eu aș putea... să mă... lovesc mai tare. Din nou! Domnul Thaw lovi mai tare. Thaw se clătină, își reveni, compară obrazul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
asta blestemată s-a înțepenit. — N-am nevoie de geamantan la spital. — Bineînțeles că n-ai. E pentru hainele tale. Fereastra mată era puțin deschisă, iar el își aruncă privirea prin fantă, spre străzile din Blackhill. Soarele strălucea și copiii țipau. N-a durat mult, zise el. — Da, spuse taică-său lăsînd geamantanul jos. Mă simt ușurat acum. Cînd eu și Ruth or să urcăm pe Zermatt, or să știm că ești mai bine îngrijit decît acasă. Presupun că n-o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
cămașa cu un burete. — Mi-e frig, îi spuse Thaw, dă-mi pace. Doi oameni îl duseră jos, cărîndu-l prin casa pustie. Se deschise o ușă și fu dus într-un șopron întunecat cu podea de beton. — E frig aici, țipă el, nu vreau să stau aici. Fu întins pe pielea unei canapele reci, cîteva uși fură trîntite și o voce îl întrebă: — Unde locuiești? — Biserica parohiei Cowliars. — Pentru Dumnezeu, unde locuiește? O voce dădu adresa din Cumbernauld Road și canapeaua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
covoraș, ca să se apere de frig. începu să viseze că el însuși e covor, un preș de carne cu o gaură. Din gaura aia urma să apară ceva oribil - îi simțea respirația rece. Auzi apoi pași grăbiți și o voce țipă: „Parazit prăpădit!“. Dechise ochii și văzu o femeie destul de în vîrstă, agilă, stînd în picioare și privindu-l acuzator. O mînă și-o ținea în șold, iar de cealaltă îi atîrna o colivie cu un canar împăiat pe stinghie. Femeia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
mînă și-o ținea în șold, iar de cealaltă îi atîrna o colivie cu un canar împăiat pe stinghie. Femeia se uită la pasăre și-i dădură lacrimile. — Sărmanul Joey, murmură ea blînd. Sărmanul micuț. Pisica aia nenorocită. Parazit prăpădit! țipă ea încă o dată. Nu suport asta! Drummond intră cu pași mari zicînd: — Revino-ți, mamă. O, salut, Duncan. Mamă, pentru Dumnezeu, fă-ți o ceașcă de cafea tare. — Nu mai suport! Umpli casa cu tot felul de Molly și Janet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
îl îngrozi. își acoperi ochii. Picioarele îi atinseră imediat pămîntul. își sprijini stomacul de balustrul unui pod și cuprinse în brațe un parapet. îi era rău. Fluviul devenise un pîrîiaș printre limbi de pămînt noroios. Un nor subțire de albatroși țipa deasupra unei mortăciuni, sub podul suspendat, spre răsărit. în tălpi simți un murmur subteran care începu ca o vibrație și deveni un zdrăngănit în urechi, năvălind în orizont ca trăznetul unui gong. își ridică fruntea și văzu depozitele de pe malul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
de niște depozite și urcară un povîrniș plin de iarbă. Thaw mergea înainte, trăgînd-o după el. Ea rîse cînd o împinse în jos și-i frecă trupul și gîtul cu mîinile lui de piatră. Se lupta el. „Repede, repede, repede!“ țipă cioara. „Taie-i repede gîtul.“ El își plimbă gura de piatră pe gîtul ei, aproape de ureche, și i-l tăie repede. Se trezi pe burniță, cu o crustă pe buze și ceva lîngă el, ceva ce nu dorea să vadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
n-am dorit pe nimeni altcineva, deși intenționam să-l părăsesc, înainte ca boala să se înrăutățească. — Ce boală? — Au început să-mi crească guri, nu doar pe față, ci și în alte părți, și cînd eram singură, se certau, țipau și urlau la mine. Sludden era foarte bun cu ele. Le putea face mereu să cînte la unison, și cînd dormeam împreună, chiar mă făcea să mă bucur de ele. îmi zicea că n-a văzut niciodată o fată găurită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
n-am mai putut să mă mișc. Eram sigură că-mi murise copilul. M-am simțit un nimic, un nimeni și-un nimic, un nimeni care nu simte altceva decît oroare, un rahat la fel de urît ca lumea. Presupun că am țipat să ies, pentru că lîngă mine, pe podea, a apărut o deschizătură. Lanark se cutremură și zise: — Drumul prin ea aproape că m-a ucis. Știu un soldat care-a sărit în ea cu-n revolver și a fost găurit și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
făcu cîteva mișcări repezi cu dreapta, pînă cînd Munro îi puse un stilou între degete. Era pe punctul de a semna, cînd Lanark strigă: — Opriți-vă! Monboddo se uită la el ridicînd din sprîncene. Lanark se întoarse spre Munro și țipă: — Știi că nu vrem să ne întoarcem în Unthank! Am cerut un oraș cu soare! — Un om cu reputația ta nu-și poate permite să aleagă. — Șeful i-a făcut un raport prost? întrebă Monboddo. — Foarte prost. Urmă o tăcere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
partea care coboară, ar fi bine să ne menținem aici. O să mergem mai repede. Ea se puse în mișcare și el o urmă. Acum avea senzația că descinde într-o prăpastie. Fiecare pas acoperea un teritoriu din ce în ce mai mare, pînă cînd țipă: Rima! Oprește-te! Oprește-te! — Cad dacă încerc să mă opresc! — O să cădem dacă nu ne oprim. Devine prea abruptă. Dă-mi mîna. Se prinseră de mînă, își proptiră bine călcîiele în pămînt, alunecară pînă se opriră și rămaseră într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
apoi el se rostogoli într-o parte simțind izbiturile ritmice ale rucsacului. Cînd se opri și reuși să se ridice în picioare, pămîntul părea neted și rămase singur în ceață. Nu se mai vedea nici măcar linia galbenă. — Rima! Rima! Rima! țipă el și ascultă, dar nu auzi decît marea în depărtare. O clipă, se simți îngrozitor de pierdut. Scoase lanterna din rucsac, o aprinse și descoperi linia galbenă la un metru de el, apoi își aminti că, dacă Rima ar fi căzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
puse lanterna lîngă ea și zise timid: — La revedere, și se depărtă. Cobora primul deal cu pași mari, cînd ceva îl împunse în spate. Se întoarse și o văzu cu lacrimi pe față și fără suflu. — M-ai fi părăsit! țipă ea. M-ai fi lăsat singură în ceață! — Credeam că doreai asta. — Ești un cretin rău și crud. — Oricum, dă-mi mîna, spuse el jenat. Se luară de mînă și, dintr-odată, corpul îi fu cuprins de o moliciune dureroasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
am un copil! se isteriză Rima. El căscă gura, iar ea îl străfulgeră acuzator cu privirea. Lanark se luptă să își mențină o figură serioasă, dar nu reuși. Pe față îi apăruse un rînjet fericit. Rima își dezgoli dinții și țipă strident: — Te bucuri! Te bucuri! — Scuze, dar nu mă pot abține. Ea zise pe o voce scăzută și tensionată: — Cît de mult mă urăști probabil... — Te iubesc! — ...și rînjești la gîndul că o să mă doară cumplit și o să crăp și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-i dădu una Rimei. Lanark se instală morocănos în celălalt loc. — Te simți bine acum? o întrebă șoferul. — O, da, zise Rima. Sînteți foarte amabil. Șoferul stinse lumina și continuă să conducă. Zgomotul motorului îi împiedica să vorbească fără să țipe. — în clubul de pudding, deci? îl auzi Lanark pe șofer zbierînd. — Nu-ți scapă nimic. Ciudat că unele păsărele au un stomac ca ăsta și-s totuși sexy. De ce mergeți la Unthank? — Prietenul meu vrea să lucreze acolo. — Cu ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Troia și Trebizonda, a căzut la fund ca un curcan înghețat în Atlantis, să vedem ce se întîmplă aici. „Bărbatul domestic“. își aruncă repede capul pe spate și strigă: „Tortul pe care mi l-a făcut m-a mușcat pîn-am țipat!“ Instrumetele și mașinile scoaseră un VUUM atît de ascuțit că auzul și gîndirea fură zdrobite o secundă. „Patul pe care mi l-a făcut era tare c-aproape am murit!“ îVUUM) „Cămașa pe care mi-a spălat-o și-a-ncrucișat brațele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
mai spus că oamenii obișnuiau să mănînce orașe și sate, dar Unthank ar fi primul oraș după Cartagina. Un hohot de rîs explodă din diverse colțuri ale încăperii. O voce din spatele coloanei strigă: — Cartagina? Dar de ce nu Coventry? Iar ceilalți țipară: Leningrad! Berlin! Varșovia! Dresda! Hiroshima! — Aș vrea să menționez, spuse o doamnă cu părul alb care vorbea rar, Münster în 1535, Gonstantinopole în 1453 și 1204, și Hierusalim mai dez decît fă amintiți. — Vă rog, vă rog! Fiți ceva mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ea, îi spuse Rima lui Lanark, apoi respiră adînc și păru că se concentrează asupra unui lucru. — în regulă! zise sora pe un ton consolator. Acum nu te doare de fapt, nu-i așa? Spune-i că mă doare spatele! țipă Rima. — O doare spatele, spuse Lanark. — Și chiar vrei ca soțul matale să stea aici? Unii bărbați suportă asta cu multă, multă, multă greutate. — Spune-i să tacă din gură! spuse Rima, și peste o clipă adăugă cu amărăciune: Spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
poate însemna luni... ani, în comparație cu noi. Și nu uita că Alexander s-a născut aici. Voi aveți pașapoarte ale consiliului. El nu are. — Cine-i Alexander? Sludden arătă spre cărucior. — Ritchie-Smollet l-a botezat așa. — L-a botezat? sări Lanark țipînd. Alexander începu să plîngă. — Șșș, șopti Rima punînd mîna pe mînerul căruciorului și legănîndu-l. Șșșș. — De ce Alexander? șopti Lanark furios. De ce nu m-ai așteptat? De unde graba asta tîmpită? — Te-am așteptat cît s-a putut de mult... de ce n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
de lucru. — Deci o să mă lași din nou singură. Așa deci. De ce-ai bătut clopotul? Ești sigur că nu erai beat? — L-am bătut pentru că mă simțeam fericit. De ce mă ataci? — Ca să mă apăr. — îmi cer scuze c-am țipat la tine, Rima. Eram surprins și furios. Mă bucur că sînt din nou cu voi. Da, îți e ușor să trăiești într-o cutie, oricînd poți fugi la turnurile tale și la întîlnirile comitetului. Cînd o să am și eu parte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
din buzunar și zise: — Laptele e inutil. Dă-i o gură din asta... liniștește formidabil. Nu. — Atunci ia tu o dușcă. — Nu. Bărbatul oftă, se ciuci pe un taburet și zise: — Spune-mi ce te supără. Nu mă supără nimic! țipă Lanark, care se simțea mult prea năpăstuit ca să mai gîndească. Alexander urla: Mamimamimamimamimami! Dacă ai necazuri cu femeile, continuă omul, îți pot da sfaturi, pentru că am fost însurat odată. Am avut o nevastă care făcea niște treburi urîte, lucruri pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
păreau în transă, de parcă ar fi fost congelați acolo. Orice gest era istovitor - și ar fi fost la fel, dacă s-ar fi întors. Ajunse la scaun, se prăbuși acolo și stătu drept, dar picotind, pînă cînd cineva păru că țipă la el. Deschise ochii și spuse nedeslușit: — Nu... sînt... animal. Un funcționar bătrîn cu sprîncenele zbîrlite i se adresă din spatele ghișeului: — Atunci ar trebui să fii în registrul profesional. — îîî... Cum? — Coboară la etajul doi. Lanark se întoarse la lift

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
holul de ieșire, Lanark ținîndu-se mereu aproape de Macfee. Cînd pășiră pe trotuar, trei camioane ale armatei pline cu soldați trecură ca fulgerul pe lîngă ei. — Ce se întîmplă? strigă Lanark. Pentru ce sînt tot soldații ăștia? De unde vrei să știu? țipă Macfee. Eu sînt un animal neștiutor, tot ce aud sînt știrile de la televizor și zgomote ciudate în stradă. Au bătut clopotele de la catedrală acum o vreme, de parcă erau apucați. De unde să știu eu ce se întîmplă? Merseră fără să scoată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
topea în albastrul fără nori, îți era greu să nu-ți imaginezi un potop de rubine, safire, opale și onixuri aurii rostogolindu-se tăcute din cer. Doamna Macfee luă o altă conservă și pompă un miros de pansele. — Rahaturi sentimentale! țipă Macfee și răsuci cu violență un buton. Interiorul deveni parte a unei decapotabile roșii care gonea pe o autostradă cu multe benzi sub un soare orbitor. Un nor de puncte deveni vizibil în ceața sufocantă din față. Punctele deveniră un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
dar se pare că a înțeles foarte bine situația politică. Iar discursul mi s-a părut onest. — Ți-e prieten? — Nu, prietenul soției mele. Macfee se aplecă și-l prinse pe Lanark de revere și zise: — Care-i chestia? — Jimmy! țipă Helen. — Ce s-a-ntîmplat? strigă Lanark. — Asta te întreb eu pe tine! Ai pașaport de consiliu, așa-i? Și mai lucrezi și pentru stabilitatea socială, așa-i? îl cunoști pe Sludden, așa-i? Spune-mi, atunci, ce încercați voi să faceți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]