13,186 matches
-
dinăuntru. Lumea care cobora din mașini trecea de poarta principală a palatului și tot acolo dispărea, parcă aspirată printr-o trapă secretă. Nimeni nu bâjbâia; grupurile se mișcau repede și sigur. Bărbați la costum, tunși scurt, militărește, păzeau parcarea și aleile, supraveghând orice mișcare. Când venea președintele, țâșneau trei coloane de mașini, identice, din trei direcții diferite, ca-n filmele americane. Cel mai puternic om al țării se-afla într-una din ele; nu-ți venea să întrebi în care. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am întors în curte, în galbenul tulbure al felinarelor. Umezeala filtra lumina și sunetele, cum numai Bucureștiul poate s-o facă. Îți venea să dai deoparte orice enigmă și să inspiri adânc toată seara curată, simplă și încărcată de tristețe. Aleile pietruite fuseseră proaspăt măturate, mirosea a roșcove, o senzație pe care n-o poți descrie, pentru că nu seamănă cu nimic, afară poate doar de mirosul blând și intens al copilăriei. Bucureștiul nici nu exista altfel decât fixat în pupila simțurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
eschivez. „Dacă palatul ăsta e-un fel de cetate privată, atunci mi-ar fi plăcut să fiu eu locatarul ei.“ „Și să ai o mie de slugi, în frunte cu mine, nu? Să ne exploatezi pe toate, să-ți măturăm aleile, să-ți curățăm birourile și seara să te-așteptăm în pat, cu așternuturile gata încălzite...“ „O mie de așternuturi, câte unul în fiecare seară. Hmm!“ M-am trezit cu-o scatoalcă. „Adică eu nu-ți ajung?“ „Era o metaforă!“ Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
statui, care cu flori, care cu panglici și coronițe de brad. În fiecare an, se împlineau nu știu câți ani, ba de la nașterea, ba de la moartea poetului. Prilej de sărbătoare, cu mici, bere și vată de zahăr: le cumpărai pe toate pe-aleea din spatele falezei. La fel în iulie, când începeau Serbările Tomitane. Oamenii se-adunau pe faleză, cu mic-cu mare, de la mamaie la nepoței, să prindă o acadea sau un balon colorat. Se bucurau frumos, liniștit, organizat. Întotdeauna mă întrebasem cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
prieten, dimineața o găseai fără roți sau n-o mai găseai deloc. Altfel, după ce treceai de prejudecăți, cartierul arăta chiar frumos: oamenii își săpaseră grădini de zarzavaturi printre blocuri, dacă știai unde să te uiți, descopereai și porumbul. Bărbații măturau aleile și jucau table în pijama sau halat, pe băncuțe montate de ei, bucată cu bucată. Lângă linia ferată, zmeura creștea grozav, trebuia doar să ai grijă să nu te rupă câinii când băgai mâna prin tufe. Mai urmăreai și îmbrăcămintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pielea albă sau măslinie, ca-n poeziile lui Bolintineanu (a nu se confunda cu Bidileanu!). Printr-o suceală ciudată a soartei, frumuseți scumpe și irezistibile, încă neatinse de oboseala vieții, coborau din apartamentele descojite și se plimbau la braț pe-alei. Îți luau imediat ochii cu părul negru lăsat să fluture pe spate și fundurile micuțe tresăltând prin blugii prea strâmți. Și mai erau și tricourile albe, cu mânecă scurtă, lipicioasă. Mâinile se-atingeau firesc, molatic, într-o doară. Trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu o piramidă de pudră. Înfulecam de două-trei ori, pudra se lipea de cerul gurii, dulce și cleioasă, un gust de neuitat. Mai remarcai și-alte lucruri. Mărunte, abia când dispăreau, observai că existaseră. Băncile din parcuri și de pe-aleile de la Șosea: verzi, groase, din stinghii mari de lemn șlefuit, îți îmbrăcau spatele. Era o plăcere să te lași pe ele. Până și capul ți se odihnea pe partea de sus, curbată ca un fel de spătar. Cuiva îi venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
obligatoriu să ții cu una din echipe), puneai pe cap fesul roz cu bumb alb sau încălțai ghetuțele de lac, proaspăt lustruite cu o cârpă de praf. Din cartier mai răsăreau grădinile de zarzavaturi din dreapta și stânga scării, defilările pe alei, conduse de tovarășul Fernolendo (de 23 august și 30 decembrie, își înfigea tricolorul în ghiveci pe balcon), serile pe întuneric, privind pe geam bezna din cartier, mâna dibace a vărului Costel, plimbată sub fustiță în locul ăla unde doar idioții își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o palmă, un ciob de la un glob spart de Crăciun, flacăra de aragaz pișcându-i degetele micuțe, bara ruginită de la un bătător de covoare. De patruzeci și șase de ani, de când fusese construit și umplut cu oameni, Pajura deplasa pe alei și prin părculețe o cantitate egală de frică și splendoare. Cartierul stătea într-o rână, supraânălțat deasupra restului orașului, ca o insulă de plante, pământ și beton. Străzile dispăreau și apăreau după câte-un dâmb sau o rampă și purtau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
poponeț și de capsele jachetei de blugi depeșare. Aș fi încasat și-o scatoalcă, vesel, pervers, ca un frățior mai mic. Golanii și fetele frumoase nu erau singurii cu care te puteai întâlni în zonă. În fiecare dimineață, străzile și aleile din Pajura se trezeau bântuite de niște ființe teribile, cu nume înspăimântător: Riveranii. Scria mare, în semicerc, pe-un panou rotund înfipt în vârful unui stâlp: „Cu excepția Riveranilor“. Cine să fi fost ăștia? Dunga roșie tăia amenințător panoul, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dea vreun semn că ar obosi de-a lungul veacurilor. Fațadele purtau cearcăne, ferestrele se închideau cu obloane grele. Geamurile fără voleuri fuseseră îmbrăcate în cagulele draperiilor, să nu se vadă nimic. Rușinea curgea peste tot. Dacă te strecurai pe-alei și străduțe, te bântuiau imagini cu gloanțe de Lüger înfipte în pereți și urme de șenile pe ziduri, ca umbra unui tanc sovietic. Orașul ăsta era specializat în trădări, schimba protectorii și întorcea armele după cum bătea vântul, niciodată înțelept sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
urmat deplasarea inelului de asfalt, mișcându-mă odată cu el. Trotuarul culisa, corpul nu resimțea nici un efort. Aici măcar spațiul părea liber, niște împărați tăiaseră câteva hectare de aer printre clădiri și le împânziseră cu fântâni, bazine și grădini de trandafiri. Aleile în diagonală, de-o precizie habsburgică, se întâlneau doar în punctul central, de unde puteai alege fragmentul de decor pe care să-l administrezi. Vara, Burggarten și Volksgarten îți ocupau vederea periferică în amestecuri de alb, galben, portocaliu, roșu-purpuriu și grena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
spre grădinile cu pomișori și vie; deraierea se petrecea însă pe altă hartă, departe de mintea mea și mișcările de manetă ale vatmanului. Apoi tramvaiul s-a oprit sub balcon, între cele două clădiri apropiate. Trotuarul era minuscul, cât o alee din spatele blocului: n-aveai spațiu decât să te strecori între vagoane și zid. S-au deschis toate ușile, scărița ajutătoare s-a despăturit ca la autobuzul cu grași și vocea robotică ne-a invitat pe toți să coborâm. Deși rămăsesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pierd timpul degeaba și... dacă-i vorba de șampanie, acum e momentul cel mai potrivit...“ Că prințul parcă ar fi avut febră - asta, desigur, era adevărat. Rătăci îndelung prin parcul întunecat și în sfârșit „se regăsi“ plimbându-se pe o alee. În conștiința lui persista amintirea că străbătuse deja această alee, începând de la bancă și până la un copac bătrân, înalt și ușor de remarcat, o sută de pași cu totul, parcurși înainte și înapoi de vreo treizeci sau patruzeci de ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
e momentul cel mai potrivit...“ Că prințul parcă ar fi avut febră - asta, desigur, era adevărat. Rătăci îndelung prin parcul întunecat și în sfârșit „se regăsi“ plimbându-se pe o alee. În conștiința lui persista amintirea că străbătuse deja această alee, începând de la bancă și până la un copac bătrân, înalt și ușor de remarcat, o sută de pași cu totul, parcurși înainte și înapoi de vreo treizeci sau patruzeci de ori. Nu și-ar fi putut aminti la ce s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Poate că deja nu mai era nimeni în parc; cu siguranță, era cel puțin unsprezece și jumătate. Noaptea era liniștită, caldă, luminoasă, una dintre nopțile albe ale Petersburgului de la începutul lui iunie, dar în parcul cu copaci stufoși, umbroși, pe aleea unde se afla el, era întuneric aproape de tot. Dacă i-ar fi spus acum cineva că e îndrăgostit, că iubirea îi e pătimașă, ar fi respins acest gând, poate chiar cu furie. Și dacă acel cineva ar fi adăugat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
acestei „probleme importante“, pentru care fusese chemat, nu se îndoise nici o clipă, însă acum nu se gândea aproape deloc la această problemă importantă, nu simțea nici cea mai mică pornire să se gândească la ea. Scârțâitul unor pași ușori pe alee îl făcu să-și ridice capul. Un om, al cărui chip era greu de recunoscut prin întuneric, se apropie de bancă și se așeză lângă el. Prințul se trase repede spre el, aproape atingându-l și recunoscu chipul palid al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Maiestatea Sa a urmărit aici pentru întâia dată jocurile de apă pe data de 17 mai 1685 și că a fost destul de mulțumit. Oricum Neptun nu era încă instalat în bazinul care azi îi poartă numele. Bazinul majestuos de la baza Aleii de Apă se află într-un contrast izbitor cu piramida urâtă a lui Perrault de la capătul său. Le Nôtre știa ce se potrivea grădinilor unui Rege Soare“. Decorațiunile acvatice erau împărțite conform principiilor masculin și feminin. Lacurile reprezentau esența feminină
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
la apă și care putea declanșa lupte demonstrative. Însă, conform arhitecților zilelor noastre, elementul cel mai important pentru întreaga arhitectură a grădinilor o reprezintă Marele Canal, care servește drept suprafață suplimentară de refracție și iluminare a pâlcurilor de copaci de pe Aleea Regală. Această axă se întinde pe linia orizontului, pe uimitoarea distanță de opt kilometrii. Din balconul palatului se poate admira Marea Terasă, Covorul Verde și Marele Canal. Aceste elemente vin unul în completarea celuilalt, oferind o perspectivă unică. Efectul perspectivei
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
ideea privind aripile duble de scări, care se află pe partea opusă centrului palatului, împodobite cu tisă și cu statui și a prezentat în detaliu toate piesele care urmau să îmbogățească spațiul pe care îl cuprindea. A trecut apoi pe Aleea Covorului Verde, și spre acel spațiu mare, unde vedem capul canalului, căruia i-a descris dimensiunile și forma, și extremitățile brațelor unde a plasat Trianonul și Menajeria. La fiecare dintre marele piese a căror poziție a marcat-o Le Nôtre
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
este completat de imaginea fântânii Latona. Imaginea evocă noaptea de 6 ianuarie 1649 când, la ora trei dimineața, a fost trezit de către mareșalul de Villeroy și când a părăsit palatul printr-o ieșire de serviciu, lăturalnică. La finalul drumului pe aleile parcului, ordinea este restabilită. Apollo ucide pitonul, pentru a și răzbuna mama. În anul 1684 Parterul de Apă a fost înlocuit cu două bazine rectangulare, care poartă numele de Oglinzile de Apă. Desigur, regele nu a uitat de lucrarea care
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
-lea existau până la trei mii de pomi în Seara de Portocali. Regele iubea foarte mult acești pomi, cu verdele lor pur, cu parfumul florilor și savoarea fructelor. Din acest motiv, puteau fi văzuți peste tot la Versailles: de-a lungul aleilor din grădina. În Galeria de Ghiață portocalii erau plantați în ghivece de argint și erau un decor nelipsit cu ocazia festivităților. Grădinarii săi descoperiseră o modalitate de a stimula înflorirea pomilor pe întreaga perioadă a anului. La un interval de
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
chimie agricolă de la Universitatea ieșeană, iar după trei ani a fost titularizat pe acest post pe care a muncit vreme de patru decenii. După cum se știe, la capătul de sus al Copoului ieșean, pe o parte și pe alta a Aleii „Mihail Sadoveanu”, care pleacă spre Breazu, este situat complexul de clădiri care adăpostește Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”. Din tot complexul impresionează în mod deosebit corpul principal, sediul instituției, situat pe partea stângă a
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
Mihail Sadoveanu”, care pleacă spre Breazu, este situat complexul de clădiri care adăpostește Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”. Din tot complexul impresionează în mod deosebit corpul principal, sediul instituției, situat pe partea stângă a aleii, la numărul 3, o clădire sub forma literei U cu latura închisă spre oraș, construită în perioada 1949-1954, pe fundațiile turnate pentru Școala Normală de Fete . Această construcție încântă privirea cu linia ei zveltă și totodată cu impresia de masivitate
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
pătrate, galbene, cu tencuiala fărâmițată, ca niște morminte etrusce (M. Cărtărescu, Orbitor. Aripa stângă.); Spre casa asta, în fundul unei curți lungi și-nguste, cu cotețe de orătănii pe-o parte și un strat de lalele ofilite pe cealaltă, ducea o alee de cărămidă și totul, fiecare lucrușor îngrămădit acolo, mirosea intens, disperat, ca o floare abia deschisă. (M. Cărtărescu, Orbitor. Aripa stângă.). Pentru proliferarea sensurilor prin extensii metaforice vezi Lakofff (1987); Lakoff & Johnson (1980); Manea (2001: 173−252). 24 În GALR
[Corola-publishinghouse/Science/85016_a_85802]