1,733,188 matches
-
Mai - Ziua Europei este și Ziua Ta Sloganul așa glăsuiește și, de cîțiva ani încoace, cinefilii s-au obișnuit să primească un dar pe măsură: Festivalul Filmului European. Dar, parcă nicicînd darurile nu au fost mai bogate, ca în acest an: 28 de filme din 18 țări, spre delectarea spectatorilor, nu doar, bucureșteni, ci și timișoreni și ieșeni. Un spectacol de gală la Sala Palatului cu "Pianistul". Și, mai ales, Roman Polanski două zile la București ( mulțumim Delegației Comisiei Europene la
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
familia la Cracovia. Consecințele sunt tragice: mama moare în 1941 în lagărul de la Auschwitz, tatăl deportat la Mauthausen reușește să supraviețuiască, iar micul Polan-ski cunoaște devastatoarea experiență a ghettoului. "Am văzut intrarea nemților în Varșovia și de la 6 la 12 ani am trăit în ghettoul din Cracovia. Am în minte totul pînă la cele mai mici detalii. Am reușit să scap în ultima clipă de a fi urcat în trenul morții. Eram cu un băiețel și mai mic decît mine. Un
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
elev al prestigioasei școli de cinema de la Lodz. "În perioada studiilor aveam tot timpul impresia că îmi pierd vremea de pomană", se confesa Polanski studenților de la UNATC. "Abia mai apoi mi-am dat seama ce utili au fost acei cinci ani. Nu atît cursurile, cît atmosfera de acolo, schimbul de opinii cu profesorii, discuțiile cu colegii pe marginea unor filme văzute... Și noi făceam filme. De școală. Mi-am pus în minte să fac un filmuleț pe care să-l prezint
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
căsătorește cu frumoasa Barbara Kwiatowska (o tănără actriță, vedetă în epocă și interpretă a unor filme semnate de Andrzej Munk "Norocul șașiu" sau Janus Morgenstern "Jowita" dar și al succeselor populare gen "Ewa vrea să doarmă" și care la începutul anilor ’60, sub numele de Barbara Lass, va cunoaște o meteorică glorie internațională în filme precum "Che gioia vivere" al lui Rene Clement, cu Alain Delon ca partener). Tînărul ambițios cedează locul cineastului cosmopolit care, profitînd de succesul obținut de "Cuțitul
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
membrii sectei lui Charles Mason. Vedetă mediatică, el realizează în Anglia "Macbeth" (finanțat de către fondatorul "Playboy", Hugh M. Hefner), la Hollywood "Chinatown" ( Premiul Oscar pentru scenariu) și "Tess" în Franța, cu Nastassja Kinski, noua sa companioană. O pauză de șase ani, pentru a-și redacta cartea de memorii, publicată sub titlul: "Roman despre Polanski" și a pune în scenă cîteva proiecte ambițioase: "Amadeus" și "Metamorfoza" după Kafka). La 56 de ani se căsătorește cu tînăra franțuzoaică Emmanuelle Seigner. Un mariaj, în
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
cu Nastassja Kinski, noua sa companioană. O pauză de șase ani, pentru a-și redacta cartea de memorii, publicată sub titlul: "Roman despre Polanski" și a pune în scenă cîteva proiecte ambițioase: "Amadeus" și "Metamorfoza" după Kafka). La 56 de ani se căsătorește cu tînăra franțuzoaică Emmanuelle Seigner. Un mariaj, în fine, stabil, din care se vor naște doi copii. Filmografia i se completează cu titluri ca: "Lunes de Fiel", "La jeune fille et la mort", "La neuvieme porte" și "Pianistul
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
Mircea Mihăieș După o eclipsă de câțiva ani, ziua de 1 Mai și-a reintrat în drepturi. Până acum, în competiția dintre Paște și orice altă sărbătoare a primăverii cel dintâi câștiga detașat, spre duioasa bucurie a soboarelor de preoți. Anul acesta am sesizat o neașteptată schimbare de
Paște cu Orwell by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13920_a_15245]
-
Mircea Mihăieș După o eclipsă de câțiva ani, ziua de 1 Mai și-a reintrat în drepturi. Până acum, în competiția dintre Paște și orice altă sărbătoare a primăverii cel dintâi câștiga detașat, spre duioasa bucurie a soboarelor de preoți. Anul acesta am sesizat o neașteptată schimbare de ton. Deși în România sunt din ce în ce mai puțin muncitori și din ce în ce mai mulți pensionari și șomeri , întâi-maiul lui 2003 a fost foarte-foarte muncitoresc. Cu lăcomie de căpcăun, el a înghițit podul zilelor ce-l separau
Paște cu Orwell by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13920_a_15245]
-
le mai pun la socoateală, să nu mă acuze guvernul de meschinărie). Prin adiționare, ajungem la frumoasa cifră de una sută șasezeci și patru zile de antren și voie bună, ceea ce face din celebrul roman al lui Jules Verne, Doi ani de vacanță, una din sursele intelectuale ale pesedismului. Noutatea absolută adusă de acest an împrumutată parcă din utopiile negre ale lui Orwell, altă sursă de inspirație a guvernului este că zilele de repaos au fost decretate obligatorii. Un patron de
Paște cu Orwell by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13920_a_15245]
-
ajungem la frumoasa cifră de una sută șasezeci și patru zile de antren și voie bună, ceea ce face din celebrul roman al lui Jules Verne, Doi ani de vacanță, una din sursele intelectuale ale pesedismului. Noutatea absolută adusă de acest an împrumutată parcă din utopiile negre ale lui Orwell, altă sursă de inspirație a guvernului este că zilele de repaos au fost decretate obligatorii. Un patron de firmă la care făcusem apel pentru o mică lucrare de construcție mi-a spus
Paște cu Orwell by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13920_a_15245]
-
dintre puținii susținători autentici ai României de obrăznicie și nerușinare de amestec în extraordinarele noastre "afaceri interne". Bine că nu și de "pericol la adresa siguranței naționale" Mai vine și dl Verhaugen și te anunță, rostind cuvintele ca după manual, că anul 2007 reprezintă doar în imaginația noastră data integrării în U.E., dar degeaba. Ai noștri n-aud și nu văd. Las’ să spuie ce vrea, că știm noi mai bine Micul interviu luat lui Vasile Pușcaș, negociatorul-șef cu Uniunea Europeană, reprezintă
Paște cu Orwell by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13920_a_15245]
-
știm noi mai bine Micul interviu luat lui Vasile Pușcaș, negociatorul-șef cu Uniunea Europeană, reprezintă, și din acest punct de vedere, o capodoperă de obtuzitate. A fost nevoie de cleștele reporterului pentru a smulge de la impenetrabilul tehnocrat informația simplă că anul 2007 a fost avansat de partea română, că europenii au luat act de dorința noastră, dar nu s-au obligat cu nici un milimetru față de noi. Or, asta schimbă cu totul datele problemei. Din acest moment, pesedeii nu vor mai putea
Paște cu Orwell by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13920_a_15245]
-
libere de 1 mai reprezintă idealul suprem de bunăstare poate fi încă dusă cu vorba. Cu această categorie, perdantă la jocurile istoriei, nu mai e din păcate nimic de făcut. Mă întreb, însă, ce se va întâmpla peste doar câțiva ani, când numărul șomerilor și-al pensionarilor ne va covârși, iar nici un PIB de zece ori mai mare decât al României n-ar face față presiunii sociale. Va mai fi tânăra generație mult mai puțin sensibilă la patriotismele ieftine cu care
Paște cu Orwell by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13920_a_15245]
-
cozi de topor dintre intelectuali se vor alia cu împilatorii țării, șansele acestora de a rezista într-o lume competitivă sunt egale cu zero. Tocmai din acest motiv, plecare lor imediată de la putere reprezintă un act patriotic. Altminteri, în câțiva ani, riscă să fie pensionari, dar în țări ce vor purta cu totul alte nume decât cel al entității geografice pe care astăzi o siluiesc cu bestialitate.
Paște cu Orwell by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13920_a_15245]
-
lor poate demonstra că și actul critic este viu, ca și fenomenul pe care îl observă. Este mult de discutat pe marginea acestui subiect și poate am să revin ca să vă fac cunoscute cîteva din observațiile mele strînse de peste trei ani, de cînd am renunțat să mai merg la premierele oficiale. Am să vă vorbesc acum despre un spectacol recent de la Teatrul ACT, incitant, și anume, Șefele de Werner Schwab, în regia lui Sorin Militaru. Chestiunea este interesantă din mai multe
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
Șefele de Werner Schwab, în regia lui Sorin Militaru. Chestiunea este interesantă din mai multe pricini și tipuri de relații existente în cadrul aceleiași structuri. Sorin Militaru a fost selecționat în cadrul programului pentru tineri regizori de la Teatrul Odeon unde a montat anul trecut Genocid sau ficatul meu e fără rost, tot un text al lui Werner Schwab și tot în traducerea expresivă a lui Dan Stoica. De fapt, dramaturgul binecunoscut în spațiul de expresie germană intră pe această filieră și în România
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
este o carte splendidă, cu o lizibilitate maximă, un scenariu epic (un scenariu al ideilor, bineînțeles). Aș putea zice chiar: un roman sentimental despre modelele (fantasmele) discursului romanesc sentimental... Cine mai citește, azi, pe Jean Ricardou, cel care teroriza în anii ’70 congresele, colocviile universitare?.. Un alt mare critic, după Roland Barthes, care și-a dat seama că nu putem transforma critica într-un cod care să codifice ceea ce tocmai a decodat (adică opera) a fost Jean Starobinsky, din școala critică
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
critic, după Roland Barthes, care și-a dat seama că nu putem transforma critica într-un cod care să codifice ceea ce tocmai a decodat (adică opera) a fost Jean Starobinsky, din școala critică de la Geneva. El a scris pe la începutul anilor ’70 o carte admirabilă (Relația critică) unde propune o nouă sinteză critică prin asimilarea noilor metode de analiză și recuperarea dimensiunii creatoare. A avut dreptate. În această direcție a mers critica literară. A fost readus în discursul critic și autorul
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
analizei sale. Am câteva exemple: Maiorescu, Lovinescu, G. Călinescu. Ei au scris o veritabilă proză de idei care rezistă. Chiar și atunci când judecățile lor estetice nu mai rezistă. Aceasta este, repet, marea miză a criticului. Am făcut odată (pe la sfârșitul anilor ’70) un pariu cu mine însumi: să scriu o carte despre niște autori perimați, antipatici, obosiți de școală, citați mereu și aproape niciodată citiți cu plăcere: Văcăreștii, Conachi, Cârolva, Heliade Rădulescu etc. Aceștia mi-au terorizat anii adolescenței. Ce-a
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
odată (pe la sfârșitul anilor ’70) un pariu cu mine însumi: să scriu o carte despre niște autori perimați, antipatici, obosiți de școală, citați mereu și aproape niciodată citiți cu plăcere: Văcăreștii, Conachi, Cârolva, Heliade Rădulescu etc. Aceștia mi-au terorizat anii adolescenței. Ce-a scris Ienăchiță Văcărescu? - întreba profesorul de română. Ienăchiță Văcărescu a scris testamentul Urmașilor mei Văcărești, răspundeam automat. Și ce-a mai scris Ienăchiță? - întreba, sadic, profesorul. D-le profesor, răspundeam, a mai scris versurile ‘Spune, inimioară, spune
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
motive de gelozie se pare... Moare ca un erou romantic, strigând: Ah, stăpânul meu, iată mi se ia călimara, fie-ți milă de mine și salvați-mă, în numele lui Dumnezeu. Oh...’ Moare ucis de oamenii lui Moruzi, la 30 de ani. Cum să nu-l iubești pe bietul Alecu Văcărescu? Profesorul de română uitase (sau nu știa) să ne spună ce i s-a întâmplat celui dintâi fiu al lui Ienăchiță Văcărescu. Păcat!.. Nu mă silesc să scriu elegant. Mă străduiesc
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
mele în Caietele lui Valéry, indiscutabil cel mai mare teoretician/ estetician al literaturii din secolul al XX-lea... Sunt curios să cunosc noile metode, post-poststructuraliste, dar cred că momentul teoriei (și, inclusiv, al metodelor) a trecut în critica literară. În anii ’70 aveai o metodă sau nu erai nimic în critica literară. Erai teoretician sau nu te lua nimeni în seamă. Azi, cum zice un autor recent, demonul teoriei a obosit. A dispărut o dată cu el și terorismul în critica și teoria
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
lua nimeni în seamă. Azi, cum zice un autor recent, demonul teoriei a obosit. A dispărut o dată cu el și terorismul în critica și teoria literară. Numai profesorii și asistenții lor mai întrețin, cu obstinație provincială, ‘micile imperialisme locale’. În ultimii ani de viață, Barthes, cum v-am spus, voia să facă filosofie. Băieții noștri continuă să numere silabele și să deseneze țevile dintr-un poem fără a fi curioși să afle ce sânge intelectual curge prin ele. Dealtfel, critica literară este
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
nici nu seamănă cu operele anterioare ale aceluiași autor. Care e statutul criticii în acest moment, în fața unei literaturi amorfe, contradictorii și - din păcate - elitiste? E.S. V-am răspuns, în parte, la această întrebare. Da, am scris aproape 40 de ani, săptămână de săptămână. Prea mult. Am, uneori, greață de literatură, inclusiv de critica literară de întâmpinare. Dar răul de literatură trece. În ultimii ani m-am ocupat de jurnalul intim, adică de o literatură nonfictivă care nu este acceptată în
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
elitiste? E.S. V-am răspuns, în parte, la această întrebare. Da, am scris aproape 40 de ani, săptămână de săptămână. Prea mult. Am, uneori, greață de literatură, inclusiv de critica literară de întâmpinare. Dar răul de literatură trece. În ultimii ani m-am ocupat de jurnalul intim, adică de o literatură nonfictivă care nu este acceptată în salonul mare al literaturii. Ambiția mea a fost să dovedesc că această nonficțiune care respinge programatic toate convențiile literaturii devine, de la un anumit grad
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]