12,966 matches
-
existe și pentru ei, ca și pentru tânărul zeu al mitului o înviere într-o lume misterioasă de apoi? Unica posibilitate, făgăduită în mit, a unei asemenea speranțe escatologice trebuie să fi trezit interesul omului din perioada elenismului. Incapacitatea religiilor antice greco-romane de a oferi un răspuns îndestulător acestui interogativ palpitant al omului au determinat orientarea acestuia spre noile forme de credință, a căror forță de atracție era sporită continuu de natura misterioasă și neobișnuită al ceremonialului de inițiere. Ceremonialul părea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
nașterilor, deoarece de o atare informație părea să fie determinat întreg cursul vieții, succesul sau insuccesul, sănătatea ori infirmitatea, dar și mai mult o viață lungă sau o moarte prematură. Aceasta din urmă provoca o anumită tensiune în conștiința omului antic, împingându-l în brațele astrologiei. Aparența unui răspuns încurajator din partea astrologilor nu elibera omul antic de preocupări și de neliniști, iar dobândirea unei anumite certitudini asupra evoluției vieții proprii ducea spre un fatalism obscur, exprimat prin inscripțiile funerare ale vremii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
insuccesul, sănătatea ori infirmitatea, dar și mai mult o viață lungă sau o moarte prematură. Aceasta din urmă provoca o anumită tensiune în conștiința omului antic, împingându-l în brațele astrologiei. Aparența unui răspuns încurajator din partea astrologilor nu elibera omul antic de preocupări și de neliniști, iar dobândirea unei anumite certitudini asupra evoluției vieții proprii ducea spre un fatalism obscur, exprimat prin inscripțiile funerare ale vremii. Cunoașterea aparentă a unui răspuns datorat influenței aștrilor bloca tendința omului antic de a se
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
nu elibera omul antic de preocupări și de neliniști, iar dobândirea unei anumite certitudini asupra evoluției vieții proprii ducea spre un fatalism obscur, exprimat prin inscripțiile funerare ale vremii. Cunoașterea aparentă a unui răspuns datorat influenței aștrilor bloca tendința omului antic de a se mai ruga divinităților și provoca în adepții astrologiei un dispreț față de credința în religiile antice. O cale de ieșire din obligația hotărâtă a destinului marcat de astrologie avea să-i fie oferită omului antic de magie care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ducea spre un fatalism obscur, exprimat prin inscripțiile funerare ale vremii. Cunoașterea aparentă a unui răspuns datorat influenței aștrilor bloca tendința omului antic de a se mai ruga divinităților și provoca în adepții astrologiei un dispreț față de credința în religiile antice. O cale de ieșire din obligația hotărâtă a destinului marcat de astrologie avea să-i fie oferită omului antic de magie care, prin intermediul unor practici misterioase, se angaja să supună atât puterea aștrilor cât și pe cea a puterilor bune
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
bloca tendința omului antic de a se mai ruga divinităților și provoca în adepții astrologiei un dispreț față de credința în religiile antice. O cale de ieșire din obligația hotărâtă a destinului marcat de astrologie avea să-i fie oferită omului antic de magie care, prin intermediul unor practici misterioase, se angaja să supună atât puterea aștrilor cât și pe cea a puterilor bune sau rele din univers. Și această formă de superstiție sosise din Orient spre Occident atingând, în magia egipteană din
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în special în Egipt. Cărți corespunzătoare instruiau un public compus din cititori creduli despre semnificația și importanța celor văzute în vis, iar explicațiile cele mai stranii găseau dintr-aceia care să le dea crezare. Încrederea în înțelepciunea oracolelor din vremurile antice a supraviețuit până în perioada elenistă, când s-a putut constata o coborâre de la un nivel originar mult mai elevat spre forme populare de târg. Dacă a scăzut considerația față oracolul delfic al lui Apollo ori cel al egipteanului Amon, au
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
misterelor înclinate spre manifestări exterioare, destinate să acționeze asupra simțurilor, se afla o religiozitate superficială datorată civilizației elenistice, care pierdea tot mai mult din profunzime și interioritate. Asupra tendințelor la fel de negative care, disprețuind convingerile și formele de cult ale religiilor antice nu făceau decât să diminueze respectul față de factorul religios, au avut o anumită influență ireverența și critica impertinentă a divinităților foarte accentuată în acea vreme. Ironia batjocoritoare cu care mediile intelectuale au primit predica sfântului Apostol Paul la Atena (Fap
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
claritate ce atitudini psihologice au trebuit să înfrunte aici misionarii creștini. În cadrul complex al religiozității elenistice au existat și unele elemente pozitive favorabile predicării noii credințe, precum lipsa de sens care s-a accentuat printre cei reflexivi în urma falimentului religiilor antice. În această stare putea să pătrundă fără prea multă dificultate un mesaj care, proclamând un înalt ideal moral, putea să-i atragă tocmai pe cei care se simțeau dezgustați de viața trăită până atunci. Unele caracteristici ale cultelor misterelor ne
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a omenirii din acel timp, care trebuie să-și fi plecat auzul atunci când i s-a oferit mântuirea veșnică din partea unui Mântuitor care, despuiat de orice măreție pământească, era superior din acest motiv oricărui salvator imaginat sau predicat de religiile antice și care putea să ofere chiar și o izbăvire trecătoare. În fine, puternicul impuls spre monoteism, care apare evident în lumea religioasă a elenismului, a constituit un punct de plecare ideal pentru predicarea misionară creștină prin țările din lumea clasică
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Paul din Tars, nu subînțelege neapărat și imitarea misterelor mithraice. Acestea vor căpăta o răspândire sporită la cumpăna secolelor II-III. Doctrinele orientale anterioare și contemporane creștinismului au câștigat progresiv, împreună cu religia lui Cristos, o anumită credibilitate și autoritate asupra lumii antice. Prin urmare, implicarea sacerdoților cultelor misterelor a dus la destrămarea sistematică a credințelor exprimate prin religia tradițională, fapt ce a contribuit inconștient la afirmarea decisă a creștinătății, care a rămas destul de consolidată în ciuda persecuțiilor și influențelor religiilor orientale ori tradiționale
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dominus, exprimată prin forme exterioare de conotație rituală. Factorul religios nu putea fi ignorat de la reorganizarea Imperiului unde, absolutismul teocratic inaugurat de Dioclețian a vrut să atragă atenția asupra observării tradițiilor romane și să reia atmosfera creată cândva de cultele antice reînnoindu-le. Numindu-se Iovius, împăratul voia să ara-te că fiind fiul lui Jupiter domnea și conducea Imperiul, în timp ce augustul Maximian, numit Herculius era executorul. O asemenea atmosferă sacralizată nu putea să nu intre în conflict cu spiritualitatea creștină
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dezlănțuirea unor persecuții religioase împotriva comunității lor, nu sunt străine intențiilor religioase, intenții care se regăsesc formulate diferit în interpretarea credinței ca religie de către aceștia. Conceptul de păgânism, interpretat în sens de absență religioasă ori de idee a decadenței religiozității antice, accentuează considerația insuficientă de care s-a bucurat tratarea acestei chestiuni în istoria cercetării. 4.3. Creștinii în viziunea lui Lucian din Samosata Lui Lucian din Samosata (125-180) îi datorăm un tratat despre istoriografie în care, vorbindu-ne despre filozoful
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
autorul ia în considerație concepția tradițională a legii religioase a popoarelor, definindu-l pe Isus primul legislator care i-ar fi influențat pe creștini la nerespectarea legii tradiționale a religiei grecilor. Autorul păgân vedea în această ruptură comună, a legii antice, o trădare a fundamentului fraternității creștinilor care, din convingerea de a deveni nemuritori și de a trăi veșnic, disprețuiau moartea și se sacrificau în număr mare, cu toată spontaneitatea, îmbrățișând martiriul. Critica sa față de această concepție pe care o aruncă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
asupra sa și implicit a textului. O notă caracteristică ne prezintă în acest sens și considerația sa față de creștinism și legea creștină; exprimarea sa nu reprezintă ceva neobișnuit pentru acel timp și se regăsește în literatura și în arta creștină antică. Autorul acceptă motivul curent al legii creștine întărindu-i, printr-o coloratură romană, caracterul legal. Celebrul edict al lui Theodosius I (379-395), Cunctos populos (27 febr. 380), prescria formal ca lege spirituală de reper numai religia transmisă romanilor de către Apostolul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
-l combate; ia în considerație măreția reală a acestuia și se exprimă cu respect față de adepții acestui cult. Deși nu-i lipseau cunoștințele detaliate, nu reușește pentru nimic să-i înțeleagă substanța, motiv pentru care îl descrie după criteriile religiozității antice care, spre sfârșitul secolului IV, căpătase trăsăturile unui liberalism nivelator. 4.5. Problema intransigenței creștine în «Historia Augusta» Historia Augusta prezintă dificultăți în stabilirea caracterului cronologic, literar și istoric, până și în zilele noastre. Afirmațiile sau aluziile despre creștinism conținute
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
câte puțin cădea în discreditare spre sfârșitul secolului IV și care cu greu putea să mai corespundă practicii imperiale de pe atunci; numirea în oficiile publice nu mai avea loc printr-o informare publică, ducând tot mai mult la excluderea familiilor antice încă păgâne. Asistând la o asemenea rutină, informația autorului asupra practicii administrative a împăratului Alexandru Sever apare ca o critică față de condițiile prezente, impregnate de intransigența creștină chiar și în instituțiile publice. Istoriografia greco-romană a antichității târzii, în specificările sale
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lui Constantin, a fiilor săi și a monahismului creștin. Baza aserțiunilor sale a rămas orizontul și terminologia religiozității trădate, plecând de la acuzația de superstiție până la critica adusă intransigenței crescânde a Bisericii postconstantiniene; critica adusă creștinismului nu este străină procedurilor pedagogiei antice păgâne. Acești istoriografi nu reușesc să pătrundă felul de a înțelege al creștinismului, întemeiat pe o teologie și o morală evanghelică străină concepțiilor religiilor antice; se asistă la o anumită tendință de asimilare mai ales în descrierea divinului. Faptul istoriografic
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
critica adusă intransigenței crescânde a Bisericii postconstantiniene; critica adusă creștinismului nu este străină procedurilor pedagogiei antice păgâne. Acești istoriografi nu reușesc să pătrundă felul de a înțelege al creștinismului, întemeiat pe o teologie și o morală evanghelică străină concepțiilor religiilor antice; se asistă la o anumită tendință de asimilare mai ales în descrierea divinului. Faptul istoriografic slujește prea puțin schițării unui cadru istoric opus celui creștin, după cum putem vedea în opera sfântului Augustin (354-430), Cetatea lui Dumnezeu. Capitolul II Serviciul militar
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
3, 14); se poate observa un fel de ambiguitate din moment ce nu există nici o interdicție de a participa la luptă; soldaților le este interzis să asuprească. Discursul este considerat în contextul văzut de precursorul lui Cristos. Dacă există o evoluție-depășire în antica și noua Lege iudaică, tot astfel trebuie să fie presupusă și o evoluție-completare între precursor și revelația evanghelică. Comportamentul lui Isus din Ghetsemani. Evangheliștii ne prezintă episodul slujitorului lovit de o sabie alături de actul pacificator al lui Cristos, când unii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
încercarea de a o transmite și altora. În fragmentul din Matei întâlnim invitația peremptorie a lui Isus: Bagă-ți sabia în teacă, căci toți cei care scot sabia de sabie vor pieri (26, 52). Aici ni se revelează depășirea legii Anticului Testament: refuzul violenței evită suportarea legii talionului, abolită de-acum în favoarea celei a iubirii. În versetul următor: Sau ți se pare că nu pot să rog pe Tatăl meu și să-mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
exclusiv numai fiilor de legionari, până la împlinirea vârstei lor de 17 ani. Meseria soldatului nu a fost pe deplin acceptată de comunitatea creștină timpurie din diferite motive. Mai mult, scandalurile pe care această profesie le-a produs în conștiința creștinilor antici, nu puteau fi depășite cu prea multă ușurință. Pentru mulți creștini, profesia militară era o meserie războinică, iar creștinismul dezaproba atât războiul cât și vărsările de sânge: oricând se putea ivi situația ca ofițerii, obligați fiind de împrejurări, să pronunțe
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
mult mai indulgentă față de soldații care nu-și ascundeau credința, decât de față ceilalți: pentru moment era suficientă și împlântarea steagului lui Cristos în castrele păgâne, mai precis răspândirea Evangheliei. Aceste considerații explică motivul pentru care lipsește aproape întreg materialul antic documentar și, tot astfel, evaluările din partea Bisericii despre soldații creștini. În Noul Testament, istoria centurionului de la Cafarnaum (Mt 8, 5-13; Lc 7, 1-10), a celui de sub cruce (Mt 27, 54) și a celui din Cezareea (Fap 10) etc. nu sunt relatate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
unor erezii orientale, rigide și intransigente, față de Imperiul roman. Orientul Mijlociu alimenta cu multă înverșunare ura față de Roma, clocotind neîntrerupt, asemenea revoltelor iudaice, care au surprins slaba cucerire morală și spirituală a Romei, împiedicând pătrunderea spiritului latin în mijlocul lor. Renumitele civilizații antice, perșii, frigienii și parții, nu s-au lăsat niciodată latinizați; când n-au putut lupta împotriva Romei cu armele, au combătut-o prin doctrinele lor revoluționare sau religioase, privind-o totdeauna ca originea asupririi și acceptându-i stăpânirea doar în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
acelui sedator militaris insaniae, simbolizat de Marte, dușmanul omenirii, pentru că în realitate el nu urmărește pacea. Arnobius vrea să demonstreze că războiul este o categorie situată departe de mentalitatea pacifică a creștinilor din moment ce învățăturile lui Cristos au schimbat scara valorilor antice, astfel încât violența a fost sancționată: adepții noii religii preferau mai degrabă să fie uciși decât să ucidă, pentru a nu-și păta mâinile sau conștiința. Fost retor la Sicca Veneria (oraș în Africa Proconsulară), autorul, prezentând creștinismul ca nonviolent, preamărește
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]