8,321 matches
-
decorul modificându-i semnificația pe care i-o atribuise poetul din Recanati.295 Privite în lumina ascendentei ilustre versurile citate din Forme de arbori chinuite ascund opinia poetului despre tradiția literară precum și felul în care i se raportează. După toate aparențele aceasta îi vorbește răspicat ermeticului prin vocea lui Leopardi. Căutând să se distingă, el a încercat, pradă meprizei poetice, să nege și să respingă înrâurirea predecesorului: foșnetul vântului, desișul, motive leopardiene prin excelență nu mai au, declară poetul în versurile
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
la un îndelungat excurs interogativ și pare să dovedească nu numai faptul că el meditase îndelung asupra condiției umane, ci și ca acceptase adevărurile dureroase privind singurătatea și efemeritatea oricărei ființe, teoretizate și de Leopardi, a cărei moștenire, după toate aparențele, a rămasă apropape intactă de-a lungul timpului.372 Singurătatea romanticului provenea din conflictul omului cu natura și era combătuta cu disperarea celui care, așa cum reiese din versurile poemului Ginestra, conștientizase necesitatea solidarizării tuturor oamenilor împotriva acestei forțe malefice covârșitoare
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
intelectul trăiește experiențe extraordinare, precum cea descrisă în Infinitul. La Quasimodo, cea care stabilește din nou contactul eului cu realitatea, cea care îl readuce în pezent pe poetul cufundat în viziuni onirice este iubita, în mod surprinzător și oarecum în aparență contradicție cu celelalte ipostaze ale acesteia: Piere ușoară / a viselor urzire / pe umărul tău gol / ce-amiroase a miere (Delfică, trad. MB).402 Aici ea nu este o apariție transparență, diafana, ci o ființă corporală. Deși femeia este uneori intangibilă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
eu poetic Safo se numeră tinerețea, urâțenia și fragilitatea, trăsături care o transformă pe această în imaginea durerii provocate de ostilitatea naturii, de navală iubirii, de apropierea morții. Studiind la rândul sau poeziile lui Safo, Quasimodo a îndrăgit, după toate aparențele, felul în care aceasta vorbea despre tumultul iubirii, al cărui preaplin îndemna la moarte. În versurile originale, compuse în timp ce lucra și la traduceri, se observă la o privire mai atentă că motivul iubirii și cel al morții se întrepătrund precum
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Dragoste și moarte, al cărui titlu indică deja faptul că cele două vocabule constituie baza unei teme esențiale în Canturi, moartea este numită bellissima fanciulla copilă-ncântătoare, iar dragostea, îl fanciullo amore preatânăra iubire (v. 10, v. 13). După toate aparențele Quasimodo a preluat de la Leopardi contaminarea motivului copilului și al iluziilor tinereții cu îmbinarea de sorginte safica a temei dragostei și morții: Sînt poate un copil / ce se teme de morți, / dar care cheamă moartea / să-l dezlege de fapturile
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
nu fără o tentă de ironie, indică respectul și admirația de care se bucură poetul din Romă în lumea literară a epocii: după publicarea fragmentului mai sus menționat Angelo Barile preciza în scrisoarea din 7 ianuarie 1932: Dar după toate aparențele trebuie să presupun că vina mea nu este ca am spus sau că am lăsat să se înțeleagă acestea ci că am spus-o pe un ton glumeț (...) cu sfinții, până și eu știu, nu trebuie să glumești. Dar oricât
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
exclusiv de procurarea plăcerilor și a utilității maxime; un homo faber în vecinătatea celui dintîi, abstras din realitatea imediată și devotat în mod absolut științei și tehnicii; un homo ludens, dedat jocului vieții și jocului lumii; un homo videns, captiv aparențelor televizuale, sau un homo religiosus, aflat în permanenta căutare și sub binecuvîntata revelație a adevărului absolut. Într-o proporție variată, după vremuri și după lume, toate aceste imagini coexistă în chipul omului real, afirmă și argumentează scrierile colegului nostru. Actorul
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
a incertitudinii". După părerea lui Pascal Bruckner, de pildă, ea ar trebui să predea discursul oracular, arta de a nu spune nimic precis sau verificabil, iar economiștii s-ar ocupa cu raționalizarea aleatoriului, cu anestezierea clienților și cu întreținerea unei aparențe de logică în haosul pe care-l administrează. Victimele economiei ar fi "victime curate", obiecte ale unor mecanisme abstracte, ale unor forțe invizibile, de care nimeni nu se poate face răspunzător. În ce privește mondializarea, ea ar reprezenta, înainte de orice, o schimbare
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
Odată cu mondializarea, întregul sistem economico-social japonez, puternic afectat, e în curs de schimbare. Reperele tradiționale au fost pierdute. Azi, toată lumea știe că nu va mai lucra toată viața în aceeași firmă, chiar dacă încearcă să se mintă zilnic pentru a salva aparențele. Raportul între salariul minim și cel maxim, care în mod obișnuit nu depășea 1 la 4, este din ce în ce mai mare. Absolvenții de învățămînt superior erau angajați direct de pe băncile școlii; acum s-a terminat, șansa de a găsi imediat un loc
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
sperie lumea cu mitul complotului islamist mondial, ocultînd problemele reale ale economiei și politicii mondiale, cauzele și posibilele lor soluții. În acest sens, e de meditat asupra unei idei aparținînd lui Hannah Arendt, care aprecia încă în 1950 că, în pofida aparențelor, pare că există un argument pe care arabii sunt incapabili să-l înțeleagă: este vorba de forță. În loc de aceasta, criticii politicii americane, oricît de înțelepți sau lucizi, sunt catalogați imediat drept idioți sau trădători și asemănați cu celebrii maeștri ai
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
pierdut legăturile cu adevărata realitate și asta s-ar putea să ne coste scump pe toți. Acești oameni, cei mai puternici din lume, și-au creat o altă realitate care să-i încapă și trăiesc în ea. Ei sunt stăpînii aparențelor, iar politica lor este una a ficțiunii. Iată ce spunea într-o discuție televizată un important pastor evanghelic, Jerry Fallwel, referindu-se la atacurile de la 11 septembrie: "Ceea ce am văzut este nimic dacă de fapt Dumnezeu va continua să ridice
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
parcă specific acestei țări încă din vremea țarismului. Parlamentul, partidele politice, sindicatele și alte organizații sau instituții specifice democrației sunt de fapt niște simple forme fără fond. Firava opoziție și, ici-colo, cîte o voce dizidentă sunt tolerate pentru a salva aparențele, sunt părți ale scenariului. Pe termen lung, această pseudodemocrație poate fi chiar mai periculoasă decît o autocrație declarată, mai perversă în tot cazul. Sătui de democrația de tip Elțîn, rușii și-au dorit o mînă de fier care să pună
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
genezei interioare a poeziilor lui Eminescu direcționează atenția lectorului mai curând către relativitatea lumilor și a dimensiunilor, denunțată inclusiv autoironic [E foarte curios să vedem cum Eminescu își bate joc astfel, într-o măsură, de propria lui filozofie. Dar sub aparențe grațioase și amuzate, bucata ascunde o semnificație profundă. Această parodie nu e un simplu joc. Relativismul, sub semnul căruia e scrisă întreaga nuvelă, își găsește aici confirmarea: Eminescu este sceptic față de propriul lui scepticism. Filozof, el își face meseria denunțînd
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
motorul paradigmei comice, se naște din același principiu al dichotomiei situaționale, contextuale, structurale etc. (însăși ironia instrument indispensabil exercițiului comic trebuie înțeleasă drept o incongruență între ceea ce se observă și ceea ce se implică în subtextul observației, o incongruență adică între aparență și realitate). Totuși, în vreme ce contradicția tragică nu se află în orizontul nici unei deschideri, fiind nerezolvabilă, contradicțiile altor genuri refuză închiderea, dezvoltînd diverse soluții. Întrucît nu avem circumstanțe tragice, melodramatice ori comice în sine, fără intervenția și participarea conștiinței umane, discuția
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
spre o structură definitivă a operei sale!), asasinatul lui Claudius (regele fratricid) nu e știut de nimeni la începutul acțiunii, atmosfera generală fiind una de stabilitate și echilibru. Noul conducător s-a căsătorit deja cu Gertrude, soția fratelui decedat (în aparență, din cauze naturale!), starea monarhiei redevenind una optimistă. Amănuntul nu trebuie neglijat. Mentalitarul medieval concepe echilibrul ca pe o fenomenalitate piramidală, cu monarhul de drept, în plină exercitare a puterii, la vîrf. Claudius al lui Shakepeare creează, măcar în debutul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de interferență dintre două universuri diametral opuse: civilizația europeană, plină de rafinament, care l-a acceptat pentru atributele sale strict militare și cultura arhaică, obscură, din care provine, esențial inaderentă la standardele sofisticate ale Ducatului venețian. Othello este, numai în aparență, în largul lui în această lume ipocrită. Laurii pe care îi culege după fiecare bătălie cîștigată sînt motivați social și politic. Cultural vorbind, generalul rămîne un refuzat, ca și Iago de altfel , victima sa colaterală, la un alt nivel. El
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
catolic refuză să și-l asume nemărturisit înaintea Judecății de Apoi. Dacă presupunerea capătă valabilitate în ochii noștri și trebuie să o facă, indiciile sînt destul de coerente! -, vom observa, legitim, că acest al treilea personaj al textului e doar în aparență tăcut. Formula "Pentru dragostea lui Dumnezeu!" i-ar putea aprține lui și nu victimei. Oripilat de ce relatează Montresor, slujitorul Domnului nu reușește să-și reprime o astfel de constatare! Mai mult, scurta rugăciune finală In pace requiescat! ar veni tot
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
confesiv -, ce altceva răspunde Montresor, în propoziția lui șoptită, dacă nu exact acest lucru? "Așa să fie!" (cu varianta englezească "Be it so!") rostește el, rîzînd, probabil, cu cinism de simplitatea intelectuală a Bufonului. Montresor este un francmason, după toate aparențele de rang foarte înalt, disimulat doar pentru inducerea în eroare a cititorului naiv și a preotului credul în catolic fervent. El are, fără nici un dubiu, misiunea să-l lichideze pe caraghiosul "frate" Fortunado, revanșa sa nefiind religioasă, ci conspirativă. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
grotesca povestire The Facts in the Case of Mr. Valdemar/ Faptele în cazul domnului Valdemar) sau a diversiunilor narative din The Cask of Amontillado/Butoiul de Amontillado (proză focalizată pe rivalitatea religioasă dintre un catolic și un francmason doar în aparență aparență generată de mistificările naratorului -, în realitate o alegorie despre executarea unui mason trădător), The Tell-Tale Heart/Inima destăinuitoare și The Balck Cat/ Pisica neagră. Poe demonstrează aici prin folosirea naratorului lipsit de credibilitate o mentalitate estetică mult avansată pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
povestire The Facts in the Case of Mr. Valdemar/ Faptele în cazul domnului Valdemar) sau a diversiunilor narative din The Cask of Amontillado/Butoiul de Amontillado (proză focalizată pe rivalitatea religioasă dintre un catolic și un francmason doar în aparență aparență generată de mistificările naratorului -, în realitate o alegorie despre executarea unui mason trădător), The Tell-Tale Heart/Inima destăinuitoare și The Balck Cat/ Pisica neagră. Poe demonstrează aici prin folosirea naratorului lipsit de credibilitate o mentalitate estetică mult avansată pentru epoca
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
-și jefuiască stăpînul, dar prins în plin proces de camuflare temporară a crimei) joacă o carte riscantă și, totuși, absolut necesară: proclamarea nebuniei, nu prin indicare directă, ci prin sugerarea ei. Teza monologului său este "nu sînt nebun" doar în aparență, întrucît antiteza acestei afirmații rămîne intenția ultimă, subtilă, a demersului. Faptul pare confirmat și de către prezența unui misterios interlocutor, imposibil de substituit cititorului virtual. În realitate, monologul se adresează mai curînd unei instanțe ce trebuie convinsă de veridicitatea spectacolului psihopatic
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
istoria textuală. Cîteva dintre temele majore ale narațiunii conțin axiomatic acest principiu fundamental: limitarea fatală a posibilităților de cuprindere, în timp și spațiu, a oricărei perspective umane date, ficționalizarea faptului istoric real prin reprezentarea lui textuală și divergența fenomenologică între aparență și realitate. Toate apar, mai mult ori mai puțin explicit, în frămîntările inaugurale și finale ale personajului-narator, Pym, precum și în evoluția neobișnuită a mărturiei sale narrative, de la voluptatea teoreticului și detaliului științific pentru întărirea autenticității -, în prima parte, pînă la
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a personajului este să nu-și dezamăgească cititorii care, parcurgînd varianta textuală a aventurilor sale trăite, l-ar putea considera mincinos. Totodată, el sesizează faptul că drumul de la istoria faptelor la istoria textului se suprapune cu drumul de la realitate la aparență ori de la ființare la "umbra" ființării. Notabilă devine replica "domnului Poe" pe această temă. Persuasiv, el îl îndeamnă pe erou să treacă peste șovăieli, considerînd că stîngăcia stilului ar fi un argument al autenticității faptelor prezentate și nu un dezavantaj
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
prezentate și nu un dezavantaj estetic. Mai mult, editorul-autor stabilește o relație de invers proporționalitate între istoria textuală și istoria trăită. Cu cît textul este mai nestilizat, cu atît faptele vor avea mai acut marca veridicității. Cu alte cuvinte, dacă aparența, reprezentarea sau "umbra" ființării sînt mai puțin pregnante, realitatea, evenimențialul sau ființarea propriu-zisă au șanse de a fi sesizabile dincolo de cadrele butaforice, oferite de obicei percepției. Premisa "fenomenologică" a hibridului auctorial Pym-Poe este că percepția umană transfigurează universul faptic și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
șanse de a fi sesizabile dincolo de cadrele butaforice, oferite de obicei percepției. Premisa "fenomenologică" a hibridului auctorial Pym-Poe este că percepția umană transfigurează universul faptic și, în cele din urmă, îl reconceptualizează ficțional. Realitatea dispare așadar în interiorul semioticii implacabile a aparenței. Să încercăm să observăm validitatea acestei prezumții introductive pe parcursul aventurilor marinărești ale erou-lui, prezentate succesiv de către "dl Poe"-autorul și "dl Pym" -naratorul (nu neapărat în ordinea menționată). Ideea succesiunii revine obsesiv în arhitectura generală a romanului, ea nerezumîndu-se la
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]