8,411 matches
-
odinioară. I se părea rece, închis și mai ales o înfricoșa cu necredința lui... Și iată azi îi pare rău că a venit acasă, până într-atîta s-a înstrăinat de ea!... Se porni pe niște bocete așa de sfâșietoare, că Apostol numai cu chiu, cu vai reuși s-o ostoiască. Totuși, de atunci Apostol Bologa se simți străin în Parva. Stătea ceasuri întregi în cerdac, în soare, sorbind albastrul văzduhului, în care își plimba neîncetat gândurile. Deseori ochii lui încercau să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lui... Și iată azi îi pare rău că a venit acasă, până într-atîta s-a înstrăinat de ea!... Se porni pe niște bocete așa de sfâșietoare, că Apostol numai cu chiu, cu vai reuși s-o ostoiască. Totuși, de atunci Apostol Bologa se simți străin în Parva. Stătea ceasuri întregi în cerdac, în soare, sorbind albastrul văzduhului, în care își plimba neîncetat gândurile. Deseori ochii lui încercau să se odihnească contemplând crucea înflorită cu raze din turnul bisericii. Dar sufletul lui
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
duble și cu dinții lați, strungărești. Părul lung, negru, veșnic nepieptănat, îi atârna peste fruntea brăzdată adânc, acoperindu-i aproape de tot urechile. În înfățișarea lui te izbea îndată o încredere în sine impunătoare. Două săptămâni a amânat Pălăgieșu întrevederea cu Apostol. Ar fi fost mai bucuros să-l fi întîlnit undeva întîmplător, ca să se achite de însărcinarea ce și-o luase față de solgăbirău. Deși era cu vreo trei ani mai bătrân, păstrase lui Apostol Bologa o stimă instinctivă de pe vremea când
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
te văd și apoi... să vorbim!... Mă așteptam însă, spun drept, la o primire mai... ― Iartă-mă, Alexandre, te rog! murmură Apostol îmblînzit brusc. Dacă ai ști câte chinuri îmi zdrențuiesc sufletul de când am venit acasă... ― Cine-i de vină, Apostole? întrebă notarul cu alt glas. Crezi că eu nu știu? Eu?... Crezi că se mișcă ceva aici fără știrea mea...? Dar tocmai de aceea trebuie să repari, Apostole! Negreșit trebuie să repari, în interesul tuturor... Schimbarea tonului și cuvintele notarului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
chinuri îmi zdrențuiesc sufletul de când am venit acasă... ― Cine-i de vină, Apostole? întrebă notarul cu alt glas. Crezi că eu nu știu? Eu?... Crezi că se mișcă ceva aici fără știrea mea...? Dar tocmai de aceea trebuie să repari, Apostole! Negreșit trebuie să repari, în interesul tuturor... Schimbarea tonului și cuvintele notarului încurcară iarăși pe Bologa, încît se opri la colțul mesei să asculte mai bine. ― Prin dibăcia mea, prin munca mea am creat aici o atmosferă patriotică absolut necesară
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zise notarul mai aspru. De altfel, eu niciodată nu mă justific, pentru că înainte de a face un pas, judec... Eu niciodată, mai ales dacă aș fi ofițer în armată, n-aș rupe logodna cu o fată numai fiindcă a vorbit ungurește, Apostole! ― Nu? făcu iar Bologa, cu buzele albe și cu ochii aprinși, parc-ar fi avut friguri. ― Nu! reluă Pălăgieșu energic, sculîndu-se în picioare ca să-l domine pe deplin. De aceea ești dator să dregi ce-ai stricat prin nesocotință! Suntem
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vedea numai gura și mai cu seamă buza de jos, umflată puțin, încît de-abia se mai cunoștea că e dublă. Glasul notarului suna atât de triumfător și de încrezut, parcă ar fi împărțit când palme, când mustrări, când laude... Apostol ocoli masa, apropiindu-se de Pălăgieșu, palid la față ca un cadavru, dar cu privirile ca două pumnale. Își mușcă buzele, învinețindu-și-le și murmură foarte înăbușit, parcă și-ar fi stăvilit respirația aprinsă: ― Tu?... Tu?... Ajunse lângă notar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Tu?... Tu?... Mișelule!... Mișe... Notarul se clătină ca și cum I-ar fi trăsnit din senin. Lovitura a fost atât de neașteptată, că l-a buimăcit cu desăvârșire. Barba i se însîngeră din buza plesnită. O secundă rămase cu ochii holbați la Apostol și cu gura căscată. ― Ieși, mișe... ieși! gâfâi Bologa, uitîndu-se împrejur după ceva. Glasul înfundat deșteptă pe Pălăgieșu din aiureală și-l făcu să înțeleagă brusc ce caută Apostol. Pe o mescioară zări un revolver de care atârna în jos
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cutremurară pereții casei... 10 Doamna Bologa, care nu fusese acasă, află de la Rodovica, spre seară, că s-a întîmplat ceva și că notarul a plecat cu barba plină de sânge. Deși o muncea curiozitatea, nu avu curajul să întrebe pe Apostol, perpelindu-și îngrijorările numai cu servitoarea și vărsând împreună multe lacrimi ascunse, fiind sigură că "buzatul" (așa poreclise lumea demult pe Pălăgieșu) n-are să se astâmpere până nu-i va face cine știe ce rău domnișorului. Apostol se dusese puțin să se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Dumnezeu... 11 Ploaia încetă în amurg, văzduhul înghiți nourii și noaptea toate stelele se aprinseră pe cer ca în ajunul unei sărbători mari. A doua zi orășelul se trezi înveșmîntat numai în flori albe și trandafirii, care îmbălsămau întreg pământul... Apostol, ieșind în cerdac și văzând atâta bogăție de frumusețe, tresăltă ca în fața unei minuni. Nu mai avea stare și se mira cum a putut atâta vreme să mocnească pe jilțul din cerdac în loc să alerge în lume, printre oameni sau în mijlocul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
doamna Bologa, indignată, îi aduse vestea că blestematul de Pălăgieșu l-a făcut "tîlhar" și "trădător" în fața tuturor domnilor, seara, la "cazină", ba s-a lăudat că are să-l învețe minte și omenie, de să-l pomenească cât va trăi. Apostol, fără să spună un cuvânt, își luă chipiul și porni grăbit spre piață, lăsând pe maică-sa îngrozită, "că acuma de bună seamă o să omoare pe afurisitul de buzat", regretând că i-a mai spus ce-a auzit chiar de la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
chiar de la biata Marta. Doamna Bologa petrecu un ceas spăimântător, frîngîndu-și mâinile, plângând și mai dojenind pe Rodovica asta, care "s-a obrăznicit și s-a lenevit de tot, că nu-i chip să mai trăiești cu ea..." Pe urmă Apostol sosi, senin și mulțumit. ― Ce-ai făcut, dragul mamei? îl întrebă doamna Bologa tremurând. ― I-am cerut iertare, mamă... răspunse Apostol cu bucurie în glas și cu o flacără de fericire în ochi. Trei zile înainte de împlinirea lunii, locotenentul Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a obrăznicit și s-a lenevit de tot, că nu-i chip să mai trăiești cu ea..." Pe urmă Apostol sosi, senin și mulțumit. ― Ce-ai făcut, dragul mamei? îl întrebă doamna Bologa tremurând. ― I-am cerut iertare, mamă... răspunse Apostol cu bucurie în glas și cu o flacără de fericire în ochi. Trei zile înainte de împlinirea lunii, locotenentul Apostol Bologa primi ordin telefonic să se prezinte imediat la serviciu. ― Se vede că se îngroașă lucrurile de au început să suspende
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
suspende concediile, zise Apostol, liniștit și încrezător, către maică-sa, comunicîndu-i știrea. ― Ba mare minune dacă aici n-o fi mâna "buzatului"! strigă doamna Bologa revoltată, mai ales gîndindu-se că Apostol s-a și umilit înaintea blestematului. De mult simțea Apostol că mai are o datorie de împlinit, dar mereu i-a lipsit curajul. Acuma își dădu seama că a trecut vremea șovăirii. După-amiază bătu la poarta avocatului Domșa, găsi pe Marta acasă, îi sărută mâna, o privi în adâncul ochilor
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zăpăci, zâmbi rușinată, apoi izbucni în lacrimi, murmurând că numai ea a fost vinovată... Doamna Bologa îl petrecu la gară, pe jos, în zori, căci trenul pleca foarte de dimineață. Petre, cu povara în spinare, gâfâia mai tare ca odinioară... Apostol era aproape vesel. Vorbea cu maică-sa, plin de duioșie, și-i zicea mereu: ― Pretutindeni sunt oameni dornici de iubire, mamă, și pretutindeni te însoțește Dumnezeu!... Acuma știu, mamă, și acuma mi-e croită cărarea vieții, dreaptă și luminoasă... Când
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ordonanța, cerîndu-i să ducă și ea un geamantan, iar Petre refuza cu mândrie, explicîndu-i că n-are nevoie de ajutorul nimănui și că de altminteri bagajele sunt mai ușoare fiindcă domnul locotenent a lăsat acasă multe mărunțișuri nefolositoare la război. Apostol nu se putu stăpâni să nu se amestece: ― Lasă, Ilona... De ce să te ostenești tu? Poate duce soldatul și mai greu... Fata groparului zâmbi mulțumită, parcă numai atâta ar fi așteptat, și pe urmă, în vreme ce Bologa își continua drumul, începu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
soldatul și mai greu... Fata groparului zâmbi mulțumită, parcă numai atâta ar fi așteptat, și pe urmă, în vreme ce Bologa își continua drumul, începu să descoase pe Petre, pe ungurește, cum au petrecut acasă, deși Petre nu-i prea înțelegea întrebările. Apostol cu vreo câțiva pași înaintea lor, auzea bine întrebările ei, știa că ea de la el ar dori răspunsurile, și inima îl durea de bucurie. Până acasă, din toate grădinile le râdeau pomii înfloriți, iar pe marginile ulițelor li se scuturau
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
înțelege, ba poate ar și râde de dânsul. Ilona părea și mai tulburată. De unde cât a fost și Petre aici, s-a mai mișcat și ea, așezând câte ceva, acuma stătea lângă pat, neștiind ce să facă cu mâinile, uitîndu-se la Apostol cu o curiozitate înfricoșată și mai ales așteptând din clipă în clipă să se întîmple o minune. În sfârșit, după o tăcere apăsătoare, Apostol Bologa se așeză pe laviță, între ferestrele dinspre uliță, și vorbi deodată cu glas rece și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la depozitul general de muniții, să ia o înțelegere cu comandantul, care locuia mai sus de gară, într-o cocioabă dărăpănată, ca să fie aproape de depozitul săpat în pântecele dealului. Acolo dădu peste locotenentul Gross. ― Ce faci aici, prietene? se cruci Apostol, strîngîndu-i mâna cu bucurie. ― Lucrez, cu un mic detașament, la amenajarea depozitului, de vreo patru zile, răspunse pionierul, de asemenea bucuros. Comandantul era dus undeva și Bologa se hotărî să-l aștepte, mai ales că avea pe Gross să-i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
totuși Dumnezeu... Victoria creștinismului a fost dobândită prin umilință și lașitate, de aceea a întronat pe pământ domnia falsității, prefăcătoriei, nedreptății... Dumnezeul iubirii a ucis mai mulți oameni decât toți ceilalți zei împreună! ― Iubirea n-a ucis niciodată, Gross, zise Apostol netulburat. Numai oamenii ucid în numele ei! Dar când va veni adevărata stăpânire a iubirii... ― Dragul meu, îl întrerupse Gross, mai agitat, stăpânirea iubirii adevărate nu poate veni niciodată, pentru că ar fi o absurditate. Când s-ar convinge omul că, în afară de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mă supăr că aici îmi vorbești de iubire și Dumnezeu, iar acasă ațâți pe bieții oameni nu împotriva războiului în sine, ci împotriva ungurilor... Eu cel mult te voi compătimi când generalul... ― Ți-a spus generalul ție că eu?... Întrebă Apostol necrezător. ― Generalul nu stă de vorbă cu mine decât despre afaceri de serviciu... A spus-o însă deunăzi, la popotă, aghiotantul, prietenul tău... ― Mie aghiotantul îmi spuse, adineaori, la telefon, că nu știe nimic! făcu iar Bologa cu puțină îngrijorare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un glonte în plămâni... Să-l vezi cu ce pasiune suferă! Parcă ar fi Mântuitorul, care voiește să răscumpere păcatele omenirii întregi a doua oară... Și doctorul Meyer crede că, cel mult în zece zile, trebuie să moară, sărmanul mîntuitor! Apostol Bologa se simți deodată foarte obosit, nu mai răspunse nimic, ci, sculîndu-se, se uită împrejur, parcă n-ar fi văzut pe Gross și întrebîndu-se cum a ajuns aici. Pe urmă zise încet, în șoaptă, ca pentru sine: ― Nu vine căpitanul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de Gross, care îl privea disprețuitor, se întoarse, îi dădu mâna fără o vorbă și ieși afară, în soarele primăverii, în vreme ce locotenentul îi strigă din urmă bațjocoritor: ― Noroc, Bologa, și drum bun! "De ce-mi urează drum bun?" se întrebă Apostol peste câteva minute, strecurîndu-se printre vagoanele din gară, ca și cum de-abia atunci i-ar fi sosit în creieri cuvintele lui Gross. Înainte de-a căuta măcar un răspuns, îl fulgeră o nouă întrebare: Dar dacă are dreptate?" Acuma știa că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dacă o întîmplare norocoasă nu va interveni, poate să-i provoace o hemoragie mortală... În sfârșit, noi sperăm... În ajutorul lui Dumnezeu, dar bolnavul trebuie cruțat și mai ales n-are voie să vorbească... De altfel, are dureri cumplite și..." Apostol Bologa se apropie de patul lui Cervenko în vârful picioarelor. Căpitanul, foarte palid, cu fața în sus, avea ochii verzi țintiți în tavanul cu grinzi. Obrajii lui erau uscați, cu pielea lucioasă, întinsă pe oase, și atât de albă, că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
acolo pe Ilona care, fără sfială, aproape sfidător îi zise: ― Te-am așteptat să-ți spun că nu-s supărată, dar mi-e rușine... Apostol o luă în brațe și ea își ascunse obrajii pe pieptul lui. ― Ilona... Ilona... murmură Apostol, strîngînd-o nebunește și sărutîndu-i gura. Dar fata se smulse brusc din mâinile lui și fugi afară, parcă s-ar fi spăimântat de ceva... Peste câteva clipe veni într-adevăr Petre să aprindă lampa. Cele două zile următoare Apostol Bologa le
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]