5,546 matches
-
turcică de religie creștină (ambele populații sunt de rit ortodox). Găgăuzii au astăzi așezări în regiunile ucrainene Odessa și Zaporojie, ca și în Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan, Kabardino-Balkaria, România (Dobrogea), Republica Moldova (Găgăuzia). Mai trăiesc aproape 20.000 de găgăuzi în țările balcanice Grecia (nord) și Bulgaria (est) de unde și provin cei din Basarabia. Alte grupuri, cu același etnonim, "găgăuzi", trăiesc în Turcia (partea europeană) și în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, dar acești găgăuzi sunt musulmani. Se presupune că strămoșii găgăuzilor au provenit din triburile turcești
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
Grecia, Portugalia și Regatul Unit al Marii Britanii. Est-europenii au fost, de asemenea, numeroși, sosind din Rusia, Ucraina, Lituania și din Europa Centrală (în special din Polonia, Ungaria, România, Croația și Slovenia). Un număr important de emigranți au provenit din țările balcanice (Bulgaria și Muntenegru). Există o comunitate numeroasă de armeni , iar Chubut Valley înregistrează o populație semnificativă cu ascendență galeză. Puține, dar în creștere, populațiile din Asia de Est s-au stabilit în Argentina, în Buenos Aires, în special. Primii argentinieni-asiatici au
Argentina () [Corola-website/Science/298072_a_299401]
-
campionate iugoslave și Campionatul European. În 1978 a câștigat titlul mondial contra lui Elisha Obed din Bahamas. Un alt boxer de categorie mijlocie, Anton Josipović a câștigat aurul în Los Angeles, 1984. A câștigat și titlul Iugoslaviei în 1982, Campionatul Balcanic în 1983, si Trofeul Belgrad în 1985. Fotbalul este cel mai popular sport în Bosnia și Herțegovina. El se practică aici din 1903, dar popularitatea să a crescut semnificativ după Primul Război Mondial. La nivel local, FK Sarajevo (1967 și
Bosnia și Herțegovina () [Corola-website/Science/298080_a_299409]
-
Macedonia (în , [makɛˈdɔnija]), oficial (macedoneană: , tr. "Republika Makedonija"), este o țară în peninsula Balcanică în Europa de Sud-Est. Este unul dintre statele succesoare ale fostei Iugoslavii, față de care și-a declarat independența în 1991. A devenit membră a organizației Națiunilor Unite în 1993, dar, ca urmare al unei persistente pe tema numelui de Macedonia
Republica Macedonia () [Corola-website/Science/298120_a_299449]
-
otomanilor, răscoală care, după unele realizări de la început, între care proclamarea „”, a fost zdrobită cu multe pierderi de vieți omenești. Răscoala este considerată, împreună cu Republica de la Kruševo, piatră de temelie și precursoare a înființării statului macedonean. În urma celor două Războaie Balcanice din 1912 și 1913, și a destrămării Imperiului Otoman, cele mai multe dintre teritoriile deținute de acesta în Europa au fost împărțite între Grecia, Bulgaria și Serbia. Teritoriul statului macedonean actual a fost anexat de către Serbia și botezat "", „”. În urma acestei divizări, în
Republica Macedonia () [Corola-website/Science/298120_a_299449]
-
mai multe lupte cu trupele muntenegrene, liga a fost forțată să cedeze Ulcinj Muntenegrului, după care a fost învinsă de o armată otomană trimisă de sultan pentru a împiedica autonomia Albaniei. Răscoalele din 1910-1912, și înfrângerea otomanilor în Primul Război Balcanic, în condițiile înaintării armatelor muntenegrene, sârbe și grecești în Albania actuală au dus la declararea independenței Albaniei de către Ismail Qemali la Vlora, în 28 noiembrie 1912. Independența Albaniei a fost recunoscută prin Conferința de la Londra la 29 iulie 1913, dar
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]
-
reci și adesea acoperite cu zăpadă iarna și chiar primăvara. În afara capitalei Tirana, care are 800.000 de locuitori, principalele orașe sunt Durrës, Korçë, Elbasan, Shkodër, Gjirokastër, Vlorë și Kukës. Cele mai mari și mai adânci trei lacuri din Peninsula Balcanică se află parțial în Albania. Lacul Shkodër din nord-vestul țării are o suprafață variabilă între , din care o treime aparține Albaniei și restul Muntenegrului. Coasta lacului pe malul albanez are lungime. Lacul Ohrid se află în sud-estul țării și se
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]
-
specii unicat de plante și animale, între care fosile vii și multe specii endemice. Datorită valorii naturale și istorice, Lacul Ohrid se află sub protecția UNESCO. Aflată pe malul mărilor Adriatică și Ionică, având munți înalți sprijiniți pe masa continentală balcanică, Albania are un număr mare de regiuni climatice prin comparație cu aria sa. Câmpiile litorale au parte de climat mediteranean; zonele montane au parte de un climat temperat-continental. Vremea variază puternic de la nord la sud. Câmpiile au ierni blânde, cu
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]
-
munte și numeroase rațe și gâște sălbatice. Pădurile Albaniei păstrează încă mari comunități de mamifere mari, cum ar fi ursul brun, lupul cenușiu, capra neagră și porci sălbatici. Munții din nord și est sunt habitat al unora dintre ultimii râși balcanici - o populație pe cale de dispaiție de râs eurasiatic. Albania rămâne o țară săracă după standardele Europei Occidentale. PIB pe cap de locuitor (exprimat în termeni de paritate a puterii de cumpărare) era în 2010 28% din media Uniunii Europene. Totuși
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]
-
populația Albaniei a declarat următoarele afilieri etnice: albanezi 2.312.356 (82,6% din total), greci 24.243 (0,9%), macedoneni 5.512 (0,2%), muntenegreni 366 (0,01%), aromâni 8.266 (0,30%), romi 8.301 (0,3%), egipteni balcanici 3.368 (0,1%), alte etnii 2.644 (0,1%), etnia nefiind declarată de 390.938 de persoane (14%), și irelevantă în cazul a 44.144 (1,6%). Se arată și că 2.765.610 sau 98,767% din populație
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]
-
etnie ucraineană și belarusă, foste provincii ale Rusiei Kievene. Ca rezultat al războaielor ruso-turce victorioase, granițele imperiului au ajuns să atingă țărmurile Mării Negre, iar noul țel pe care și l-au propus țarii a fost acela al protejării populației creștine balcanice, aflate încă sub jugul otoman. În 1783, Rusia și Regatul Georgiei, (care fusese aproape total devastat de atacurile persane și otomane), au semnat Tratatul de la Georgievsk, prin care Georgia a primit protecția Rusiei. După Petru cel Mare, Imperiul Rus s-
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
domnul a fost obligat să îl întâmpine, însă acest lucru a suscitat frici, întrucât se credea că i-ar fi putut pica în mână scrisori compromițătoare. Brâncoveanu nota pe marginea calendarului: După încheierea tratativelor de pace de la Karlowitz, în Peninsula Balcanică s-a restabilit un echilibru între austrieci și otomani. În prima lună a anului 1700, Brâncoveanu a fost nevoit să părăsească scaunul, pentru a-i da ajutor hanului tătar împotriva nogailor răsculați. A tăbărât la Drăgănești, unde a primit ordin
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
a rușilor împotriva suedezilor și lipsa de reacție a turcilor au fost noi impulsuri pentru țările aflate sub suzeranitatea otomană. Brâncoveanu a încheiat în 1709 o înțelegere secretă cu țarul, care prevedea că domnul muntean avea să strângă o oaste balcanică de 30.000 de oameni și avea să alimenteze armata rusă în timpul războiului acesteia cu turcii; înțelegerea intra în vigoare în momentul intrării în țară a trupelor. Țara Românească devenea în schimb independentă, iar lui Brâncoveanu i se garanta domnia
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
din lapte, specifice prin gustul, aromele folosite precum și prin tehnicile de elaborare. Bogăția vânatului răspândit în pădurile românești a adus după sine știința preparării vânatului în diverse mâncăruri și preparate. Prin intersectarea culturilor, Bucătăria românească a fost influențată de bucătăria balcanică, de germană, sârbească, italiană, turcă, și maghiară, dar nu numai, știut fiind faptul că diversitatea gusturilor și rafinamentul preparatelor din toate țările lumii sunt apreciate de marii cunoscători ai tradițiilor popoarelor. Prin formarea sa daco-romană, cultura gastronomică a poporului român
Bucătăria românească () [Corola-website/Science/297429_a_298758]
-
articol se discută doar istoria populațiilor romanice de la sud de Dunăre (cu excepția Dobrogei). Pentru populațiile romanice de la nord și din Dobrogea, vezi Istoria României. Vlahii au fost și sunt populațiile romanizate de origine dacică, tracică, ilirică sau greacă din Peninsula Balcanică. Locul de origine este greu de determinat, deoarece, fiind în mare parte negustori și ciobani, erau mereu în căutare de noi locuri pentru comerț sau pentru pășuni mai fertile, practicând transhumanța, astfel că minorități se găsesc în aproape toată întinderea
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
de origine este greu de determinat, deoarece, fiind în mare parte negustori și ciobani, erau mereu în căutare de noi locuri pentru comerț sau pentru pășuni mai fertile, practicând transhumanța, astfel că minorități se găsesc în aproape toată întinderea peninsulei balcanice. În baza mai multor indicii de ordin lingvistic, originea este presupusă a fi fost în teritoriul de romanizare situat la nord de Munții Balcani, limita meridională propusă de savanții Petar Skok și Konstantin Jireček. Vezi Originea românilor pentru amănunte despre
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
în teritoriul de romanizare situat la nord de Munții Balcani, limita meridională propusă de savanții Petar Skok și Konstantin Jireček. Vezi Originea românilor pentru amănunte despre aceast subiect. Colonizarea cu populații romanice și romanizarea populațiilor locale au început odată ce teritoriile balcanice au devenit provincii romane. Inițial, populația romanică era concentrată castre și în orașe, numite colonii, dar, după un timp, alocarea parcelelor de pământ arabil veteranilor (la originea cuvântului românesc „bătrân”) i-a răspândit pe aceștia în „villae” (gospodării familiale) rurale
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
urme ale proto-românilor în numele de origine latină ale unor toponime din secolul V, printre care "Skeptekasas" („Șapte case”), "Burgulatu" ("Cetate lată"), "Lupofantana" („Fântâna lupului”), "Gemellomuntes" („Munții gemeni”). Prima menționare în scris a unor cuvinte din latina vulgară autohtonă în Peninsula Balcanică apare, potrivit unei cronici bizantine, în 586, în timpul unei campanii militare împotriva avarilor, în estul Balcanilor. Atunci, când încărcătura de pe un măgar căzu, cineva a strigat în limba sa maternă: "Torna, torna, fratre!". Într-un studiu despre cuvântul „Vlahi” , Ilie
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
în care se afirma că Moravii, Sârbii, Vlahii și Slavii din Iliria au fost botezați în timpul Imparatului Mihail al III-lea în anul 867. Vasile Bulgaroctonul îi menționează pe vlahi într-un „hrisov” din 980 în contextul Vlăhiilor din Peninsula Balcanică. Despre aceasta relatează cronicarul bizantin Kekaumenos (sec. XI). Istoricul Brezeanu consemnează că prima mențiune bizantină a românilor nord-dunăreni sub etnonimul de daci a apărut în Lexiconul Suidas din secolul al X-lea. Lexiconul conține un pasaj: "dacii, care acum se
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
României, dar ferindu-se să revendice un teritoriu, dată fiind răspândirea răzleață a Vlahilor printre celelalte naționalități și eventualitatea ca statele creștine corespunzătoare, anume Grecia, Bulgaria și Sârbia, ar putea înlocui stăpânirea turcească, ceeace s-a și întâmplat prin Războaiele Balcanice, în 1912-13. Odată deveniți cetățeni ai acestor state, majoritatea Vlahilor au rămas pe poziția lui C. Belimace afirmându-și loialitatea politică față de țările lor, dar pastrându-și în condiții nu totdeauna ușoare specificitatea culturală. Condițiile vitregindu-se în perioada interbelică, unii
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
După adoptarea alfabetului fenician (sec. IX î.Hr.), în spațiul geografic în care s-a dezvoltat vechea civilizație și cultură elenă (peninsula balcanică, coasta apuseană a Asiei Mici, insulele Mării Egee și mai târziu coloniile din sudul Italiei și Siciliei) au apărut și au coexistat mai multe sisteme de numerație, toate fiind de tipul "zecimal aditiv nepozițional". Până la introducerea numerației arabe (sec XV d.
Numerația greacă () [Corola-website/Science/297443_a_298772]
-
general se rezumau la variante ale glifelor non-atice folosite și și a modului de notare a puterilor bazei). Urme ale acestor sisteme de numerație au fost găsite în mai toate orașele-cetate din vechea Grecie: în Troizen (polis din sudul peninsulei Balcanice), în peninsula Chalcidică (nordul Greciei), în Chersonesos Tauric (Crimeea de azi), în Teba, în Karistos (insula Evia), în Epidaurus, Argos și Nemeea (estul peninsulei Peleponez), în Orchomenus, Tesphia, Argive, ș.a. În sec. VI î.Hr., în orașul-cetate Miletus din provincia antică
Numerația greacă () [Corola-website/Science/297443_a_298772]
-
i au fost un grup de triburi indo-europene care vorbeau limba tracă, o componentă a familiei limbilor indo-europene. Aceste populații s-au răspândit în estul, centrul și sudul Peninsulei Balcanice și în părțile adiacente Europei de Est. i au locuit în provinciile antice Tracia, Moesia, Dacia, Sciția Minor, Sarmația, Bythinia, Mysia, Macedonia, Panonia și în alte regiuni din Balcani și din Anatolia. Aceste provincii ocupau cea mai mare parte a
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
Regatul Odrisilor era un stat incipient, organizat după modelul satrapiilor persane, denumită Skudra. Potrivit lui Herodot, fondatorul regatului odrisilor a fost Teres în 480 i.en. în condiții favorabile după ce perșii au fost învinși în războaiele medice, renunțând la stăpânirea spațiului balcanic. Odrisii ar fi păstrat structurile organizatorice ale satrapiei. Spațiul inițial locuit de odrisi era valea Hebrosului, Marița de azi, pe cursul inferior. Sub domnia lui Teres, statul odrisilor nu era foarte întins. Tucidide menționează că mai erau o serie de
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
de război București (1909-1911), apoi un stagiu la Marele Stat Major (1911-1912) si Școala de observatori aerieni (1912-1913). După Primul Război Mondial a urmat un stagiu de pregătire la Academia militară Saint-Cyr din Franța.. În timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic a fost șef al biroului operații al Diviziei 1 Cavalerie. Între 1 noiembrie 1914 și 1 aprilie 1915 a funcționat la Școala de ofițeri de cavalerie. Până la intrarea României în război a îndeplinit funcția de șef birou operații în statul
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]