7,814 matches
-
Mi-am adus aminte de necunoscutul care-i spusese Domnului Andrei că ar fi dorit să i se scrie pe mormînt: "Nu râdeți. Vă rog". Care mormînt? Nu exista nici un mormânt în bălării, ierburile acopereau și devorau totul, inclusiv mormintele. Bietul om, îmi părea rău că nu-l găsisem în viață, i-aș fi cioplit un mormânt în cea mai înaltă stâncă de pe țărm și aș fi scris cu litere de o șchioapă, să se vadă de departe ca un avertisment
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
atât de întărîtați că puteau să mă omoare. Tropăiau pe margine, se așeza când unul când altul între picioarele Laurei, doar, doar... Înțelegeți dumneavoastră ce vreau să spun, dar degeaba. Și nici nu se hotărau să-i dea drumul. De parcă biata fată era de vină că ei erau neputincioși. O pălmuiau, o chinuiau, se răzbunau cum puteau. Își dăduseră toți jos ismenele și halatele, rămăseseră îmbrăcați numai în cămășile de la pijamale și țopăiau așa prin iarbă în jurul fetei. Îmi era din ce în ce mai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fi liniștit pe deplin, m-aș fi golit de regrete și aș fi uitat-o, rămânând cu satisfacția că măcar o dată n-am fost o jumătate de om. Dar în loc de o suferință greu de suportat, pustiitoare, exista în mine o biată părere de rău. Căzusem de la mică înălțime, nu din stele. abia aveam câteva vânătăi. Laura reușise să clatine nepăsarea din mine, dar nu o alungase. Încă o dată confundasem, poate, patul cu dragostea. Și ce însemna asta altceva decât că eram
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
trebuia s-o vrei, fiindcă Dumnezeu o voia. Numai astfel creștinul nu cruța nimic și, cu toate ieșirile închise, mergea spre adâncul alegerii esențiale. El va alege să creadă în tot ca să nu fie silit a nega tot. Și precum bietele femei care, în biserici, în acest moment, aflând că ganglionii care se inflamează sunt calea firească prin care trupul își aruncă infecția, ar zice: "Doamne, dă-i trupului meu boala", tot așa și creștinul va ști să se lase în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
limpezise. O lumină dulce si proaspătă scălda tabăra. În pacea serii, zgomote de linguri și farfurii urcau din toate părțile. Lilieci zburau pe deasupra corturilor și dispăreau apoi pe neașteptate. De cealaltă parte a zidurilor, un tramvai scârțâia la un macaz. \ Bietul judecător, a murmurat Tarrou ieșind pe poartă. Ar trebui făcut ceva pentru el. Dar cum să ajuți un judecător ? Existau astfel, în oraș, multe alte tabere de felul acestea, despre care naratorul, din scrupul și din lipsă de informații directe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
un timp, necesar formelor care se cereau în urma accidentului, acceleratul își continuă drumul, lăsând victimele mutilate - autoritățile avizate urmând să se pronunțe în urma unei anchete care a constatat nefuncționarea corectă a barierei de oprire a trenului, scoțând din culpă pe bietul cantonier care a tras o spaimă grozavă și s-a ales cu unele măsuri disciplinare. Iată, deci, că acest tragic eveniment s-a întâmplat pe fondul unor oboseli acumulate de gospodarul respectiv, un om extrem de harnic, care alerga surmenat zi
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
și mai puțin bune, mergem atât cât ne va fi îngăduit”. Sau: „în bradul solitar din fața casei, la orele serii, o bufniță își exercită măiestria cântecului său. Oare e aceeași care a prevestit moartea lui Gil? E și ea o biată pasăre, poate pe nedrept blamată, e și ea o creație a Celui de sus”. (p. 79) De altfel, personalitatea concitadinului nostru stabilit la Paris este un laitmotiv al cărții care începe cu dedicația: „închin acest volum admirabilului prieten și om
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
pârâiaș bicisnic, care uneori vara nu avea pic de apă, în urma acestei ruperi de nori își iese din firea lui obișnuită și în răstimp de două ore o bună parte din oraș ajunge sub apă. De aici alte necazuri pe biata mamă adoptivă care, în nenorocirea abătută ca din senin, vede cum apa i-a pătruns în casă, că i a udat și înnoroiat lucrurile făcute cu truda unei vieți și asista neputincioasă la fisurarea zidului casei și pericolul unei iminente
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
o punea pe gânduri. Insistase asupra faptului că soțul ei văzuse ceva în ultimele trei zile de viață - un document, o scrisoare - care ar putea schimba totul. Maggie își privi încheietura pe care i-o strânsese atât de puternic văduva. Biata femeie. Era atât de îndurerată, încât începuse să-i spună vorbe mari ei, care îi era complet străină. Maggie mai văzuse oameni care pierduseră persoane dragi și care încercau din răsputeri să dea o semnificație înaltă morții violente a soțului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nou proiectat în aer și ateriza cu fundul pe scaunul tare, de plastic, după ce autobuzul trecu pentru a mia oară peste un hop. Ar trebui să fie Marele Șef, care angajează contrabandiști, dar iată-l lucrând el însuși ca un biet curier. Trecuseră zece ore, mai avea de mers cinci cu căruța aia hodorogită, căreia i se spunea în glumă Racheta Deșertului. În ultimele două săptămâni lucrase la un alt plan de afaceri. Își făcea veacul prin cafeneaua de pe strada Mutannabi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
demn. Sper că veți fi toți martorii acestui ultraj. — Tu vii cu mine, îi zise polițistul lui Ignatius, începând să-și piardă încrederea în sine. Mulțimea devenea gălăgioasă și nu se zărea nici un agent de circulație. Mergem la secție. — Un biet băiat cumsecade nu poate sta s-o aștepte pe maică-sa în față la D.H. Holmes? interveni din nou bătrânul. Eu vă spun că orașu’ ăsta n-a fost niciodată așa. Asta-i comunismu’! — Pe mine mă faci tu comunist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
bătrânul. — Ce vrei să faci cu bietu’ meu copil? îl întrebă doamna Reilly pe polițist. Ignatius mângâie ușor părul vopsit roșcat al maică-sii cu una dintre labele lui uriașe. N-ai altă treabă decât să te agăți de niște bieți copii, cu puzderia asta de oameni de tot soiu’ care dă târcoale-n oraș. O aștepta și el pe maică-sa și ăștia-s gata să-l înhațe. — Acesta este în mod sigur un caz de adus în fața Uniunii Libertăților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
gros de fum, ca un nor aducător de furtună. — N-am vrut să spun nimic din ce-am spus, îi explică domnul Robichaux sergentului. M-am enervat și m-a luat gura pe dinainte. Polițistu’ ăsta-ncerca s-aresteze un biet băiat care o aștepta pe maică-sa la Holmes. — Cum? Sergentul se întoarse spre micul polițist palid. Ce-ai încercat să faci? Nu era un băiat, spuse Mancuso. Era un tip mare și gras, îmbrăcat caraghios. Părea suspect. Nu făceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-o-ncurcătură azi. Era să-l aresteze poliția. — O, Doamne! Polițiștii sunt întotdeauna greu de convins, nu-i așa? — Mda, și Ignatius l-a făcut cu ou și cu oțet. — Ce Dumnezeu făcea? — Nimic. Stătea doar ș-o aștepta pe biata lui mamă. — Îmbrăcămintea lui e destul de bizară. Când am intrat înăuntru, am crezut că-i un fel de artist sau așa ceva, deși m-am străduit să nu-mi închipui despre ce artă este vorba. Îi tot spun să nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de vânătoare, arătând ca o bucată promițătoare de harbuz. Din spate, unde stătea întotdeauna deoarece citise undeva că locul de lângă șofer era cel mai periculos, urmărea cu dezaprobare manevrele violente și neîndemânatice ale mamei sale. Bănuiesc că ai distrus complet biata mașinuță pe care cineva a lăsat-o cu inocență în spatele acestui autobuz. Mai bine ai reuși să pleci de aici înainte să apară proprietarul ei. — Taci din gură, Ignatius. Mă faci să mă enervez, se răsti doamna Reilly, uitându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Mi-au spus: „Pune-ți picioarele la spinare, Jones, și evaporează-te“. M-am gândit că poate aici la Night of Joy v-ar place s-ajutați p-unu’ ca mine să intre-n rându’ oamenilor, s-ajutați p-un biet negru să nu zacă la pârnaie. Eu n-am s-o las moale cu paza ș-o să se vadă că la Night of Joy știe patronii ce-i aia drepturi civile. Nu mai mânca rahat. — Hei! Ăău! — Ai vreo experiență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pălăria uriașă pe bar și se cocoță pe un scaun înalt, intrând în norul de fum suflat de Jones. A trebuit să-l duc az’ dimineață la veterinar, să-i facă o injecție cu vitamine. Nu vreau să-mi tușească biata pasăre peste toată mobila din casă. — Ce ți-a trecut prin cap de i-ai încurajat pe indivizii ăia doi az’ noapte? În fiecare zi. Darlene, da’n fiecare zi, încerc să-ți explic ce fel de clienți vrem s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ca aia și se duc în alt bar. Ce tre să fac ca să mă înțelegi, Darlene? Cum poate o ființă omenească să pătrundă într-un creier ca al tău? — Ți-am spus și ’eri că mi-a fost milă de biata femeie. Ar trebui să fi văzut și tu, Lana, cum se purta fiu-su cu ea. S-asculți povestea aia despre autobuzu’ Greyhound pe care mi-a spus-o. Și-n to’ timpu’ ăsta bătrâna aia drăguță stătea acolo și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
îl cumpăra, indiferent cât de obscură era întrebuințarea lui. — Ș-acu’ spune-mi ce-a zis omu’. Doamna Reilly puse să fiarbă o oală cu lapte pe aragazul ei victorian. Cât am de plătit? I-ai spus că-s o biată văduvă care are de-ntreținut un copil? — Da, i-am spus, zise polițistul Mancuso, stând foarte drept pe un scaun și privind cu jind spre masa de bucătărie acoperită cu mușama. Te superi dacă îmi pun barba pe masă? E cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
slab decât afară, pe verandă. Agentul Mancuso își imagină șapca verde de vânătoare scăldată în lumina alb-albăstruie a ecranului. Nu-i place deloc spectacolu’, dar nu l-ar pierde pentru nimic în lume. Ar trebui s-auzi ce zice de bieții copii. Am vorbit azi-dimineață cu omu’, spuse agentul Mancuso, nădăjduind că doamna Reilly a epuizat ce avea de spus despre fiul ei. — Așa? Puse trei lingurițe de zahăr în cafeaua ei și ținând lingurița în ceașcă cu degetul mare, astfel încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pe mușama. Ești sigur că-i așa? — Da, doamnă. A angajat ș-un avocat să se ocupe de asta. Totu-i corect. — De unde să scot eu o mie de dolari? Tot ce avem eu și Ignatius i-asigurarea socială a bietului meu bărbat ș-o pensie de nimic și-asta nu-nseamnă mare lucru. Nu poate fi verosimilă perversiunea totală al cărei martor sunt, strigă Ignatius din salon. Muzica avea un ritm frenetic, tribal; un cor cânta în falset, insinuând ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Capul sus? repetă furios Ignatius. Cine ți-a mai băgat și prostiile astea nefirești în minte? — Domnu’ Mancuso. — O, Doamne! Trebuia să-mi închipui. Să fie el un exemplu de „a ține capul sus“? — Ar trebui s-auzi toată povestea bietului om. S-auzi ce-ncearcă să-i facă sergentu’ de la secție... — Isprăvește! Ignatius își acoperi o ureche și bătu cu pumnul în masă. Nu vreau să mai aud nici un cuvânt despre omul acesta. In decursul secolelor, oameni ca Mancuso au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
derbedeu îi furase unei mătuși bătrâne cincizeci de cenți, o verișoară fusese lovită de tramvaiul de pe Magazine Street, un unchi mâncase o prăjitură cu frișcă veche, un naș atinsese o sârmă cu curent electric căzută jos în timpul unui uragan. — E biata domnișoară Annie, vecina noastră. Azi-dimineață era gata să leșine pe alee. Nervii, copile. A spus c-ai trezit-o azi-dimineață cântând la banjo. — E lăută, nu banjo, tună Ignatius. Să nu mă ia pe mine drept unul dintre personajele perverse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
gând, fetițo. Stăteam to’ timpu’ acolo și loveam în scoici pe o banchetă. Din cân’ în cân’, mama începea să mă croiască și pe mine pentru câte ceva. Tot timpu’ era zarvă în juru’ tarabei noastre. — Mamii tale-i sărea iute muștaru’? — Biata fată! Stătea acolo-n ploaie și frig și fără să-nțeleagă nici pe jumate ce spun ăilalți. Era greu pe atunci, Irene. Viață aspră, fetițo. — Ai mare dreptate, încuviință doamna Reilly. Și noi o duceam de multe ori greu acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Eu m-am străduit cât am putut. — Ascultă, hai să nu mai vorbim de Susan și Sandra. Sunt plecate la universitate. Avem noroc că nu știm ce învârtesc ele pe acolo. Când se vor sătura, își vor găsi câte un biet nenorocit cu care să se mărite și totul va fi în regulă. — Și atunci ce fel de bunic ai de gând să fii? — Habar n-am. Lasă-mă în pace. Du-te și fă gimnastică sau du-te și fă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]