5,796 matches
-
lui, pe care n-o mai văzuse de mult, acolo la el, la Mihai... De asemenea matinee în strada Spătarului, interzise mie, mai aveam parte și din pricina lui Ticki, fratele mai mic al lui Mihai. Acesta se încurcase cu o colegă de-a sa de la Institutul Cantacuzino, drept care părăsise domiciliul conjugal (același apartament din strada Puțul de Piatră, al lui Dan Nasta, în care fusesem și eu, și în care mai locuiau și acum părinții lor, Răduleștii) și se mutase împreună cu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mai cu seamă dacă pericolul de care mă simțeam amenințat s-ar fi dovedit imaginar... și totuși, simțeam că pericolul acesta crește. Trebuia să mă grăbesc... Am urcat ca să pun la punct ceea ce îmi propusesem. În fața mea mergea una din colegele mele și am avut impresia, după felul în care mă privea și după cum grăbea pasul, că ține cu orice preț să mi-o ia înainte. Atunci am avut certitudinea că era amestecată în pericolul care mă amenința. și m-am
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
ceea ce era de aranjat, apoi m-am hotărât să cobor pe o altă scară și să ies pe poarta din dos, traversând curtea. Dar, în ciuda tuturor subterfugiilor mele, în clipa în care am ajuns în curte, am văzut-o pe colega mea! Prin urmare - reușise să mi-o ia înainte... Nu mai era cazul să ies pe poarta din dos. Am urcat din nou și din nou am coborât pentru a ieși în chip normal pe ușa principală. Dar, în clipa
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
erau tot ce-i mai făcea să se simtă persoane. Plânsul îi distingea de masa colectivului. Trecând pe lângă ușile întredeschise ale celorlalte săli de clasă, auzeam bețele lovind și trosnind și copiii plângând. În ce mă privește, și directoarea, și colegele mele educatoare, careadministrau cu regularitate bătăi, dar poate încămai mult copiii care tânjeau să plângă pe săturate- cu toții socoteau că sunt incapabilă dintr-unul și același motiv: unii pentru că nu voiam, ceilalți pentru că nu eram în stare să mă slujesc
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Stând pe taburet în fața focului aprins, mama se bucura asemenea arabului care, mergând pe lângă cămila lui răbdătoare, prin soarele ucigător și furtunile orbitoare de nisip, ajunge în cele din urmă la limanul visat, care pune capăt suferințelor sale: OAZA. Antonia, colega ei de muncă și de suferință, la vederea mamei a rămas uimită. Rozalie, Rozalie! Cine te pune să faci acte de vitejie??! Copiii tăi n-au tată; vrei să rămână și fără mamă? De ce faci asemenea prostii? Pe timp de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
fi un etern afon în corul imens al omenirii." (Roque Shneider), precum și citatul biblic atât de cunoscut, șlefuit cu măiestrie de autorul Moromeților: "Dacă dragoste nu e, nimic nu e."(Corinteni) Cel mai mic membru al familiei Condor era Doina, colegă de clasă cu mine, într-a șaptea. Fata asta avea o bunică; și tocmai despre această doamnă de vârsta a treia mi-am luat îndrăzneala să spun câteva cuvinte, fapt pentru care îmi cer cu umilință iertare, deși tind mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
reușit spectacol de revista „În veselul vieții pas”, unde împreună cu D.Motoc, D. Luchian, D. Bucescu, M Tomorug, M Stein, D. Niculescu și alții, am susținut integral partea ansamblului sportiv, realizând acrobații de mare risc. Spectacolul realizat de noi, împreună cu colegele de la Liceul de Fete, a avut premiera la 2 martie 1952, la cinematograful „7 Noiembrie” din Rădăuți cu sala plină, bucurându-se de mare succes. Timpul a trecut repede și deodată, ne-am trezit la sfârșitul anilor de liceu. După
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93314]
-
de plastic roșu aprins. Varul alb dat pe inscripțiile de pe clădirea Universității a căpătat nuanțe incadescente, ca și cum ar fi fost ars cu napalm. Richard, un student francez pe care l-am cunoscut iarna trecută, întârzie. Este îndrăgostit lulea de o colegă româncă. A decis să facă un stagiu de o lună într-o instituție guvernamentală din București, să învețe limba română, "să se impregneze cu cultura instituțională de aici" după cum mi-a spus pe un ton cât se poate de serios
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
1979. O carte deloc eretică, în ciuda titlului înșelător. 12 mai 2003 Guvernatorul Nu-știu-cărei-provincii din Australia și-a prezentat demisia, deoarece a recunoscut un viol petrecut în urmă cu 45 de ani, pe când era licean și se întorcea acasă cu o colegă în mașină. Presa a dezvăluit tot ceea ce s-a întâmplat, iar victima, după ce l-a turnat în fața camerelor de luat vederi, a decis să se sinucidă. Dincolo de logica faptului divers, mă întreb câți dintre oamenii politici români și-ar fi
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
neînțelegerea demersului lor, implicațiile sociologice ale refuzului artei etc. Am citit un interviu cu ei doi publicat într-o prestigioasă revistă de artă. Interviul era mai interesant decât "opera" în sine.) Întâlnire întâmplătoare pe aeroportul din Otopeni cu Ileana, fostă colegă de clasă în liceu. Ne observăm reciproc urmele timpului pe față și am vrea să nu fie adevărat ceea ce vedem. Ne citim unul altuia bătrânețile incipiente, ca într-o carte deschisă. Posteriorul semeț al Ilenei, de iapă habsburgică de paradă
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
cumplit, iar pe de altă parte ar fi fost extrem de mulțumit, pentru că ar fi văzut live că toate predicțiile sale cu privire la moartea universității occidentale s-au împlinit. Cu toate acestea, așa cum mă așteptam, public atent, numeros, în așteptarea miracolelor plate. Colega mea de catedră din Canada a îndrăznit chiar să și mănânce în timpul conferinței. Un gest curent aici, rău văzut în Europa, de unde venea conferențiarul. Tintinologul a fulgerat-o scurt cu privirea, dar a continuat să ne explice enigma perpendicularității axelor
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
culturale ale locuitorilor din Québec despre francezii din metropolă, obscure suveniruri de imigranți în Lumea Nouă, care încearcă să-și construiască o identitate cu orice preț. Sunt spuse cu imense precauții de prostuțul meu coleg de birou Eduard, la adresa unei colege din Franța, pariziancă în plus: francezii sunt un popor care nu se spală suficient; franțuzoaicele nu-și epilează picioarele. 10 martie 2005 Iarnă grea, tare grea în Québec. Așa cum primitivii băteau toba în timpul eclipselor de Lună pentru a speria monstrul
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
pentru studenți. Senzație de proaspăt, de real interes din partea lor. Trebuie însă găsită calea de mijloc, nici prea mult, cum se face în Canada, nici prea rar și din "entuziasm" pur, ca în România.) Bucuria cu care Eleonora, una dintre colegele mele românce de aici, o fată de țară pură și generoasă, cum rar mai găsești astăzi, îmi spune că a vorbit ieri la telefon cu mama ei, care i-a spus că au sosit pe lume trei miei. Vestea m-
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
sau mai târziu către nostalgia locurilor natale, amintiri despre bunici, obiceiuri de iarnă. Parcă am plânge cu vorbe ceva ce a murit pentru totdeauna. Ascult melodia Like a Prayer, Madonna, albumul din 1989. O melodie la începutul căreia inocentele mele colege de liceu se simțeau datoare să ne spună nouă, masculilor cu început de mustață, că: "accept să dansăm, dar să știi că nu este blues!" O dulce, hipnotică, îngrozitoare nostalgie fizică mă cuprinde. Am tot scris în acest fals jurnal
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
și alte aplicații speciale.) La fosse commune dissout l'individuation et l'arrogance ou l'éspérance du nom. (Groapa comună dizolvă diferențele între indivizi, aroganța și speranța numelui.) Michel Serres despre catacombele Parisului în Statues, Flammarion, 1989. 14 iunie 2005 Colega mea de birou, franțuzoaică get-beget, se întoarce victorioasă din țara-mamă: a obținut până la urmă mult râvnita numire pe un post de maître de conférence, sau tenure, cum îi spun anglo-saxonii. La cafea, în birou, ne face pe un ton de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Rialto. Două cinematografe, Modern și Trianon, la care noi, elevele, nu aveam voie. Două hoteluri, două restau rante. Elevele de liceu nu aveau voie să se plimbe neînsoțite de părinți. Drept care, în fiecare seară, la aceeași oră, un cârd de colege ca un cârd de ciori, în uniformele noastre negre, posomorâte, cu pălării negre și ciorapi negri, îl trăgeam după noi pe bietul tata, să ne înso țească la o plimbare pe strada mare. De fiecare dată ne intersectam, exact în
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
cu coperte de catifea, frazele interesante, semnificative, din cărțile pe care le citeam. Și drept care m-am apucat odată și-am învățat pe de rost citatele și dictoanele din paginile roz din Larousse. Țineam s-o întrec în cultură pe colega mea, Nadia Horowitz, care era mai inteligentă decât mine. (În schimb, eu eram mai drăguță decât ea.) Astăzi, în tot ce scriu, fug de citate. Citatele îmi apar ca o ostentație de erudiție și ca niște cârje menite să susțină
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
mai vine în minte o întrebare. Ce părere aveți despre lucrurile clădite pe emoții negative? A.R. De urât, i-am urât, firește, pe Stalin, pe Gheorghiu-Dej, pe Ceaușescu - de fapt, mai mult pe madam Ceaușescu. Și am urât o colegă care mă turna tot timpul la Cadre. M-a turnat odată, cu mare tam-tam, pentru că, aflând eu că la cantina tipografilor de la Casa Scânteii se servea și mâncare de regim, ceea ce la cantina noastră, a ministerului, nu exista, l-am
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
de stradă sau vânzător de ziare, numai să trăiască într-o țară liberă. Asta în special după întâmplarea cu Babu. Babu era inginerul Gheorghe Ursu, care era căsătorit cu o rudă foarte îndepărtată a mea, care mi-a fost și colegă de facultate, și prietenă. După ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat, soțul meu a început să aibă ideea asta fixă cu părăsirea țării. A fost un subiect de numeroase discuții între noi. Îmi amintesc că ne plimbam odată împreună
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
ideale pe care-o plăsmuisem, dar a acoperit-o în bună parte. La fel cum numele Marius s-a apropiat destul de mult de Marcel. R.P. Iar la examene... A.R. La examene învățam de zor, de cele mai multe ori împreună cu o colegă. Consumam fiole de cofeină ca să mă țină trează noaptea, după care adormeam ca un bebeluș. „Chelnerii de la Capșa erau mult mai domni decât clienții de astăzi“ R.P. Vă mai amintiți când ați intrat pentru prima dată la Nestor? Dar la
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
care încetinea puțin, sport care ne cam speria pe ceilalti neinițiați. În ultima clasa de liceu a participat la reușită revistei noastre muzicale “ În veselul vieții pas” unde alături de: D. Valceanu, D.Luchian, M. Sorodoc, I. Țurcanu, N. Sorea și colegele Lucica Bodnaras și Lia Manoliu de la liceul de fete și alții, care au interpretat sceneta „Să-i ardem la bacalauriat” După terminarea liceului, în anul 1952, a sustinul examenul de admitere la Facultatea de Geologie din Iași fiind un student
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93324]
-
care eram de drept și clasa XI parcursă simultan cu prima. În acest fel am terminat cu un an înaintea majorității colegilor cu care am inceput liceul, am facut acest salt împreună cu colegii: Zabolotnic Ciprian, Iliese Trifan, Gutman Benhard, si colegele Boghean Geta și Muller Eva de la Liceul de Fete din Rădăuți. Clasa cu care am terminat liceul era echivalentă a vechii clasei VIII, elevii ei aveau de fapt 12 clase, deoarece ea nu a fost afectată de reformă. Am dat
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93325]
-
din Rădăuți În liceu a participat intens la reușită revistei muzicale “În veselul vieții pas” alături de Nandris G., Luchian D, Bradateanu V. Tomorug M. Bucescu D. și D. Valceanu, N. Sorea, Ț. Șerban, O. Bravescu, I. Țurcanu și alții precum și colegele de la liceul de fete. El era singurul din clasa care cântă foarte bine la pian și alături de Puiu Tomorug care era toboșar au făcut parte din orchestră mare condusă de profesorul Mihai Iurasoc. Revista s-a bucurat de un deosebit
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93328]
-
particular. Că pensionar am scăpat de o serie de sarcini plictisitoare, nu mai depind de forurile superioare, de dispoziții, pot face ceea ce-mi doresc. Mă bucur că în decursul anilor, am putut organiza, ajutat uneori de colegi sau de colege, întâlnirile noastre aniversare, unde emoțiile revederii noastre întreceau cu mult orice efort necesar pentru aceste acțiuni. 1. Toți colegii noștri, împrăștiați prin lume, aducem alese multumri familiei Lucia și Puiu Tomorug, care cu o regularitate de ceasaornic ne-au chemat
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93331]
-
noștri profesori, când încă mai erau printre noi și a mai depana aici, in Radautii Bucovinei, atâtea amintiri dragi. Bucuria noastră, a băieților, a fost mare când aceste întâlniri s-au întregit și cu fetele de la Liceul „Elisabeta Doamna” cu ajutorul colegei Raduta (Lavric) Vasilovschi. Întodeauna, cei din depărtări, am venit doar la „pusă masă”, prin efortul susținut al colegilor Raduta Vasilovschi și Puiu Tomorug, care au avut grijă ca acele clipe emoționante ale revederiilor școlare și cele ale agapelor de bun
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93331]