5,461 matches
-
să explicăm de ce la nivelul unei comune precum Hoceni (Vaslui) au reușit multiple inițiative comunitare - trei drumuri reabilitate și o piață amenajată din fonduri FRDS, un centru de zi finanțat din fonduri DFID, după eșecul obținerii unei finanțări de la FRDS, conectarea administrației locale la internet, parc de joacă pentru copii cu sprijinul aceluiași DFID, un proiect de drum SAPARD etc. -, în timp ce la nivelul altei comune din aceeași arie geografică inițiativele au fost aproape inexistente. Pentru aceasta, trebuie să trecem dincolo de explicațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
implementare mărește costurile financiare ale implementării. Lipsa responsabilității și neparticiparea comunității la întreținerea investiției, deoarece „nu a pus umărul la controlul ei”. În cazul unor proiecte de tipul „rețele de apă în mediul rural”, poate apărea chiar neconștientizarea nevoii de conectare la rețea, ceea ce poate genera nesustenabilitatea inovației. O relație predominant de asistență poate scădea autoritatea formală a supervizorului, care începe să fie perceput doar ca un „prestator de servicii” (în cazul unei comunități dezvoltate) O relație predominant de asistență poate
[Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
Transformarea categoriei gramaticale • în absența unor mutații lingvistice normale evoluția obiectului este marcată de lexicalizarea unor forme surprinzătoare de superlativ (adjectiv provenit din nume propriu Très Dior) sau nume propriu (numele mărcii) generat de verbe reprezentative pentru domeniul respectiv: CONNEX conectare gratuită; Într-o lume nesigură ASIROM vă asigură. La NIVEL LOGICO-SINTACTIC se exploatează același principiu al așteptării frustrate, al surprizei sau chiar al dinamitării principiilor logice: • transgresarea principiului non contradicției într-un anunț pentru parfumul L'Inattendu formulat ca: L
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
de hologramele spațiului virtual, în care este subtil reîncărcat de potență și de geniu faberian homo œconomicus. E drept că se întâmplă și altceva, mult mai periculos, conexând omul viu la iluzia câștigului fără contribuție sau cu contribuția minimală a conectării la niște aparate (mecanisme, totuși) sau la angajarea în lumea imaginară ca platformă a tuturor posibilităților de câștig. Atitudinea Economiei față de spațiul natural este sfidătoare când ea reușește să-și inventeze, în colaborare cu ingineria (chiar și cu ingineria socială
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
2006), în afara comportamentelor complementare într-o rețea vie, a oamenilor. Dincolo de activitatea oamenilor există doar neantul. Și atunci este logic ca omul viu, mânat de interese nu doar egoiste, să fie cel care pune în mișcare o întreagă rețea de conectare cu scop lucrativ, și nu doar atât. Dacă piața funcționează (termenul este ca un blestem legat de un mecanism!) prin faptul că oamenii vor să aibă controlabil, negociabil și convenabil activitate economică, acest fapt nu recomandă în niciun fel calea
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
Doar confruntarea cu faptele și evenimentele concrete ar putea să decidă acest lucru. Mult mai simplu stau lucrurile în cazul divinației intuitive. 3.2. Divinația intuitivă Spre deosebire de divinația inductivă, cea intuitivă elimină o verigă importantă din lanțul procesului divinatoriu: semnul. Conectarea la gândirea divină se face direct, fără intermediari. Prezicătorul se transformă în acest caz, dintr-un agent activ care-și mobilizează toate energiile și forțele pentru actul divinatoriu, într-un instrument pasiv de receptare a gândului și cunoașterii divine. Această
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
În acest sens, discursul se întâlnește cu practica existențială, iar știința și arta comunică în acest culoar al empirismului intercalat, la rândul său, cu ficționalul. Spre exemplu, în realitatea virtuală, corpul este redefinit ca o interfață mașinică prin procesul de conectare la calculator, în timp ce interfața realității virtuale încorporează sau întrupează (embodyă utilizatorul. Sau, în bioinginerie, componentele tehnologice suplinesc organele umane „vătămate”, reconstruind o parte a corpulului natural sau biologic după un model al corporalității anorganice, artificiale. Este vorba de o spirală
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de fundamentări ontologice, identitare și sociale, iar tehnologicul, constituind doar una dintre aceste întemeieri, este ontologizant prin cuplarea sa la uman și la lume, în toate regimurile acestora. Filosofia propusă de cei doi filosofi este una a devenirii și a conectării mașinilor din toate dimensiunile lumii: ansamblul mașinic deopotrivă își respinge părțile constitutive (deteritorializareă și le atrage (reteritorializareă într-un proces infinit de dezmembrare și de recombinare. Întrepătrunderea uman-tehnologic este una dintre multiplele valențe ale acestui proces mașinic al dorinței de
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
a organelor. Corpul mașinic nu este important în ceea ce este, ci în ceea ce devine, astfel că ontologia devenirii la Deleuze și Guattari se referă nu la imutabilitatea a ceea ce se înțelege prin corp, ci la permutabilitatea a ceea ce face corpul: conectările pe care le produce, transformările pe care la operează. Dorința mașinică este socotită cea care mobilizează și impulsionează mișcarea fluxurilor, dar și propria proliferare și extindere. Devenirile corpului sunt, în această orientare, experimentări ale fluxurilor productive ale proceselor nețărmurite care
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
compromisuri. Având la bază o astfel de perspectivă interactivă asupra trupului, susținem importanța deopotrivă a raționalului și a afectivului, a gândirii și a simțirii în cadrul constituirii ontologiei virtuale a cyborgului. De asemenea, pe linia teoretică deleuzo-guattariană, admitem materialitatea fluxurilor, dinamica conectărilor și dezorganizarea constructivă, în ciuda decorporalizărilor și a dematerializărilor promovate de unele teorii actuale de specialitate. Identitatea umană este într-adevăr alterată de intruziunea tehnologiei cibernetice, însă nu poate fi dematerializată sau destrupată. Împrumutând termenii lui Deleuze și Guattari, putem considera
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
mașinii de tip Turing, în același timp intrând într-o infinitate de conexiuni multivectoriale. Hibriditatea aceasta de tip biotehnologic trebuie înțeleasă însă în ambele direcții: ca trup fizic care are necesități biologice (somn, hrană, respirație etc.Ă și ca o conectare mașinică, acestea din urmă transformând corpul uman într-o entitate cyborgică. Relația organ-proteză este una dintre instanțierile contopirii biologicului cu tehnologicul; prin proteză, organul și respectiv organismul uman funcționează în termeni de fiabilitate și de adaptabilitate, termeni specifici unui discurs
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
favorizarea unuia dintre termeni. De pildă, dacă respinge perspectiva (fenomenologică aă trupului ca subiect, artistul privilegiază reversul, și anume trupul ca obiect supus manipulării, ca o reificare mecanologică. O ultimă dimensiune a teoriei artistului o constituie scindarea trupului uman în cadrul conectării la interfața Internet: corpul este acționat de la distanță de un alt corp prin intermediul unui simulator corporal computerizat, în timp ce mișcările trupului devin „involuntare”14. Recent, Stelarc s-a preocupat de conectivitatea corpului la Internet: și-a interfațat propriul trup la rețea
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
vedere o constituie obiectivarea corpului. Trupul, încarnat și visceral, își pierde identitatea și subiectivitatea, devenind un simplu automat desprins de condiția sa biologică, adaptat noului context mașinic postevolutiv sau postbiologic. Corporalitatea umană se reduce la protezare - ca atașare, inserare sau conectare. Postumanul lui Stelarc se opune concepției metafizice a umanului drept centru al tuturor lucrurilor existente, fără a mai lăsa acesteia drept de apel, spulberând posibilitatea manifestării autonomiei, a intenției și a subiectivității umane. Corpul este controlat pe deplin în sistemele
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
alte concretizări ale tehnologiilor telematice sunt urmărite în modurile în care produc un nou nivel de conștiință, în special prin spulberarea ideii de unicitate a individului și prin pulverizarea barierelor corporalității fizice. Problema este că Ascott (1989, 1995Ă discută strict conectarea minților umane (mind-to-mindă sau simbioza conștiință-mașină în cadrul rețelelor computerizate, considerând chiar posibilitatea lipsei trupului (mintal of bodyă. Astfel că teoreticianul vorbește de diseminarea eului în rețea, de interconectarea subiectivităților, de multiplicarea minților umane pentru a se delimita de abordarea unitară
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
identitate banală sau superficială, nu trebuie uitată importanța deopotrivă a identității real-fizice și a celei online, a doua fiind o parte (demistificată sau nuă a celei dintâi. Între identitatea real-fizică și cea tehnologică se află prin urmare o relație de conectare și de reversibilitate. De exemplu, utilizatorul Internetului este un nomad, un „barbar” hoinărind între două spații, cel digital și cel fizic, conturând prin însăși traiectoria discontinuă a perindărilor sale o teritorialitate virtuală, intermediară între spații și interacționând cu acestea sau
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
a percepției sau a conștiinței drept universală și abstractă, deoarece are convingerea că percepția și conștiința emerg în urma experienței trăite a subiectului-corp în spațiu. Nu conștiința este cea care direcționează situarea trupului în lume, dimpotrivă, această situare este produsă de conectarea însăși a corpului la lume. Așadar, separarea ontologică subiect-spațiu sau eu-lume nu mai funcționează: corpul-subiect și mediul devin sinonime în cadrul experienței trăite, lumea nefiind situată în afara subiectului, ci fiind experimentată ca o legătură concretă cu subiectul întrupat. Fenomenologul este interesat
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Guattari (1972Ă numesc „mașini dezirante”, metafora producerii dorințelor inconștientului mașinic. Mașinizarea este elementul-cheie în ambele teoretizări - pe de o parte în percepție, pe de altă parte în dorință -, dar și alte elemente leagă cele două discursuri. Unul dintre acestea este conectarea/cuplarea om-mașină, într-un cuvânt rețeaua, hibridă, și, la limită, extinctivă: perceptronul devine un soi de organ automat al privirii (Virilioă, iar „corpul fără organe” este o „deteritorializare” a subiectivității (Deleuze și Guattariă. Alt element comun se găsește la nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
unei viziuni fenomenologice (merleau-pontyeneă care restaurează relația dintre entitatea virtuală și spațiu/lume cu o viziune a producerii mașinice a lumii și a subiectivității (deleuzo-guattarieneă. Din cadrul acestui sistem ființă umană - tehnologie nu lipsește vitalismul, implicit în sensul de viralism, procesualitatea conectării fluxurilor existențiale și materialitatea senzorială asigurând subiectului virtual condiția întrupării. Conștiinței i se recunoaște statutul de existență într-un continuum ontologic-cognitiv cu trupul și cu spațiul/lumea, în cadrul unei încorporări și a unei spațializări complexe, astfel că încercarea de plasare
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
în această direcție, antiuman. După cum am văzut deja, unul dintre paradoxurile postumanismului este dorința de prezervare a umanului și a autonomiei acestuia în cadrul sistemului om-mașină, în același timp în care se manifestă fascinația pentru procesele devenirii, ale întrețeserii și ale conectării, pentru evenimentele de traversare a frontierelor existențiale. O altă latură paradoxală o constituie posibilitatea practicării postumanului în direcția docilizării corpului cu ajutorul diverselor procese prin care umanul se conformează normelor tehnosociale și în direcția subversării umane a acestor procese. Postumanul intră
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
ipostazieri: individ, etnie, rasă, specie, mașină. Marcând o asamblare de tipul conectivității rizomatice deleuzo-guattariene, identitatea virtual-nomadă a postumanului traversează informațiile cyberspațiului și intersectează fluxurile digital-corporale în dubla mișcare a unui teritoriu subiectiv: deteritorializare și reteritorializare a identității. Intensificarea proceselor de conectare, de întrerupere și de reconectare este marca identității poziționate permanent la o interfață sau într-o rețea, ca multiplicitate a întretăierilor nomade, hibride și diferențiale. Suportând intruziuni protezice, interfațări ale alterității, incursiuni ale biogeneticii, postumanul, intermediar și evolutiv, amalgamează interiorul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
politice ale puterii monopolizatoare. Ființele virtuale, hibridizări între mașinile Turing și „mașinile dezirante”, între protezele cibernetice și „corpurile fără organe”, dar și între „mașinile viziunii” și virușii electronici, intermediază între finitudinea sau fixitatea unui algoritm computațional și deschiderea specifică unor conectări infinite și instabile. Aceste ființe intermediare refuză o interpretare dialectică și o ierarhizare spinoasă, ieșind din tiparul limbajului binar al determinismului biologic sau al tehnologiilor computaționale. Deși sunt, în principiu, universale, alcătuite din același tip de „materie” (sau globale, în
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
care propune apariția unui al treilea gen: genul neutru al cyborgului (fie în sensul unui soi de femimasculism, adică o hibridare de gen, fie în sensul unei maculări a genuluiă. Utilizarea tehnologiilor virtuale capătă importanță majoră în aceste condiții întrucât conectarea tehnoculturală devine necesară pentru reformularea ontologiei și pentru generarea unei noi ideologii sociopolitice. Astfel, pe de o parte, cyberfeminismul continuă feminismul cultural al sexualismului, o ideologie „apolitică” (precum Sadie Plantă, iar pe de altă parte adoptă viziunea postgender a cyborgismului
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
energie și forță care generează la rândul lor „tehnologii opoziționale de putere”, atât psihice, cât și de comportament social. Sandoval își construiește întregul discurs ideologic în jurul afirmației lui Haraway, „we are the cyborgs”, reformulând accepția pronumelui personal „noi” în contextul conectării identitare și al pericolului imperializării unei (singureă figurații de identitate. Prin urmare, astfel de perspective care cuplează feminismul digital la postcolonialism urmăresc introducerea unei viziuni plurale, dialogice și democratice asupra identității (o metodă de „dezidentificare” - vezi Gajjala, 2001Ă, dincolo de paradigma
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
granițelor. În același timp în care se critică originea american-imperialistă a Internetului, rețeaua poate fi utilizată pentru împuternicirea celuilalt. Inclusiv din acest punct de vedere, teoria și practica tehnoculturale ale spațiului virtual sunt ambivalente și contradictorii, intră în circuitele de conectări existențiale și de întreruperi comportamentale, de racorduri social-politice la corpurile și identitățile hibride, biologice și tehnologice. Sunt atât eliberatorii și maleabile, cât și constrângătoare și limitative. Balanța dintre libertate și noile forme de constrângeri tehnologic-comunicaționale ale entității umane cibernetizate rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
imagerie și poetică. Nostalgia vârstei edenice a copilăriei, atmosfera cântecelor și poveștilor din satul natal, misterele pământului și ale cosmosului, percepția tragică a condiției omului contemporan, sfâșiat între magia imaginarului țărănesc și „jungla marilor orașe”, reprezintă tot atâtea trasee de conectare la o tradiție care coboară până la Lucian Blaga și Octavian Goga. Nu sunt de ignorat nici sursele unui tradiționalism livresc sui-generis, care înseamnă asimilarea unor mari modele poetice - Ion Pillat, Aron Cotruș - și cultivarea sonorităților eminesciene în poeziile cu formă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]