5,324 matches
-
termenului error pentru a nu deschide rănile împăratului. Delictul săvârșit a fost calificat de poet ca error, nu ca scelus, iar în alte versuri a fost numit culpa, crimen, stultitia, simplicitas, imprudentia, săvârșit din întâmplare, în nici un caz intenționat. Acest delict, necunoscut nouă, a lezat cercul imperial (Tristia 4, 10, 98 și 2, 108) și a ofensat pe Augustus. Poetul putea să fie pedepsit, cum spune singur, mai dur (Tristia 2, 125; 5, 11, 10; Pontica 3, 3, 76). În privința culpei
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
acest nume se află Iulia Maior. Totuși, Ovidiu publicase cartea Amores în anul 25 a. Chr., prima ediție 5, și în anul 20 a. Chr., ediția secundă. Așadar, ne întrebăm de ce Augustus a așteptat peste două decenii pentru a pedepsi delictul lui Ovidiu de a fi închinat poezii Iuliei Maior exilată, pentru viața ei libertină, în insula Pandataria, în anul 20 a. Chr. și, mai ales, cum trebuie să explicăm acel enigmatic aliquid vidi? În secolul trecut, R. Verdière a tradus
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
relevat moartea proximă a împăratului și succesiunea lui Agrippa 14. Nici această ipoteză nu întrunește toate sufragiile pentru că Ovidiu n-a săvârșit, cum spune singur, nimic în afara legii (Pontica 2, 9, 71), ci numai privirea sa imprudentă a văzut un delict (Tristia 3, 5, 43-52) care nu era scelus, ci error. Această circumstanță atenuantă nutrea speranța poetului întru anularea relegării sau a schimbării locului de exil. MOTIVE POLITICE. Regimul politic a lui Augustus avea numeroși opozanți 15 care doreau să reinstaureze
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
în procesul relegării lui Ovidiu trebuie să stabilim dacă poetul a fost opozant al regimului imperial augustan. În opera sa, nu se află atitudini politice deschise, fapt care ar fi fost amendat prompt de un regim totalitar. Poetul precizase că delictul său, malum funestum meritase pedeapsa capitală, dar că împăratul comutase această pedeapsă în relegare (Tristia I, 2). Opera de exil a lui Ovidiu nu este, aparent, antiaugustană. Protestul său contra edictului arbitrar al împăratului se referă la carmen, nu la
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
tăcerea impusă de tiran, nu opțiunea poetului. Ovidiu avea la Roma familia și, în cazul unei opoziții fățișe, Augustus putea să se răzbune mai dur. Dacă Ovidiu ar fi făcut parte dintr-un cerc antiaugustan, n-ar fi spus că delictul aliquid vidi a fost săvârșit din imprudență, pozând ca victimă a unor intrigi de palat. Știm că în anul 4 p. Chr., Augustus l-a adoptat pe nepotul său, Agrippa Postumus, fiul lui Agrippa și al Iuliei Maior, ca moștenitor
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
lui Ovidiu asupra lumii (Weltanschaung), așa cum se înalță din opera sa, se bazează pe elogierea libertății, pe glorificarea Republicii, și pe cultivarea valorilor nobiliare, marginalizate de regimul augustan, coborât la dictatura personală. Ovidiu era un liber cugetător și soluția cumulării delictelor sale legate de ordin moral, religios, politic culminând cu un crimen laesae maiestatis, ar explica verosimil motivele relegării. Aceste motive au, ca pretext, opera erotică ovidiană, iar ca hipotext, activitatea civică și politică a poetului. Ovidiu însă, sub mantia moralei
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
datora familiarității cu persoane "foarte nobile". Luând în considerație faptul că Augustus s-a înfuriat atât de mult pe Ovidiu, deși vina poetului nu are legătura directă cu acesta, Bernini e de părere că sulmonezul trebuie să fi văzut un delict comis de un membru sau de o membră a domus-ului imperial, fără să denunțe totul Împăratului. Fără îndoială, este mult mai prețioasă 35 explicația pe care a dat-o G. Nemethy 36 care consideră că interpretarea Epist. ex Ponto, IV
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
El este de părere că trebuie insistat asupra faptului că succesorul lui Augustus a fost nemilos cu poetul nostru, în timp ce lui Silanus, protagonistul scandalului, i-a permis să se întoarcă la Roma, arătând astfel că nu acordă prea multă importanță delictului amoros al Iuliei minor. Deci, vina lui Ovidiu nu are legătură cu adulterul lui Silanus și al Iuliei minor. Ovidiu, în schimb, ar fi aparținut cercului celor care au încercat să-l recheme pe Agrippa Postumus din exil. Dar cum
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Epist. Ex Ponto, III, I, Ovidiu o îndeamnă pe soția Fabia să o implore pe Livia. Cum a demonstrat De Jonge 41, fragmentele la care a făcut referire Owen se potrivesc și tezei celor care leagă vina lui Ovidiu de delictul Iuliei minor, fapt care știrbește din valoarea lor probatoare în cadrul explicației cercetătorului englez. Exilul poetului s-ar datora tot prieteniei dintre Ovidiu și Germanicus, și potrivit studiului publicat recent de către S. D'Elia42. D'Elia observă că, în operele de
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de acuzare Ovidiu prezintă un număr de argumente semnificative, pe care nu le vom enumera aici, pentru că sunt general cunoscute. La o analiză finală, acestea intenționau să demonstreze inconsistența acuzării în sine, întrucât, la urma urmelor, așa cum "nu este un delict să ții în mâini versuri lascive"75, tot așa susține poetul "nu este o infracțiune" să le scrii, prin urmare nu pot constitui probe pentru o condamnare judiciară. Apărarea poetului este cu adevărat subtilă și chiar la obiect: el admite
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
nici o compensație, cu alte cuvinte ca să folosim și noi un ton glumeț a păcătuit "dezinteresat"84. Și această aserțiune este importantă, din punct de vedere juridic, pentru că poetul "precizează" că vina lui nu poate fi și nu trebuie căutată printre delictele care țin de "latura financiară": aici intră în primul rând crimen de repetundis, sau, de exemplu, falsum-ul etc. Oricum, dacă poetul ține să sublinieze acest lucru, fără îndoială, o face pentru că în ansamblul error-ilor ovidiene era inclusă și "perceperea de
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
nu din rea intenție. Am vrea să scoatem în evidență că, după părerea noastră, în aceste precizări ovidiene avem de-a face nu cu o retractare a recunoașterii categorice din partea poetului a crimen carminis, de care ne-am ocupat: acel delict, admis pe deplin de poet, preuspunea și unele elemente caracteristice scelus-ului. Dar nu la acestea se referă sulmonezul în repetatele sale distincții dintre culpa și scelus, ci la acea nemărturisită și de nemărturisit error al cărei secret îl păstrează. Ovidiu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
lui Ovidiu s-ar putea extrage din declarațiile negative ale poetului, printr-o metodă eliminatorie. Vrem să ne explicăm mai bine: adesea în versurile sale pontice sulmonezul "mărturisește" ceea ce nu a făcut ca să-și merite exilul. Dacă se elimină aceste delicte pe care el nu le-a comis, s-ar putea intui, chiar dacă în mod aproximativ, cărui tip ar aparține vina ovidiană. Mai mult: insistența poetului asupra unor anumite infracțiuni necomise ne face să ne gândim că propria-i greșeală ar
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
am spus nimic (compromițător), limba mea nu a violat nici un secret (de stat)88, nici un cuvânt (incorect sau necuvenit) nu mi-a scăpat din exces de băutură; am fost lovit numai pentru că ochii mei inocenți au văzut o infracțiune și delictul meu este acela de a fi avut ochi89. Totuși nu mă pot apăra de orice vinovăție: o greșeală stă la baza acuzării mele"90. Așadar, poetul știe că delictele pe care el le-a trecut în revistă ca necomise "nu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
lovit numai pentru că ochii mei inocenți au văzut o infracțiune și delictul meu este acela de a fi avut ochi89. Totuși nu mă pot apăra de orice vinovăție: o greșeală stă la baza acuzării mele"90. Așadar, poetul știe că delictele pe care el le-a trecut în revistă ca necomise "nu oferă nicio posibilitate de salvare" și că al său, dimpotrivă, nefiind de aceeași gravitate, nu îi neagă posibilitatea de a spera. Într-adevăr, cum ușor de observat, primele cer
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
spera. Într-adevăr, cum ușor de observat, primele cer pedeapsa maximă: atentat la viața lui Augustus, trădarea secretelor de stat, (violență și) incorectitudine de limbaj, firește, la adresa lui Augustus. Vina lui se reduce, însă, la faptul de a fi văzut comiterea delictului de către altcineva și nimic mai mult: cum spune insistent, el are vina de a fi avut ochi! Noi am spune că are vina de a fi asistat pasiv la un delict fără a lua vreo opoziție împotrivă și fără a
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
reduce, însă, la faptul de a fi văzut comiterea delictului de către altcineva și nimic mai mult: cum spune insistent, el are vina de a fi avut ochi! Noi am spune că are vina de a fi asistat pasiv la un delict fără a lua vreo opoziție împotrivă și fără a-l denunța cui ar fi trebuit. Și totuși la mjloc este și o greșeală, care reprezintă o parte din vinovăția lui. Tot orientate în aceeași direcție și strâns legate de persoana
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
simplă culpa față de zei (prin acest termen poetul se referă la Împărat) trebuie considerată un scelus. Quiquid id est, ut non facinus, sic culpa vocanda est. Omnis an in magnos culpa deos scelus est?100 Făcea parte, deci, din categoria delictelor împotriva persoanei imperiale cum se va vedea în cele ce urmează -, unde vina era mai mult sau mai puțin gravă, după voia lui Augustus. Ovidiu e conștient de acest lucru, din moment ce, în repetate rânduri, afirmă că pedeapsa lui este inferioară
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
fi reprezentată de: 1) uciderea sau tentativa de ucidere a împăratului; 2) violență fizică împotriva împăratului; 3) injurii, chiar și cuvinte, contra împăratului;106. E important de subliniat faptul că scelus, facinus, dedecus sunt termeni care caracterizează de obicei aceste delicte de lezare a maiestății, care erau pedepsite, în funcție de gravitatea lor, de la pedeapsa capitală la exil sau la relegare. Aceștia sunt chiar termenii tehnici care apăreau în edictum-ul lui Augustus și pe care Ovidiu și-i dorea atât de mult schimbați
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
chiar termenii tehnici care apăreau în edictum-ul lui Augustus și pe care Ovidiu și-i dorea atât de mult schimbați cu mai inocentul culpa. Dacă se ține cont de ce s-a stabilit până în acest moment, Ovidiu restrânge și sfera acestor delicte de lezare a maiestății, făcând cunoscut, cum s-a văzut, că nu a atentat la viața împăratului și nici nu a folosit violență fizică împotriva acestuia (dacă asta deducem din repetatele declarații ale poetului potrivit cărora cauza delictului său nu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
sfera acestor delicte de lezare a maiestății, făcând cunoscut, cum s-a văzut, că nu a atentat la viața împăratului și nici nu a folosit violență fizică împotriva acestuia (dacă asta deducem din repetatele declarații ale poetului potrivit cărora cauza delictului său nu a fost una sângeroasă)107. Mai rămâne doar a treia categorie de crime împotriva maiestății imperiale, cea mai vastă și mai elastică, și care, tocmai de aceea, a secerat mai multe victime sub diverși împărați: injurii, fie și
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
S-ar putea crede cu ușurință că poetul cu verva sa a distrat vreun cerc anti-Augustus pe la spatele acestuia. Dar Ovidiu exclude și o vină de acest fel, limitând-o pur și simplu la faptul de a fi văzut respectivul delict 108. Ochii poetului au fost spectatori la un funestum malum, adică la un "rău funest, fatal, de doliu" și această legătură nu ni se pare potrivită pentru a sugera dezmățurile Iuliei minor, așa cum se face în general. Ceea ce poetul vrea
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
un loc mai blând de exil, este ca ei să insiste pe orrigo erroris. Ovidiu nu neagă vina, din moment ce a recunoscut-o pe deplin, ci, ca să ne exprimăm cu o terminologie juridică modernă, antecedentele faptei, care, dacă nu pot anula delictul, cel puțin îi pot schimba încadrarea, diminuându-i astfel gravitatea, proporțiile. În acest fel, ca premiză pentru error poetul prezintă propria-i "neatenție, credulitate, naivitate", cum s-a văzut. Dar această "neatenție, prostie" sau cum i s-o mai fi
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ovidiană a evaluării greșite a situației. Cât despre timor, aceasta se putea manifesta la poet și în cazul vreunui alt personaj de vază (presupunem un consul sau cineva asemănător) și nu numai în cazul unei doamne din casa imperială. 2. Delicte cărora li se aplică relegarea Cercetarea pe marginea pedepsei impusă poetului ar putea să ne ajute să extragem și unele elemente pozitive pentru evaluarea error-ii, dacă avem în vedere și datele puse în evidență până în acest moment. Înainte de toate, observăm
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
subliniată de Kleinfeller 126 este poate semnificativă pentru cazul lui Ovidiu, în sensul că a lui nu era o relegatio perpetua, ci una ad tempus și că expresia ovidiană perpetuo tellure trebuie avută în vedere ca hiperbolă poetică. Totuși, pentru delictele singulare, pedepsei relegatio îi era asociată întotdeauna confiscarea unei părți din bunuri, pentru agravarea acesteia. Așa se hotăra pentru adulterium, pentru falsum, pentru delictele prevăzute de Lex Iulia de vi publica et privata. Dacă se ține cont de acest element
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]