5,812 matches
-
cu Întristată uimire sau cu rânjete politicoase de către democrații englezi in situ, un alt grup, ultraconservatorii englezi, trecea entuziast de partea mea, dar o făcea determinat de o motivație reacționară atât de primitivă, Încât mă stingherea sprijinul lui vrednic de dispreț. Mă mândresc Într-adevăr că am detectat Încă de atunci simptomele fenomenului atât de clar astăzi, când s-a format treptat un fel de cerc de familie, care-i unește pe reprezentanții tuturor națiunilor, pe jovialii constructori de imperii În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
după ce i-a crescut și i-a fasonat timp de peste două decenii, perioadă În care moda masculină din străinătate avusese destul timp să se schimbe, și prin urmare simbolul unei stofe folosite la infinit nu mai putea provoca decât un dispreț necruțător (așa cum s-a Întâmplat după război În Anglia când o celebră echipă sovietică de fotbaliști s-a Întâmplat să apară la paradă În civil). 4 Foarte curând m-am lăsat de politică și m-am concentrat asupra literaturii. Am
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
vâlva pe care o făcea era mai mare. Pe undeva, prin străfundurile glandelor lor, autoritățile secretau ideea că oricât de ticălos ar fi un stat - să zicem, Rusia sovietică - orice persoană care fugea din el este din start demnă de dispreț, de vreme ce viețuiește În afara unei administrații naționale; și de aceea era privit cu dezaprobarea absurdă cu care anumite grupuri religioase privesc un copil născut În afara căsătoriei. Nu toți consimțeam să fim bastarzi și fantome. Tare plăcute sunt amintirile păstrate cu drag
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ăștia și i-a rupt din inimă... Pentru fratele soaței sale "Doamna Țării" putea face mai mult, spune Alexandru acuzator, agitat. Oare nu pentru această pricină ai acceptat să te însoțești cu el?! Cine era Ștefan Vodă?! spune el cu dispreț. Un... un voievod fără nici o vază în Europa, domn peste un neam sărac, aproape varvar! Tu, tu i-ai dat putința ca numelui său să-și alăture pe acela al marii principese nepoata împăraților Vizanțului! Puțin lucru-i acesta?! Maria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
găseau , dar care, totuși, a făptuit minunea de a face de petrecanie prea puternicei oștiri a Împărăției otomane, cu mijloace așa de modeste. David și Goliat, spune cu mândrie Maria. E un miracol, desigur... Miracolul se cheamă spiritul de sacrificiu, disprețul față de moarte al acestor viteji "țărani proști" cum spui tu, Alexandre -, dar se cheamă și Ștefan, tactica și strategia, inteligența, "geniul lui"... Miracolul stă în dragostea moldovenilor pentru țara, pentru voievodul lor, se fudulește Sora. Și vrăjmașul care vine are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu un turban cu tui și sangeacuri desigur, captură de la Podul Înalt, ce-i cade mereu peste ochi. ...E rândul meu să mă fac Ștefan Vodă! strigă ea poruncitoare. Cum să fii tu, Ștefan Vodă! îi răspunde Petru sfidător, cu dispreț. Tu ești fată! Petru, un băiețel scundac bucățică ruptă din Ștefan blond, cu ochi albaștri, de vreo opt ani, cu o chivără în cap, de fapt, un ceaun șterpelit de la bucătărie -, înarmat până-n dinți, luptă pe viață și pe moarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ungurilor le cântam în strună. Scrâșneam din dinți, dar nu ieșeam din cuvântul boierilor veliți. M-am dedat desfrâului. Zaiafeturile la curte se țineau lanț, Cotnarul curgea gârlă. Un bețivan, un fustangiu, ca toți Mușatinii" mormăiau boierii în barbă cu dispreț, dar mulțămiți că i-a blagoslovit Sfântul cu o așa pramatie de domn nevolnic, ca ei, nestânjeniți să-și facă mendrele... Eu scrâșneam din dinți, îmi mușcam limba și-mi repetam: "Cine vrea să fie mare, trebuie întâi, să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
departe?!... Când le-am pomenit numele Măriei tale, dogele a strigat: "Ecce homo!" Și consilierii i-au ținut isonul: "Cruciatul!" "Spaima păgânilor!" "Eroul Creștinătății!" "Sabia Domnului!"... "Măscăriciul lui Hristos!" Ajunge! Și?!... Te ridicau în slăvi, dar în ochi le citeam disprețul. Hainele noastre erau ponosite, prăfuite... Cine eram noi? Niște valahi împuțiți, niște varvari de la Gurile Dunării; pe când ei, numai catifele, numai aur... numai... Mă cinsteau cu buzele, că inima lor... Cunosc! Nu o dată, în surghiunul meu, am cunoscut disprețul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
citeam disprețul. Hainele noastre erau ponosite, prăfuite... Cine eram noi? Niște valahi împuțiți, niște varvari de la Gurile Dunării; pe când ei, numai catifele, numai aur... numai... Mă cinsteau cu buzele, că inima lor... Cunosc! Nu o dată, în surghiunul meu, am cunoscut disprețul și m-am simțit mândru în țoalele mele ponosite. Fiecare arată ce are mai de preț, pe el... au în el... Și aurul?! Țamblac trage mult aer în piept, se sprijină de cămin: Prin mine, a vorbit gura Măriei tale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Măriei tale... "Aurul?! Ducații?! Ajutorul făgăduit?!" "Noi ne-am dat obolul! Adresați-vă la Roma. Părintele Creștinătății a adunat banii... Noi suntem niște bieți negustori, altă branșă", ne-a lămurit dogele. Într-adevăr, "branșa vânzătorilor"! exclamă Ștefan cu revoltă și dispreț. Genovezii și venețienii vând arme și pulbere și nouă, și turcilor. Legea negustoriei e fără de lege. Banul! Banul n-are miros. "Noi siamo venetiani, e poi christiani", a spus dogele ridicându-se, dând a înțelege că audiența s-a sfârșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
un lat de sabie pe spinare... L-am trimis "undeva", măcar că el n-a priceput unde pe italienește se cheamă altfel. Atunci, l-am trimis la dracu' ca să priceapă: "Come dicere dracu diabolo!... Mare lucru aveți! am bufnit eu cu dispreț. Aveți voi cenuș de coliba?! Aveți?!... Ei, vezi? N-aveți! Noi avem!" m-am grozăvit eu. El nu înțelegea sau se făcea că nu pricepe. "Cenuș, bree! Cenușă!!", i-am răcnit în ureche. "Aaaa!... Cenere!... Cenuso. Întelego! Capisco!" s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
el, se întreabă Cupcici scobindu-se în nas, de unde scoate un muc pe care îl face cocoloș între degete. Are pe vino-n-coa'... Dracu' să-l ia! explică Alexa podidit de invidie. Muieri, poale lungi și minte scurtă, scuipă Cupcici cu dispreț. Ți-ai luat nevestică tinerică, frumușică. Te-ai băgat cioban la turmă de iepuri... Să-ți târgui și o pereche de coarne, îl înțeapă Alexa din invidie. Du-te dracului! izbucnește Cupcici. Știi ceva?! spune el apoi, panicat, dar se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tractate! Despre jurămintele cu care-s întărite nevoie mare! Sfinte jurăminte! Pe Crucea Mântuitorului! Pe oasele străbunilor! Pe locul din Rai! și Ștefan scoate din scrin un vraf de pergamente, suluri cu peceți, pe care le aruncă pe masă, cu dispreț. Am aici tractate, hrisoave, scrisori, firmane, de la illustrissimi, seremissimi, luminății, regi, șahi, hani, sultani, de la însuși "Trimisul Sfântului Petru pe pământ!" Osanale! Afurisenii! Bule! Danii! Legăminte! Închinări! Vorbe! Vorbe! Vorbe! repetă el furios și desfășoară un pergament pe care își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
unchiul, bărbat de vreo 45 de ani pe vremea aceea! Înalt și slab de constituție, ce-i drept, dar nici așa, fără pic de mușchi, fără pic de forță în brațe. Privindu-i-le, uluit, simțeam cum un fir de dispreț mi se strecoară în suflet. Atitudinea mea față de el, admirativă fără rezerve până atunci, suferea o primă modificare. * Dintre servitoarele care ne-au intrat rând pe rând în casa de la Cluj, în primii ani după război, de toate naționalitățile (unguroaice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de repede, ca într-o broșură moralizatoare care-și propune să contribuie la eradicarea prostituției. Din prospețimea frumuseții ei de odinioară, din ziua în care o văzusem pentru prima dată, discutând cu mama condițiile angajării și împroșcându-le cu un dispreț mânios pe „alea”, nu mai rămăsese decât amintirea. * Coapsa colegei lui Jeni... Cum o chema pe acea colegă a soră-mi, elevă în ultimele clase de liceu, cu 2-3 ani mai mare decât mine, nu mai știu, și nici fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
labe, cu o agilitate uimitoare, de patruped. Uimitoare și teribil de umilitoare totodată. Mă bucur, firește, că omul acela s-a salvat, dar modul, postura în care a făcut-o îmi trezește, în paralel, un irepresibil, deși absurd, sentiment de dispreț față de el: ce indecent se poate manifesta uneori instinctul de conservare! * Un an sau doi după mutarea noastră în București, deci prin 1957-1958, într-o după-amiază de toamnă, spre seară, în zona intens frecventată de lângă Biserica Bărăției, am avut neșansa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mai mulți inși din aceia prezenți la orice ședință, și cu atât mai mult la una mare, pregătiți să intervină în orice moment critic. Cel mai supărat pe mine s-a dovedit profesorul Mihai Novicov, care m-a numit cu dispreț un „avocat nechemat”. În timp ce Gh. Udr. părăsea sala, o colegă de-a noastră, Corina, ajunsă peste ani și ea scriitoare, nu și-a putut stăpâni lacrimile. Cineva a surprins-o exact în acel moment și a reținut amănuntul. Și azi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
părea atât de convinsă de ceea ce spunea încât n-am fost în stare să-i explic nimic. De altfel, nici timp n-am avut, căci, până să mă dezmeticesc, ea, sfârșindu-și indignatul monolog, mi-a întors spatele, cu suveran dispreț, și a plecat. Ce se întâmplase, de fapt? Tatăl fetei, soțul aprigei cucoane care mă făcuse de două parale, era - după cum reieșise din chiar rechizitoriul ei -, medic, avusese un cabinet particular (sau cam așa ceva) și din această cauză se simțea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de vizavi: „Vezi că ai rămas fără loc, Costică”. Doina se scoală imediat, eliberează locul, pe care tânărul și-l reocupă, tot fără să zică nimic, în vreme ce eu o fixez cu o dușmănie rareori încercată, amestecată cu cel mai agresiv dispreț pe femeia care „restabilise ordinea”, „dreptatea”: nu e nici țărancă, nici orășeancă, nici tânără, nici bătrână... De ce o făcuse? De ce se purtase astfel cu o altă femeie. Doar nu putea să nu observe că e îmbrăcată în negru, că poartă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
confirmat și ne-am trezit îmbrățișându-ne. Am păstrat însă neplăcuta impresie - cât de certă totuși? - că, după primul avânt, ca și cum și-ar fi luat seama, celălalt parcă m-a respins oarecum, cu anumită reticență, poate și cu un anumit dispreț. Dacă așa a fost, realizase probabil că în vreme ce el făcea parte din coloana de manifestanți, eu și ceilalți câțiva colegi de breaslă - care ne dădusem întâlnire la Uniunea Scriitorilor - ne aflam pe trotuar, eram doar „spectatori”. Ne-am luat după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pot fi socotite - de nimeni - vinovate. Ducând povara cea mai grea a lungilor ani de dictatură umilitoare, ele au fost, de fapt, instrumentele supraviețuirii noastre. Tot ele l-au anihilat primele, pe odiosul satrap, printr-un fel de disidență a disprețului - sincer, adânc, fără cuvinte de prisos, nimicitor - adoptat o dată pentru totdeauna ca atitudine de bază a aparentului lor apolitism. Îmi vin în minte - pentru că se potrivesc de minune aici - cuvintele poetului basarabean Grigore Vieru, pe care, înainte de Revoluție, le-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
îi iese în cale și cumpără oase, cârnați, conserve... când obosește, se refugiază într-o bodegă și bea rom sau o bere (iar uneori un rom cu bere). Copiii se țin după el și îl batjocoresc. Adulții îl privesc cu dispreț, numindu-l „Moș Crăciun al patrupedelor”. Un Moș Crăciun activ în toate anotimpurile... Se zice că își cheltuiește toată pensia pentru câinii „lui”, ba fură și din leafa nevestei și face împrumuturi la nu se știe ce fond artistic... sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Că esențial e ca omul să-și tragă și să-și însămânțeze cât mai temeinic brazda ce i-a fost dată. Tudor Vianu s-a achitat exemplar de „brazda” lui. Prelegerile sale, despre care N. Steinhardt vorbește cu un inadmisibil dispreț, au contribuit în mare măsură ca mulți dintre studenții lui să devină oameni. Cărora să nu le poată trece niciodată prin cap sinistra idee de a folosi ferăstrăul împotriva unui semen de-al lor. Și dintre care cel puțin câțiva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
spirit. Evident, aceste distingeri sunt elementare. Baiul e că Noica trage de aici consecința excluderii câte unuia din termeni la fiecare din aceste trei cupluri. Cad așadar ca nedemni de filozofie transcendentul, intelectul și sufletul. Pentru mine, aceste excluderi, precum și disprețul arogant al filozofului ̀ îi viciază mortal construcția teoretică. De la Kant încoace, mai exact în idealismul post-kantian, das Transzendentale, die Vernunft și der Geist constituie elementele capitale ale filozofiei, acești termeni având în repertoriul speculativ o valoare instrumentală. Totuși ei
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ar trebui să fie de la sine înțeles ; cultura nu înseamnă numai delectare, ci pretinde și efort. Dar „performanța” ca atare, ca scop în sine, merge în afara rostului omenește modelator al culturii, ducând la autosatisfacție, la o suficiență orbitoare și la dispreț planificat față de tot ce ține „doar” de suflet, de inimă, și nu exclusiv de „spirit”. (Să relevăm și faptul că filozoful nostru nu identifică decât mult prea rar „spiritul” în operele de artă.) Dacă ar fi să optăm pentru un
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]