5,716 matches
-
o ciupercă provocând o candidoză bucală vreunui câine vagabond, sau naiba mai știe ce, orice. Nu numai fără conștiință, dar și fără conștientă, până și fără senzații. Doamne, cât de oribil o fi să trăiești fără senzații? Să ai șansa dumnezeiască să apari în lume și să nu poți fi-n lume decât o bucată de iască pe un trunchi de brad, sau un oxiur mâzgălit de fecale într-un rect care pentru tine este tot universul. Și aici mă apucă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
văd ce-i cu ăsta mic." Leandrul din lădița putredă, cu frunzele lui ascuțite, pline de păduchi, și cu inflorescențele roz-viermănoase, își amesteca damful greu cu duhorile de bucătărie și de lături ale mahalalei. Stratul cu lalele ardea sub cerurile dumnezeiești cu flăcări galbene și roșii. Cum sufla o briză caldă, dar răvășitoare pentru păr, Maria își scoase baticul din poșetă și și-l legă sub bărbie. Fire castanii, încrețite cu drotul, fluturau totuși în urma ei, scăpate de sub pânza de mătase
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
alteia, dacă nu ar fi fost minunata doamnă Mioara Mironescu, care pentru ele devenise totul și mai mult decât totul, o zână din povești, un model și o zeiță, aî cărei interes pentru micile țărăncuțe li se părea o minune dumnezeiască. Cine le-o scosese-n cale pe faimoasa actriță? De ce, încă de când le văzuse la fereastra casei învecinate, râzând obraz lângă obraz și strîmbîndu-se, aruncând frimituri la porumbeii de pe caldarâm, actrița, tocmai coborâtă dintr-un Packard masiv, se oprise, dîndu-și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
pe tâmple, ochii-mi ieșeau din orbite de parcă-aș fi-ncercat să ridic un bolovan de o greutate imensă, dar nu, îngerii pipăiau derma pe dinăuntru, încercau să iasă o dată cu sudoarea, și recădeau spre inimă ca atrași de o forță dumnezeiască. Nu aveam destulă credință, iar câtă secretam abia reușea să îmi umple sacul de oase și mațe al corpului meu. Mă imaginam uneori extins prin credință măcar până la periferiile Bucureștiului, până la căile ferate și șoselele de centură care-i dau
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
umede, vârtejuri de informație colorată, gheme de șerpi împletindu-se pe mosoare de jad. Traversam mocirla axonilor cu nave ușoare de iridiu, retezam dendrite și tentacule cu macheta, înfruntam coșmaruri ca niște uragane năpraznice, îndrăzneam să privesc în ochii unor dumnezeiești emisari, până ce, în sfârșit, deslușeam în cețurile albastre limanul mult așteptat, cohleea urechii opuse ridicîndu-se din stânca temporală ca roata mare a unui parc de distracții. Deschideam atunci, buimac, pleoapele: ora trecuse. Medicul îmi dezlipea brutal leucoplastul și-mi lua
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
umple hala cum o făcea, dacă podeaua nu ar fi fost în întregime o netedă, orbitoare oglindă, perfect circulară, curcubeană, fulgerând cele mai delicate nuanțe de violet și frez și verde crud și oranj, colorîndu-ne fețele și-mbătîndu-ne de emoții confuze. Dumnezeiescul disc, cu fața dulce ca o gheață călduță, care scotea sub tălpile noastre un țocănit discret, cristalin, ca de dale de sticlă masivă, era vârstat de miliarde de șănțulețe concentrice, impalpabile, iar din mijloc până la margini se deschideau triunghiuri simetrice
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
altul până se topea-n întuneric. De câte ori, dimineața, foarte devreme, pe un timp roșu, sau când apusul, mai întîi galben murdar, înnobilat de unghia aproape nevăzută a lunii, apoi trandafiriu năclăit de albastru și-n cele din urmă de purpură dumnezeiască, umplea vidul dintre casele acelea spectrale, de câte ori, coborând cu liftul străvechi până la rădăcina viguroasă a blocului, nu mă grăbeam către pilcurile de vile abandonate, cu cioburile de geam încă rămase-n rama ferestrelor arzând dement, ca să ajung la timp, în
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mai șterse, când ar trebui să ne zbatem, asemeni somonilor, în susul torentului de cerneală care formează buclele vieților noastre, să navigam înapoi, către primele pagini, prima frază, primul cuvânt, prima literă și să suim în fine, prin penița de aur dumnezeiesc, în rezervorul insondabil al harului, acolo unde se află, adormite, toate poveștile. Mă-ntorc acum, lăsând în urmă bilioane de manuscrise întrolocate unul într-altul, toate străpunse de numele tău, Victor, aici, acum, în locul acesta, ca de vârful unui ac
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
singur punct, ducând cu ele miile de amintiri, senzații, impulsuri, posturi corporale numite zâmbet într-un singur punct în care aurul se topea, în centrul plăcerii, în grădina desfătărilor, având în mijloc lentila lichidă de aur topit, rezervorul de bucurie dumnezeiască, izvorul de apă vie ce, țîș-nind ca un gheizer la suprafață în peisajul fantastic al feței mamei, mă lumina ca un soare de primăvară însemnînd zâmbet, zâmbetul ei, hrana de toate zilele a vieții mele. Cu mine-n brațe, mama
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cuarț, prin pereții căreia se zărea deja o formă nedeslușită, un fel de cocon de raze dese de lumină. Doar copilul, de la-nălțimea la care se-afla, putu să vadă în întregind minunea. Căci el plutea acum peste o uriașă, dumnezeiască vedenie, o icoană înrămată-n cel mai orbitor cleștar de stâncă, un chip încondeiat în vopselele cele mai vii și mai strălucitoare. Întins în racla de două sute de metri lungime și umplînd-o cu totul, înfășurat într-un uimitor veșmânt de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mâna, și degetul lui arătător de la dreapta atinse degetul ei arătător de la mâna stângă. Între degete rămase totuși un infim spațiu gol, în care zburau fotonii, așa cum și-ntre sexele lor, oricât de strâns îmbinate, rămânea destul loc pentru fluxul dumnezeieștilor mormoloci. Nici neuronii noștri nu se lipesc niciodată unii de alții în perversul și imposibilul joc din bucățele al lumii. Cureaua de transmisie se pusese, huruind, în mișcare, intrând prin una din fante și ieșind prin cealaltă, semn că se
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
putrezește, ruginește, se disipează în alte zone, ca un alt mănunchi de filamente ce urmează ființa cea adevărată. De ce trebuie ca marile și minunatele lucruri reale să-ntîl-nească membrana spațială a lumii noastre? De ce trebuie să diminueze atât, să renunțe la dumnezeiescul din ele, să se prefacă mereu că se nasc, trăiesc și mor, că suferă și că acționează? De ce hipersfera universului nostru a trebuit să străbată pelicula, intrând în lume cu polul Big-Bang-ului, lățindu-se-apoi în secțiuni succesive până la maxima expansiune a
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ar fi putut reconstitui cele mai intime resorturi ale funcționării Abației. Era însă liniștit, fiindcă îl cunoștea bine pe tânăr. ― Nu înțeleg, Rade. Mi-ai dat cărți în care am citit că un om poate căpăta în multe feluri puteri dumnezeiești asupra supușilor săi. Faraonii vechiului Egipt au fost primii care au descoperit... ― Da. Dar întotdeauna aplicarea forței brute pentru a controla viețile supușilor nu a dus nicăieri. ― Și minciuna e mai bună? Bietele clone cred că sunt bolnave și de
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
pentru a controla viețile supușilor nu a dus nicăieri. ― Și minciuna e mai bună? Bietele clone cred că sunt bolnave și de aceea nu au voie să iasă din Sat! ― Nu e o minciună, Aloim. E o iluzie, o graniță dumnezeiască menită să ne facă să ne atingem scopurile... Aloim dădu din mână a lehamite. La urma-urmei, trebuia să recunoască față de sine însuși că nu-i prea pasă de clonele din sat și că ultimii ani fuseseră cei mai buni din
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
noi e importantă pentru că, știind dinainte ce fel de religie vor fi construit, o vom folosi și vom beneficia de ofrandele lor. Dar între noi, aici la centrul de control, ce sens are să ne prefacem că asistăm la o minune dumnezeiască când știm amândoi că totul este numai o înșelătorie profitabilă pentru ambele părți. Întotdeauna am spus că voi, frații augustinieni, sunteți fățarnici. Isidor ascultase cele spuse de Crey fără nici o mișcare, dar roșeața ușoară care îi pusese stăpânire pe chip
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
aparentei fragilități a copacului, Abatele începuse să se simtă îmbărbătat de încăpățînarea cu care acesta se agăța de viață. Își îndreptă oasele bătrâne și se rezemă de spătarul băncii de piatră. Nu se grăbea... Răbdarea era și ea o virtute dumnezeiască și trebuia deprinsă înainte ca blazarea care se instalează o dată cu înaintarea în vârstă să o facă să își piardă sensul. Dar nu numai lecția așteptării îl împiedica pe Abate să plece spre amfiteatru, ci și gândurile negre care îl podidiseră
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
a duce direct la catastrofă. ― O să-ți treacă, fetițo. Și chinurile astea se vor sfârși în cel mai minunat lucru pe care îl poate face o femeie. Ești însărcinată... Nu știu cum, nu știu dacă e doar un accident genetic, o minune dumnezeiască sau doar amenințarea sfârșitului, dar sunt sigură că întregul Univers clocotește la nașterea acestui copil. Maria o mai mângâie încă o dată pe fată și simți cum, sub palma ei, pielea catifelată se înfioară ușor. În noaptea trecută reușise să trimită
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
închisă într-un tub de metal și care apoi arată ca un fel de spumă, dar ușurința cu care se pot face din ea panouri mai ușoare decât frunzele, dar mai rezistente decât lemnul, nu poate fi decât o minune dumnezeiască. Folosind o asemenea substanță mirifică, oamenii tăi au reclădit în doar trei zile acoperișul, iar arborii care servesc de coloane nu se mai încovoaie acum sub greutatea țiglelor de lut. Și mai știi că Dumnezeul tău e bun și te
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
nu mai știi cum o cheamă... stă și îngrijește toată ziua un fel de cerc din flori de câmp. Le-a răsădit acolo și acum au înflorit. Spune că frumusețea aceea e atât de deplină încît nu poate fi decât dumnezeiască. Nu înțelegi în ce fel poate fi folositoare frumusețea, dar ea ți-a adus aminte că și cei doi pictori nu fac decât să înfrumusețeze pereții Templului și toată lumea respectă ceea ce fac. Ar mai fi desigur și Sirin. El e
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
oul. Îl lași pe Sirin. El pare mai puternic. În sfârșit, după o ultimă lovitură, oul se sparge exact în două. Înăuntru este doar un lichid ciudat. Îl guști. E dulce... le dai și celorlalți sperând că e un leac Dumnezeiesc. Nu mori, dar mintea ta... Mintea ta... Laak! Cine naiba e Laak?! 34. Abatele nu mai credea în vise. Știa că încă de acum șaizeci de generații, de când Sfântul Augustin cel Nou începuse primele experimente de sugestionare prin somn, în
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
spus că totul este în ordine. Dar n-a fost să fie, și coincidența asta între primul eșec al Abației după câteva secole de însămînțări reușite și terminarea stocului de Ouă moștenit din vechime nu putea fi decât un semn dumnezeiesc. Sosise momentul ca Abația să dezlănțuie asupra Universului aceeași furie pe care omenirea părea că o acumulase împotriva ei. Ca orice mister, ca orice cale dumnezeiască, enigma Ouălor era complicată de existența celui de-al șase sute șaizeci și șaptelea. Sonda
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
și terminarea stocului de Ouă moștenit din vechime nu putea fi decât un semn dumnezeiesc. Sosise momentul ca Abația să dezlănțuie asupra Universului aceeași furie pe care omenirea părea că o acumulase împotriva ei. Ca orice mister, ca orice cale dumnezeiască, enigma Ouălor era complicată de existența celui de-al șase sute șaizeci și șaptelea. Sonda aceea fusese construită cu doar câteva sute de ani în urmă, ca parte a unui experiment. Fuseseră trei, iar două dintre ele reușiseră să pătrundă chiar
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
că ăsta e scopul final al misiunii mele aici. ― Te-ai gândit însă vreodată, tu sau împăratul tău, că s-ar putea ca nici noi să nu știm prea bine? Că s-ar putea ca însămînțarea să fie un proces dumnezeiesc, în care rolul nostru să fie doar unul simplu, de gardieni? Rim cântări pentru o clipă spusele femeii. ― Tot ar mai rămâne câteva mistere. Câteva lucruri simple, care nu au cum să fie opera Dumnezeului vostru. ― Zi-mi unul! Rim
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
să înțeleagă ce anume se schimbase. Poate era liniștea înstăpînită peste comunitatea lor imediat după ce deschiseseră în Templu capsula care semăna atât de mult cu un ou. Laak zâmbi. Un ou venit din cosmos putea fi considerat drept un dar dumnezeiesc. Asta dacă credeai în Dumnezeu. Dacă nu, atunci oul era un punct numai bun din care să pornești preschimbarea cosmosului... Transformarea fusese ca și instantanee pentru el. În numai două ore, memoria originală îi revenise. Acum își aducea aminte. Era
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
sau nu, ne trimite sfinți pentru ca noi să fim pregătiți să ne ducem la bun sfârșit menirea ultimă. Și în toți anii ăștia |am făcut cam tot ce ne taie capul, fiind convinși că nu ne putem abate de la calea dumnezeiască, indiferent de blestemățiile pe care le comiteam. Și totuși, uite! Suntem acum la o răspântie dumnezeiască: fiindcă El însuși are de ales, viețile noastre se vor schimba. - Asta e o problemă care depășește puterea noastră de înțelegere, zâmbi Maria. Poate
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]