9,472 matches
-
construi, ca pe un blestem, propriul destin. El se va scrie, zi după zi, Într-o progresie lentă și monotonă, segmentată doar de fatalitatea numărului de ordine al zilei, lunii și anului. O formă Încă mai complexă a raporturilor dintre ficțiune și realitate o descoperim În cazul În care jurnalul e studiat din perspectiva ideilor conținute. Jocul timp/persoană e dublat, așadar, de jocul dinamizant și dinamitant al ideii. Nu există jurnale ale unei singure idei - dacă excludem centrarea pe o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mai multe ori pe zi la carnetul de Însemnări ori detașarea antiseptică a lui Baudelaire, de a nu lăsa În pagină nimic altceva decât rezultatul arderii intense a procesului strict intelectiv), doar jurnalul care problematizează poate radiografia relația complicată dintre ficțiune și realitate. Interdicția magică E extrem de greu de stabilit În ce măsură un autor de jurnale intime Începe să scrie având de gând să spună adevărul și numai adevărul. Că pactul sincerității e unul din aspectele cele mai controversabile ale jurnalului intim
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
unui om decât el Însuși”. Propoziția de mai sus conține o interdicție de ordin aproape magic. Un fel de cenzură transcendentă coborâtă În banalitatea vieții. Paradoxul jurnalului intim - unul din nenumăratele sale paradoxuri! - constă În faptul că, rămânând În sfera ficțiunii, reușește să nu fie un Ichroman, adică o banală formulă narativă din specia subiectivității. Și că, avid de realitate, construind efectul de real, nu e numai un document. El reușește să fie sinteza a două non-euri, străbătute de o obsesie
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
care este, de fapt, a unei subiectivități falsificate. Din locutor, eul devine interlocutorul unei instanțe bănuită a fi simplă, dar care, În realitate, este dublă. Travestirea persoanei Întâi Într-un personaj caracterizat de ambiguitatea identității e trăsătura definitorie a trecerii ficțiunii În realitate. Trădându-și Însușirile inițiale, autorul de jurnale intime este, În același timp, obiect și subiect al practicii confesive. Focalizarea internă (termenul e al lui Gérard Genette) produsă În momentul În care un autor Începe să țină un jurnal
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mâine -, autorul este prizonierul unui azi ipotetic, pe care i se pare că l-a descoperit, dar pe care, În fond, nu-l controlează sub nici un aspect. Așadar, și În ceea ce privește jurnalul de idei, e de remarcat o trecere obligatorie de la ficțiune la realitate. Doar că, În acest caz, realitatea intră, mai Întâi, cu agresivitate În domeniul ficțiunii, Într-o Încercare de a-l falsifica. Cititor al lumii și al vieții sale, autorul de jurnale intime acceptă, În virtutea unui pact creator, să
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
dar pe care, În fond, nu-l controlează sub nici un aspect. Așadar, și În ceea ce privește jurnalul de idei, e de remarcat o trecere obligatorie de la ficțiune la realitate. Doar că, În acest caz, realitatea intră, mai Întâi, cu agresivitate În domeniul ficțiunii, Într-o Încercare de a-l falsifica. Cititor al lumii și al vieții sale, autorul de jurnale intime acceptă, În virtutea unui pact creator, să devină prizonierul unui sistem de lectură În care autobiograficul se manifestă cu o forță represivă, autoritaristă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
baza lui - Înălțimea teoretică a discursului - nu exclude alternativa transformării sale În pretextul unei discriminări valorice. Eticismul implicit al jurnalului se vede, astfel, pus În inferioritate de un estetism intrat oarecum surprinzător În componența acestui amalgam. Cerneluri diferite Medierea dintre ficțiune și realitate se realizează și În stadiul acțiunii propriu-zise a scrierii jurnalului. Când André Gide publică Jurnalul „Falsificatorilor de bani”, când Radu Petrescu dă la iveală (În Părul Berenicei și A treia dimensiune) fabuloasa muncă a scrierii cărților, când Thomas
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Când André Gide publică Jurnalul „Falsificatorilor de bani”, când Radu Petrescu dă la iveală (În Părul Berenicei și A treia dimensiune) fabuloasa muncă a scrierii cărților, când Thomas Mann face o lungă incursiune În aventurile scrierii Doctorului Faustus, legătura dintre ficțiune și real se dovedește mai strânsă decât niciodată. Ruptura presupusă de actul scrierii este, În acest caz, aproape insignifiantă. E, mai degrabă, vorba de o continuitate pe alt plan. Ficțiunea din scrierile respective este, pentru autorul de jurnale, cel puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
o lungă incursiune În aventurile scrierii Doctorului Faustus, legătura dintre ficțiune și real se dovedește mai strânsă decât niciodată. Ruptura presupusă de actul scrierii este, În acest caz, aproape insignifiantă. E, mai degrabă, vorba de o continuitate pe alt plan. Ficțiunea din scrierile respective este, pentru autorul de jurnale, cel puțin un obiect real. Eul devine aici un pseudo: aceeași mână scriind cu cerneluri diferite. Ideea aceasta contrazice teoria unui Jean Rousset, pentru care jurnalul intim este un „text fără destinatar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
E vorba aici și de un hiatus retoric, de o falsificare (firească) a unei intenționalități secrete. Dar care, spre deosebire de cazurile unor André Gide ori Stendhal, la Virginia Woolf provin dintr-o percepție piezișă a realității. Insignifianța realului prin comparație cu ficțiunea creează, În acest caz, un teren al derapării, o strategie a alunecării dintr-un plan În altul. O strategie inconștientă, de cele mai multe ori, Însă nu lipsită de expresivitate și semnificație. Fărâmițări și fragmentări Că subzistă, În toate aceste tipuri de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În mod similar, un jurnal care ar transcrie Întreaga existență a individului-scriitor, până la urmă nu ar mai avea ce să spună: pentru că autorul nu ar face altceva decât să-și scrie propria existență! Jurnale deghizate După părerea Barbarei Johnson, intersecția ficțiune/realitate este deosebit de productivă În trei Împrejurări, care sunt și trei obsesii ale literaturii actuale: „Problema maternității, problema femeii-scriitor și problema autobiografiei”16. Vom observa, mai Întâi, ușoara tautologie a nuanțărilor Barbarei Johnson. Într-un fel sau altul, pe segmente
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
scrierea jurnalului intim prevalează strategiile dorinței 19 și nu cele ale comunicării. Autorul vrea să creeze o ființă asemănătoare lui, cel din realitate, chiar dacă proiecția aceasta narcisică are și scuza dorinței de idealizare. Însă În procesul trecerii de la realitate la ficțiune, și apoi de la ficțiune la realitate, subzistă doar o vagă percepție a spațiului idealizant. Chiar dacă lupta cu biograficul poate fi percepută În termenii unei bătălii a monștrilor, a unei răfuieli Între tensiunile nerezolvate, pulsiunea jurnalului va fi una scăzută: ea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
strategiile dorinței 19 și nu cele ale comunicării. Autorul vrea să creeze o ființă asemănătoare lui, cel din realitate, chiar dacă proiecția aceasta narcisică are și scuza dorinței de idealizare. Însă În procesul trecerii de la realitate la ficțiune, și apoi de la ficțiune la realitate, subzistă doar o vagă percepție a spațiului idealizant. Chiar dacă lupta cu biograficul poate fi percepută În termenii unei bătălii a monștrilor, a unei răfuieli Între tensiunile nerezolvate, pulsiunea jurnalului va fi una scăzută: ea modulează și modelează informul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ceea ce scapă ordinii instaurate de pactul dintre eu (persoana autorului de jurnal) și timp. Relația realitate-ficțiune tinde, la acest nivel, să dispară. Elementele de real sunt, odată transcrise În pagina de jurnal, doar un efect al realului, pe când partea de ficțiune se transformă Într-o realitate de gradul al doilea. Insomnia cuvintelor Există un spațiu pseudo-romanesc În care jurnalul intim Își satisface orgoliile de operă de creație. El e dat de mica lume a scriitorului, de universul Închis În care se
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
-i soție. Imaginea fisurată Dar dacă În jurnal Întâlnim infinite astfel de situații, adică nenumărate deschideri, Întâlnim tot atâtea Închideri. Rareori se Întâmplă ca din nuclee romanești de genul celui citat să se dezvolte un spectacol ficțional În sine. Singura ficțiune propusă de jurnalul intim este una derivată din biografia autorului. Că ea nu este Întotdeauna o biografie strict factuală (ca la Pepys, la Tolstoi, la Gide, În oarecare măsură, la Rebreanu ori Mateiu Caragiale), ci se interferează cu elemente de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
puțin abuzivă: el se pregătește, scriind jurnalul intim, pentru Însăși scrierea jurnalului intim! Cele șaptesprezece mii de pagini de notație cotidiană au acoperit cu totul discutabila-i operă științifică), pentru Gide aceasta e strâns legată de procesul creator ca atare. Ficțiunea este un extract de realitate, un eșantion al existentului, o formă de exprimare la fel de plauzibilă ca oricare alta. La Virginia Woolf, ambiția merge mult mai departe: „Sper să pot considera acest jurnal drept o ramificare naturală a persoanei mele”. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de-a lungul Întregii sale vieți. În felul acesta, am introdus un criteriu extraestetic În judecarea valorii estetice a jurnalului. Însă un astfel de criteriu se motivează, pentru că identitatea artistică a jurnalului provine și din altceva decât din miza pe ficțiune. Ea provine din tensiunile nerezolvate dintre autor și realitate. Însăși această strategie - inconștientă - ascunde, poate, unul dintre mobilurile ținerii jurnalului intim. Între plăcerea de a scrie și greutatea de a scrie se interpune ceva misterios, o forță care vine dinspre
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de a ține la zi Însemnările de jurnal. Important e că ei sunt conștienți de această regulă a jurnalului. Și important e că, prin omisiune chiar, ei țin seama de acest pact. Elipse și Înșurubări Pentru a rezuma, relațiile dintre ficțiune și realitate În jurnalul intim sunt relații de Întrepătrundere. Așezat la mijloc, suferind presiunea unui eu sufocat de dorința de a se exprima, dar și pe aceea a unei realități exterioare care s-ar voi transcrisă până În cele mai mici
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
aceasta presupune absența unei credințe reale În clauza de sinceritate: nimeni nu spune tot adevărul (cel neplăcut, desigur) dacă știe că, odată și odată, el va fi cunoscut de persoanele implicate. Într-un sens mai general, legătura dintre realitate și ficțiune se rezolvă prin Însăși existența jurnalului intim: jurnalul se adaugă realității prin materialitatea sa, pe când realitatea se transformă În ficțiune, topindu-se sub influența subiectivității creatorului. Din acest du-te-vino, din această permanentă Încălcare de competențe rezultă enigma și, poate, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
că, odată și odată, el va fi cunoscut de persoanele implicate. Într-un sens mai general, legătura dintre realitate și ficțiune se rezolvă prin Însăși existența jurnalului intim: jurnalul se adaugă realității prin materialitatea sa, pe când realitatea se transformă În ficțiune, topindu-se sub influența subiectivității creatorului. Din acest du-te-vino, din această permanentă Încălcare de competențe rezultă enigma și, poate, chiar vitalitatea jurnalului intim. E greu de spus În ce măsură ficțiunea se metamorfozează În realitate, Într-un real de grad secund și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se adaugă realității prin materialitatea sa, pe când realitatea se transformă În ficțiune, topindu-se sub influența subiectivității creatorului. Din acest du-te-vino, din această permanentă Încălcare de competențe rezultă enigma și, poate, chiar vitalitatea jurnalului intim. E greu de spus În ce măsură ficțiunea se metamorfozează În realitate, Într-un real de grad secund și În ce măsură realitatea se „ficționalizează”. Eșecurile majorității comentatorilor de a da o poetică a jurnalului intim nu Înseamnă, automat, că aceasta nu e posibilă. Înseamnă, cel mult, că n-au
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a da o poetică a jurnalului intim nu Înseamnă, automat, că aceasta nu e posibilă. Înseamnă, cel mult, că n-au fost selectate metodele cele mai potrivite. Care, În nici un caz, nu pot fi Însumarea poeticii realului și a poeticii ficțiunii (prozei) - așa cum le definesc poeticienii anilor șaptezeci, de la Wayne C. Booth la Gérard Genette și Tzvetan Todorov. Dar care poate fi o sinteză a două metode, urmărite În ceea ce ele pot să piardă, și nu În ceea ce pot să câștige
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ajunge să se identifice cu propria-i imagine visată În secret. Nu e vorba de o simplă figură de stil, ci de o imagine reală, construită pas cu pas, de dorință, de acțiune, de experiența sinelui. Treptat, apropierea de această ficțiune devine cea mai palpabilă dintre realități, singura perspectivă din care eul se poate privi pe sine. Copleșit de amorful zilei fără semnificație, scriitorul se opune uniformizării, refugiindu-se În ceea ce va deveni eul său adevărat. Raportările nu se mai fac
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a eului, dintr-o soluție nevrotică lărgită 45 din panaceul pe care și-l oferă sinele confruntat cu diversele conflicte, de la cele de apărare, la cele iscate de dorință. Confruntarea cu eul idealizat 46 plasează subiectul Într-o linie a ficțiunii 47 ireductibilă la un singur individ. Aspirând la Înălțarea pe un piedestal abstract, autorul de jurnale Își pierde identitatea prin banalul aspirației. Nu Înălțimea pe care-și propune s-o escaladeze Îl va diferenția, ci pietrișul frământat sub picioare. În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ale evenimentelor „narate”, scrierea jurnalului nu e scutită de o anumită doză de elaborare. Aceasta implică, precum orice activitate din sfera creației, o detașare de ceea ce va fi transcris. O detașare subminată de dorința mărturisirii, a relevării istoriei personale ca ficțiune. O destăinuire prin limbaj, printr-un limbaj care, codificat sau nu, răspunde necesității conștientizate În spațiul temporal scurs Între faptul trăit și remodelarea lui. Iar una din finalitățile artei pare a fi tocmai aceea de a-și crea, de a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]