5,312 matches
-
scris numai în lucrările de lingvistică, în manuale și dicționare, precum și atunci când există risc de confuzie în cazul unor cuvinte care diferă numai prin caracterul sau locul accentului, de exemlu "grad" „oraș” vs. "grȁd" „grindină”. Accentul poate diferenția și forme gramaticale ale aceluiași cuvânt: "ȉmena" „al/a/ai/ale numelui” vs. "imèna" „nume” (nominativ plural) vs. "iménă" „al/a/ai/ale numelor” (vezi și Declinarea adjectivelor). Privitor la locul și caracterul accentului există următoarele reguli: Și vocalele neaccentuate pot fi lungi
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
scurte. Cele lungi se notează (nu în scrisul obișnuit) cu ¯ ("žèna" „femeie” - "žénă" „al/a/ai/ale femeilor”). O silaba lungă neaccentuata se poate găsi numai după o silaba accentuată. Unele cuvinte nu pot fi accentuate. Astfel sunt majoritatea cuvintelor gramaticale clitice, care pot fi enclitice (plasate după un cuvant cu accent) sau proclitice (plasate înaintea unui cuvânt cu accent). Enclitice sunt particulă interogativa "li" (cu sensul aproximativ „oare”), pronumele personale forme scurte (de exemplu "ga" „îl”, "mi" „îmi”), pronumele reflexiv
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
fi și iterative, adică să exprime efectuarea repetată a acțiunii. Exemple: Un verb perfectiv exprimă faptul că acțiunea a fost sau va fi terminată. Există mai multe subcategorii de asemenea verbe: În română, aceste aspecte se exprimă nesistematic la nivel gramatical, fiind implicite unor forme verbale temporale, numai la trecut: timpului imperfect (aspectul imperfectiv/iterativ); timpurilor perfect compus și perfect simplu (aspectul perfectiv). Pot fi de asemenea implicite sensului lexical al unor verbe: „a sări” (momentan), „a adormi” (incoativ), „a umple
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
spavaju?" „Chiar / Vrei să spui că nu dorm copiii?”, "Zar juče nije padao sneg?" „Ce! N-a nins ieri?” Propoziția exclamativa se poate realiza nu numai prin intonație, ci și cu ajutorul unor particule specifice (vezi exemple în secțiunea Particulă). Subiectul gramatical exprimat prin substantiv sau pronume este la nominativ. Există și subiect numit „logic”, care este la alt caz: Predicatul se acordă de regulă cu subiectul în persoana, număr și gen. În această ultima categorie se acordă nu numai participiul pasiv
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
Cea mai importantă școală a fost școala palatină, locul unde au predat intelectualii sus menționați. De reținut este faptul că însuși regele Carol cel Mare a luat lecții de gramatică de la consilierul său cultural Alcuin. La începutul epocii carolingiene precizia gramaticală se pare că avea ca singur scop înțelegerea bine a cuvântului lui Dumnezeu și slujirea Lui cum se cuvine , însă, o dată cu renașterea carolingiană, gramatica s-a transformat profund, și dintr-un simplu manual de reguli elementare de latină, a devenit
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
Cu cine discutai? (complement indirect) D. Cui i-ai comunicat vestea? (complement indirect) G. Al cui băiat ești tu? (atribut genitival) Al cui este băiatul acesta? (nume predicativ) Când însoțesc un substantiv și-l determina, pronumele interogative își schimbă valoarea gramaticala, devin adjective pronominale interogative, se acordă cu substantivul în gen, număr și caz și au funcție sintactica de atribut adjectival. Cine nu poate deveni adjectiv pronominal intergoativ. Ce rochie este mai frumoasă? Care floare o oferi colegei? Câți elevi vor
Pronume interogativ () [Corola-website/Science/312657_a_313986]
-
tot bilingv, și anume dicționarul rus-român, alcătuit de Mihail Strilbițki (Iași, 1789). O lucrare lexicografică remarcabilă este "Lexiconul românesc-nemțesc" al lui Budai-Deleanu (1818), rămas în manuscris. Lucrarea se bazează pe un material extras din texte și cuprinde indicații de ordin gramatical, stilistic și etimologic. După "Dicționarul românesc, latinesc și unguresc", în două volume, elaborat „din orânduiala” episcopului Ioan Bob de un autor încă neidentificat și tipărit la Cluj (1822-1823), urmează lucrarea considerată drept început al lexicografiei române moderne, "Lexiconul de la Buda
Dicționar () [Corola-website/Science/311997_a_313326]
-
avea"): trecut perfect compus ("préterito perfecto compuesto"), trecut mai mult ca perfect ("préterito pluscuamperfecto"), trecut anterior ("préterito anterior") și viitor compus ("futuro compuesto"). Adițional, există construcții progresive compuse din verbul auxiliar "estar" ("a sta"), dar ele nu sunt considerate timpuri gramaticale. Verbele spaniole au și patru forme nepersonale: infinitiv ("infinitivo"), gerunziu ("gerundio"), participiu trecut ("participio préterito") și participiu prezent ("participio presente"). Cel din urma nu este considerat drept o formă conjugată, ci un adjectiv derivat din verbul propriu. Numărul mare al
Verbe în limba spaniolă () [Corola-website/Science/312090_a_313419]
-
un sistem de linii și puncte ce se scriau deasupra sau dedesubtul textului literar - care indicau o inflexiune ascendentă sau descendentă a vocii. În mod incipient o astfel de notație sugera și ideea de ritm, fiind concepută pe principiul accentelor gramaticale: accent grav, accent ascuțit, accent circumflex, fiecare în execuție primind o durată expresivă diferențiată, preluată din lectura solemnă a psalmilor. O notație cu neume speciale denumite kriuki este folosită și în prezent de către lipoveni în muzica bisericească. Notația cu portativ
Notație muzicală () [Corola-website/Science/311491_a_312820]
-
figuri de note având între ele relații precise, matematice, privind durata, în acea artă denumită în termeni latini "ars cantus mersurabilis (figuralis)". Sunt create acum condițiile pentru ca expresia muzicală să devină relativ autonomă față de textul literar și de accentele sale gramaticale, cerând o notație specifică, independentă. Invenția tiparului în anul 1436 de către Johannes Gutenberg și a celui de note muzicale în anul 1501, datorită italianului Ottaviano Petrucci, conjugate cu perfecționarea instrumentelor - mai ales a celor cu corzi - constituie un salt remarcabil
Notație muzicală () [Corola-website/Science/311491_a_312820]
-
să atingă nivelul mediu al dezvoltării vorbirii pentru vîrsta respectivă. Astfel de fenomene apar sub forma unui vocabular sărac și a posibilităților reduse în formularea propozițiilor, a frazelor. Întîrzierile în dezvoltarea vorbirii pot cuprinde atît aspecte fonetice, lexicale, cît și gramaticale. Copiii care manifestă aceste carențe întîmpină dificultăți în comunicare, în exprimare, dar și în înțelegerea vorbirii celor din jur. Întîrzierile în dezvoltarea vorbirii pot fi provocate, uneori, de deficiențe la nivelul sistemului nervos, ca urmare a unor hemoragii cerebrale și
Dislalie () [Corola-website/Science/311562_a_312891]
-
metafizice de un fel sau altul; el ridiculizează mândria lui Kant în abordarea celui „mai dificil lucru ce poate fi întreprins în numele metafizicii.” Cunoscutul „obiect în sine” a fost numit produs al obiceiului filozofic, care caută să introducă un subiect gramatical: deoarece oriunde este cunoaștere, trebuie să fie un "obiect" care este cunoscut și chipurile, acesta trebuie adăugat ontologiei ca existență. De asemenea, atacă idealismul lui Schopenhauer și Descartes cu un argument asemănător cu critica adresată lui Kant "(vezi mai sus
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
337. 16. Andrei Cornea, Mentalități culturale și forme artistice în epoca româno bizantina (300 800), București, 1984, în în ANLL, XXIX (1983 1984), B literatura, p. 73 79. 17. O carte de sintaxa (recenzie a lucrării lui Dumitru Irimia, Structura gramaticala a limbii române, Iași, 1984), în “Cronică”, XIX, nr. 11 (946), 16 martie 1984, p. 5. 18. Caietele Eminescu, V, 1984, în “Cronică”, XIX, nr. 14 (949), 6 aprilie 1984, p. 5. 19. Anuar de lingvistică și istorie literară, în
Eugen Munteanu () [Corola-website/Science/311009_a_312338]
-
un fel în care ar putea să ofenseze, excludă sau marginalizeze un anumit grup de oameni dezavantajați social sau discriminați. În Statele Unite, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, termenul Political Correctness avea menirea de a evalua corectitudinea (gramaticală, morală și juridică) a limbajului judiciar, administrativ și politic, privind dreptul constituțional sau civil. Mobilul era onorabil, considerându-se că anumite minorități discriminate trebuiau menajate, protejate și chiar avantajate activ, nu numai pe plan verbal: femeile (de fapt majoritare, dar
Corectitudine politică () [Corola-website/Science/311874_a_313203]
-
În morfologie, pronumele demonstrativ este un cuvânt gramatical din categoria pronumelor, care se referă la entități despre care indică în general apropierea ori depărtarea lor față de vorbitor (uneori și față de destinatarul comunicării) în spațiu sau în timp. Entitățile respective pot fi obiecte sau ființe pe care vorbitorul le
Pronume demonstrativ () [Corola-website/Science/311441_a_312770]
-
izbio štrajk, ali ja o tome nisam obavešten" „Se zice că a izbucnit o grevă, dar eu nu sunt informat despre asta”. În gramaticile limbii maghiare sunt considerate pronume demonstrative mai multe cuvinte, care nu variază după gen, această categorie gramaticală fiind străină limbii maghiare. Aceleași forme ca ale pronumelor pot fi folosite și ca adjective. Acestea sunt: Observații:
Pronume demonstrativ () [Corola-website/Science/311441_a_312770]
-
interogativ care intră în alcătuirea întrebării își poate schimba forma în funcție de cazul la care se află numele predicativ: "pentru cine este?, al cui este?" etc. Predicatul nominal este alcătuit din: a) verb copulativ; b) nume predicativ. Verbele copulative sunt instrumente gramaticale care nu au înțeles de sine stătător și fac legătura dintre subiect si numele predicativ. Verbele copulative sunt: "a fi, a deveni, a ajunge, a se face, a ieși, a rămâne, a părea, a însemna, a se naște, a se
Predicat nominal () [Corola-website/Science/312343_a_313672]
-
din Goethe-Institut. Pentru fiecare parte candidatul primește un carnet cu testul și un chestionar pe care vă notă răspunsurile (Antwortbogen). Se dau texte și se testează modul de înțelegere al acestore: global, detaliat, selectiv (B1), corectitudinea din punct de vedere gramatical (B2), vocabularul și gramatică (C1). Se ascultă o casetă sau un CD. La afirmațiile care se găsesc pe foaia de răspunsuri candidatul trebuie să răspundă cu „adevărat” sau „fals”, în funcție de ceea ce înțelege din mesajul audio. Pe ansamblu, în această parte
Zertifikat Deutsch () [Corola-website/Science/309265_a_310594]
-
a este, în morfologie un grup de cuvinte cu înțeles unitar care se comportă, din punct de vedere gramatical, ca o singură parte de vorbire. Proba cea mai evidentă că un anume grup de cuvinte este o locuțiune este sinonimia cu un cuvânt. Exemple: "aducere aminte - amintire", "de valoare - valoros, valoroasă", "cine știe cine - cineva", "a-și bate joc - a batjocori
Locuțiune () [Corola-website/Science/309901_a_311230]
-
cuvinte arhaice care nu mai sunt folosite în limba actuală sau există cuvinte din graiuri neacceptate de standardul limbii în afara locuțiunilor, de exemplu adverbul "buzna" în locuțiunea verbală "a da buzna" sau substantivul "zadar" în locuțiunea adverbială "în zadar". Caracteristicile gramaticale ale locuțiunii sunt ordinea de obicei fixă a componentelor, posibilitățile reduse de disociere, frecventa dificultate a analizei interioare a grupului (de exemplu în "a băga de seamă, a ține minte, pe de rost") și prezența unor forme flexionare neacceptate de
Locuțiune () [Corola-website/Science/309901_a_311230]
-
Raportul de subordonare în gramatică este legătura ce se stabilește între două elemente, dintre care unul, subordonat, depinde gramatical de celălalt, numit regent. Gradul de dependență gramaticală a elementului subordonat este variabil. Unele elemente subordonate determină regentul, împreună cu regentul ele constituie îmbinări în interiorul cărora nu se fac pauze, iar comunicarea, fără ele suferă. Alte elemente subordonate au numai rol
Raport de subordonare () [Corola-website/Science/309927_a_311256]
-
Raportul de subordonare în gramatică este legătura ce se stabilește între două elemente, dintre care unul, subordonat, depinde gramatical de celălalt, numit regent. Gradul de dependență gramaticală a elementului subordonat este variabil. Unele elemente subordonate determină regentul, împreună cu regentul ele constituie îmbinări în interiorul cărora nu se fac pauze, iar comunicarea, fără ele suferă. Alte elemente subordonate au numai rol explicativ, scot în relief o notă a regentului
Raport de subordonare () [Corola-website/Science/309927_a_311256]
-
de restul cuvintelor prin pauze. În propoziție atributul și complementul se află în raport de subordonare: atributul față de un regent de tip substantiv sau locuțiune substantivală iar complementul față de un regent verb, adverb sau adjectiv. În frază, propoziția subordonată depinde gramatical de altă propoziție îndeplinind - în formă de propoziție - funcțiunea unei părți de propoziție a regentei (subiect, nume predicativ, atribut, complement). Corespondentul subiectului și al numelui predicativ în frază - respectiv propoziția subiectivă și cea predicativă - se află în raport de subordonare
Raport de subordonare () [Corola-website/Science/309927_a_311256]
-
scris prin punctuație (semnul exclamării). A se compara: Propoziția exclamativă poate fi marcată și prin cuvinte specifice: "ce" interogativ cu valoare adjectivală sau adverbială, adverbul "mai" (Ce am mai râs!"). În unele gramatici, astfel de cuvinte sunt cuprinse în clasa gramaticală numită particulă. Exemplu din limba sârbă: Ala je lepa ova bašta!" „Ce frumoasă e grădina asta!”. Acest criteriu cuprinde și modalitatea, adică felul cum consideră vorbitorul acțiunea. Conținutul și modalitatea se redau mai ales prin modul verbal al predicatului. Astfel
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
și subiect (exprimat prin cuvânt aparte sau inclus în predicat prin desinență): "Vine trenul", "Circulă zilnic?" Propoziția monomembră are o singură parte principală: predicat ("Plouă", "Plouă zilnic") sau subiect ("Toamnă", "Toamnă târzie"). După cum conțin sau nu toate componentele unei construcții gramaticale explicite, există propoziții complete și imcomplete. O propoziție completă are toate părțile de propoziție necesare pentru organizarea internă a comunicării respective: "Mama a venit ieri". O propoziție incompletă se reduce la părțile de propoziție principale sau secundare considerate esențiale în
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]