5,059 matches
-
a doua jumătate a secolului al XV-lea, când un parsi, Nariman Hoshang, a ajuns În Iran (1477) de unde s-a Întors cu primul riv³yat (cf. supra, subcapitolul 1.3). El a fost trimis la Yazd și Kerman de către un laic bogat și influent din Naosari, Changa Asa (Karaka, 1884, I, p. 216; II, pp. 4 sqq.; Boyce, 1979, p. 172), pentru a se sfătui cu Înțelepții din Iran În privința unor probleme liturgice și a unor norme de comportament. Odată instaurate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cel mai conservator. S-a resimțit din ce În ce mai mult nevoia unei educații religioase mai vaste și mai solide, capabilă să răspundă exigențelor unei societăți avansate din punct de vedere cultural. S-au născut numeroase inițiative și s-au conturat, atât Între laici, cât și Între clerici, două orientări fundamentale: una reformistă, și una conservatoare, una deschisă confruntărilor, și una Închisă rigid În observarea preceptelor și practicilor tradiționale. Reformiștii care doreau de cele mai multe ori Întoarcerea la origini, În doctrină și În cult, au
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de la deces, ridicarea În paradis, fără riturile complicate și costisitoare Împlinite pentru această trecere (Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 376 sqq.); să fie abolite unele uzanțe tradiționale ce țineau de riturile purificatoare și unele prescripții - astăzi anulate - care interziceau credincioșilor (dar câți laici comercianți le ignoraseră!) călătoriile pe mare sau cu trenul, considerate nelegiuite din cauza contaminării pe care În mod inevitabil o produceau mării și focului (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 378; Boyce, 1979, p. 199). Dintre multele figuri de reformatori se remarcă cea a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mod deosebit - și ai mișcărilor pentru emanciparea femeii, pentru reforma religiei și pentru o participare mai largă la viața politică (Kulke, 1978, pp. 67 și 99). Din dorința de păstra și transmite generațiilor viitoare propria identitate culturală, parsii - preoți și laici - s-au dedicat cu pasiune studiului tradiției religioase. În mediul ecleziastic au fost fondate diferite instituții și școli pentru formarea tinerilor preoți, printre care merită menționate „Mulla Firoz Madressa”, „Sir Jamsetji Jijibhay Zend and Pahlavi Madressa”, „Sethxe "Seth" Jijibhay Dadabhay
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Jijibhay Zend and Pahlavi Madressa”, „Sethxe "Seth" Jijibhay Dadabhay Madressa” din Bombay (Karaka, 1884, II, pp. 232 sq., 236; Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 376; Kulke, 1978, p. 95 și nota 16), precum și altele atât la Bombay, cât și la Naosari. Un laic, membru al bogatei familii Kama (Kulke, 1978, pp. 84, 104, 120 sq.), educat la școala lui F. Spiegel la Erlangen, Kharshedji Rustomji Kama (cf. supra), a pus, cu multă clarviziune, bazele cercetării științifice a zoroastrismului la parsi, promovând studierea și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al XIX-lea și XX, atât unele tendințe (condiționate religios) ale studiilor occidentale, cum ar fi cea a lui L. Mills (1913), pentru care religia lui Zoroastruxe "Zoroastru" nu ar fi altceva decât „propria noastră religie”, cât și diferite tendințe laice, al căror exponent sugestiv este eseistul S. Laing (1888), care, deși vede În zoroastrism o Învățătură perfect rațională, În armonie cu progresul științific, sfârșește prin a-l expune oricărei interpretări care face totală abstracție de tradiția care l-a Însoțit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
traducere integrală, intrând apoi în cuprinsul Catavasierului (București, 1715, și în numeroase ediții ulterioare). Compuse în limba de cultură a epocii, Pripealele lui F. aparțin literaturii incipiente românești prin autorul lor și prin locul unde acesta și-a desfășurat activitatea laică și ecleziastică, rămânând o moștenire de preț a Bisericii naționale, atât a celei ortodoxe, cât și a celei unite cu Roma. Ediții: Pripeale, în Émile Turdeanu, Les Premiers écrivains religieux en Valachie: l’hégoumène Nicodème de Tismana et le moine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287003_a_288332]
-
tradus sau a compilat, a scris cărți el însuși. Dintre cele treizeci și opt de cărți tipărite de A.I., douăzeci și patru au apărut în românește. Sunt, în general, tipărituri religioase, dar și texte cu caracter didactic și moral sau chiar scrieri laice, precum Alexandria și Floarea darurilor. Este autorul a patru lucrări, la alte zece scrie predosloviile sau închinăciunile, la cinci compune versurile omagiale și la alte șase, „cuvântul de iertăciune” de la sfârșit. O remarcabilă valoare artistică are o prelucrare, fastuos ilustrată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
e ironică decât pe jumătate. Partidele comuniste din Europa, mai ales din Europa Centrală și de Est, aveau În componență numeroși evrei. În perioada interbelică, evreii din Polonia, Cehoslovacia, Ungaria și România reprezentau o minoritate oprimată și detestată. Tinerii evrei laici nu aveau multe opțiuni politice: sionismul, bundismul 10, social-democrația (acolo unde era legală) sau comunismul. Fiind cel mai ambițios și ferm antinaționalist, comunismul prezenta o atracție aparte. Cu toate defectele ei trecătoare, Uniunea Sovietică oferea o alternativă revoluționară, Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vedeau În ambițiile comunismului o alternativă atrăgătoare atât la provincialismul patriotard, cât și la antiintelectualismul violent al naziștilor. Pentru mulți tineri intelectuali, comunismul nu era o convingere, ci o credință - cum observa ulterior Alexander Wat (alt viitor ex-comunist polonez), intelighenția laică din Polonia tânjea după un „catehism subtil”. Dintre studenții, dramaturgii, romancierii, jurnaliștii și profesorii est-europeni, numai o mică parte au devenit comuniști activi, dar ei erau adesea vârfurile generației. Pavel Kohout, care avea să capete În deceniile următoare faimă internațională
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la marxism, devenind cei mai talentați lideri ai Partidului Comunist Italian. După 1946 li s-au alăturat cei dezamăgiți de incapacitatea Partidului Acțiunii de a transforma În realitate aspirațiile Rezistenței, vestind În viața publică italiană sfârșitul speranței Într-o alternativă laică, radicală și nemarxistă. „Croceeni făcuți de ocară”, cum Îi numea un scriitor. Prezentat drept vocea modernității și a progresului Într-o țară stagnantă și drept unica șansă de reformă socială și politică reală, PCI a polarizat În jurul său un cortegiu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
kurdă). Dacă Îi adăugăm pe cei aproape două milioane din Marea Britanie (cei mai mulți din Pakistan și Bangladesh), plus cei din Italia și statele Beneluxului, pe teritoriul Uniunii se aflau În total 15 milioane de musulmani. Prezența lor În comunități până atunci preponderent laice ridica probleme dificile legate de politica socială. Ce prevederi ar fi trebuit introduse pentru purtarea veșmintelor și simbolurilor religioase În școlile publice? Cât de mult ar fi trebuit să Încurajeze (sau să descurajeze) statul existența unor instituții culturale separate? Era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Imperiului Otoman și ce se va Întâmpla cu teritoriile eliberate după sute de ani de domnie turcească) a devenit problema cea mai arzătoare a diplomaților europeni. Înfrângerea Turciei În primul război mondial, căderea otomanilor și apariția statului modern și ostentativ laic al lui Kemal Atatürk au eliminat chestiunea orientală de pe agenda europeană. Guvernați acum de la Ankara, turcii aveau destule necazuri proprii și, cu toate că retragerea lor din Balcani și din Orientul Mijlociu arab a adus un hățiș de complicații și conflicte cu consecințe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o altă semnificație. țara nu mai era un avanpost și un stat-barieră Într-o confruntare geopolitică internațională. Era acum un culoar, o punte Între Europa și Asia, cu legături și afinități În ambele direcții. Deși Turcia era oficial o republică laică, cele 70 de milioane de cetățeni erau În marea lor majoritate musulmani. Turcii mai În vârstă nu erau practicanți foarte stricți, dar apariția islamismului radical a stârnit temeri că nici statul laic impus cu duritate de Atatürk nu va rezista
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ambele direcții. Deși Turcia era oficial o republică laică, cele 70 de milioane de cetățeni erau În marea lor majoritate musulmani. Turcii mai În vârstă nu erau practicanți foarte stricți, dar apariția islamismului radical a stârnit temeri că nici statul laic impus cu duritate de Atatürk nu va rezista unei noi generații care se revolta Împotriva părinților Îndepărtați de credință și care Își căuta rădăcinile În moștenirea mai veche a Islamului otoman. Elita mediului de afaceri și a profesiilor liberale din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și În creștinism”? Indiferent ce erau ei În rest, turcii nu erau deloc creștini. Paradoxal, tocmai din acest motiv - pentru că nu se puteau considera creștini (sau „iudeo-creștini”) -, turcii care visau la Europa accentuau chiar mai mult decât alți europeni dimensiunea laică, tolerantă și liberală a identității europene 15. În plus, ei invocau stăruitor normele și valorile europene pentru a contracara tendințele reacționare din viața publică turcă - obiectiv pe care tocmai statele membre ale UE Îl Încurajau de mult. Deși În 2003
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
simbolurile religioase tradiționale - uneori la insistențele familiei, deseori În semn de revoltă față de compromisurile generației anterioare. Reacția autorităților publice, după cum am văzut, a depins Întrucâtva de tradiția locală și de circumstanțe: numai Adunarea Națională franceză, Într-un paroxism de republicanism laic, a mers până la a interzice (cu 494 de voturi pentru și 36 Împotrivă) toate simbolurile religioase În școlile de stat. Dar această măsură adoptată În februarie 2004, deși aparent viza vălul fetelor musulmane, trebuie Înțeleasă Într-un context mai larg
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
războiului civil, apoi hoardelor de barbari care s-au năpustit asupra Europei secolului al V-lea. Barbarii cruțau adesea mânăstirile deoarece se temeau de presupusa putere vrăjitorească a călugărilor. Aceștia din urmă au căutat întotdeauna să cultive în rândul populației laice legendele cele mai misterioase legate de îndeletnicirile lor. Acest fapt va fi exprimat de Edmond Rostand (în Cyrano de Bergerac, actul al III-lea) în felul următor: "Să fie oare un bărbat? Să fie oare o femeie? Oh! Este un
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
trebuie să cunoască fluviul 26". Extinderea podgoriilor a fost cu atât mai rapidă cu cât în anumite regiuni franceze numărul preoților reprezenta a cincea parte din populația adultă. Înainte de Conciliul de la Constanz din anul 1414, taina Euharistiei a fost împărtășită laicilor în cele două feluri. După ce s-a renunțat la vin pentru împărtășania credincioșilor, principalul său rol va fi acela de a întâmpina oaspeții. Toate marile ordine monastice, benedictin, cistercian și în special cel cartusian au stat la baza marilor podgorii
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
de Molesme pune bazele unei comunități religioase care derivă din ordinul Sfântului Benedict. Fondatorii de la Citeaux proveneau din abația de la Cluny, aflată nu departe de Macôn, de unde pornește o mișcare de reformă care își propunea să separe clerul de puterile laice. Cluny devine însă victima propriului său succes și a puterii deținute, încât începe din nou să se simtă nevoia unei reveniri la simplitate. În anul 1108, Etienne Harding devine abate de Citeaux. Primii ani se arată foarte grei din cauza foametei
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
după spusele lui Paul Claudel (poet, dramaturg și eseist francez), "toți comesenii devenim egali, iar cupa care circulă pe la toți, ne umple de indulgență, înțelegere și compasiune." Vinul este prezent în zilele noastre la toate mesele de sărbătoare, fie ele laice sau religioase, fie că e vorba de o masă de prânz între prieteni sau o cină în oraș, sporind considerabil plăcerea "gastronomului"47. Termenul "gastronomie" a apărut pentru prima dată într-un poem al poetului francez Joseph Berchoux (1765 1830
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
serie de noțiuni, cu nuanțări implicând perspectiva etică („nu există estetică fără etică”, clasicismul presupune o „atitudine morală”). Conferințele radiofonice reunite în Arcade, firide și lespezi (1932) se constituie într-o voluptuoasă peregrinare printre esențele spiritualității noastre, recognoscibile în construcțiile laice și religioase ce, prin „permanențele” pe care le ilustrează, dau specificitate spațiului carpato-dunărean. C., pentru care arhitectura este „cronica vie a trecutului”, „cea mai exactă expresie a istoriei sale”, se preumblă cu o lucidă încântare printre „minuni” precum palatele de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
implicit, este recuperabil din realizarea lor o sensibilitate care corespunde atât artistului cât și comanditarului. Figura longilină a unei adolescente care ține cu ambele mâini deasupra capului o cruce, corespunde deopotrivă veterotestamentarului îndemn creaționist, Fiat Lux, dar și unei întrebuințări laice, aceea de lampă, crucea lumina. Statueta reprezintă exemplar aliajul secesionist, nu lipsit de ambiguitate, al unei grații spiritualizate a liniilor, ambiguitate marcată în acest caz de amestecul unei senzualități difuze, într-o notă ușor morbidă, cu atitudinea pioasă, spiritualizată, de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cazul vilei Storck, dincolo de arhitectura propriu-zisă a locuinței sau de decorațiunile interioare, este recuperabilă o relație aproape simbiotică între interiorul acesteia și interioritatea locatarilor. Artiștii de reflex simbolisto-decadent construiesc sau amenajează adesea spațiul interior în măsură să pună în acord laicul intimității cu o formă superioară de locuire, prin delegație sacerdotală, ca oficianți ai cultului artei. Simbolurile, emblemele, alegoriile etc. constituie mărci ale consacrării unui spațiu privilegiat, ele reflectă, în parte, engrama spirituală a artistului, identitatea sa artistică și devoțiunea sa
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
apropiat al cercurilor simboliste, prieten cu Ștefan Petică, Ion Pillat, Minulescu, iar influența simbolistă va reverbera până și în picturile sale cu țărani. Autoportretul intitulat În cabaret propune o inserție a artistului în lumea sulfuros-pestriță a cabaretului, ca o formă laică de damnare asociată detritusului decadent al poeților blestemați. Spleenul face parte din condiția provincială a intelectualului, resimțită aproape metafizic și trăită cu o voluptate amară, cum o ilustrează în Portretul Prof. Vintilă Dem. Mugur (ulei pe carton 0,590 x
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]