5,147 matches
-
când Ducele de Marlborough a început marșul său de 400 de kilometri de la Bedburg, lângă Köln, spre armata franco-bavareză a Electorului de Bavaria și a mareșalului Marsin care se afla lângă Dunăre. Marlborough i-a înșelat inițial pe comandanții francezi - mareșalul Villeroi din Țările de Jos Spaniole și mareșalul Tallard, de-a lungul Rinului - făcându-i să creadă că ținta lui era Alsacia sau Mosela, mai departe spre nord. Cu toate acestea când Electorul de Bavaria a fost informat pe 5
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
de 400 de kilometri de la Bedburg, lângă Köln, spre armata franco-bavareză a Electorului de Bavaria și a mareșalului Marsin care se afla lângă Dunăre. Marlborough i-a înșelat inițial pe comandanții francezi - mareșalul Villeroi din Țările de Jos Spaniole și mareșalul Tallard, de-a lungul Rinului - făcându-i să creadă că ținta lui era Alsacia sau Mosela, mai departe spre nord. Cu toate acestea când Electorul de Bavaria a fost informat pe 5 iunie despre marșul lui Marlborough din Țările de
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
împrăștiată în garnizoanele de pe teritoriul Bavariei, dar poziția lui era departe de a fi disperată: dacă ar reuși să reziste o lună, Tallard ar sosi cu întăriri franceze de pe Rin. După ce aliații și-au unit forțele, Electorul de Bavaria și mareșalul Marsin și-au mutat armata de 40000 de oameni în tabăra fortificată dintre Dillingen și Lauingen, pe malul de nord al Dunării. Comandanții aliați - care nu doreau să atace o poziție aproape inexpugnabilă - au ocolit Dillingen prin nord trecând prin
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
unui atac neașteptat asupra bastioanelor, șanțul era destul de complet pe partea de est de la malurile Dunării până la dealul împădurit, dar în secțiunea scurtă dintre pădure și fort - unghiul în care va ataca Marlborough - terasamentele fuseseră făcute în grabă. În 1703 mareșalul Villars îl sfătuise pe Maximilian, Electorul de Bavaria să își consolideze orașele și "mai ales Schellenberg, fortul de deasupra lui Donauwörth, despre importanța căruia ne-a învățat regele Gustav". În ciuda acestui sfat, Electorul de Bavaria, ale cărui relații cu Villars
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
Piemont, să consolideze apărarea orașului. În noaptea dintre 1 și 2 iulie în tabăra aliaților de lângă Amerdingen, la 24 de kilometri de Donauwörth, Ducele de Marlborough primește un mesaj urgent de la Prințul Eugen de Savoia prin care-l informa că mareșalul Tallard se îndrepta cu o forță de 35000 de oameni prin Pădurea Neagră pentru a consolida trupele mareșalului Ferdinand de Marsin și ale Electorului de Bavaria de pe Dunăre. Aceste noutăți îl conving pe Marlborough că un asediu prelungit era inutil
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
24 de kilometri de Donauwörth, Ducele de Marlborough primește un mesaj urgent de la Prințul Eugen de Savoia prin care-l informa că mareșalul Tallard se îndrepta cu o forță de 35000 de oameni prin Pădurea Neagră pentru a consolida trupele mareșalului Ferdinand de Marsin și ale Electorului de Bavaria de pe Dunăre. Aceste noutăți îl conving pe Marlborough că un asediu prelungit era inutil și în ciuda protestelor Margravului de Baden care era de părere că un atac direct ar face mai multe
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
dintre victimele atacului. Al doilea atac nu s-a bucurat de mai mult succes. Comandanții aliați sunt nevoiți să-și conducă personal oamenii sub ploaia focului inamic. Anglo-olandezii lasă și mai mulți morți și răniți pe palisada inamicului, printre care mareșalul de Limbur-Styrum care a condus al doilea atac. În cele din urmă rup rândurile și într-o confuzie totală sunt împinși din nou jos pe deal. Grenadierii bavarezi, exuberanți, își părăsesc pozițiile și încep să-i urmărească pe atacanți cu
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
de Imperiu, dar nelivrate la timp. În luna iulie Marlborough și-a trimis trupele în raiduri de distrugere a mediului rural al Bavariei cu scopul de a-l provoca la un conflict armat pe Electorul de Bavaria înainte de sosirea întăririlor mareșalului Tallard sau de a-l face să treacă de partea Marii Alianțe. Arderea satelor și distrugerea culturilor a provocat sărăcia în rândurile populației, ceea ce a făcut-o pe soția Electorului, Theresa Kunegunda Sobieska, să-l implore să treacă de partea
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
campania ce a urmat în Irlanda, constituia doar un alt front în războiul împotriva lui Ludovic al XIV-lea. Armata lui William era formată din aproximativ 36000 de soldați de mai multe naționalități. Cam 20000, aflați sub comanda lui Schomberg (mareșalul Armand Frédéric de Schombrg, un hughenot exilat după revocarea Edictul de la Nantes) se aflau în Irlanda deja în 1689. În iunie 1690 William a sosit cu alți 16000 de soldați. Trupele lui William erau în general mult mai bine instruite
Bătălia de la Boyne () [Corola-website/Science/331848_a_333177]
-
reîntoarce la Brest pe 18 mai. Flota anglo-olandeză a obținut la rândul ei un anumit succes. Pe 10 august 1689 amiralul George Rooke a transportat trupe din Anglia în Irlanda pentru a rupe asediul de la Londonderry. Mai târziu debarcă forțele mareșalului Schomberg la Carrickfergus. Cea mai mare parte a flotei engleze se află în Canalul Mânecii sub comanda lui Torrington, dar o parte deloc neglijabilă, sub comanda vice-amiralului Henry Killigrew se află în Marea Mediterană, ocupată să neutralizeze escadra franceză din Toulon. Aliații
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
-și reconstrui armata. În 1690 teatrul Războiului Marii Alianțe se mutase în Țările de Jos Spaniole. Forțele franceze trec sub comanda talentatului Duce de Luxembourg (poziție pe care o va menține până la moartea sa în 1695), care-l înlocuiește pe mareșalul de Humieres, după înfrângerea suferită de acesta în anul precedent în Bătălia de la Walcourt. Ducele de Luxembourg dispune de 34 de batalioane și 94 de escadroane; dacă este necesar poate apela la sprijinul mareșalului de Boufflers și ale trupelor acestuia
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
în 1695), care-l înlocuiește pe mareșalul de Humieres, după înfrângerea suferită de acesta în anul precedent în Bătălia de la Walcourt. Ducele de Luxembourg dispune de 34 de batalioane și 94 de escadroane; dacă este necesar poate apela la sprijinul mareșalului de Boufflers și ale trupelor acestuia ce se află pe râul Mosela. Din nou regele William încredințează comanda forțelor aliate din regiune prințului Waldeck (William însuși este ocupat în Irlanda cu Iacob care încearcă să-și recupereze tronul). Pe alte
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
Boufflers și ale trupelor acestuia ce se află pe râul Mosela. Din nou regele William încredințează comanda forțelor aliate din regiune prințului Waldeck (William însuși este ocupat în Irlanda cu Iacob care încearcă să-și recupereze tronul). Pe alte fronturi, mareșalul de Lorges deține comanda trupelor din Renania (chiar dacă Delfinul are comanda onorifică). De Lorges se opunea Electorului de Bavaria care luase comanda forțelor aliate din regiune după moartea lui Carol de Lorena. Între timp mareșalul Catinat conduce forțele franceze din
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
recupereze tronul). Pe alte fronturi, mareșalul de Lorges deține comanda trupelor din Renania (chiar dacă Delfinul are comanda onorifică). De Lorges se opunea Electorului de Bavaria care luase comanda forțelor aliate din regiune după moartea lui Carol de Lorena. Între timp mareșalul Catinat conduce forțele franceze din Dauphiné împotriva Ducelui de Savoia, în timp ce mareșalul Noailles conduce forțele dislocate la granița Cataloniei. Prințul Waldeck spera să amâne campania pentru a permite Electorului de Brandenburg să traverseze Mosela și să-l oprească pe Boufflers
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
Renania (chiar dacă Delfinul are comanda onorifică). De Lorges se opunea Electorului de Bavaria care luase comanda forțelor aliate din regiune după moartea lui Carol de Lorena. Între timp mareșalul Catinat conduce forțele franceze din Dauphiné împotriva Ducelui de Savoia, în timp ce mareșalul Noailles conduce forțele dislocate la granița Cataloniei. Prințul Waldeck spera să amâne campania pentru a permite Electorului de Brandenburg să traverseze Mosela și să-l oprească pe Boufflers, dar manevrele anticipate ale Ducelui de Luxembourg îi permit lui Boufflers să
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
ora 10.15 o eclipsă de soare întunecă câmpul de bătălie, făcând vizibilă Constelația Taurului. Soarele era prin antonomază simbolul lui Ludovic al XIV-lea, iar acest eveniment a făcut să nască în sufletele torinezilor speranța într-o victorie ușoară. Mareșalul Franței, marchizul de Vauban, inginer și arhitect militar expert al tehnicilor de asediu, ar fi preferat un atac lateral al orașului, considerând deasa rețea de galerii contramină un obstacol insidios pentru orice altă operațiune; dar La Feuillade l-a ignorat
Asediul de la Torino () [Corola-website/Science/331873_a_333202]
-
a-și salva viața. Sute de soldați s-au înecat în apele râului Dora Riparia. În după-amiaza aceleiași zile, armata aliată a început să avanseze spre Pinerolo. Franco-spaniolii au pierdut 3800 de oameni și alți 6000 au fost luați prizonieri. Mareșalul Ferdinand de Marsin, consilierul ducelui de Orlèans, a fost rănit în timpul bătăliei, luat prizonier și a murit două zile mai târziu. Austro-piemontezii au pierdut 3000 de oameni. Victor Amadeus și Eugen de Savoia au intrat în orașul eliberat și au
Asediul de la Torino () [Corola-website/Science/331873_a_333202]
-
(n. 14 februarie 1652 -d. 20 martie 1728) a fost un nobil francez, diplomat și comandant militar, mareșal al Franței. A fost fiul lui Roger d'Hostun de la Baume și al lui Marie de Neufville Villeroy. A intrat în cadrul armatei la 15 ani. În 1672 a luat parte la războiul franco-olandez sub comanda prințului de Condé. S-a
Camille d'Hostun () [Corola-website/Science/331897_a_333226]
-
Ludovic al XIV-lea îl recunoaște succesor pe fiul lui Iacob, James Francis Edward Stuart. Drept consecvență, Tallard este expulzat de William al III-lea al Angliei. Cariera lui Tallard înflorește în timpul Războiului Succesiunii Spaniole. Pe 14 ianuarie 1703 devine mareșal al Franței. În 1703, sub comanda Ducelui de Burgundia, Tallard cucerește orașele Breisach am Rhein și Landau, iar pe 15 noiembrie câștigă bătălia de la Speyerbach împotriva lui Charles I de Hesse Cassel și a prințului de Nassau-Weilburg. În 1704, cu
Camille d'Hostun () [Corola-website/Science/331897_a_333226]
-
(n.1 iulie 1654 - d. 11 iunie 1712), supranumit "Le Grand Vendôme", a fost un comandant militar francez, Mareșal al Franței. A fost fiul lui Louis de Bourbon, Duce de Vendôme și strănepotul lui Henric al IV-lea al Franței și al amantei sale Gabrielle d'Estrées. Mama sa a fost Laura Mancini, sora Olimpiei Mancini, mama Prințului Eugen
Louis Joseph de Bourbon, duce de Vendôme () [Corola-website/Science/331902_a_333231]
-
militară. Este promovat general-locotenent în 1688. În timpul războiului Marii Alianțe se face remarcat în bătăliile de la Steinkerque și Marsaglia. În 1695 este plasat la comanda armatei care operează în Catalonia, unde în 1697 cucerește Barcelona. La scurt timp este făcut Mareșal al Franței. În 1702 în Războiul Succesiunii Spaniole, preia comanda armatei franco-spaniole în Italia. Pe parcursul a trei campanii se dovedește un demn adversar al Prințului Eugen de Savoia (verișorul său), pe care în cele din urmă îl învinge la Cassano
Louis Joseph de Bourbon, duce de Vendôme () [Corola-website/Science/331902_a_333231]
-
obține o nouă victorie la Calcinato, apoi este trimis în Flandra pentru a repara dezastrul de la Ramillies. După plecarea lui Vendôme în Flandra, prințul Eugen și ducele de Savoia înving armata franco-spaniolă aflată sub conducerea Ducelui de Orléans și a mareșalului Ferdinand de Marsin, în bătălia de la Torino pe 7 septembrie 1706. În 1708 are reputația de a fi unicul general francez capabil să țină piept prințului Eugen și ducelui de Marlborough. Dar în Flandra, în conflict cu nepotul lui Ludovic
Louis Joseph de Bourbon, duce de Vendôme () [Corola-website/Science/331902_a_333231]
-
de pod era cucerit și în siguranță. Comandantul Armatei a 9-a, generalul locotenent William H. Simpson, și comandantul Armatei a 2-a, generalul locotenent Miles C. Dempsey, au avut rezerve față de această abordare a atacului. Amândoi considerau că planul mareșalului irosea fără folos superioritatea în efective și echipamente ale Armatei a 9-a și nu lua în considerație problemele logistice create prin plasarea punctelor de traversare ale Armatei a 9-a în zona de acțiune a Armatei a 2-a
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
avem nave grele care să lupte împtriva lor în Canal... Luând în considerație toți factorii, se pare că germanii pot traversa Canalul spre răsărit cu riscuri mai mici decât cele care le vor întâmpina dacă încearcă o traversare prin ocean. Mareșalul de aviație Philip Joubert de la Ferté, comandatul RAF Coastal Command a fost de acord că aceasta este cea mai probabilă rută. El se aștepta ca germanii să facă o tentativă de trecere în orice zi după data de 10 februarie
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
de pe bombardiere, care nu fuseseră antrenate să lupte împotriva țintelor navale. Singurele formații de bombardiere-torpiloare disponibile în acel moment erau escadrilele 42 și 217 ale apărării de coastă care, datorită unor probleme de logistică, aveau efectivele mai mici decât normal. Mareșalul aerului Philip Joubert de la Ferté din cadrul RAF Coastal Command a dat vina pentru eșecul operațiunii "Fuller" pe neglijarea nevoilor unităților aeriene de torpiloare, nu pe incapacitatea serviciilor de informații sau a celor de planificare și conducere a zborului. Joubert a
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]