5,342 matches
-
Rebreanu, Fănuș Neagu, Radu Țuculescu, Titus Popovici, Francisc Munteanu, Eugen Barbu, Nicolae Țic, Sorin Titel, Coriolan Gheție, iar eseuri, articole și studii de istorie și critică literară Ovidiu Cotruș, Radu Enescu, Nicolae Balotă, Eugen Simion (Mircea Eliade și funcțiile povestirii mitice, 3/1981), Nicolae Manolescu (Introducere în opera Hortensiei Papadat-Bengescu, 1/1980), I. Negoițescu, Virgil Nemoianu, Petre Țuțea, Mircea Vulcănescu, Virgil Cândea (Dimitrie Cantemir, biograf și memorialist al epocii sale, 8/ 1973), Pompiliu Teodor (Șantier Blaga, 1/1966), Adrian Marino (Criteriul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286947_a_288276]
-
intitulate Poezii, apar în 1968 și 1970. O carte de vizită mai reprezentativă este antologia lirică Tachicardia di Atlante, oferită în 1972 publicului românesc cu titlul Migdalul înflorit a doua oară. Abundența de peisaje italiene, capacitatea de a proiecta în mitic datele realității autohtone și pendularea între o lume de minuni arhitectonice și un spațiu rural plin de mistere, cu sentimentul permanent al exilului, sunt trăsături caracteristice întregii producții versificate a autorului. Nu rămâne fără ecou în lirica lui V. îndelungata
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290651_a_291980]
-
un mit, iar Buddha însuși e o ființă imaginară. Alte somități, precum É. Senart, admițând că anumite tradiții despre Buddha pot decurge dintr-o personalitate istorică legendară, susțin totuși că figura tradițională a lui Buddha are o valoare alegorică și mitică. Buddha este în acest fel considerat o persoană semilegendară. O poziție interesantă adoptă Ananda K. Coomaraswamy. El crede că Buddha este o zeitate solară coborâtă din cer pentru a-i elibera atât pe oameni cât și pe zei de tot
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
zeu Budha, care personifica planeta Mercur - fiul zeului Soma, patronul Lunii) al cărui cult ar fi fost reiterat lent, până când, sub regele Aśoka, s-au instituit dogmele buddhiste. În pofida acestor speculații, care în principal îl consideră pe Buddha un personaj mitic sau un simbol solar, cei mai mulți dintre cercetătorii contemporani sunt de acord cu faptul că Buddha a fost o persoană istorică care mai tîrziu a fost divinizată. Această poziție este confirmată și de opiniile unor autori deveniți clasici în domeniu precum
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
dacă forța fizică este refăcută în mod constant și inteligent. Când Gautama acceptă din partea unei credincioase o ofrandă de orez fiert, cei cinci discipoli ai săi, consternați, îl părăsesc și pleacă la Benares. Ca în atâtea narațiuni despre viețile eroilor mitici, și Gautama rămâne în momentele cruciale singur. Însă textele îl descriu de acum sigur de sine, iar narațiunea se precipită, creând senzația de crescendo a unei așteptări cosmice. Miraculos înzdrăvenit de hrană, Śăkyamuni se îndreaptă către o pădure, alege un
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
abia în secolul al XVIII-lea). Cu certitudine, acest proces de naționalizare a spiritelor este mai perceptibil în Englitera, Franța, Spania, Portugalia și Danemarca decît în alte țări ale Europei. Însă tocmai în acestea din urmă se ivesc contururile identităților mitice referitoare la unele legende eroice familiare oamenilor de rînd. Astfel, în Scandinavia, în Islanda mai ales, sau în Țările de Jos, spiritualitatea populară ca și scrierile lui Erasmus sau ale lui Grotius imită vechile basme germanice, iar consilierii municipali din
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
246. Alții se concentrează doar asupra uneia dintre manifestările fenomenului pe care de altfel nu încearcă să-l elucideze: este, de exemplu, cazul lui Edgar Morin care vede în "Statul-Națiune [...] un ansamblu în același timp teritorial, politic, social, cultural, istoric, mitic și religios"247. Totuși sînt mulți și cei care se străduiesc să dezlege enig-ma. Aceștia optează în general pentru termenul cel mai generic, naționalismul, care acoperă un imbrolio de ideologii politice, de doctrine specifice, de atitudini persistente, exagerări sectare, mișcări
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
Cu totul altfel stau lucrurile în noul Imperiu german care va consolida un naționalism de stat menit să unifice granițele supușilor săi pînă atunci divizați politic, făcînd paradă de un orgoliu accentuat al puterii moderne în expansiune și exaltînd sentimetul mitic al germanității. Ca și în Franța, această între-prindere va mobiliza o serie de pulsiuni beliciste înscrise de altfel în tradiția armatei prusiene. Dar și mai mult încă, de aici încolo, aceasta se va sprijini pe o strategie a cărei orientare
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
publicarea de articole pe marginea subiectului. Proiectul elitei arhitecturale românești (bucureștene) de a face cunoscută peste hotare mișcarea modernistă românească are, pe lîngă o valoare academică, interesante implicații politice și culturale. Exploatînd ignoranța audienței străine, arhitecții români prezintă o imagine mitică a unei perioade interbelice epurate de orice notă discordantă. Arhitecții români sînt prezentați ca niște genii pe nedrept ignorate de istoria arhitecturii din „lumea vestică”, creatori talentați care operau Într-o societate În plin avînt, ce se scălda În binefacerile
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
secund, tratarea diverselor tipuri de ceremonii este sumară și incompletă (spre exemplu, În mod neașteptat, Catherine Bell ignoră un rit de amploarea pelerinajului!). În schimb, literatura de specialitate cunoaște nenumărate lucrări consacrate diverselor tipuri de comportamente rituale sau de constructe mitice. Cele mai multe sunt descrieri etnografice ale manifestărilor simbolice specifice unui colectivități sau unui grup de colectivități. Altele sunt Încercări de a extinde aria teoretică și de a Îngloba aceste descrieri, prin comparație și prin abstractizarea trăsăturilor comune, Într-o clasă mai
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
rațională, argumentativă, adecvată esenței fenomenelor). Această perspectivă asupra trecerii de la mit la filosofie, de la non-rațional la rațional, este exprimată succint de W. Nestle: Mythos și logos, cu acești termeni noi denumim cei doi poli Între care oscilează gândirea omului. Imaginația mitică și gândirea logică sunt opuse. Prima este imagistică și involuntară și creează forme pe baza inconștientului, În timp ce a doua este conceptuală și intențională, analizează și sintetizează cu mijloacele gândirii conștiente (apud G. Most, 1999, p. 27). Cei mai mulți dintre cercetătorii care
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În raport cu care este gândit (logos, aletheia, palaia), de intențiile autorilor și de valorile culturale specifice paradigmelor (istorie, filosofie, retorică etc.) În care apare. Exprimând acestă viziune, C. Calame (1999, p. 142) afirmă: Asemenea altor forme de discurs, așa-numitele „narațiuni mitice” nu sunt cu nimic mai puțin logice, mai puțin „raționale” decât discursul teoretic și raționat. Ele sunt doar mai puțin formale și probabil orientate mai mult În direcția practicii. Departe de a opune mitul rațiunii, folosirea retorică a narativelor ficționale
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
instanțe, ambele Întemeiate pe folosirea reflecției critice: interogația individuală asupra unei probleme și dezbaterea ei publică. Nu este aici locul pentru a redeschide dosarul voluminos consacrat cauzelor, agenților și etapelor prin care „miracolul grec” a condus la desprinderea de gândirea mitică și religioasă și la deschiderea porților pentru un nou tip de gândire (laică, abstractă, pozitivă), care, peste secole, avea să conducă la societatea, tehnologia, cunoașterea științifică, economia, viața politică și industriile culturale care constituie, Împreună, lumea modernă. Ceea ce interesează este
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
P. Ricoeur, 1968, p. 1042). Interpretarea alegorică a mitului, creată de vechii greci și dezvoltată din vechime până În prezent aproape fără Întrerupere, are un caracter fundamental recuperatoriu: ea Încercă să salveze, prin diverse strategii interpretative, un sens pervertit de Învelișul mitic. Și, ca În orice act de căutare, atunci când „esența” ascunsă a fost găsită, mediul care o ascundea și care a fost mijlocul prin care am putut ajunge la acea esență este abandonat. Interpretările alegorice propuse de vechii greci au conturat
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ca o acumulare de relații logice Între unitățile constitutive, ca o mișcare, controlată prin jocul argumentelor și contraargumentelor, de la cunoscut la necunoscut, de la particular la general, de la eroare la adevăr, discursul filosofic va condamna cele două mecanisme fundamentale pentru gândirea mitică: substituirile metaforice (transformările unei figuri Într-alta, a unei acțiuni Într-alta) și construcția prin poveste (cronologia narativă funcționează ca mecanism de tip cauzal, astfel Încât Întâmplările povestite la Început le determină și le explică pe cele de la sfârșit). Logos-ul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a unei acțiuni Într-alta) și construcția prin poveste (cronologia narativă funcționează ca mecanism de tip cauzal, astfel Încât Întâmplările povestite la Început le determină și le explică pe cele de la sfârșit). Logos-ul elimină astfel principiile „bricolajului”, esențiale pentru gândirea mitică, și așază În locul lor mecanismele deducției și ale inducției, silogismul și argumentarea dialectică. Operele lui Platon și Aristotel vor consacra această configurație În care logos nu mai trimite la ideea de cuvântare, În care el ...a dobândit valoare de raționalitate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de cuvântare, În care el ...a dobândit valoare de raționalitate demonstrativă și se opune, atât În ceea ce privește forma, cât și În ceea ce privește conținutul, cuvântării din mythos. Se opune În ceea ce privește forma prin prăpastia dintre demonstrația bazată pe argumente și textura narativă a povestirii mitice. Se opune În ceea ce privește fondul prin distanța dintre entitățile abstracte ale filosofului și puterile divine ale căror aventuri dramatice sunt povestite de mit (J.-P. Vernant, 1974b, p. 198). În dialogurile platonice și În textele lui Aristotel, termenul mythos apare În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
transformându-l „În cel mai bun mod de exprimare a probabilului” (J. Pépin, 1958, p. 119). Astfel, atunci când jocul argumentelor nu reușește să facă evidentă sau cel puțin accesibilă o anumită idee, o povestire sau o secvență dintr-o povestire mitică arhicunoscută, ea poate oferi totuși o „imagine” aproximativă, dar sesizabilă a adevărului: În ochii lui Platon, mitul este uneori singurul mijloc de a atinge adevărul sau de a-l aduce mai aproape. Unele noțiuni nu pot fi pătrunse prin raționamentul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
făcut din perspective teoretice și metodologice variate precum istoria, lingvistica, psihanaliza, folcloristica, filosofia, sociologia, antropologia, științele politice, studiul comparat al religiilor, teoria literară, istoria artelor etc.; frecvent, aceste abordări au folosit definiții ale conceptului de mit și interpretări ale fenomenelor mitice opuse și chiar ireconciliabile. În plus și din nefericire, inserția conceptului În civilizația modernă s-a făcut sub semnul unei duble judecăți de valoare (și de excludere) operate de gândirea greacă a secolelor al VI-lea și al V-lea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
culturale mai profunde. O privire asupra bibliografiei de specialitate ne arată că „rădăcina” mitului a fost căutată În două direcții: a) În forme culturale presupuse a fi originare - riturile sau literatura orală; b) În manifestări spirituale Înglobante - „spiritul religios”, „gândirea mitică”, „psihologia primitivă”, „inconștientul” (individual sau colectiv). Chiar dacă acceptă faptul că nu putem identifica pretutindeni mituri „autonome”, o mare parte a cercetătorilor consideră că În toate culturile pot fi găsite mitologii, adică ansambluri de forme culturale incluzând mituri sau creații derivate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
frații Grimm, Atanasie Marienescu sau Nicolae Densusianu, fie cercetători erudiți sau popularizatori ai cercetării științifice) au depus eforturi substanțiale pentru crearea unui corpus omogen, articulat, semnificativ În ansamblul său. În acest proces de construcție, ei au contopit mituri și fragmente mitice propriu-zise Împreună cu numeroase alte componente: credințe, legende, teme din cântece epice sau lirice, frânturi verbalizate din ansambluri rituale sau magice, basme și povestiri etc. Ceea ce Înseamnă că alături de mitologiile „clasice” se pot așeza și diverse mitologii moderne (de la cele consacrate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
enormă, dată nu de acumularea a sute și sute de episoade (ca În cazul epopeii), ci de ideea unei rupturi fundamentale: „Începutul” se plasează Într-un timp al originilor sau măcar Într-un trecut Îndepărtat și exemplar, iar sfârșitul povestirii mitice marchează desprinderea de această epocă și de această lume și Începutul existenței așa cum este ea cunoscută de membrii societății În care mitul este narat (P. Cohen, 1969; M. Eliade, 1966; J. Fontenrose, 1971). O asemenea povestire se transmite de obicei
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
aceleași motive se regăsesc În miturile și poveștile unei populații. (C. Lévi-Strauss, 1973, p. 153) În general, această perspectivă strict textuală nu este considerată exhaustivă de majoritatea antropologilor - experiența dialogului cu cei care performau sau participau la performarea unei povestiri mitice le-a arătat că temele (unitățile de conținut) și criteriile formale nu au un caracter decisiv. Ceea ce Înseamnă că aceeași schemă epică poate fi uneori percepută și valorizată ca mit și alteori trăită și interpretată ca povestire obișnuită: În același
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În care mitul este narat, iar ritualul este presupus sau situații În care ritualul este executat fără dubletul povestit. În aceste cazuri, se consideră că termenul absent explicit este prezent implicit În memoria colectivă ca model exemplar, fie În povestirea mitică, fie ca performare efectuată cândva. De asemenea, există rituri care apar fără a se inspira dintr-un mit și care, În timp, creează o asociere cu o povestire mitologică (nouă sau adaptată) și mituri care se ivesc spontan și care
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
C. Kluckhohn, 1998, pp. 324, 330). Pe un alt palier, relația dintre ritual și mit a fost pusă În termenii relației complementare dintre acțiune și gândire - mitul este o raționalizare a actului ritual, ritul este o performare concretă a istoriei mitice: Cel mai adesea, ritul, cu valoare religioasă, nu este altceva decât ecoul liturgic al mitului: Îl repetă, Îl Încarnează, Îl joacă la nivel motric și afectiv, Îi asigură permanența și reproducerea. Invers, mitul autentifică ritul: Îl legitimizează și Îi conferă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]