7,269 matches
-
din răpitoare, rămăsese doar frumoasă. — CÎnd? — Chiar acum, Înainte să mă răzgîndesc. — Deschide poșeta. — Poftim? — Fă ce ți-am zis. Lynn Își deschise poșeta, În care Ed lăsă să cadă un pachet Învelit În plastic. — Cheltuiți-i repede. SÎnt bani murdari. — CÎt? — Destul ca să cumperi toată Arizona. Unde-i White? — În mașină. — O să te conduc. Ocoliră petrecerea și coborîră pe scara de serviciu. Packardul lui Lynn era În spațiul de parcare al comandantului de tură și avea Înfiptă o amendă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
mișcările energice, cu mâinile tot împreunate în față, de parcă s-ar fi temut să calce covorul enorm, cu flori mari, ce vor fi arătat extraordinar la vremea când fuseseră împletite, cu decenii în urmă, dar azi destul de roase, decolorate și murdare. Încă nu-și spun nimic, bătrâna doamnă se gândește la cât de bine se simte și la alte lucruri pe care i le-a mărturisit o dată lui Andrei Vlădescu și ar vrea să nu se sfârșească nici clipele, nici ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
sunându-l după aceea din sfert în sfert de oră. Refuzase să-i vorbească, nu voia să știe ce dorește; era ușor de bănuit. A căutat într-o mapă mai veche și a prins în ținte, pe pereții goi și murdari, reproduceri după mai multe peisaje nordice, aisberguri, fiorduri, păduri, lacuri înghețate, vălătuci de nori și de ninsoare ca niște fantome, toate numai pete de culoare. Dar pereții continuau să fie întunecați și triști. Și-a scos din cămăruța lui, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-l mai asculta, stătea rezemat de tocul ușii, cu mâinile la spate, legănându-se ușor. Se uita în jos la cămașa decolorată, dunga ștearsă a pantalonilor, pantofii pudrați cu fire de praf, lemnul cenușiu al parchetului îmbucându-se cu zig-zaguri murdare. Gândind: nu asta le-am cerut eu, se teme, se teme pur și simplu să nu fie implicat în vreo chestie, să pună umărul pentru cineva, să nu-l privească și pe el cu ochi răi Radu Dascălu, n-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cu gândul aiurea fața lacului încrețită de vânt, pe care săltau bărcile închiriate de adolescenți, a călcat peste mormanele de frunze uscate, a trecut prin vacarmul pieții, pe lângă vitrinele goale sau cu mărfuri inestetic aranjate, a privit la sfârșit pereții murdari pe care prinsese în ace cu gămălie peisajele nordice, aisberguri, fiorduri, păduri, lacuri înghețate, vălătuci de nori și de ninsoare ca niște fantome. Cu gândul la același lucru: după atâția ani... în vreme ce mușchii obrazului îi palpitau într-un ritm nesigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
dar nimic pentru mine. „Am alergat trei kilometri să pun și eu mâna pe ceva.“ Vocile pătrundeau direct din stradă prin ușile-fereastră ale balconului înconjurând apartamentul pe două laturi. Pe amândouă ușile-fereastră dintr-odată. Însă camerele erau imense și pereții murdari nu se vedeau, se bănuiau numai în locurile unde atârnau țintuite în aer, nemișcate, pete de culoare vrând să fie aisberguri, fiorduri, lacuri, vălătuci de nori și ninsoare. Dintr-odată năvăleau prin golul ușilor-ferestre umbre fără chip și glasuri nediferențiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Devenise suspicios, îi cântărea cuvintele să surprindă dedesubturile, se închidea în el, mofluz și antipatic, dar ea putea pune umoarea lui pe seama presiunii sociale. Nu se putea desprinde de gândul că făcuse un contract, căsătoria sau iubirea în schimbul unor pereți murdari, al unui „cămin“, ca și cum nimic n-ar fi fost mai de preț pe lumea asta. Căzuse dintr-odată în fața propriilor ochi. Ajunsese un parvenit, își pierde autenticitatea, cedează și renunță la planurile lui vechi pentru a căror îndeplinire trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
un șal de lână portocalie înfășurat de două ori în jurul gâtului. În jurul lor pământul era înghețat, ici și colo pete de zăpadă plouată se transformaseră în mușuroaie cenușii de gheață, câteva petice de iarbă uscată sau fire de un verde murdar culcate la pământ se acoperiseră cu o folie de cristale mărunte, ca într-un congelator. O tufă văduvită de frunze încremenise într-o poziție nefirească, îndoită de la brâu, cu crenguțele subțiri și firave trosnind la fiecare adiere a vântului uscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mișcare. Toate erau înghețate până pe malul celălalt și chiar și acolo, debarcaderul, bărcile trase pe uscat, casele răsărite dintre arborii goi și înțepeniți, cu acoperișurile maronii și verzi, turla bisericii înălțată deasupra lor se distingeau într-o lumină cenușie și murdară, nefirești și străine. Se auzea hămăitul plictisit și singuratic al unui câine care nu se vedea, repetat de câteva ori de ecou, în pădurea înghețată din apropiere. Plecaseră imediat după prânz, venise să-l ia cu mașina, „hai să ieșim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
somiera, și-a lăsat pe ceafă căciula, continuând să se uite la cei doi, cu gura întredeschisă, respirând greu. Nu arăta nici bătrân, nici tânăr. Ochii îi erau roșii, fruntea brăzdată de cute adânci. Pulovărul gros avea gulerul ros și murdar. A scormonit în buzunarul pantalonilor, a scos o țigară subțire și scuturată și a început să pufăie. „Nu-mi dai și mie niște coniac?“, a zis. A dat păhărelul peste cap și-a icnit de plăcere. Andrei Vlădescu ședea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Te-am adus în casă și să-mi faci tu mie una ca asta... Részeges disznó... Să pleci de-aicea... Și să-ți iei și puturoșii tăi de bani, nu mă cumperi tu pe mine...“ Andrei a ieșit în noaptea murdară, frigul și lapovița l-au izbit în față, și-a ridicat gulerul pardesiului, înaintând repede pe străzile înguste, mărginite de case groaznice, mici, cu curți, câini și garduri de lemn neîngrijite pe care le uita pe măsură ce le lăsa în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
puțin timp înainte de a pleca împreună la Oxford, Hugo Beamish l-a invitat pe cel mai bun prieten al lui, Roddy Winshaw, să stea câteva săptămâni la familia lui. Aceasta locuia într-o casă imensă, sufocată de obiecte și cam murdară, din North West London. A fost invitată și sora lui Roddy, Hilary, care avea cincisprezece ani. Lui Hilary i se păru totul extrem de plicticos. Era poate ceva mai bine decât să petreacă vara în Toscana cu părinții ei (iarăși!), dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
descurca fără Richard. Trebuie să înțelegeți că Richard era capabil de adevărate performanțe sportive, în timp ce Jason nu era. De aceea, erau o pereche de temut. În momentul acela erau însă absorbiți de o partidă de șah. Tabla era veche și murdară, în ciuda eforturilor lui Jason de a o curăța. Jason mută calul și zâmbi. — Șah, spuse el. Dar Richard mută nebunul și luă calul lui Jason. — Ei, fir-ar să fie! Jason stătea total nemișcat și abia dacă respira. Așa făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să ia rezultatele. Între timp a avut de completat un grafic al temperaturii, așa că aduceam întotdeauna la sfârșitul serii termometrul și notam conștiincios cifra respectivă înainte de a stinge lumina și a mă întoarce în apartamentul meu cu tava cu farfuriile murdare sau cu castroanele de supă. După cum am menționat, nu vorbeam mare lucru: pentru că pe Fiona vorbitul îi provoca dureri de gât, iar dinsprea partea mea, pentru că găseam niciodată nimic de spus. Dar îmi amintesc o conversație care a avut loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
după atâția ani de nedumerire și luptă. Nu m-am gândit că îl voi pierde până la sfârșitul dimineții. Am fost lăsat să aștept doar câteva minute de către ofițerul de serviciu, după care am fost dus la o celulă luminoasă, dar murdară de la parter. Findlay ședea rigid pe o bancă, din nou cu haina de ploaie pe umeri, părul alb alcătuind un nimb din razele de lumină care intrau printr-o ferăstruică de sus din zid. — Michael, spuse el, luându-mi mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
casa mea. Când am intrat pe aleea casei În care copilărisem, m-a cuprins o veritabilă surescitare. Îmi vedeam În oglinda retrovizoare obrajii Îmbujorați de frig și vânt și părul zburlit și ciufulit. Nu eram machiată și jeanșii Îmi erau murdari jos În urma eforturilor din zilele precedente de a-mi croi drum pe străzile ude și noroioase ale orașului. Dar În clipa aceea mă simțeam frumoasă. Spontană și Înfrigurată și proaspătă am dat ușa de perete și am strigat-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
luat-o din colectiv (sau „din cult“, cum prefera să zică bunica lui Lilyă și a dus-o la ea acasă, În Avon. În ziua În care o găsisem plângând la cantină, bunica ei o silise să-și tundă lațele murdare și să-și pună o rochie pe ea, iar Lily nu era Încântată de chestia asta. Ceva din felul În care vorbea, felul În care mi-a spus „Asta-i așa Zen din partea ta“ sau „Hai să ne decomprimăm“ m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
pornit-o pe 59 Street. Emily căra un braț Întreg de haine luate de la curățătorie, puse pe umerașe și vârâte În pungi de plastic, și mi-a explicat că hainele luate de la curățătorie Însoțeau Întotdeauna Cartea. Miranda Își aducea hainele murdare la birou, de unde eu, spre marea mea fericire, urma să telefonez la curățătorie, pentru a cere să vină cineva să le ridice. Ei trimiteau imediat pe cineva la Elias-Clark să ia hainele și le expediau Înapoi În perfectă stare o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ceva pentru tine. Telefonul era o metodă bună, deși imperfectă, de a-mi comunica faptul că Miranda avea să vină cât de curând. Probabil. În majoritatea dimineților Îl trimitea Înainte pe Uri cu toate lucrurile ei, un amalgam de haine murdare care trebuiau duse la curățătorie, numere din revistă pe care le luase acasă să le citească, alte reviste, pantofi sau poșete care trebuiau reparate și Cartea. În acest fel putea aranja ca eu să vin la mașină, să car toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
dar am reușit să mă stăpânesc. După aceea am scos o farfurioară de porțelan dintr-un sertar aflat deasupra dulapului și am pus pe ea carnea slinoasă și cașcavalul unsuros, după care m-am șters pe mâini de hainele ei murdare, ascunse sub biroul meu pentru ca ea să nu afle că nu fuseseră Încă ridicate. Teoretic, eu ar fi trebuit să Îi spăl farfuria În fiecare zi În chicineta noastră, dar nu mă puteam hotărî nicicum să fac și așa ceva. Umilința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și așa ceva. Umilința de a-i spăla vasele În fața celorlalți mă făcea să i-o șterg doar cu un șervețel după fiecare mic dejun și să râcâi cu unghiile bucățelele de cașcaval care rămâneau lipite de farfurie. Dacă era prea murdară sau stătuse prea mult În biroul ei, deschideam o sticlă de San Pellegrino pe care o țineam mereu la Îndemână și vărsam câțiva stropi pe ea. Îmi ziceam că ar trebui să se bucure că nu șprițuiam pe farfurie un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
prânz, cred. Andy, a trecut prea mult timp de când noi doi am stat de vorbă. Spune-i tu domnului T: Cum merg lucrurile? — Stați să iau lucrurile astea, am zis eu și am preluat sacoșa cu monogramă, Îndesată cu hainele murdare ale Mirandei, pe care ea i le dăduse lui ca să mi le dea mie. L-am ușurat de asemenea și de sacoșa Fendi cu mărgeluțe, reapărută de curând. Era o sacoșă unicat, pe care se cususeră manual niște mărgeluțe, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
din pat. O mică grămăjoară de haine zăcea lângă pat, singurele obiecte pe care nu le Împachetasem Încă, În afară de periuța de dinți. Am tras pe mine pantalonii Adidas de fâș, puloverul maro cu glugă și perechea de teniși cenușii și murdari New Balance, care mă Însoțiseră prin Întreaga lume. La mai puțin de o secundă după ce-mi clătisem gura cu Listerine, a sunat interfonul. — Bună, stați așa că vă deschid imediat. Două minute mai târziu s-a auzit un ciocănit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Mă rog. Cam de prost gust. Am intrat În dormitorul adevărat, care era cu mult mai mare decât cel decupat din living, și am aruncat o privire. Un dulap micuț, un ventilator montat În plafon și o fereastră mică și murdară, cu vedere directă spre un apartament din clădirea de vizavi. Lily dorise apartamentul ăsta, iar eu mă declarasem, fericită, de acord. Ea prefera să aibă mai mult spațiu, dat fiind că petrecea atât de mult timp În dormitor adâncită În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
nu mă suna și, firește, singurul În care acum aș fi avut nevoie să o facă. Un munte de scrisori pe care neglijasem să le deschid amenințau să Îmi dărâme biroul, iar sub el, de jur-Împrejurul picioarelor mele, erau Îngrămădite haine murdare adunate de trei zile. Un suspin uriaș, ca să anunț lumea Întreagă cât sunt de nefericită, și am sunat la curățătorie. — Bună, Mario, eu sunt. Da, știu - n‑am vorbit de două zile. Poți să trimiți pe cineva după haine? Grozav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]