5,749 matches
-
febră murmurară: — Ce-i cu mine? Unde mă aflu? — Stai liniștit, fiule. Vocea sihastrului era de o blândețe neobișnuită. — Stai liniștit. Ai curaj și nădejde În Dumnezeu. El te va ajuta așa cum Îi ajută pe toți cei care Își pun nădejdea În El! Bodo Încercă să zâmbească: — Îți mulțumesc, părinte. Ce-i cu Adelheid? De ce nu poate veni și ea la mine? știu că cer prea mult, dar când ești În pragul morții... Istovit, tânărul se opri, Închizând iar ochii. — Ai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În El! Bodo Încercă să zâmbească: — Îți mulțumesc, părinte. Ce-i cu Adelheid? De ce nu poate veni și ea la mine? știu că cer prea mult, dar când ești În pragul morții... Istovit, tânărul se opri, Închizând iar ochii. — Ai nădejde În Dumnezeu, fiule, răspunse iar ciudatul călugăr. Căile Lui sunt de nepătruns și mila Sa nemăsurată... Dar Bodo nu-l auzi. Căzu din nou În somnul lui adânc, care aducea mai curând a leșin. Călugărul Îi umezi fruntea, obrajii și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
câte s-au Întâmplat În ultimele zile, ar fi trebuit să rămână În Întu neric... Sihastrul vorbea cu amărăciune. Pentru prima oară - bancherul zürichez Îl cunoștea de multă vreme - pe chipul său apăruse o expresie de omenească Îngrijorare și dez nădejde. Ceea ce Îl umplea de mirare pe bătrânul bancher, căci pentru el călugărul era un Înger, o făptură supra ome nească, căruia toate patimile și durerile pământenilor Îi erau cu desăvârșire străine. Ar fi fost mai bine pentru toți, reluă eremitul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
socotesc mai mic decât pe acela de a privi nepă sător la nefericirea celor doi tineri. Cred cu tărie că prima datorie a unui creștin este de a face bine celorlalți și de aceea amărăciunea sperjurului mi-e Îndulcită de nădejdea de a-l ajuta pe Bodo, pe care-l cunosc de când s-a născut. Urs făcu ochii mari și vru să Întrebe ceva, dar pustnicul Îi puse mâna pe umăr și continuă: — Poate Îți amintești prietene, de vremea dinaintea Împlinirii
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
vreau să mă gândesc ce s-a putut Întâmpla! Te conjur, părintele meu, pe tot ce ai mai sfânt, nu Încerca să mă Împiedici a porni Într-acolo. Iar pe Sfinția Ta te rog să nu mi răpești credința și nădejdea În pronia cerească, silindu-mă la un gest necugetat! Hotărâră deci să plece Împreună spre Staufen, Însoțiți de slujitorii lor. Mai mult, sihastrul trimise după ajutor În satele vecine și, aflând că sfântul lor Îi cheamă În ajutorul ducelui Conrad
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
spuse necunoscutul. Armata ducelui a Înconjurat castelul. Trebuie s-o găsim pe domnița Adelheid, Înainte ca cei doi ticăloși s-o folosească pentru a-și scăpa pielea. Sau s-o omoare ca o ultimă răzbunare, dacă nu mai au nici o nădejde. știi cumva unde se află? — Nu, ne-au despărțit după ce ne-au prins. Din câte am văzut, a luat-o Adalbrecht cu el. Cred că n-o mai pierde din ochi după ce era cât pe ce să-i scape... Care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
deslușim fețele celor care ocupau deja jumătatea de spațiu mai întunecos, în care nu era gemuleț cu gratii. Mircea, hai să așezăm cumva lucrurile și să ne găsim niște locuri. Da, mama, imediat le punem, acuma. Cu adevărat, Mircea era nădejdea mamei și sprijinul neprețuit al întregii familii. Fiind cel mai mare dintre noi, acționa cu pricepere și promptitudine la toate solicitările mamei. Era ordonat, înzestrat cu un deosebit spirit de observație, meticulos și inteligent. Avea un acut simț al realului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
la cote fulminante: case cu tot cu acoperișuri și pereți, cu uși și geamuri și tavane, bucătării de vară, garduri de lemn vopsite sau spălăcite, grinzi, căpriori, scânduri. dușumele, un talmeș-balmeș de lucruri muncite, dichisite, puse la locul lor cu dragoste și nădejde în Dumnezeu, totul era acum murdar, mânjit, anulat și aruncat pe apa sâmbetei într-o cumplită și sinistră bătaie de joc... Și iată Eu voi aduce asupra pământului potop de apă, ca să pierd tot trupul de sub cer, în care este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mama, m-a cuprins o stare de agitație, de neliniște crescândă, și m-am dus în camera Silviei. Patul surorii mele era așternut, curat și frumos, iar la căpătâi, peste perna obișnuită din pene, stătea neconsolată și stingheră, așteptând cu nădejde întoarcerea stăpânei, pernuța catifelată de care se îndrăgostise atât de mult Silvia. Am înșfăcat repede pernuța, am traversat rapid bucătăria în care bapțea făcea de mâncare, am traversat curtea, am deschis portița și m-am îndreptat spre centrul satului cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
prins purici și ia-r fi strivit în maxilarele lui redutabile. Apoi această stare epileptică încetă brusc. A auzit o voce, apoi niște pași grăbiți străbătând ograda. Voia să trăiască: ce era de făcut. Se agăța de ultima șansă, de ultima nădejde. Unde? Cum? A urmat, șontăcăind dureros, zgomotul pașilor care se îndreptau spre "grupul sanitar". Privata bunicilor era construită, cum sunt majoritatea celor de la țară: patru pereți din scândură, dintre care cel din față era ușa prin care intrai. Nu avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
nostru cel mai mare. Frumos și inteligent, înzestrat cu o sumedenie de calități, a fost preferatul mamei toată viața ei. Era un băiat harnic și ascultător, plin de inițiativă și imaginație. Cu o judecată sănătoasă și realistă, era sufletul și nădejdea mamei. Fiind cel mai mare, avea asupra noastră o autoritate deosebită. Venea de la gimnaziu și ne spunea în franceză și italiană fel de fel de cuvinte și expresii. Noi îi sorbeam fiecare cuvânt, fiecare sunet, mimica și gestica lui, totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
să mă spăl pe mâini. Cu plăcere, mama, poftim. Gata. Se terminase. Acum se puteau odihni. Copii, rugăciunea de seară, vă rog. Recitam, împreună cu mama, versetul psalmului Cu pace, așa mă voi culca și voi adormi, că Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai așezat. (David 4:8) Mama a stins lumânarea. Noapte bună, copii. Noapte bună, mama. Dar mama nu putea dormi, nu avea somn. Gândurile o duceau la Vasilică, la soțul ei și tatăl nostru, care fusese arestat de trei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
căutat terenurile cele mai joase, unde pânza freatică era mai la suprafață văi și vâlcele -, iar mulți și le-au făcut în propriile lor curți. Odată acțiunea declanșată, s-au grupat pe simpatii ori pe vecinătăți și acum lucrau cu nădejde la definitivarea și consolidarea lor. Nu aveam tuburi, așa că cele mai multe fântâni au fost săpate sub formă de pătrat pentru a le putea consolida interiorul cu scânduri. Fântâna pe care trebuia să o săpăm noi, la încrucișarea arterelor 3 cu 9
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
pe planșetă a unui astfel de obiectiv. Nu. Era politica perversă și criminală a comuniștilor, hotărâți să unifice toate cultele într-o singură și universală cupolă, sub fâlfâitul caracatiței roșii ATEISMUL. Au încercat să ne deposedeze și de ultima noastră nădejde, de ultima speranță cuibărită în sufletele noastre, de ultimul punct de sprijin împotriva ororilor săvârșite cu maximă nerușinare de-a lungul unei jumătăți de secol, cât au stat cocoțați pe spinarea unui popor umilit și terfelit în toate chipurile. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mama, m-a cuprins o stare de agitație, de neliniște crescândă, și m-am dus în camera Silviei. Patul surorii mele era așternut, curat și frumos, iar la căpătâi, peste perna obișnuită din pene, stătea neconsolată și stingheră, așteptând cu nădejde întoarcerea stăpânei, pernuța catifelată de care se îndrăgostise atât de mult Silvia. Am înșfăcat repede pernuța, am traversat rapid bucătăria în care bapțea (bunica dinspre tată, n.m.) făcea de mâncare, am traversat curtea, am deschis portița și m-am îndreptat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
prins purici și i-ar fi strivit în maxilarele redutabile. Apoi această stare epileptică încetă brusc. A auzit o voce, apoi niște pași grăbiți străbătând ograda. Voia să trăiască: ce era de făcut? Se agăța de ultima șansă, de ultima nădejde. Unde? Cum? A urmat, șontăcăind dureros, zgomotul pașilor care se îndreptau spre grupul sanitar. Privata bunicilor era construită, cum sunt majoritatea celor de la țară: patru pereți din scândură, dintre care cel din față era ușa prin care intrai. Nu avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Ion Cristofor Cum sunt încă un tânăr sexagenar, am, desigur, în tolbă tot soiul de proiecte pe care le sper realizate pe termen scurt o carte de poezie și o alta de critică literară. Încă lucrez la ele, dar trag nădejde să le văd tipărite până la sfârșitul anului. În ce privește "gândul", ca la orice om îmi trec multe (gânduri) prin cap. Unele mai luminoase, altele mai întunecate, altele ascunse de-a binelea. La vârsta mea mai îți faci desigur proiecte de viitor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
e sănătatea. Cum sunt încă un tânăr sexagenar, am, desigur, în tolbă tot soiul de proiecte pe care le sper realizate pe termen scurt o carte de poezie și o alta de critică literară. Încă lucrez la ele, dar trag nădejde să le văd tipărite până la sfârșitul anului. În ce privește "gândul", ca la orice om îmi trec multe (gânduri) prin cap. Unele mai luminoase, altele mai întunecate, altele ascunse de-a binelea. La vârsta mea mai îți faci desigur proiecte de viitor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
într-o carte, Ieri, azi, citită, recitită mâine, Cinstită seara, noaptea, dimineața, Cuvântul meu nu ține loc de pâine, Dar pâinea mea iluminează viața. M-au scris prin vremi penițe, oboseala, Durerea, frica și-am clădit paharul Cu-otravă sau nădejde, cu-ndoiala De Dumnezeu, bând până-n drojdii-amarul. Nu-s ceas, doar trec prin luștri, ani și zile, Adeseori cu-o floare între file. Ștefan Ion Ghilimescu Ca scriitor, important ar fi să poți orice. Dar cine poate orice pe lumea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
despre reviste literare și idealuri? După evenimentele din decembrie 1989, în cei aproape opt ani care au trecut, ne găsim în aceeași atmosferă, parcă identică cu cea din 1945 când se încheia războiul, în a cărei finalitate ne pusesem toate nădejdile. Acum trebuie să mergem pe un drum nou, să întărim ideea de cooperare internațională și de autentică democrație, singurele idealuri în care trebuie să credem cu statornicie. Ca și atunci, visele noastre de azi sunt pline de incertitudini, dar și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
unii elevi fac 'reeducare' și că va veni cineva să le explice în ce constă aceasta. Ion Stoian le-a ținut un discurs bombastic, în care le-a spus că vor fi eliberați mai devreme și vor deveni comuniști de nădejde dacă îl vor urma-aceleași idei pe care le vom regăsi mai târziu și la Pitești, ceea ce înseamnă că Stoian avea indicații încă de la Suceava în privința atitudinii pe care trebuia să o adopte. Fiindcă cei din cameră l-au ignorat, Stoian
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
pentru a le zdruncina acestora rezistența. Pătrășcanu adaugă faptul că Soroiu, Beșchea și Aristotel Popescu au cedat și ei după aceasta. Țurcanu i-a împărtășit destul de multe lui Pătrășcanu în această perioadă, părând să vadă în el un partener de nădejde, calcul bazat probabil tocmai pe slaba sa rezistență. Foarte rapid, Țurcanu l-a întrebat dacă e în stare să bată, iar Pătrășcanu a răspuns că va încerca, deși n-a mai făcut așa ceva. În aceeași zi, pe 11 sau 12
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
transformarea profundă pe care o suferise: L-am urmărit cum se făcea tot mai mare și mai voinic și era dotat cu multă inteligență și voință. Mă bucuram de el și speram că-l voi vedea devenind un om de nădejde. Acum am încercat să vorbesc cu el. Cum m-a privit și ce mi-a spus m-a îngrozit pur și simplu. Ăsta nu mai e om, e o fiară, măi! Nu știu cine a putut să-l transforme pe el așa
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
plecării spre India. De altfel, aceasta fusese și una dintre solicitările exprese formulate de specialiștii oncologi de la București, sceptici în privința experimentului indian. Trebuie să recunosc: am fost surprins de extraordinarul rezultat! Aș fi ipocrit dacă aș afirma altceva. Este adevărat: nădejdile mele depășeau cu mult limitele posibilului, ale unui posibil reglat de legile materiei, materia la care ne raportăm în viața de zi cu zi. În ce o privește pe Ana, atât eu, cât și Diana eram plini de speranțe, dar
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
pe o vreme până o trece războiul ce ne arde și dacă nu vor să ne primească pe noi, bărbații, cel puțin să ne primească femeile și copii, ca să-i scăpăm cel puțin pe dânșii. În voi ne este toată nădejdea, nu ne lăsați fraților! Frații voștri de peste Nistru” ... Numărul 6 al ziarului Bucovina publică „Cântece poporale românești” sub semnătura V. Alecsandri cu asteriscul: „În Bucovina de la 1850 găsim această frumoasă scrisoare a bardului de la Mircești, adresată lui Alecu Hurmuzachie pe
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]