7,995 matches
-
deoarece știe totodată că orice gest important presupune această colaborare și deoarece, pentru a se defini ca eu și a-și da un destin, el are nevoie să împlinească gestul, cel nehotărât cunoaște melancolia infinită ce izvorăște din luciditatea și neputința sa. Orice rămânere în spațiul ruminativ al conștiinței este însoțită de melancolie. Căci nehotărâtul cunoaște vacuitatea oricărei hotărâri. Din fapte, el reține agitația, aburul inconsistenței lor. El presimte depărtarea în care toate deciziile se întîlnesc și se anulează, oboseala finală
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nu se obiectivează, pentru că este sfâșiere fără rezultat, nehotărârea nu poate fi povestită decât de cel ce o suportă. Dar pentru că nu comportă fapte, ci doar stări, ea nu se poate exprima decât liric; ea devine atunci o retorică a neputinței. ADAOS. Cu privire la întrebarea " Ce e de făcut când nu mai e nimic de făcut?" - Gândirea care se ghidează după logica elementară consideră această întrebare drept absurdă, pentru că răspunsul este conținut deja în întrebare și anulează îndreptățirea însăși a întrebării: când
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Disfuncțiile libertății în raport cu realizarea destinului pot fi determinate ca maladii de destin. Maladiile de destin (lenea, ratarea, eșecul etc.) sânt generate nu de absența libertății, ci fie de refuzul de a o utiliza în direcția creării unui destin, fie de neputința de a-l obține. Ele sânt deci fie așezări voite sub limita interioară, fie comportamente inadecvate față de secvența "de depășit-de atins". Ca și destinul, maladiile de destin sânt răspunsuri posibile ale libertății la trăirea anticipată a morții în viață; dar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pentru a obține acest temei și nu și-a câștigat dreptul să facă din limita lui o limită de depășit. Spațiul care se întinde între limita de depășit și limita de atins generează fie comedia pretențiilor, fie o dramă a neputinței. Dacă ratatul își supra-conștientizează o limită falsă, ajungând să creadă că ea e limita lui, bovaricul își ignoră limita adevărată, ajungând să creadă că ea nu-i aparține. Legitimă, în cazul ratatului, e limita pe care el ar fi trebuit
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
la spectacolul unei promisiuni dezmințite în ochii lui și ai celorlalți (el este un extravert), făcîndu-și public eșecul și încercînd să recupereze prin incontestabilul morții autenticitatea pe care aceia i-au retras-o, bovaricul, aspirând în secret și în întunericul neputinței sale, rămâne instanța solitară a eșecului său și își privatizează sinuciderea. Pentru că resemnarea l-ar aduce în modestia unui destin refuzat, marele bovaric nu va accepta ca soluție a eșecului decât moartea. Prostia ca încremenire în proiect " Puțina judecată" cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
perpetuează comanda și să-l socotească vinovat de perpetuarea supunerii sale. Încetarea căutării el o pune pe seama constrângerii, și nu pe seama oboselii, renunțării și uitării sale. El nu poate să admită că cel ce perpetuează comanda reprezintă polul monumentalizat al neputinței sale, slujirea fidelă a decăderii și vinii care sălășluiesc în cel mereu supus. Căci agentul puterii pervertite se supune în fapt celor mereu supuși, slujindu-le bolile și exprimând astfel o per-versiune obiectivă, răsturnarea și distorsiunea lor în spațiul libertății
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
De această greșită apreciere a situației se fac poate astăzi vinovați intelectualii români. Închiși ani la rând în lumea cărților lor, ei nu și-au dat seama cât de adânci sânt sechelele maladiilor spiritului colectiv. Ceea ce probează ei acum este neputința verbului direct, drama medicului ucis de pacienți. În mințile noastre stă din nou la pândă gândul că istoria se face pe deasupra capetelor noastre. Din nou apare, neliniștitoare, întrebarea: ce-i de făcut? Cei mai mulți dintre noi, prinși în caruselul evenimentelor sau
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
o chestiune de limbaj. Poate că ceea ce numiți "nedreptatea" și "cruzimea" lui Iahve nu sânt decât formule aproximative, imperfecte, pentru a exprima transcendența absolută a lui Dumnezeu. Iahve este "Cel ce este", deci deasupra Binelui și Răului. El este cu neputință de cuprins, de înțeles, de formulat; prin urmare el este în același timp "milostiv" și "nedrept": e un mod de a spune că nici o definiție nu poate să-l circumscrie, nici un atribut nu-l epuizează." Revenirea și insistența lui Jung
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nesemnificative ale zilei - și nu în curba soarelui pe un cer care te însoțește la orice ridicare a ochilor - este cheia mizeriei bucureștene. Sub soarele acesta teribil de franc, Noica începe să-mi vorbească despre preludiul morții, despre bătrânețea ca neputință. "Mi-am spus că dacă ajungi să nu mai trăiești adevărul acesta- astăzi pot face mai bine ceva decât puteam face ieri- nu mai merită să trăiești. Cât despre moarte, aș putea spune că mă aflu cu ea într-o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
unei trăiri spirituale de excepție -, ci din nevoia de a consemna vecinătatea cu un spirit înalt, declarată - printr-un act de transmutație subiectivă și frivolă - "amiciție" (Noica este numit aici în permanență "amicul meu", "marele meu amic" etc.), precum și din neputința specifică spiritului critic care, neavând să opună o operă, se opune pe sine, în absența ideii proprii și în numele bunului- simț, ca spirit critic gol. Tot ce este emis aici în pozitiv se rezumă la vidul epitetului laudativ ("marele gînditor
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
dar numai la om, și nici aici întotdeauna, ea reușește cu adevărat. La nivelul organicului, ea îmbracă forma inferioară a "cuceririlor" mediului, a devorării lui, a unei instaurări despotice asupra lui. De altfel, în orice despot există această invaliditate, această neputință de a transforma ființa comunității care-l cuprinde în mediul său intern, o neputință de a fi până la urmă. E, în despotism, zbaterea și ridicolul unei boabe de spumă care vrea să se înstăpînească asupra mării într-un chip exterior
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
organicului, ea îmbracă forma inferioară a "cuceririlor" mediului, a devorării lui, a unei instaurări despotice asupra lui. De altfel, în orice despot există această invaliditate, această neputință de a transforma ființa comunității care-l cuprinde în mediul său intern, o neputință de a fi până la urmă. E, în despotism, zbaterea și ridicolul unei boabe de spumă care vrea să se înstăpînească asupra mării într-un chip exterior: despotul nu absoarbe în el comunitatea care l-a făcut cu putință, ci o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ci doar consumi cultură, când trebuie deci să taci. A nu tăcea înseamnă acum a tautologiza, a bate pasul pe loc, a muri în neprimenirea propriei tale substanțe. 3. Tăcerea mai poate apărea fie ca o formă de recunoaștere a neputinței în fața sarcinii de a rosti esențialul, fie ca recunoaștere a faptului că nu ai nimic esențial de spus. Heidegger scrie: "Omul trebuie, înainte de a vorbi, să asculte din nou glasul Ființei, cu riscul ca sub semnul acestei chemări exigente să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lumea spiritului, "crima" - dorită de ambele părți și prevăzută ca act obligatoriu în orice scenariu paideic - devine cea mai înaltă formă a afirmației, conferind victimei un moment de supremă beatitudine și acordîndu-i, prin această nouă întrupare, prilejul unei alte vieți. Neputința înfăptuirii acestei "crime" sau șovăiala o vor face, dimpotrivă, să sufere, și ea își va da sufletul cu un oftat de ușurare când lovitura care părea să întîrzie se va face în cele din urmă simțită. Ea o va transforma
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ca atare și clasat ― lipsa lui de audiență este mai mare. Dacă nu aș fi trăit experiența de editor, aș fi continuat să mă legăn în iluzia scrisului și a frumuseții care salvează lumea. Și aici nu am în vedere neputința "marilor îmbălsămați" care ne vorbesc de la o distanță ce îi așază dincolo de istorie, ci de autorii care ni se adresează din vecinătate și din lumea noastră, care ne vorbesc așa zicând peste gard, dacă nu chiar din ograda noastră. Regele
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
corpului, arborele, aripa, puntea, pragul, scara, crucea etc. au devenit "simboluri", pecetluiri ale separației abolite (sytnballein) dintre vizibil și invizibil. Numai că ceea ce inițial a fost un compromis de "traducere", ceea ce s-a născut ca o convenție bazată pe o neputință de fond a terminat prin a deveni aprig, revendicativ și sigur de sine. Mâna care pretinde că, pur și simplu lungindu-se la altă scară, poate apuca ceea ce îndeobște nu poate fi niciodată la "îndemînă" vrea să ne convingă că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cu un "mare om" (nevastă, copii, amantă, prieteni mai mult sau mai puțin ocazionali) se termină, în posteritate, cu revendicarea unui drept de proprietate asupra spiritului lui. Cel mai mic gest de conviețuire se reportează asupra posterității defunctului și speculează neputința acestuia de a se apăra de tirania postumă a celor care în timpul vieții "l-au iubit" și "i-au fost aproape". Pentru că au mâncat cu el, pentru călI-au auzit sforăind, pentru că i-au făcut servicii sau pentru că s-au
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
spiritului din sticlă eliberat, să se lățească peste întreaga lume ― l-am pierdut. Aerul acela de bonomie eternă, pe care îl proiectează uneori în afară lenta ciuruire a creierului, s-a instalat pe fața lui. De unde răsare această cumsecădenie a neputinței răstignită peste golul care crește treptat în noi, acest zâmbet strivit pe față care ține loc de expresie și scoate la iveală o fericire fără obiect? Și trupul, apoi. Când ne degradăm fizic, începem să semănăm cu obiectele stricate: sîntem
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
prea puțin, din pantalonul pijamalei îi iese furtunul unei sonde de care nu se va mai despărți până la sfârșit, urechea e tot mai surdă și brodește rău cuvintele auzite, obligîndu-te să reiei de câteva ori ceea ce spuneai și făcând cu neputință conversația. Orice maestru își încheie cariera din clipa în care, nemaiputîndu-se domina, el ne obligă să "îl luăm în primire". În locul celui care fusese pentru noi autoritatea însăși, apare acum un copil. El părăsește scena înveșmîntat în propria-i neputință
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
neputință conversația. Orice maestru își încheie cariera din clipa în care, nemaiputîndu-se domina, el ne obligă să "îl luăm în primire". În locul celui care fusese pentru noi autoritatea însăși, apare acum un copil. El părăsește scena înveșmîntat în propria-i neputință, și le dă voie discipolilor să înceapă să existe tocmai în măsura în care îi constrânge să pună, în locul respectului și al devoțiunii, tandrețea grijulie generată în ceilalți de declinul său. Desigur, nu de o inversare a rolurilor este vorba aici. Dar oferindu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mâinile, nu face pipi pe el, nu-și uită vorba. Pentru că nu regresează, pentru că nu cere ajutor și nu are nevoie de el, pe scurt pentru că le refuză celorlalți autoritatea de-o clipă pe care le-ar da-o spectacolul neputinței sale, Socrate moare ca un maestru nepoliticos: otrava, băută, îl transformă direct în statuie. Să iubești copilul care stă la pândă în fiecare om bătrân. marți, 2 iulie I-am dat lui Andrei în urmă cu zece zile paginile de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
stăpânire pe viețile noastre, ce s-ar întîmpla dacă nu ne-am mai putea "droga" cu nimic și dacă tot ce înseamnă "valoare" și "sens" s-ar dizolva în lumina crudă a indiferenței suverane. Nebunia, în această perspectivă, este tragica neputință de a-ți pierde mințile. Nebun e cel văduvit de proprietatea de a se investi în zadar și care știind, aflând, înțelegînd optează pentru imobilism și melancolie. Nebun e lucidul, scepticul, omul care nu mai are capacitatea de a fabrica
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Dumnezeu... ― trebuie să fie deținută nu de către un "inocent", ci de cineva care avusese parte de "experiență"." Heinrich Zimmer scrie aceste rânduri despre Ioan Hrisostomul. Citindu-le, mi-am dat deodată seama că am tăcut bine atâția ani de zile. Neputința de a mă exprima m-a făcut, desigur, nefericit, dar ceea ce până acum m-a împiedicat să vorbesc liber a fost tocmai "sentimentul conștient al insuficienței personale". Veninul strâns în mine nu atinsese concentrația necesară pentru a deveni leac. Eram
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ar trebui să n' asculte sfatul celora care-i zic să respingă din nou armistițiul. Însă părerea noastră nu se potrivește cu curentele {EminescuOpIX 110} din Constantinopole, unde chiar nerozia unei provocări directe a Sîrbiei nu este cu totul cu neputință. Dacă Poarta în asemenea momente va fi lăsată de capul ei, ea poate lua hotărâri a căror urmări se sustrag deocamdată de la orice aprețiare. Tocmai de aceea acțiunea puterilor trebuie să fie hotărâtă și energică în Constantinopole. Dacă sârbii ar
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
prosperitate școalei a căria bănci le părăsesc astăzi. [21 mai 1876] {EminescuOpIX 113} CASA DE DEPUNERI Notița din no. trecut privitoare la Constantin Arion, casierul dosit al Casei de depuneri și consemnațiuni, a fost ecoul unui vuiet public cam exagerat. Neputința de a constata la moment lipsele, repejunea cu care s-a dat ordine autorităților administrative de a-l urmări pe casier, a îmflat acest zgomot întru atâta încît evaluările lipselor acelei case alternau între 10 și 15 milioane lei noi
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]