5,469 matches
-
a doua senzație memorabilă deci: de praf - gros, autentic, de țară, pentru mine inedit - perforat de primii stropi de ploaie, rari și foarte mari. În fine: am ajuns la destinație, am intrat în casă, ne-am adunat cu toții într-o odaie; a treia senzație dominantă: de domesticitate; ne aflăm într-o încăpere mobilată foarte simplu, covoare pe pereți și pe jos, un divan pe care unchiul s-a așezat în timp ce, îngenuncheată în fața lui, tanti Sima îi scoate pantofii, să se poată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de-a binelea, în cameră e aproape întuneric deși suntem în miezul zilei; ritualul descălțării a luat sfârșit, unchiul s-a întins pe divan; din colțul în care mă aflu (îmi amintesc exact de poziția pe care o ocupam în odaie, de unghiul privirii) văd, înregistrez totul, mă umplu pentru totdeauna de atmosfera acelei încăperi în ziua, în primele clipe ale sosirii mele la țară, la Radovanu. * Dimineața de luni, 8 octombrie 1990 - când s-au împlinit trei săptămâni de la moartea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ce izvorăște dinlăuntrul său. Simbolurile și motivele, atât de numeroase în creațiile regizorului, se cheamă și își răspund neîncetat. Secvența merelor coapte, uriașe, aproape impudice, pregătește explozia de carnație din scena în care, după moartea iubitului, femeia aleargă goală prin odaie într-o disperare frustă. Dansul bahic al fiului de culac își găsește corespondența în dansul victimei sale. Moartea eroului principal e o capodoperă (a realismului socialist) de echivoc artistic. Secerat de gloanțele chiaburilor (care nu apar în imagine decât în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în ultimii ani, vrând parcă să se ia la întrecere cu ele, conformismul religios. După 1989 am devenit cu toții mai mult sau mai puțin creștini. Deschizi radioul și sunetele grave ale unei slujbe bisericești transmise în direct îți inundă profana odaie matinală; ori dacă nu, o cuvioasă crainică îți aduce la cunoștință că azi e ziua sfântului cutare. Deschizi un ziar și răsufli ușurat: rubrica de comentarii biblice e la locul ei! S-a smerit firește și Televiziunea, ca și întreaga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
noul venit să se prezinte la poarta numărul cutare pentru vamă. Evident, se supune, dar când înaintează documentația, lista bagajelor sale, vameșul-șef înalță sprâncenele a mare mirare, zicând: - Dar știu că ai luat câte ceva cu tine, nu glumă! Case, odăi, străzi, biserici, teatre, stadioane, ținuturi! - Spații... - Spații!?! - Spații ocrotitoare, explică noul venit, cu modestia cuvenită, smerit. - Dar cu fumul ăsta ce-i?!, se răstește, scandalizat, strâmbând din nas, reprezentantul autorității. Poluarea paradisului este interzisă prin lege! - E fumul focurilor de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ar fi sleit...” „Și cei doi pisoi dolofani, de câteva luni, pe care tocmai îi dădusem cu DDT ca să-i ferim de pureci și care, ignorând igienica măsură, ridicând norișori albi și pudrând cu praf covoarele, se alergau tupăind prin odaie, luptându-se frățește și bufnind de podea spre desfătarea noastră, a privitorilor înveseliți, de fapt, fericiți, fericiți... cu toții! Eram atât de fericiți în acele clipe...”. „Și ei sunt aici”. „Cel mai bine te țin minte, dragă Țiți, cum stăteai la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
că nu știau ce să mai facă pentru ca să-mi ia arsura, cum mă țineau de cap, cum mă mângâiau și-mi cereau să mă liniștesc, cum îmi puneau comprese cu oțet pe frunte și pe piept. De la lampa care lumina odaia veneau către mine niște săgeți ca de foc ce mi se înfigeau în inimă. De la icoană, din colțul tavanului, niște ființe ciudate aruncau săgeți de foc asupra mea, mă feream să nu mă ucidă și închideam ochii țipând cu disperare
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
români, partea de sud, cu primăria, la ruși. Cap și pajură! Luca Guțaga era român din județul Ismail, din satul Pocrovca Nouă. Ne înțelegeam ca frații: ne certam, ne împăcam, că atfel nu se putea pentru niște chiriași într-o odaie cât un chibrit, cu patul de câteva scânduri aninate pe doi pari, aplecați și ei ca să fie loc și de-o masă. Mai era un taburet și un primus pentru mâncare, aceeași, veșnicul scrob. Mâncarea ca mâncarea dar făceam niște
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
-o atunci, în vacanța de Crăciun din 1929-1930. Era bulgăroaică basarabeancă. La Enichioi funcționa ca învățător suplinitor Iancu Dimofte. La invitația lui m-am dus să joc acolo într-o piesă de teatru "Sfârșitul pământului". Am ajuns seara târziu în odaia închiriată de Iancu și Trache Pârcălăbescu, un oltean foarte simpatic, energic, bun coleg și prieten. Alt prieten era Pavlușa Belodanov, student la teologie, frate cu soția preotului Manolescu. Prieten cu soția popii era Trache iar preotul bea de usca. In
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
și totuși eram împreună cu tot satul. Nu de puține ori găseam câte un coșuleț cu zarzavaturi la ușă. Mai găseam și câte o femeie: De ce mi-aduceți? Dar nu-i pentru dumneavoastră. E pentru copii. Într-o zi, venind acasă, odaia goală, fără nici un preș. Ies și din prag cu toată fața un zâmbet, Sida îmi zice: - Nici o grijă. Preșurile sunt la râu. Le-au luat femeile să le spele. - Dar, Persida, asta este treaba mea. - Nu. Treaba dumneavoastră este să
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
care nu se petrecea în fiecare zi! Ridicați amândouă mâinile ca să fim mai mulți, le spunea nea Voineac, mobilizator și foarte mândru că în casa lui se petrece ceva atât de important. Școala era o clădire veche cu o singură odaie, iar nenea Voineac om de serviciu. Băncile erau vechi, iar catedra strâmbă era acoperită cu o pânză roșie. Soba veche din cărămidă era lipită cu lut amestecat cu balegă. Iarna, în clasă era foarte cald. Aerul greu de la fumul pe
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
casă, la lumina unei lumânări sau a unei lămpi de iluminat cu gaz, care scotea un miros înecăcios ce intra în haine, în covoare, în pereți. Focul ardea vesel în sobă, iar de la cenușar un firicel de lumină dilua întunericul odăii. Mirosul pe care îl scotea lampa de iluminat cu gaz îmi făcea rău. Preferam să petrec timpul cât era întreruptă lumina pe întuneric, pentru a face în gând bilanțul zilei care trecuse. Mișu chinuia aparatul de radio cu baterii. Căuta
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
măsura, tanti Maria striga la el. Măi, omule, tu dai tot din casă! Mai lasă și pe altă dată! Curtea lor era plină de păsări. Pe soba din bucătărie erau oale de lut, cu lapte pus la prins, iar în odaia cea curată, pe bufet, stăteau aliniate zeci de borcane cu dulcețuri felurite din care îmi dădea să gust. Îmi punea și în lada șaretei câte un borcan, două. Mă întorceam pe același drum. Mă opream în același loc și mai
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
uită țara. Mediul familial este sanctuarul În care se adună mănunchiul părintesc al exilaților. Aici s-a rezidit o patrie. În multe case la intrare, pe perete se află un ștergar peste care stă o tavă de lemn Încrustat. În odăi fotolii acoperite cu perne și carpete cu motive românești. Pe unde se poate se etalează bibelouri: lupoaica, ploscuțe, un oltean cu cobiliță, păpuși cu fețe bănățene sau clopuri maramureșene, Învelitori din Bucovina, opincuțe moldovenești, marame oltenești. Când se adună la
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
da cu usturoi pe la ferești și anexe spre a fi feriți de lupi. Casele erau construite din cârpici ori din vălătuci, acoperite cu stuf în marea majoritate a lor, dar și cu șindrilă și chiar țiglă. Erau compuse din două odăi despărțite de o tindă și paravane la spatele casei. Ridicarea casei se făcea de către bărbați ajutați și de femei. Copilul chiar dacă era alintat trebuia să asculte de părinți și să învețe tot ce hotărau părinții, inclusiv bunicii. Femeia era supusă
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
comunei mai înstăriți, ca familiile existente: Hrapciuc, Ciornei, Primus, Lopatnic, Toma, Vlădeanu, Cozaru, Cojocaru, Gontineac, Molie, Sulugiuc, Ivasciuc, Moisii, Vieru, Șulea, Pasniciuc, Stoleru, Iftimiciuc, Tomniuc, Căunec, Cojocariu, Șpaiuc ca și multe altele și-au durat gospodării frumoase, case cu două odăi, tindă, cerdac și paravan, acoperite care cu șindrilă, care cu stuf, ba chiar unii cu țiglă, tablă, dar majoritatea își duceau traiul zilnic în paravan, iar restul erau „odaia mare”, unde țineau zestrea, haine și alte efecte pe”coardă”, o
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
și multe altele și-au durat gospodării frumoase, case cu două odăi, tindă, cerdac și paravan, acoperite care cu șindrilă, care cu stuf, ba chiar unii cu țiglă, tablă, dar majoritatea își duceau traiul zilnic în paravan, iar restul erau „odaia mare”, unde țineau zestrea, haine și alte efecte pe”coardă”, o tulpină dreaptă din lemn de corn sau salcâm, agațată de două grinzi ale tavanului făcut din dulapi. Majoritatea caselor erau făcute din cârpici și acoperite cu stuf iar gardul
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
școala primară de patru clase, încadrată cu trei învățători: soți Zvâc și Ciubotaru, iar copiii nu mai sunt nevoiți a parcurge distanța de 3-5 Km când trebuiau să meargă aproape de satul Todireni, la Școala Mare. La Dragalina se rechiziționează o odaie din clădirea chiaburului Pasniciuc și se înființează școala, într-o singură încăpere, fiind încadrată cu doi învățători. Dispensarul din comună a mai primit doi medici, unul pediatru, cu post fix și al doilea medic dentar cu jumătate de normă, iar
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
dat binețea cuvenită. Toți se privesc cu satisfacții și zâmbete pe buzele și fețele celor doi tineri, iar Anica îi îmbrățișează cu dragoste, analizându-i pe fiecare. Bată-vă norocul cel mare, că frumoși v-ați mai făcut! Hai, în odaie la răcoare! Și toți intră în odaia sufragerie. Nețica, nevasta lui Petrică, aduce din bucătărie o tavă cu dulceață de trandafir, iar Petrică o cană mare din sticlă cu apă rece. După ce-au servit dulceața, Florin zice: Tanti Anicuță
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
satisfacții și zâmbete pe buzele și fețele celor doi tineri, iar Anica îi îmbrățișează cu dragoste, analizându-i pe fiecare. Bată-vă norocul cel mare, că frumoși v-ați mai făcut! Hai, în odaie la răcoare! Și toți intră în odaia sufragerie. Nețica, nevasta lui Petrică, aduce din bucătărie o tavă cu dulceață de trandafir, iar Petrică o cană mare din sticlă cu apă rece. După ce-au servit dulceața, Florin zice: Tanti Anicuță, bună dulceață mai faci! Sărut mâna! La
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
da cu usturoi pe la ferești și anexe spre a fi feriți de lupi. Casele erau construite din cârpici ori din vălătuci, acoperite cu stuf în marea majoritate a lor, dar și cu șindrilă și chiar țiglă. Erau compuse din două odăi despărțite de o tindă și paravane la spatele casei. Ridicarea casei se făcea de către bărbați ajutați și de femei. Copilul chiar dacă era alintat trebuia să asculte de părinți și să învețe tot ce hotărau părinții, inclusiv bunicii. Femeia era supusă
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
comunei mai înstăriți, ca familiile existente: Hrapciuc, Ciornei, Primus, Lopatnic, Toma, Vlădeanu, Cozaru, Cojocaru, Gontineac, Molie, Sulugiuc, Ivasciuc, Moisii, Vieru, Șulea, Pasniciuc, Stoleru, Iftimiciuc, Tomniuc, Căunec, Cojocariu, Șpaiuc ca și multe altele și-au durat gospodării frumoase, case cu două odăi, tindă, cerdac și paravan, acoperite care cu șindrilă, care cu stuf, ba chiar unii cu țiglă, tablă, dar majoritatea își duceau traiul zilnic în paravan, iar restul erau „odaia mare”, unde țineau zestrea, haine și alte efecte pe”coardă”, o
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
și multe altele și-au durat gospodării frumoase, case cu două odăi, tindă, cerdac și paravan, acoperite care cu șindrilă, care cu stuf, ba chiar unii cu țiglă, tablă, dar majoritatea își duceau traiul zilnic în paravan, iar restul erau „odaia mare”, unde țineau zestrea, haine și alte efecte pe”coardă”, o tulpină dreaptă din lemn de corn sau salcâm, agațată de două grinzi ale tavanului făcut din dulapi. Majoritatea caselor erau făcute din cârpici și acoperite cu stuf iar gardul
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
școala primară de patru clase, încadrată cu trei învățători: soți Zvâc și Ciubotaru, iar copiii nu mai sunt nevoiți a parcurge distanța de 3-5 Km când trebuiau să meargă aproape de satul Todireni, la Școala Mare. La Dragalina se rechiziționează o odaie din clădirea chiaburului Pasniciuc și se înființează școala, într-o singură încăpere, fiind încadrată cu doi învățători. Dispensarul din comună a mai primit doi medici, unul pediatru, cu post fix și al doilea medic dentar cu jumătate de normă, iar
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
dat binețea cuvenită. Toți se privesc cu satisfacții și zâmbete pe buzele și fețele celor doi tineri, iar Anica îi îmbrățișează cu dragoste, analizându-i pe fiecare. Bată-vă norocul cel mare, că frumoși v-ați mai făcut! Hai, în odaie la răcoare! Și toți intră în odaia sufragerie. Nețica, nevasta lui Petrică, aduce din bucătărie o tavă cu dulceață de trandafir, iar Petrică o cană mare din sticlă cu apă rece. După ce-au servit dulceața, Florin zice: Tanti Anicuță
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]