5,154 matches
-
fără o cultură narativă solidă și sistematizată, dar cu o profundă cultură vizuală și cu un instinct infailibil al livrescului, Bitzan a intuit că una dintre cele mai eficiente modalități de a provoca interogații filosofice și vibrații estetice este bruscarea ontologică, dizlocarea obiectului din funcția, din natura și chiar din existența sa. Operînd exclusiv cu semne și cu structuri preexistente, deja sistematizate în arhiva noastră mentală și semnificate în orizontul cunoașterii, artistul explorează, în principal, patru căi de acreditare a formei
Ambiguitatea obiectului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12589_a_13914]
-
la proba existenței reale. Întrebările Tînărului Prieten îi oferă Mai Știutorului șansa de a-și supune ideile testului pragmatismului și proba nu este deloc una simplă. Ca și în alte scrieri ale sale, Mihai Șora revine la originalul său model ontologic, imaginat ca o sferă, U(niversala) P(utință), de rază nulă. Verticala acestei sfere, raza, este locul geometric al interiorității, iar orizontala, suprafața, cel al exteriorității. Precizează în continuare Mihai Șora: , Evident, soră bună cu exterioritatea fiind, orizontala e și
Filozofie și civism by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11381_a_12706]
-
ispită a unei mirifice eliberări mereu promise și mereu temporizate. Nostalgia spectacolului universal apare potențată de incapacitatea ființei de-a se scufunda în fluxul acestuia, de a-l aborda altminteri decît ca o ficțiune ce conține în subtext dureroasa limită ontologică. Exclus de la festinul vieții, bardul e tentat mereu de a-l evoca în fastul său irezistibil, în poeme decorativ desfășurate aidoma unor cozi de păun, ca de pildă, acest monden-melancolic tablou vivant, ritmat de jazzul incipient al vremii ce ea
"Postmodernistul" Ion Vinea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11405_a_12730]
-
marea, schimbăcioasă/ plîngînd cu fire de nisip la colțul gurii" ( "Work in progress"). Parcă radiografiind fenomenele "poetice", Ioan Moldovan le dă în vileag antipoezia, id est un strat mai profund evocator tocmai prin debarasarea de convenții "frumoase", prin nuditatea sa ontologică. Nici o solemnitate nu rezistă în fața privirii scrutătoare a celui ce socotește, emblematic, că "în oglindă nu mai e loc pentru nici o amăgire": "ceva profund imoral precum uleioasele priviri/ ale vreunui bărbat pipăind picioarele femeilor/ venite la înmormîntarea din ogradă/ o
Epic și antiepic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13660_a_14985]
-
din sursele de inspirație ale celebrului poem Luceafărul este prologul Evangheliei după Ioan. Hyperion este o entitate increată, coexistând din eternitate cu Părintele său, părtaș cu acesta la crearea lumii, întrupat cu menirea de a lumina făpturile și în imposibilitatea ontologică de a părăsi condiția lui divină. În el se concentrează atât Logosul primordial, cât și cel întrupat, Eminescu găsind în universul creștin un filon de aur pentru poezia sa. (Arhim. B. V. Anania, Drama divină a lui Hyperion, în „Telegraful
Aspecte creștine in lirica eminesciană. In: Editura Destine Literare by Cezar Vasiliu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_245]
-
există obiecte sau practici independente de interpretarea pe care le-o oferim, dar că asta nu ne obligă să subscriem la o singură interpretare valabilă a lor. Prin urmare, conchide filozoful, dacă ținem neapărat să asociem conduitele interpretative cu sisteme ontologice mai cuprinzătoare, trebuie să facem loc și pentru poziții heterodoxe (cum le numește el), nu doar pentru cazurile evidente, ortodoxe. Convingerea lui Krausz este că interpretarea nu e o chestiune de corectitudine, și prin urmare că e inutil să încercăm
Limitele interpretării by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16635_a_17960]
-
relației dintre ficțional și metafizic, este că în calitate de ficțiuni, personajele literare aparțin unei clase generice, cea a artefactelor. Ceea ce o preocupă pe Thomasson este să afle un răspuns la paradoxul semnalat de Kundera, reformulîndu-l din perspectiva filozofului: care este statutul ontologic al personajelor ficționale? Reprezintă ficționalitatea un caz particular de metafizică? Intenția autoarei este de a atribui entităților ficționale un statut ontologic, în speranța că în felul acesta vom începe să privim și problemele metafizicii cu alți ochi. De pildă, distincția
O lume încăpătoare by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16653_a_17978]
-
pe Thomasson este să afle un răspuns la paradoxul semnalat de Kundera, reformulîndu-l din perspectiva filozofului: care este statutul ontologic al personajelor ficționale? Reprezintă ficționalitatea un caz particular de metafizică? Intenția autoarei este de a atribui entităților ficționale un statut ontologic, în speranța că în felul acesta vom începe să privim și problemele metafizicii cu alți ochi. De pildă, distincția fermă dintre obiecte fizice, materiale, și abstracțiuni sau reprezentări ideale. Într-o lume sofisticată ca a noastră, o lume a virtualului
O lume încăpătoare by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16653_a_17978]
-
decît cu alte numere, dar asta nu datorită unei calități a sa ca număr, ci datorită contextului literar. Pornind de la o constatate simplă, că entitățile ficționale (între ele la prim rang fiind personajele literare) nu există din punct de vedere ontologic, Thomasson propune o teorie artefactuală a ficționalului. Conform acestei teorii, entitățile ficționale sînt deopotrivă artefacte culturale și abstracțiuni: existența lor depinde în mod necesar de alte entități sau elemente, precum cărțile, autorii și cititorii, dar și de o serie de
O lume încăpătoare by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16653_a_17978]
-
din 1970, „un hotar al conștiinței”. De aceea Mihai Cimpoi, acest titan al criticii literare postdecembriste care a marcat o nouă etapă în receptarea eminesciană, îl vede ca o „biblie lucrătoare”, ca cel care a luminat drumul basarabenilor spre „regăsirea ontologică”, spre salvarea ca nație („Moldovenii din Est s-au salvat prin Eminescu”). Mișcarea pentru redeșteptare și lupta pentru limbă, alfabet-grafie latină, identitate natională, tricolor, începută prin 1988, cu puțin înainte de revoluția română, pe el l-a avut ca factor dinamizator
DE LA EMINESCU LA GRIGORE VIERU de CONFLUENŢE ROMÂNEŞTI în ediţia nr. 157 din 06 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349656_a_350985]
-
mort cum erai, vesmîntat în piele boțita, zgîrietor de icoane scuipate cu sfiiciune" (Un anotimp în Rimbaud). Paradigmă cristica astfel tratată înfățișează o pistă a deplețiunii, a golirii de sens pozitiv. În măsura în care poetul consacrat propune un artificiu estetic în raport cu naturalul ontologic al lumii, aci ambiția distrugătoare tinde a acredita ideea artificiului universal, a unei imposturi demiurgice, față de care unică atitudine rezonabilă ar fi accentuarea dezordinii, a delabrării, a pervertirii. Ridicarea la patrat a demoniei pe care ne-ar inspira-o însuși
"Îndrăcirea" Ruxandrei Cesereanu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18115_a_19440]
-
METAFILOSOFIE 1. Conceptul de filosofie, specificul demersului filosofic și domeniile reflecției filosofice. 2. Stiluri și tipuri de filosofare, argumente și metode filosofice. 3. Filosofie și știință, filosofie și arta, filosofie și religie. ÎI. ONTOLOGIE A. Ce este ontologia? 1. Discursul ontologic și modalitățile lui de justificare în filosofia și știința contemporană. 2. Existența și devenire. B. Spațiul și timpul. 1. Evoluția istorică a reprezentărilor despre spațiu și timp. 2. Unitate și diversitate în înțelegerea spațiului și timpului. 3. Abordări filosofice actuale
ORDIN nr. 5.462 din 14 noiembrie 2005 privind programele valabile pentru concursul naţional unic pentru ocuparea posturilor didactice declarate vacante în învăţământul preuniversitar. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/172186_a_173515]
-
METAFILOSOFIE 1. Conceptul de filosofie, specificul demersului filosofic și domeniile reflecției filosofice. 2. Stiluri și tipuri de filosofare, argumente și metode filosofice. 3. Filosofie și știință, filosofie și arta, filosofie și religie. ÎI. ONTOLOGIE A. Ce este ontologia? 1. Discursul ontologic și modalitățile lui de justificare în filosofia și știința contemporană. 2. Existența și devenire. B. Spațiul și timpul. 1. Evoluția istorică a reprezentărilor despre spațiu și timp. 2. Unitate și diversitate în înțelegerea spațiului și timpului. 3. Abordări filosofice actuale
PROGRAME din 14 noiembrie 2005 valabile pentru concursul naţional unic pentru ocuparea posturilor didactice declarate vacante în învăţământul preuniversitar*). In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/172538_a_173867]
-
În schimb, va trata probleme esențiale precum sublinierea importanței faptului că Roger a oferit iarbă iepurelui, și nu caprei. „Umanismul” abordării de tip bancar camuflează efortul de a transforma bărbați și femei în automate - ceea ce reprezintă tocmai negarea vocației lor ontologice de a se desăvârși ca oameni. Traducerea din limba engleza: Marius Bogdan Tudor [1] Simone de Beauvoir, La Penseé de Droite, Aujourd’hui (Paris); ST, El Pensamineto politico de la Derrecha</i> (Buenos Aires, 1963), p. 34. [2] În portugheză în original
Pedagogia oprimaților (fragment) () [Corola-website/Science/295692_a_297021]
-
pentru simplul fapt că „persoanele” devin inteligibile doar prin adoptarea unui gen conform cu standardele recunoscute de recongnoscibilitate de gen. Discuțiile sociologice au căutat, în mod tradițional, să înțeleagă conceptul de persoana în termenii unei alegeri conștiente (agency) care revendică prioritate ontologica la diversele roluri și funcții prin care persoana capătă vizibilitate socială și înțeles. În cadrul discursului filozofic, noțiunea de „persoană” a fost elaborată analitic pornind de la premisa că orice context social în care se află o persoană rămâne cumva în afara definițiilor
Feminismul și subversiunea identității () [Corola-website/Science/295774_a_297103]
-
cel puțin îndoielnice pentru un subiect care nu și-ar asuma paternitatea lor. Augustin pornește de la această premisă (așa cum va face și Descartes, mai târziu) și, postulând natura intelectuală a subiectului cunoscător (identitatea eu-intelect), formulează, înaintea lui Descartes, un argument ontologic. În afară de actele minții, Augustin mai admite posibilitatea unor adevăruri nemijlocite pe care nu le-am dobândit prin simțuri: adevărurile matematicii și propozițiile etice a priori (de exemplu: „Binele este preferabil răului”). Aceste adevăruri nemijlocite sunt prezente în sine în mintea
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
domeniu al esteticului, trivialul, împreună cu categoriile estetice care i se subordonează, ca și în realizarea, probabil pentru prima oară în lume, a unei estetici antropologice. Este vorba, de asemenea, și de închegarea unui sistem al categoriilor estetice întemeiat pe baze ontologice, justificat multidisciplinar, prin descrierea interacțiunilor dintre fenomenele fizice și cele ale conștiinței, ca și pe temeiul istoricității noțiunilor și opiniilor, ca și a trăirilor estetice. Introducerea conceptului de trivial a presupus constituirea unei ample terminologii legate de acesta, redimensionarea sistemului
Radu Voinescu () [Corola-website/Science/300139_a_301468]
-
de a da o obiectivitate interpretării, independent de cel ce face analiza și de contestul istoric în care este ea efectuată. A considera hermeneutica drept o metodă filosofică este doar în parte corect, este posibil și un punct de vedere ontologic, relevând caracterul său universal în procesul de înțelegere, prezent în orice formă de cunoaștere, și, prin corelație - pentru a formula în termeni kantiani - examinând condițiile posibile, respectiv structurile transcendentale ale gândirii umane. Accentuând caracterul necesar al fondului aperceptiv în orice
Hermeneutică () [Corola-website/Science/300520_a_301849]
-
și Gadamer și dezvoltă mai departe semnificația hermeneuticii, pornind de la teoriile lingvistice asupra sensurilor simbolice din filosofia lui Ernst Cassirer. În acest mod, înțelegerea trebuie să demonstreze fenomenologic o și mai puternică componență social-istorică și semantică. Hermeneutica, în această accepțiune ontologică caracteristică, a exercitat o vastă și fecundă influență asupra principalelor domenii ale disciplinelor definite în mod tradițional "științe umane": de la critica literară și istoria artei, la interpretarea juridică. În special în acest ultim domeniu, s-au obținut rezultate cu adevărat
Hermeneutică () [Corola-website/Science/300520_a_301849]
-
sau de Aosta (n. 1033 - d. 21 aprilie 1109), cel mai însemnat arhiepiscop de Canterbury, teolog și filosof neoplatonist, ieromonah și sfânt în Biserica Anglicană și Biserica Catolică. În filosofie e întemeietorul argumentului ontologic, iar în teologie e întemeietorul soteriologiei. Deși numit uneori „din Canterbury” , Anselm era originar din cetatea Aosta, Italia, unde s-a născut în 1033, în Regatul Burgundiei. Aosta se află în Alpii Italieni, în regiunea Valea Aosta, pe actuala frontieră
Anselm de Canterbury () [Corola-website/Science/299662_a_300991]
-
a toate, și care e mai desăvârșită decât oricare alta: ființa cea mai reală. Și dacă această ființă nu depinde de altele, ci își e sa propria cauză, atunci această ființă există pentru că există, pentru că e necesară. Anselm formulează argumentul ontologic, inspirat din teoria ideilor a lui Platon. Oamenii pot avea diferite calități și desăvârșiri. Or e nevoie de un izvor al tuturor desăvârșirilor. Dumnezeu e cel decât care nu se poate cugeta ceva mai desăvârșit. Când omul se referă la
Anselm de Canterbury () [Corola-website/Science/299662_a_300991]
-
haine albe pentru cel botezat, lepădările de Satana. Și a început să fie considerat taină(gr. "μυστηριον", lat. "sacramentum"). Denumirea pe care biserica veche a dat-o botezului "luminare" (greacă "phôtismós") provine din 2. Cor. 4,6. Termenul clarifică schimbarea ontologică a celui botezat care vine din întunericul necredinței în lumina credinței și a cunoașterii. Aurelius Augustinus vedea în botez lucrarea lui Iisus Hristos drept "cuvânt vizibil" și lucrarea "harului invizibil", care, prin "actul vizibil al botezului," aduce "lucrarea mântuitoare". Lucrările
Botez () [Corola-website/Science/299683_a_301012]
-
unul în ființă și întreit în persoane (Tatal, Fiul și Sfântul Duh). Acestă dogmă arată că Iisus ca ființă divină a existat în Tatăl, împreună cu Sfântul Duh, înainte de întrupare. Astfel se păstrează egalitatea între persoanele Sfintei Treimi. Conform unei doctrine ontologice, Iisus ar fi preexistat în ceruri, înainte de concepția sa, concept legat de Sfânta Treime. Isus a fost menționat în textul grec al evangheliilor ca Ιησούς Χριστός, în transcriere latină Iesus Christus. Prenumele vechi evreiesc este Ieșua (arhaic Iehoșua), „ישוע”, care
Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/299116_a_300445]
-
În mod iluzoriu, fiecare din aceste părți vor fi luate ca întreg. Aceasta este explicația falsei fericiri. Adevărata fericire nu poate fi cea înțeleasă parțial ci numai cea completă. Fericirea completă, adică desăvârșită, este, cum se va arăta în argumentul ontologic descris mai jos, fericirea înțeleasă substanțial, nu predicațional, adică fericirea ca Dumnezeu. Ceea ce nu înseamnă că, sub feluritele lor iluzii, oamenii nu caută acel întreg numit „bine”, chiar dacă îl înțeleg greșit. Așa de mare este puterea naturii, încât, indiferent cât
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
la cele secătuite și de ultim rang. Dacă (...) există o fericire nedesăvârșită, datorită unui bine incomplet, nu ne putem îndoi că există și o fericire întreagă și desăvârșită”. Tot platonician, în esență, în același timp augustinian în expresie, este argumentul ontologic formulat în continuare: „De îndată ce nu se poate cugeta nimic mai bun decât Dumnezeu, cine s-ar îndoi că nu e bun Cel decât care nu există nimic mai bun?” - spune Boethius, în cuvinte pe care le vom întâlni, aproape identic
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]