5,733 matches
-
din Bremen, Germania, Essau și colegii săi (2000) au arătat că 11% dintre subiecți îndeplineau criteriile corespunzătoare tulburării somatoforme nediferențiate. În același studiu, autorii observă că cel puțin două treimi dintre subiecți lor au declarat că au un simptom care persistă de 6 luni. Cele mai frecvente simptome raportate au fost durerile de cap (15,5%), nodul în gât (14,4) și durerile abdominale (12,4%). S-au constatat, de asemenea, diferențe între sexe care susțin rezultatele altor cercetări. Băieții se
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
în copilărie sau adolescență din cauză că unul din principalele criterii este debutul înainte de 18 ani. Cu excepția tulburărilor de personalitate, este singura care mai apare în cadrul Axei II. Motivul este acela că, asemenea tulburărilor de personalitate, retardarea mintală este o problemă ce persistă de-a lungul întregii vieți și, prin urmare, se poate întâmpla să fie neglijată atunci când se pune un diagnostic în cadrul Axei I. De reținut Legea privind educația pentru toți copiii cu handicap (PL 94-142, 1975) punea accentul pe nevoia de
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
ca și galoromanii în Apus. În schimb, ei i-au fărâmițat și sărăcit, n-au ocupat intenționat provinciile, ci au distrus pentru mult timp drumurile (comunicațiile) cu urmările ce decurgeau de-aici. Cu toate acestea, numele și rosturile vechi romane persistă de-a lungul Dunării de Jos, unde constatăm o viață înfloritoare neschimbată, Sucidava și toată seria orașelor de pe malul drept, a celor din Sciția Minor. În armată, în sud-estul romanizat, se mai păstrează numele de trac, ca și cel de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
VII-lea. Urbanismul roman în Dacia, cu excepția orașelor de la Dunăre, și-a încetat, de fapt, existența după retragerea armatei și administrației imperiale, în 275. În perioada următoare, populația a abandonat treptat felul de viață roman, confortul și mentalitatea urbane, chiar dacă persista în aria vechilor orașe, în clădirile și edificiile de odinioară. În orașe trăia o populație romană provincială, latinofonă, cuprinsă treptat de noua religie creștină. Această populație nu a conlocuit cu goții și gepizii nou veniți și nu a fost influențată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
foste castre și orașe romane, unde populația autohtonă continua să viețuiască. În cimitirele și așezările gepizilor nu s-au descoperit obiecte creștine. Abia în secolul al VI-lea, gepizii au început să se creștineze, dar elemente păgâne au continuat să persiste, convertirea lor a fost treptată. În sudul Daciei, Banatul de sud și Oltenia dintre Dunăre și "Brazda lui Novac", creștinismul se leagă de populația latinofonă, locală ori venită din sudul Dunării, și nu aparținea grupurilor alogene. Prin urmare, având ca
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
autohtone au supraviețuit, mai mult sau mai puțin transformate, nu numai romanizării, dar și creștinării". Avem destule dovezi ale supraviețuirii moștenirii "păgâne", getice și romane, în spiritualitatea românească: cultul morților, mitologia funerară, riturile agrare, obiceiurile sezoniere, credințele magice ș.a. Acestea persistă, abia schimbate, de la o religie la alta, timp de milenii! Un exemplu concret de continuitate, evidentă până la vocabular, este cel al zeiței Diana! V. Pârvan, în Getica, presupune că Diana daco-romană (Diana Sancta) era aceeași divinitate cu Artemis-Bendis a tracilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
păstoresc, care țin și de folclor și magie, nu doar de religie. Aceste credințe s-au menținut în popor și sub aristocrația (regalitatea) dacică și sub stăpânirea romană. După retragerea legiunilor (275) și până la începuturile creștinismului, aceste credințe populare au persistat, în paralel, cu menținerea religiei zalmoxiene și a celei romane. Credințele vechi populare, consideră el, au constituit "singura credință după retragerea Imperiului (275) și până la instalarea religiei lui Hristos".53 Pe meleagurile noastre, noua credință n-a presupus o dramatică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în secolul al VI-lea, le plătea subsidii și oferea daruri șefilor lor-noii hani din Pannonia, iar o "Avarie" apare și în inscripții. 26 În acest fel, s-a întemeiat o stăpânire avară (567-796), de peste două veacuri, numele de "avar" persistând până la anul 1000, fiind menționat și într-un act pontifical. Față de locuitorii mai vechi, autohtonii de la Dunăre și de dincolo de munți, politica avarilor este o continuare a celei a hunilor. Astfel, Baian, spune Teofilact, cruță și mută pe locuitorii "Romaniei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-VI, obștea teritorială, ca instituție colectivă, se caracteriza prin proprietatea devălmașă asupra pământului, conducerea colectivă, răspunderea comună și organizarea împreună a muncii, în secolele VII-X, forma arhaică de organizare a obștii era abandonată pe întreg teritoriul locuit de români. A persistat doar folosința comună a pădurilor, pășunilor și apelor.9 La baza prefacerilor din sânul obștei sătești a stat dezvoltarea economică, progresul general al societății autohtone de la Dunăre și Carpați, care a favorizat diferențierea socială a comunităților umane locale. Apariția proprietății
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în sine, ci instalarea de colonii sătești și militare slave de lungă durată, a avut consecințe profunde asupra societății romanice autohtone. Limba slavilor rămași în Dacia (nordul Dunării), după 602, s-a stins (a dispărut), dar aceste influențe slave au persistat în limba romanicilor din nordul Dunării, în urma conviețuirii timp de secole cu aceștia (vezi cap. VII). Slavii din Dacia, care locuiau în Carpați și la Dunăre, nu au alcătuit state (regate), precum neamurile germanice și turanice (goți și huni), iar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
răsărit, fiind numele romanilor rămași în componența Imperiului sau sub influența religioasă și culturală a acestuia. Deși românii, în evul mediu, au trăit separați, numele neamului lor nu s-a schimbat, erau munteni, moldoveni, ardeleni, dar unitatea de neam a persistat. Ei au mai avut și alte nume date de străini, vlahi, blahi, volohi, dar aceste denumiri traduc numele vechi popular: români.65 NOTE 1. Gh. Brătianu, O enigmă și un miracol istoric: poporul român, București, Editura Știițifică și Enciclopedică, 1988
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Bulgariei, în Muntenia, iar altul în vecinătatea Ungariei, probabil în sudul Transilvaniei. Între râurile din țara pecenegilor, conorm izvoarelor, erau Brutus (Prut) și Seretus (Siret), deducem de-aici că ei erau prezenți la est și sud de Carpați, unde au persistat neîntrerupt până la 1091.6 Uzii După pecenegi, a urmat migrația uzilor, cu care erau înrudiți îndeaproape. Uzii sunt denumiți ghuzz, oghuz, de arabi, ouzoi de bizantini și morki de ruși. Ca și celelalte neamuri nomade turce, și uzii erau originari
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dintre ele. Aceste denumiri denotă o influență cumană asupra clasei boierești autohtone, după anul 1000, adică după asimilarea slavilor, când un număr de fruntași cumani au pătruns în sânul boierimii noastre și au lăsat moștenire numele respective. O influență cumană persistă și în vocabularul românesc, unde întâlnim cuvinte vechi turce, ca aslam (camătă), uium (dijmă) stăpâni ai teritoriului, ei impuneau prestațiile locuitorilor și cioban (păstor). La rândul său, un alt istoric, C. C. Giurescu, ne oferă alte detalii despre turanicii pecenego-cumani migrați
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ortodoxe nu mai avea sens, credea el. Ca o consecință a acestui fapt, papa îi invita pe conducătorii lumii ruse să accepte supremația Romei și să se integreze în unitatea catolică-el făcea aluzie la soarta Constantinopolului pentru cei care ar persista în schismă. Demersul papal nu a avut rezultatul sperat, iar avansul catolicismului în teritoriile răsăritene a fost anevoios. Dar șocul primei invazii mongole în teritoriile rusești, în 1223, ca și succesele cruciatei, între 1211-1227, în aria de dominație cumană, la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
estice, fiind urmăriți de armata regească în regiunile mărginașe dinspre tătari, unde înaintașii lui Ladislau nu mai pătrunseseră până atunci, adică în teritoriile carpato-nistrene. Pozițiile ungare de la est și nord-est de Carpați au fost pierdute după 1241, dar acestea mai persistau în titlul regilor săi. După recucerirea Constantinopolului, în 1261, bizantinii au încercat să preia controlul regiunilor de la Dunărea de Jos, stăpânite de ei timp de secole. Astfel, într-o cuvântare panegirică, Manuel Holobolos susținea că autoritatea legitimă a împăratului Mihail
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Noile acțiuni militare mongole au provocat îngrijorare în Ungaria, dar temerile nu s-au adeverit, efectivele lor erau reduse, întrucât principalele forțe ale Hoardei de Aur erau angajate în luptele cu hulaguizii din Persia. Dar neliniștea în spațiul Europei centrale persista și, la fel de îngrijorat, papa Clement IV lansa, în 1265, apelul pentru organizarea unei cruciade împotriva mongolilor. Însă, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea (1266-1299), la conducerea teritoriilor apusene ale Hoardei de Aur a ajuns Nogai, unul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolul ce a precedat constituirea statului, teritoriile est-carpatice au fost locuite de români, dar și de alte grupuri etnice. Prezența lor pe teritoriul dintre Carpați și Nistru se explică prin prisma unor împrejurări istorice diferite. În afară de mongoli (tătari), care au persistat în sudul și sud-estul Moldovei, după invazia din 1241, și a populațiilor aduse ulterior de ei, ca elemente militare sau meșteșugărești, și alte grupuri etnice s-au stabilit aici. Pe lângă o colonizare spontană, a existat și una dirijată, din inițiativa
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a supraviețui. Acest lucru poate fi dedus cu ușurință din atitudinea față de autoritate teamă și totodată umilință și acceptare. Servilismul este însoțit de istețime, manifestată în încercările de a ocoli obstacolele, apelînd la mijloace nu prea ortodoxe... sau chiar ilegale. Persistă ideea că este perfect normal să înșeli guvernul sau să-l furi... Dat fiind faptul că viitorul era nesigur, supușii Imperiului Otoman au adoptat o atitudine oarecum hedonistă față de viață și au dovedit o mare înclinație către lenevie. Munca propriu-zisă
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
susțină interesele pe plan internațional. Ei erau deosebit de îngrijorați de comunicatele privind înțelegerile dintre cei trei mari Aliați asupra împărțirii Balcanilor în sfere de influență și de lipsa de sprijin a sovieticilor în problema Triestului și în cea a Carintiei. Persista sentimentul de nesiguranță că țara avea să fie iar victima mașinațiunilor marilor puteri. Existau și multe nemulțumiri în privința chestiunilor economice. În loc să ajute dezvoltarea economică a Iugoslaviei, se părea că Uniunea Sovietică avea de gînd să ia măsuri împotriva riscului de
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
de Curlanda. Același von Solms raporta regelui, la 20 august 1771, că Ecaterina a II-a nu putea fi angajată să restituie Principatele Turciei, iar la 3 septembrie făcea cunoscute explicațiile lui Panin: Principatele trebuie conservate în afara Turciei, dacă regele persistă în a face achiziții în Polonia, atunci această conservare este și mai necesară pentru a despăgubi Polonia potrivit „vos propres conseils”; în felul acesta, și Viena ar putea fi convinsă că Rusia nu urmărește să le acapareze și să se
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
influența Rusiei în noul stat ortodox cu numeroși conaționali în Imperiul Habsburgic. De altfel, independența Principatelor, ca una din condițiile păcii tratate în aprilie 1771 de Alexei Orlov la Viena, a fost categoric respinsă. În ciuda refuzului, Rusia a contiunat să persiste. Prin nota verbală a lui Golițân, ea repeta dorința sa de a stabili în Principate un prinț independent, noul stat urmând să aibă trupe proprii și locuri întărite. Mai mult, Consiliul imperial reconfirma această decizie în ședința din 16 mai
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
a Principatelor către Turcia n-a întâmpinat deloc contraziceri din partea lui Panin. Deși, în august și septembrie același an, Petersburgul dădea asigurări că nu avea intenția să păstreze Principatele și-l ruga pe rege să convingă Viena despre sinceritatea țarinei, persista, totuși, în nerestituirea lor către Poartă. La 18 septembrie, regele promitea lui von Swieten să facă tot posibilul pentru a decide pe ruși să renunțe la independența Principatelor, pentru ca, la 12 noiembrie, să-l înștiințeze la Constantinopol pe von Zegelin
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
dacă se produce hiperventilația, amorțeală, furnicături, amețeală, dureri ușoare de cap și disconfort precordial), tensiune musculară (resimțită sub formă de tremurături, încordare a mușchilor și durere) și o diminuare a atenției (care duce la dificultăți de concentrare și, dacă senzația persistă, la derealizare și depersonalizare). Majoritatea persoanelor nu reușesc să asocieze aceste simptome cu o amenințare precedentă; în schimb, le percep ca semn al iminenței unui pericol fizic. Se tem că sînt pe punctul de a face un atac de cord
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
modificări. Această problemă a inversării răspunsului de tip luptă sau fugi apare mai degrabă în situația în care răspunsul este activat de gînduri stresante sau îngrijorătoare, decît în situațiile amenințătoare din punct de vedere fizic. În acest caz, schimbările fizice persistă mai mult decît în alte situații. Pentru persoanele care tind să se îngrijoreze prea mult, aceste schimbări pot fi destul de tulburătoare și pot constitui o sursă de anxietate considerabilă. Acest lucru duce la o activare permanentă a răspunsului luptă sau
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
majoritatea suferinzilor de fobie socială generalizată. Oferă celorlalți perioade îndelungate de expunere, ceea ce permite obișnuirea cu anxietatea. Dată fiind natura pasageră a multor interacțiuni sociale și gradul adeseori mare de evitare, aceasta poate fi prima oportunitate de a învăța că, persistînd în situația care provoacă anxietate, nivelul anxietății se va reduce în cele din urmă. De asemenea, poate fi o șansă pentru mulți participanți să întîlnească alți oameni cu această tulburare și să descopere că nu sînt singuri. În afară de aceasta, în cadrul
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]