10,156 matches
-
învinsă a vieței, cu o înfățișare de durere mută, de vină care cere iertarea"251. Pictura cu tematică religioasă este mai deschisă sensibilității simboliste, și un alt tablou, Isus potolind valurile, este remarcabil din acest punct de vedere. Verona nu pictează deloc trăsăturile chipurilor celor care se află în barcă, cu toate că doi dintre pescari au chipurile întoarse spre spectator. Iisus este singurul care stă în picioare și cu un gest impune naturii calmul. Interesul cade pe jocul luminii filtrate impresionist, ca
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
simbolistă revine în pictura lui Octav Băncilă, care abordează la rândul său teme religioase. Pictorul îi cunoaște îndeaproape pe maeștrii Lenbach, Kaulbach și Franz von Stück, precum și cercul din jurul revistei Müncheneze Jugend. În După 2000 de ani (1927), Christ este pictat plângând, înfățișând durerea lumii și eșecul creației. După Primul Război Mondial, sensul redempționist al prezenței lui Iisus s-a diminuat, eșecul său este un eșec al umanității în ansamblul ei. Cei 2000 de ani de creștinism nu oferă o perspectivă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
să cadă, de pe fondul de gobelin, afară din ramă"297. Robert Cremer (1889-1928) nu are notorietatea unui Chopin sau Beethoven, însă pictorul a profitat de această figură pentru a realiza un portret al artistului, al creatorului prin excelență. Cremer este pictat așezat cu pălăria într-o mână și mâna cealaltă eliberată într-un gest nu lipsit de grație, o postură în care dezinvoltura nu e spontană, ci căutată. Fundalul, nu întâmplător, este dat de un panou decorativ, fie o scenă războinică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
un gest nu lipsit de grație, o postură în care dezinvoltura nu e spontană, ci căutată. Fundalul, nu întâmplător, este dat de un panou decorativ, fie o scenă războinică, oameni cu trompete și flamuri, fie o procesiune sărbătorească. Cremer este pictat din profil, ceea ce intensifică relația sa cu fundalul, conferind impresia de așezare în efigie, în rama artei sale muzicale, expresia picturală a unui libret. Compozitorul înfățișat pe fundalul artei sale cadrul estetic devine expresia vocației, latura esențială a compozitorului desprinsă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în 1909 în Calendarul Minervei, prezentându-l în atelierul său așezat pe scaun, cu o paletă în mâini în fața șevaletului, stând picior peste picior. Aici atitudinea voit degajată, care îi reușește mai bine unui caricaturist ca N.S Petrescu, Luchian pictând în atelier (acuarelă, 1910-1912), eșuează. Expresia chinuită a pictorului se relevă atât în poziția corpului, parcă chircit, în linia buzelor și în spectralitatea privirii. Pentru o scurtă perioadă de timp, Luchian cochetează cu lumea boemei, perioadă în care temele ei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
circumscriere tragică a existenței sale. Privirea concentrată, pătrunzătoare a pictorului te fixează cu energia unei somații, ceva s-a schimbat și în jocul între lumină și umbră desfășurat pe cuprinsul chipului său, devine deductibilă o anxietate amestecată cu tristețe. Luchian pictează nu doar o état d'âme simbolistă, ci și o prise de conscience, privirea sa are ceva decisiv. Pictorul pare să-și fi asumat destinul, omul monden a dispărut, iar revenirile sale vor fi tot mai palide și nesigure. Printre
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Zugrav (ulei, 1906-1907, Galeria Națională București). Pictorul ține în mână pensula și în jurul acestui gest se recompune întregul portret, care-l proiectează într-un univers al modestiei de rezonanță cristică, dar și a asumării unei vocații. De acestă dată Luchian pictează, nu mai citește, nu mai oferă o poză de detașare, este cu totul absorbit de arta sa. Metonimic, mâna care pictează, scoasă în prim plan pe fondul întunecat al costumului, reprezintă arta, profesiunea sa de credință. "Pictez, ergo sunt pictor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
proiectează într-un univers al modestiei de rezonanță cristică, dar și a asumării unei vocații. De acestă dată Luchian pictează, nu mai citește, nu mai oferă o poză de detașare, este cu totul absorbit de arta sa. Metonimic, mâna care pictează, scoasă în prim plan pe fondul întunecat al costumului, reprezintă arta, profesiunea sa de credință. "Pictez, ergo sunt pictor", "Iată pictorul!" pare să spună Luchian cu modestie. Înainte de toate, Luchian se recomandă prin arta sa, mâna decupată din albul manșetei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
acestă dată Luchian pictează, nu mai citește, nu mai oferă o poză de detașare, este cu totul absorbit de arta sa. Metonimic, mâna care pictează, scoasă în prim plan pe fondul întunecat al costumului, reprezintă arta, profesiunea sa de credință. "Pictez, ergo sunt pictor", "Iată pictorul!" pare să spună Luchian cu modestie. Înainte de toate, Luchian se recomandă prin arta sa, mâna decupată din albul manșetei cămășii a dobândit o stranie elongație: pensula prelungește falangele într-o continuitate hieratică de mantră, erijându
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
toate, Luchian se recomandă prin arta sa, mâna decupată din albul manșetei cămășii a dobândit o stranie elongație: pensula prelungește falangele într-o continuitate hieratică de mantră, erijându-se într-un simbol al creației. Nu mâna simplă, ci mâna care pictează, devenită ea însăși instrument al creației, descrie gestul cuprinzător al dedicației, al sacrificilui artei. Nu există niciun referent exterior care să absorabă gestul indicial al pictorului, astfel că gestul devine autoreferențial, mâna ținând pensula se indică pe sine într-o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și o rezistență încăpățânată, imprimată în toate celulele firii. Este chipul unui bolnav sau al unui mistic, chipul acesta care începe să capete contururi de tigvă. Pe măsură ce boala înaintează, pictorul este confruntat cu noi dificultăți legate de capacitatea de a picta. Autoportretul acuarelă din 1908 păstrează aceeași expresie, el nu-i furnizează pictorului ocazia unui exercițiu narcisic, ci a unei confruntări cu sine. În 1910, un alt autoportret în ulei reia expresia de concentrare aproape dureroasă, privirea are o rară calitate
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pictură precum Zugravul se poate compara cu autoportretul lui Pallady, pentru a sesiza diferențele majore, temperamentale ale celor doi pictori. Aerul cristic, febricitat, carismatic al lui Luchian intră în contrast cu cel de o severitate de dandy al lui Pallady. Amândoi sunt pictați în relație cu arta lor, pictând, recomandând instrumentele și vocația lor în cazul lui Pallady este vorba și de paletă. Diferența de temperament, care se reflectă în atitudine, este evidentă. Pallady își ține pensula ca pe o floretă, gata de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cu autoportretul lui Pallady, pentru a sesiza diferențele majore, temperamentale ale celor doi pictori. Aerul cristic, febricitat, carismatic al lui Luchian intră în contrast cu cel de o severitate de dandy al lui Pallady. Amândoi sunt pictați în relație cu arta lor, pictând, recomandând instrumentele și vocația lor în cazul lui Pallady este vorba și de paletă. Diferența de temperament, care se reflectă în atitudine, este evidentă. Pallady își ține pensula ca pe o floretă, gata de atac pictorul era pasionat de scrimă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
întoarsă împotriva oricărei contestări, a lumii întregi. Nu există nici cea mai mică urmă de modestie în acest portret, ci dimpotrivă, un orgoliu aristocratic, pictorul înfățișează condiția sa de artist ca o demnitate seniorială. O altă deosebire esențială, Pallady se pictează în oglindă în cazul în care pictorul nu era stângaci pensula este ținută cu mâna stângă, iar aceasta nu se detașază cromatic de restul costumului. Mai mult, culoarea acestuia invadează și șevaletul. Bustul pictorului se evidențiază pe un fond relativ
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fi detașat de codul simbolico-mitologic consacrat, prin care bufnița o desemnează emblematic pe zeița Pallas Atena, pentru a nu a împrumuta nici altor coduri mitologice, spre exemplu, pe Lilith, zeița ebraică a morții infantile, reprezentată printr-o bufniță. Și Khnopff pictează o serie de himere cu aspect aviar, lipsite de orice indiciu malefic, păsări cu cap de om, fără a invoca prin ele codul mitologic consacrat. Himera nopții, realizată în jurul anului 1928, este de data aceasta o pasăre de noapte, o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
propria lor interioritate. Spre deosebire de Khnopff, aici lipsește orice reziduu de anxietate. Expresia extatică a acestor figuri evocă, mai degrabă, o plăcută recluziune într-un spațiu care nu conține nicio amenințare apropiată și nu anunță nicio intruziune. Sfinxul lui Khnopff este pictat după chipul și asemănarea sorei sale Margueritte, față de care acesta nutrea o profundă afecțiune, relația cu sora sa fiind una din temele obsedante la Khnopff, temă transpusă în cheie simbolistă. În tabloul Mângâieri (1898), anxietatea nu a dispărut complet, ea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fecundația, ci orgasmul, escaldarea plăcerii fizice fără scopuri procreative. Cu alte cuvinte, o pulsiune elementară, caracterizată în termeni de o misoginie implacabilă de către Baudelaire 355 pentru o viață de consum erotic, cum este cea a prostituatei. În locul Madonei, Munch o pictează pe Marea Prostituată a Babilonului cu chipul pe care i-l conferă modernitatea, dacă ne păstrăm pe același nivel de reprezentare în contextul aluziilor biblice. Există însă și procesul invers, al inocentării unui aprioric rău feminin prin intermediul maternității, temă pe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ceea ce introduce un raport interesant al personajului cu fundalul. Judith este parte a luxurei pe care o incorporează stilistic, pe fondul acestui decor somptuos, bogat se detașează nuditatea ei, ca și la Gustave Moreau. În 1909, Klimt reia tema și pictează încă un tablou, Judith II, în care reiterează viziunea violent-atroce asupra sexualității feminine transformată în armă. Dacă Judith I afișa o expresie de voluptate asociată orgasmului, Judith II apare ca o ipostază a "corpului isteric" sau a isteriei înseși. Corpul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care este asimilată agentului disolutiv, încarnare a răului originar. Femeia constituie sursa privilegiată a răului întruchipat de sexualitatea ei, de aceea șarpele din simbol, asociat păcatului, devine un element integrat corporalității feminine. Între 1891-1893 și 1906 (1912?), Franz von Stück pictează o serie de variațiuni pe tema Păcatului. Tabloul din 1899, intitulat Păcat, înfățișează o femeie culcată, al cărei corp este înfășurat în volutele ireverențioase ale unui corp de șarpe din specia constrictorilor (ținând cont de dimensiunea sa excepțională). Reptila oferă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
trimite numaidecât la anatomia genitală, printr-o apropiere voită de corporal, menită să sublinieze lumea deghizată vegetal a instinctualității. Din cochilia albă a florii iese pistilul galben, floarea este asociată cu o asumată concupiscență sexualității feminine, ilustrând metonimic actul sexual. Pictate pe un fundal nedefinit de verde, florile par lipsite de lujeri și alături de trupul femeii luminează tabloul. Plăcerea rezidă în acest contact sau în iminența acestui contact în care floarea nu mai joacă un rol ornamental, sau unul al transcenderii
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
demnitate estetică: "Il faut finir en beauté!". Melancolia sa s-a rarefiat până la disoluție într-o mască, ca și cea a personajului matein, Pantazi înainte de a părăsi România pentru o călătorie necunoscută. Pallady se află sub influența seccesionului Münchenez când pictează Ofelia, (ulei pe lemn 0,840 x 0,439 cm, inventar 244, semnat jos, MNAR), se pot sesiza și o serie de stângăcii, dar este un tablou de început al pictorului. Ofelia devine figura feminină emblematică a melancoliei care fuzionează
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
contextul modern este cea a intelectualizării senzualității și informării culturale a erosului, de aici o nouă viziune "domestică" sau, mai precis, domesticită asupra femeii moderne. În perioada în care Octav Băncilă se află sub influența Secession-ului și simbolismului german pictează Crinii, Bachus, Visătorul, "alegorii depărtate de realitate". Între crini, intitulat și Melancolie (între 1895-1897), poartă amprenta simbolismului, expresia femeii se nuanțează prin reverie și prin rama florală, aerul melancolic invită la o stare meditativă. Frumusețea feminină apare dintr-o dată mai
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o armonie a proporțiilor, ci este trecută prin filtrul sentimentului de tristețe, de abandon, corporalitatea fiind astfel sensibilizată prin gest. Altfel, inefabilul reveriei melancolice poate fi cuprins într-o temă îndelung utilizată în formatul idilic. Artur Verona încetează să mai picteze idile, ceea ce-l reține sunt elementele folclorice și desfășurarea plenitudinară a unui suflet național. O parte din tablourile sale cu țărănci dobândesc o notă intimistă, tinerele fete sunt izolate într-o atitudine de visare pe care cadrul natural o amplifică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
simbolic în aceeași arie a imaginarului decadent. Elocvente din acest punct de vedere sunt cele două tablouri ale lui Gustave Moreau conținând aceeași imagine emblematică, Fecioară tracă cu capul lui Orfeu (1865) și Salome în grădină (1878), tablouri care par pictate în oglindă ca variațiuni pe aceeași temă. Asocierea actului crud al lui damnatio capitis cu feminitatea este clar subliniată în ambele tablouri, fecioarele crude contemplând obiectul venerației lor, le chef coupé, pe care și-l aproprie hieratic. Alexandre Séon, elevul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Alt tablou, Lira lui Orfeu (1898), se încadrează în tema decapitării poetului, capul său find așezat pe lira sa; de data aceasta, chipul poartă expresia serenă a unei împăcări în sfera artei sale, dar și a morții. Și Jean Delville pictează pe aceeași temă a lirei lui Orfeu, capul acestuia fiind prins între corzile lirei sale, asemeni unei măști mortuare. Jean Delville a utilizat chiar chipul soției sale, de aici și ambiguitatea care rezidă în androginia acestui chip, de o frumusețe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]