5,661 matches
-
Vizavi de capelă. — Eu mă duc în vizită la mătușă-mea. Pe curînd. Fata coborî și Thaw se întrebă cine o fi. Brusc își dădu seama că era June Haig Babana, care fusese elevă la Whitehill. Atunci coborî și se postă lîngă ea, pe platformă. — O, iată-te, zise ea. — De obicei cobor mai departe, pe deal, spuse Thaw de parcă i-ar fi explicat ceva. — Casa ta e în fața capelei? Tramvaiul se opri și se dădură jos. Nu, e pe strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Camerei d. M. Cogălniceanu a prezentat petițiunile mai multor sate din județele Ilfov și Vlașca, prin cari acestea cer a li se da pământ pe moșiile statului. Dar nu numai petițiuni au dat țăranii. Daca la barierile Bucureștilor nu se posta jandarmerie, însărcinată a respinge cu sila pe țărani ce ar fi venit, daca zilele acestea nu i-ar fi oprit pe unii pe uliță pentru a fi duși și interogați de poliție; aveau de gând să vie în număr de
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
cap. Păcat însă că s-a desfășurat totul atât de repede. Dacă se mai juca puțintel cu ei, sunt si― Abatele se întoarse spre călugărul paznic și, fără vorbe, îi indică să părăsească încăperea. Fratele-ostaș ieși din cameră și se postă afară, în fața ușii grele. Sigur că nu mai poate fi auzit de nimeni, Radoslav rosti cu glas aspru, amenințător. ― Ești rezultatul a două generații de muncă. Sute de frați savanți au muncit să aranjeze condițiile în care să crești și
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
nici un cuvânt. Dacă nu se termină curând, or să-l omoare ai lui! Tocmai când se gândea că nimeni nu avea să le spună vreo vorbă, la doar câțiva metri de coliba lui Stin, un grup de trei tinere se postaseră în mijlocul aleii. Păreau stânjenite, dar una dintre ele făcu un pas în față frîngîndu-și mâinile. Stin o știa. Era Urella, una dintre prietenele Xentyei. ― Maria, știu că tu poți afla de soarta prietenei noastre. E bine? Mai trăiește? E vindecată
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
cu adevărat nou niciodată. - Acum știi, mormăi Radoslav în barbă. Nu mi-e rușine să o recunosc. Nu mi-am pierdut credința. Și cercul ne-a eliberat! Kasser îl privi cu ochi plini de milă. Cei doi quinți, care se postaseră lângă ușă, păstrau o căutătură neutră și rece. Radoslav nu se număra printre prietenii lor. Îl omorâse pe Rimio de Vassur... - Rade, te prețuiesc cum nu știu dacă am apreciat vreun spirit vreodată. Îmi blestem inconștiența de a nu fi
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
e o scorneală de-a romanilor! Au pus la cale comedia asta ca să mă tragă în război! Printre cei ce se găseau la capătul scării se stârni din nou o mișcare agitată, ca o clătinare de valuri. Prompt, Mataurus se postă în fața lui Audbert, înfruntându-l pe Gualfard, care se repezise înainte cu sabia ridicată. Gundovek se interpuse între ei și, cu un reflex extraordinar, apucă încheietura războinicului și îl opri, în vreme ce gărzile sale aținteau armele către scutierii care îi apărau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mănânce ceva și să-și potolească setea. Erau puțin peste patru sute de cavaleri, între care trebuiau numărați cel puțin o sută de galo-romani și helveți, cu tot felul de arme la ei, unele chiar rudimentare. Chilperic le poruncise să se posteze în afara drumului ce urma contrafortul aflat de cealaltă parte a văii, iar ei se răsfiraseră pe malul ierbos și prin albia unui râu aproape secat, lăsând astfel cale liberă mulțimii de refugiați ce venea în neorânduială: oameni cu groaza în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și să se răsfire pe cele două margini și în albia râului, astfel că, în scurt timp, armata lor ajunsese să se întindă de la o coastă la cealaltă. După ce înaintaseră puțin, se opriseră, însă rândurile lor continuau să se îndesească. Postat cu soldații săi între copaci, Sebastianus înțelese limpede că nu aveau de-a face cu gepizi, ci cu huni, iar acum încerca să-și facă o idee despre numărul lor. Foarte probabil, era vorba de un mingan, unitatea de bază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu-l va mai revedea niciodată, îl bătu pe umăr cu afecțiune: — Adio, Vitalius, mult noroc! — Și ție, Prefectule! Acestea fiind spuse, soldatul întoarse spatele și dispăru printre copaci, căutându-și calul. Pe drum, se apropie de un combatant ilir postat între arbuști și se aplecă să-i spună câteva cuvinte, apoi amândoi se ridicară și se îndreptară spre luminișul unde se găseau caii. Sebastianus nu se mai gândea de acum la ei. își îndreptase din nou atenția către ceea ce în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îndemn, apoi, după ce se sfătui scurt cu alți războinici de rang, le lăsă lor comanda acestui sector și se îndreptă către partea dreaptă a aliniamentului, pe fâșia de iarbă ce despărțea râul de pâlcul de copaci. Acolo, Sebastianus, care se postase între arbori, îl pierdu din ochi. Reuși totuși să deslușească, deformate din cauza distanței, strigătele prin care, cu accente dure și poruncitoare, acesta își mobiliza războinicii. — începe, îi spuse Mataurus, care, la adăpostul unui pin gros și strâmb, nu pierdea dușmanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
căutând instinctiv protecția soților. Un tânăr soldat, văzându-se poate împiedicat în cale, cine știe cum, de un băiat, îl împinse cu duritate îndărăt; tatăl acestuia, un om înalt și robust în haine de lucru, poate un tâmplar, se interpuse între ei, postându-se în fața războinicului. Mulțimea fu cuprinsă de un fior. Alți burgunzi se apropiară de tovarășul lor, o femeie scoase un strigăt, se dădură câțiva ghionți, dar în confuzia generală, se înălță, puternică, vocea lui Wisichart, care îl mustră pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
semiîntuneric, fără nici un rezultat, însă, fiindcă, neputând să-și ridice capul, nu izbutea să-și facă o idee clară despre starea în care se afla. Reușea doar să vadă deasupra sa conturul bârnelor lungi ale tavanului. O umbră i se postă în față. Pe fundalul luminii proiectate de flacără, văzu aplecându-se asupra lui chipul unei femei. — Te-ai trezit. Bine! auzi în galo-romană, însă cu inflexiunea tipică a helveților. Glasul, cu un timbru puțin aspru, îi păru a fi al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Chilperic. Războinicul se năpusti înainte în direcția unui petec de iarbă îngrădit cu ziduri dezgolite, unde erau priponiți mai mulți cai. în apropiere, hunii ridicaseră două corturi mari, dintre care unul era deja în flăcări; în timp ce câțiva dintre ei se postau în formație de apărare, ca să poată stăvili atacul furibund al năvălitorilor, alții se străduiau să dezlege pripoanele cailor, care, înspăimântați de foc, azvârleau din picioare, dădeau din copite, se înălțau pe picioarele din spate și nechezau disperați. Grupul de apărători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în sfârșit. Temându-se de apropierea unei furtuni, Sebastianus se îndreptă și mai mult, încordându-se, ca să păstreze poziția de drepți și privind înaintea sa, dincolo de loggie, spre un punct nedefinit, situat undeva între doi nori. Etius, însă, i se postă în față, fără să-și ia de la el privirea pătrunzătoare. Aruncându-i o ocheadă, Sebastianus avu, cu toate acestea, impresia că el era în acel moment mai degrabă distrat, decât în mod real mânios. — Te trimisesem la Genava - rosti Magister
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
broaștelor. în sfârșit, înveliți în pături, se întinseră care cum putu, pe câte o palmă de loc mai puțin umedă. Lui Maliban îi reveni primul tur de pază. Liniștit, își luă cu el arcul și tolba și merse să se posteze între copaci, aranjându-se între trunchiurile bifurcate și răsucite ale unei sălcii bătrâne. Multe ore mai târziu, Metronius își trezi, unul câte unul, tovarășii, scuturându-i cu putere. — E cineva lângă colibă, îi șopti lui Sebastianus. Au și torțe. Nechezatul unuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu putere. — E cineva lângă colibă, îi șopti lui Sebastianus. Au și torțe. Nechezatul unuia dintre cai se auzi ca o confirmare. Cât ai clipi, cu armele pregătite, se găseau cu toții la liziera copacilor. Maliban, singurul arcaș al grupului, se postă lângă Sebastianus, cu o săgeată deja potrivită în arc. Două siluete purtând torțe înaintau cu precauție prin apă, luminând cu o lucire roșiatică, în întunericul nopții, pereții din ramuri ai colibei și caii împiedicați, care, neliniștiți, porniseră să se agite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privirea de la el. O pornise apoi cu pas nesigur printre bivuacurile războinicilor, dar se oprise deodată în fața servitorului unuia dintre războinici, un om oribil, cu un singur ochi - care, ținând în brațe o legătură de crengi pentru foc, i se postase deodată în față, ieșind cu totul întâmplător din spatele unui car. Poate copila ar fi putut să suporte vederea teribilelor sale cicatrice și dantura sa putrezită, dar cu siguranță nu reușise să suporte imaginea orbitei goale, astfel că, de îndată ce el, zâmbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe un catâr supraîncărcat, pe care un servitor sarmat îl ducea de căpăstru, arătase cu ură în direcția lor, scuipând de mai multe ori cu dispreț și netezindu-și energic rochia, întocmai cum ar fi putut face un adevărat hiung-nu. Postându-se între fată și acei războinici - care, văzând ce făcea ea, deveniseră deodată atenți și în mod evident iritați -, Balamber o întrebase care era motivul acelui gest jignitor. Roșie la față, ea își întoarse privirea în față, ridicându-și mândră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
trebui dispusă armata? întrebă Chilperic, care în ciuda relativei sale tinereți, nu părea să manifeste vreo teamă reverențioasă față de Magister. Etius răspunse prompt: — Probabil că Atila va prefera că se lupte în tabăra lui fortificată și, cu siguranță, nu-și va posta hunii prea departe de ea. Oricum, după câte spun iscoadele, gepizii, care au ajuns ultimii, au poposit la dreapta taberei; dacă luăm în considerare că francii lui Meroveus sunt deja în dispozitiv înaintea lor, la o distanță de câteva mile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Nu le mai rămăsese decât defensiva. Sebastianus își dădu oamenii jos de pe cai și îi dispuse ca pe o tablă de șah, pe două rânduri: primul în genunchi, cu scutul sprijinit pe pământ ca să-i protejeze pe alani, care se postară între cei dintâi, în rândul al doilea. Trecând în revistă aliniamentul împreună cu Aquilius, se întâlni cu Maliban, care, liniștit și eficient ca întotdeauna, făcea același lucru, dar din direcție opusă, dând oamenilor săi indicații asupra tirului. — Sunt cel puțin două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ai vrea să vii la muncă?» Ne facem mereu astfel de favoruri și am acceptat fără să stau prea mult pe gânduri. Tura din acea zi începea la 06.45 . Mai întâi m-am dus la Naka-meguro, acolo m-am postat în metroul de la 06.55 până la Minami-senju. «Postare» spunem noi când luăm un metrou pentru a ajunge la metroul în care avem treabă. De la Minami-senju am trecut pe linia cealaltă, la metroul meu. Nu mai știu exact la ce oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
că Federația Rusă așteaptă garanții de la SUA care să ateste faptul că noul scut antirachetă nu este îndreptat împotriva sa. De asemenea, pe site-ul oficial al Ministerului rus al Afacerilor Externe, la data de 3 mai 2011, a fost postat un comunicat oficial potrivit căruia partea rusă monitorizează cu foarte mare atenție evoluția situației, având în vedere faptul că, potrivit estimărilor, sistemul de apărare antirachetă planificat poate crea, în viitor, riscuri pentru forțele strategice ruse de descurajare nucleară. Este necesară
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Administrative/890_a_2398]
-
altceva. -Ba da, Olaf. Vezi doar ce fac cu zilele mele. -Nu știu ce faci. Mă bucuram că voi ști în sfârșit mai multe. Acesta fu momentul pe care l-a ales motanul cel gras ca să vină și să se posteze dinaintea stăpânei sale cu un aer indignat. -Ți-e foame, Biscuit. O să-ți dau să mănânci. -Nu poate aștepta? -Nu. Când lui Biscuit îi este foame și nu este hrănit de îndată, se urcă pe mese și răstoarnă lucrurile. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
o mână de ajutor“ tatei. Plecam cu el cu Fordul lui gri-șoarece pe la gospodăriile țărănești, ca să vindem adăpătorile fabricate în turnătorie, mă uitam cum bărbatul ăsta înalt își împingea puțin pălăria pe ceafă, își aranja un zâmbet pe față, se posta în dreptul uneia din făpturile cu obraji plini de riduri și mâini butucănoase și reușea de fiecare dată - ca la maistrul rotar și dogar care fabrica schiuri - să inspire încredere. Apucatul ăsta de cot, acest „voi“ în loc de „dumneavoastră“, întrebările astea despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de pus la punct nu mai suporta amânare. Eram așa de emoționată, chiar speriată - ce tărăboi ar fi ieșit, dacă s-ar fi dat în vileag că nora își spionează socrul! Și totuși, într-o după-amiază de primăvară, m-am postat pe o străduță laterală și am așteptat să se arate, îmbrăcat de sus până jos în negru, cu pălărie și pardesiu. Era răcoare și umezeală, pentru că plouase, și el se mișca într-un fel - cum să spun? - așa cum nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]