5,163 matches
-
îndrăcită acribie ironică și trecînd prin Iris Murdoch, John Fowles, David Lodge, m-am oprit, finalmente, la figurile de top actual unul internațional, se-nțelege din care nu pot lipsi (aceiași incomparabili englezi): Julian Barnes, Ian McEwan, Jonathan Coe. Actanți postmoderni ai unor inimaginabile strategii narative, pe cît de dificile într-un prim contact de lectură, pe atît de cuceritoare pe parcurs, pînă în finalurile incitant imprevizibile. Ale căror romane, atît de proaspete în invenție savantă, se află, provocator, pe patu-mi
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a cernut, a simplificat, a facilitat minima noastră schemă. Și ajungem, în sfîrșit după futilele divagații la concretețea realității prezente. Nu mai putem fără riscul autoiluzionării face abstracție de ce se întîmplă, palpabil, în acest moment (după unii roză autoamăgire terminologică! postmodern). Avem în vedere cum ne-am propus deja domeniul artelor vizuale. A putea constata, fără să ratăm schița generală, o invers proporțională relație între actul creației și mediatizarea lui. Cu cît mediatizarea tot mai inimaginabil diversificată cîștigă teren, cu atît
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a unor ideologii). Din perspectiva unei coincidențe, care vizează anumite aprecieri ale lui Husserl, Heidegger, ale lui Russell, Whitehead, Wittgenstein, Gadamer, Pareyson, Derrida, Vattimo ș. a., privind statutul metafizicii și rosturile filosofiei, ar putea fi înțeles mai bine momentul din istoria "postmodernă" a filosofiei contemporane. Neîndoielnic, trebuie descoperit un sens non-judicativ în gândurile filosofilor numiți, pe ideile cărora se sprijină deja linii ale tradiției filosofice; și sub condiționarea acestui sens, trebuie "citite" ideile altor "gânditori" precum: Levinas, Marion, Foucault, Habermas, Rorty, Quine
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
-ului, reducție. În aceeași serie au apărut (selectiv): • Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga, Valică Mihuleac • Cetatea lui Platon, Sorin Bocancea • Cetatea sub blocada ideii, Viorel Cernica • Cultura recunoașterii și securitatea umană, Anton Carpinschi • Discursul puterii, Constantin Sălăvăstru • Discursul filosofic postmodern, Camelia Grădinaru • Dilthey sau despre păcatul originar al filozofiei, Radu Gabriel Pârvu • Dreptate distributivă și sănătate în filosofia contemporană, Loredana Huzum • Estetica pragmatistă. Arta în stare vie, Richard M. Shusterman • Judecată și timp. Fenomenologia judicativului, Viorel Cernica • Filosofia artei, Florence
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
șefi de state și de partide politice, a fost consultant pentru companii europene de vârf și a ajutat la lansarea de campanii populare pentru justiție socială și ambientală. Autorul trece În revistă istoria Europei, din Evul Mediu și până la perioada postmodernă, pentru a extrage esența noii conștiințe europene. Acum două sute de ani, părinții fondatori ai Americii au creat un nou vis pentru umanitate, care a transformat lumea. Astăzi, sugerează Rifkin, o nouă generație de europeni crează un nou și radicăl vis
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
este o punte de legătură Între cele două perioade. Postmodernitatea nu a fost niciodată Înțeleasă ca o noua eră, ci, mai degrabă, ca o zonă crepusculară a modernității un timp pentru a medita la multiplele probleme ale erei moderne. Gândirea postmodernă este fundamentul intelectual al protestelor și experimentelor anilor ’60, care au Încercat să dărâme vechi limite care constrângeau spiritul uman și să probeze noi realități. Postmoderniștii s-au Întrebat cum a ajuns lumea să fie prinsă Într-o incantație funebră
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
despre maniera În care oamenii ar trebui să se comporte și să acționeze În lume. Postmoderniștii au asigurat raționalizarea În vederea acestei revolte, argumentând că nu există o perspectivă unică, ci tot atâtea perspective asupra lumii câte experiențe umane individuale. Sociologia postmodernă pune accent pe pluralism și tolerarea diferitelor puncte de vedere care alcătuiesc totalitatea experienței umane. Pentru postmoderniști, nu există un regim ideal către care să aspirăm, ci un potpuriu de experimente culturale, fiecare cu propria sa valoare. Postmoderniștii s-au
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
către care să aspirăm, ci un potpuriu de experimente culturale, fiecare cu propria sa valoare. Postmoderniștii s-au angajat Într-un asalt frontal al fundamentelor ideologice ale modernității, chiar negând ideea că istoria este o saga eliberatoare. La sfârșitul procesului postmodern al deconstrucției, ne găsim În fața modernității reduse la un morman de moloz intelectual și o lume anarhică În care povestea fiecăruia este la fel de atractivă, valabilă și demnă de recunoaștere. Dacă postmoderniștii au dărâmat zidurile ideologice ale modernității și au eliberat
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
uman a fost eliberat de vechile categorii de gândire, fiecare dintre noi suntem forțați să ne găsim propriul drum Într-o lume haotică și fragmentată, care este mai periculoasă decât lumea atotcuprinzătoare pe care am lăsat-o În urmă. Gândirea postmodernă nu a pătruns În mod semnificativ În clasa de mijloc americană. Ea a fost Întotdeauna mai influentă În Europa. Mai mult de jumătate dintre americani sunt credincioși devotați - mai mult decât În oricare altă națiune industrializată - și nu cred În
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
sunt Înclinați să creadă că există un țel pentru călătoria umană și un mod corect de a trăi În lume. Pe de altă parte, europenii au fost mai dornici să critice supozițiile de bază ale modernismului și să Îmbrățișeze orientarea postmodernă. Această dispoziție se datorează În mare parte distrugerii provocate de cele două războaie mondiale și spectrului unui continent aproape ruinat În 1945, ca rezultat al aderării oarbe la viziuni și ideologii utopice. Intelectualii europeni, e de Înțeles, au condus asaltul
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
de bogăție individuală. Visul european Însă este cu mult mai mult. Într-o lume obosită de viziuni utopice grandioase și mai obișnuită cu istorii individuale, noul vis european a Îndrăznit să creeze o nouă sinteză: una care combină o sensibilitate postmodernă la perspective multiple și multiculturale cu o nouă viziune universală. Noul vis european ne duce În era globală. Pentru a Înțelege magnitudinea și profunzimea schimbărilor care au loc În Europa, este esențial să ne reamintim trecutul ei. Noul vis european
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Dacă este dificil să Înțelegem cu precizie ce este Uniunea Europeană, este deoarece aceasta se metamorfozează În mod continuu În forme noi pe măsură ce se adaptează la noile realități În schimbare rapidă. Uniunea Europeană este, În realitate, prima instituție de guvernământ cu adevărat postmodernă. Dacă pare amorfă și mai puțin stabilă, aceasta se datorează faptului că navighează Într-o lume a noutății perpetue. În era globală, durata a fost comprimată aproape până la simultaneitate, iar istoria a cedat În față unui acum care se schimba
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
interese și aspirații proprii, dar toți interdependenți și, În cele din urmă, responsabili pentru bunăstarea reciprocă. O revoltă similară a apărut la nivelul statului la un deceniu după mișcările studențești. Filosofi precum ar fi Michel Foucault credeau că În lumea postmodernă cu o complexitate, densitate și interdependență sporite, acțiunile fiecărui jucător afectează natura, calitatea și distribuția puterii În Întregul sistem. El a scris că guvernul... Se referă la toate eforturile de a forma, călăuzi și conduce comportamentul altora, fie că aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
bine definite, proceduri birocratice bine stabilite și țeluri sociale pe termen lung, care cedează teren unei conștiințe terapeutice caracterizate de scenarii În continuă schimbare și opțiuni strategice rapide pe termen scurt. Uniunea Europeană este, așa cum am menționat anterior, o instituție politică postmodernă. Este o lume ale cărei contururi sunt În continuă schimbare, o lume a realităților pasagere, În care numai noutatea Însăși este permanentă și În care durata s-a Îngustat la un prezent continuu. Dacă rolul dinastiilor antice era comemorarea și
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
a ajuns să pară un adevăr evident este desigur un aspect sau Însuși sâmburele tare al problemei naționalismului. A avea o națiune nu este un atribut inerent al umanității, dar a ajuns să aibă acest aspect 12. Unii teoreticieni politici postmoderni sugerează că În noua lume a relațiilor dense, suprapuse și aflate În permanentă schimbare, guvernarea are de-a face mai mult cu asocierea și legătura decât cu un control asupra unui anumit spațiu fizic 13. Cărturarii se referă la reconfigurarea
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
distincte. Se temeau că aceste culturi locale se vor opune procesului de europenizare și, prin urmare, nu le-au făcut loc la masă negocierilor. Odată cu anii ’70, totuși, multiculturalitatea a suferit o schimbare la față. O nouă generație de cărturari postmoderni s-a alăturat cauzei, argumentând că proiectul iluminist, cu accentul sau pe mari metanarațiuni, pe hegemonia statului-națiune și pe ideologii monolitice, era adevăratul obstacol În calea schimbării. Postmoderniștii susțin că accentul asupra unei perspective unice și asupra unei viziuni unificate
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
lor În avea să vină. Poate exista cu adevărat un vis european, fără un angajament sincer de a-și perpetua populația beneficiară a acestui vis? Creșterea ratei fertilității și acceptarea unor noi imigranți necesită sacrificii. Întrebarea devine: Într-o lume postmodernă În care calitatea vieții și transformarea personală au prioritate adesea față de sacrificiile de pe urma cărora vor beneficia alții În viitor, cât de probabil ar putea fi ca europenii să Își sacrifice opțiunile actuale pentru a crea oportunități generațiilor viitoare? În opinia
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
german Ulrich Beck47. Cel mai pregnant exemplu sunt fluxurile migratorii recente Între Mexic și Statele Unite ale Americii. Un studiu detaliat al comunității mexicane din Statele Unite ale Americii, realizat de sociologul american Robert Smith, arăta cât de diferită este noua imigrație postmodernă a secolului XXI de modelele asimilaționiste anterioare, așa zisul melting pot. Smith descrie formarea comitetelor de ajutorare, alcătuite din lucrători mexicani migratori, care au donat bani pentru sisteme de canalizare, renovarea bisericilor, clădirilor și chiar a piețelor centrale În localitățile
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
a lărgit și s-a adâncit din nou, sugerând nevoia unei noi metamorfoze a ideii de cetățenie și a drepturilor și obligațiilor pe care le include. Sociologul John Urry enumera șase noi categorii de cetățenie, pe cale de apariție În era postmodernă. În primul rând, cetățenia culturală, care recunoaște dreptul fiecărei culturi de a-și conserva și educa propria identitate. În al doilea rând, dreptul minorităților de a se stabili și de a rămâne În alte societăți, de a primi drepturi depline
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
european reprezintă etapa următoare În dezvoltarea istoriei umane de individualizare și integrare. Uniunea Europeană este primul experiment de guvernare care să Încerce să concilieze noile forțe ale individualizării și integrării, care Împing conștiință umană În interior - către identitățile multiple ale persoanei postmoderne - și În exterior - către forțele globale ale economiei. Ne putem aștepta ca lupta pentru drepturile omului să sufere o extindere și o adâncire În Europa pe măsură ce sute de milioane de oameni Își regândesc identitatea Într-o societate din ce În ce mai globalizată. 14
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
sale personale se propagă și afectează restul lumii. Drepturile umane universale se vor impune numai dacă moralitatea și etica personală sunt de asemenea universalizate. Visul european a Început să promoveze cauza moralității universale, Însă numai la nivel experimental. În lumea postmodernă În care metanarațiunile sunt văzute cu suspiciune, orice discuție despre moralitatea universală va fi probabil văzută cu o teamă nervoasă. Postmodernismul este o reacție la ideea iluministă că „one container fits all”, indiferent dacă acel container este o anumită teologie
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
separă cea de-a treia etapă a conștiinței umane de tot ceea ce s-a Întâmplat anterior. Alegând liber să fim parte a naturii, subliniem identitatea noastră unică, În timp ce ne implantăm În unitatea oceanică a biosferei. O persoană globală În era postmodernă caracterizată de individualizare crescândă, În care identitatea personală este fracționată Într-o multitudine de subidentități și metaidentități, reintegrarea cu Întregul biosferei ar putea fi singurul antidot suficient de cuprinzător pentru a asigura că individul nu ăși pierde toate ancorele și
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
este fracționată Într-o multitudine de subidentități și metaidentități, reintegrarea cu Întregul biosferei ar putea fi singurul antidot suficient de cuprinzător pentru a asigura că individul nu ăși pierde toate ancorele și se dezintegrează În neființă. Unii observatori ai psihologiei postmoderne sunt din ce În ce mai Îngrijorați de pierderea identității personale Într-o lume multistratificată. Kenneth J. Gergen, profesor de psihologie la Swarthmore College, din Statele Unite ale Americii, notează că tinerii de astăzi trebuie să navigheze Într-o cultură globalizată foarte densă cu cerințe
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
multiple reprezintă o stare mai matură de conștiință - una care permite indivizilor să trăiască cu complexitățile și ambiguitățile din jurul lor, În timp ce Încearcă să-și găsească drumul Într-un mediu globalizat mai interconectat. Atât Gergen, cât și Lifton au dreptate. Persoana postmodernă este din ce În ce mai fragmentată și plastică. Întrebarea care intervine este următoarea: Există o modalitate de a reintegra individualizarea extremă a personalității postmoderne Într-un Întreg global mai unificat? Nereușita ar exacerba sentimentul de alienare personală și teama existențială pe care atâția
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Încearcă să-și găsească drumul Într-un mediu globalizat mai interconectat. Atât Gergen, cât și Lifton au dreptate. Persoana postmodernă este din ce În ce mai fragmentată și plastică. Întrebarea care intervine este următoarea: Există o modalitate de a reintegra individualizarea extremă a personalității postmoderne Într-un Întreg global mai unificat? Nereușita ar exacerba sentimentul de alienare personală și teama existențială pe care atâția tineri le au deja Într-o lume În care sunt din ce În ce mai conectați, dar În care se simt din ce În ce mai izolați. După cum arată
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]