6,037 matches
-
când Împărțiseră sacul ei de dormit. Iar când totul s-a sfârșit, el a fost cel care a aranjat divorțul. Până și paltonul cu mâneca lui ca o capcană fusese Înainte al tatălui său. Fima Își aminti una din istorioarele preferate ale bătrânului, despre un sfânt hasid celebru și un hoț de cai care Își schimbaseră Îmbrăcămintea Între ei, iar În felul acesta și identitatea, cu consecințe critice, tragicomice. Dar În ce vedea tatăl sau poanta reală, diferită de cea aparentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Cannes și toate celelalte din luna mai încoace au întărit revelația noii cinematografii mioritice. Îmi pare rău că succesul lui a fost umbrit de cel al lui 432. Cât privește producțiile internaționale, voi desfășura mai întâi un cearșaf al celor preferate, dintre cele care au rulat pe ecranele noastre, deși pe unele dintre ele le știam de acum doi ani, iar acestui pomelnic îi voi adaugă la final vreo două, trei titluri dintre cele văzute la festivaluri în acest an. Repet
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2192_a_3517]
-
nesfârșit de mici semne. Nimic altceva. Cititorului îi incumbă sarcina să scoată el însuși formele, culorile și sentimentele care corespund acestor semne. Numai de el depinde ca o carte să fie ștearsă sau strălucitoare, aprinsă sau glacială. Aș spune, dacă preferați, că fiecare cuvânt al unei cărți e un deget misterios, care se plimbă pe fibrele creierului nostru sonor.” Anatole France 519. „Degetele întinse ale unei cărți pot pune în mișcare ființei noastre nu numai în funcție de noi. Impulsul pornește de la ideile
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
altul, aceluiași cititor sau auditor.” André Gide 716. „Am fost crescut de o bibliotecă.” Jules Renard 717. „Nu citesc nimic, de teamă să nu găsesc lucruri bune.” Jules Renard 718. „Cine citește prea mult, nu reține nimic. Alege-ți omul preferat. Recitește-i scrierile, recitește-l pentru a-l asimila, a-l digera. A înțelege înseamnă a egala. A fi egalul lui Taine, de pildă, e deja o treabă frumușică.” Jules Renard 719. „Ei scriu pentru cei care nu au Larousse
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
pe cei doi băieți să rupă curtea în două, așa cum făceau înainte, să transforme dormitorul lui Danny într-un cort de circ. Jina a pornit cu mașina pe străzile curățate cu abur din Danville, trecând pe lângă brutărie, pe lângă cinematograful Blockbuster preferat și pe lângă Safeway-ul unde își făcea cumpărăturile aproape în fiecare luni. Ca adolescentă visătoare, ca soție tânără și ambițioasă, ca rafter pe râuri, niciodată n-ar fi crezut c-avea să ajungă într-o suburbie din San Francisco, acolo unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
în cei zece ani de când organizau excursii cu ghizi pe râu. Nivelul apei era ridicat în iunie, ceea ce însemna că râul curgea mai repede, dar că bărcile erau mai ușor de manevrat. Drew păruse mai preocupat de rezerva de vinuri preferate, decât de trusele de prim ajutor. Mary plătise 1300$; normal că era în siguranță. Dar o anumită combinație dintre sentimentul de risc și zâmbetul lui Drew a făcut-o totuși să amețească. Drew. Bărbatul era exotic asemenea ținutului. De fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
era maiestuos - vârfuri de munte bordate cu copaci, vâltori feroce, un pământ așa de fertil încât plantele creșteau peste noapte. Ahmad crescuse într-un peisaj monocrom și-și construise grădini pe nisip; făcuse rezerve de apă pentru cei doi palmieri preferați ai mamei lui și se trezise întotdeauna cu așternuturile acoperite cu un strat fin de nămol. Raționamentul lui Allah era greu de înțeles: cel mai frumos pământ de pe planetă era al unui popor care nu-l merita. Americanii nici măcar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
lor erau incorecte. Îl cheamă Danny, a mai spus ea. E și el aici. 16 Pearl a pierdut de două ori la jocul Țara Dulciurilor, după care l-a băgat pe Andy în pat. I-a citit din cartea lui preferată, Autobuzul Fermecat cartea despre electricitate, în care Frizz îi duce pe elevi în interiorul cablurilor și-n televizoarele oamenilor. Povestea era și mai incredibilă de vreme ce Andy nu văzuse niciodată un televizor. Lui îi plăcea partea în care copiii rămâneau închiși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Când spune ceva, își lipește microfonul sub bărbie. „Și-a pierdut vocea, și-a pierdut fericirea, dar nu și-a pierdut niciodată capul“, spune Galia Erofeev, soția. Și nici umorul. Traseu refăcut Documentarul redă traseul de la Moscova la Petușki, călătoria preferată a alcoolicilor cu care Erofeev își petrecea timpul. A trăit ani de zile așa, fără să aibă o casă și un loc al lui. Sunt intervievați colegii cu care lucra la îngropat cabluri prin gară și prietenii de pahar. Sau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
pentru deratizare, măștile românești care se vindeau la Palazzo Correr. Costumul perfect: Maria Antoaneta, care chiar a luat premiul la parada măștilor, mai ales că fata chiar semăna cu Kirsten Dunst, interpreta Mariei Antoaneta în filmul Sophiei Coppola. Costumul meu preferat: omagiu lui Paul Klee, un ceva făcut din reproduceri textile ale unor lucrări semnate de Klee. Tematic: grupuri de persoane costumate pe aceeași temă. Cei mai simpatici: un grup de șobolani. Ce ne-am luat noi: tricorn (6 euroă, mască
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
copilăriei ei. „Nu le dau niciodată voie să-și poarte propriile haine“, spune ea. Tocmai pentru că ei nu sunt ei. „Îi poți, firește, recunoaște, dar nu este înfățișarea lor... îi folosesc ca metafore ale inocenței și paradisului pierdut.“ Lucrarea ei preferată este The Waiting Girl. „O fotografie despre timp și eternitate. Fetița și pisica ei sunt încremenite în timp. Pentru mine, ele stau pe canapea ca și cum ar aștepta veșnicia. Modelul se numește Dorothea și este fiica unor prieteni. Am lucrat cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
mărind imperceptibil intensitatea instrumentelor. - Mihaloglu nu angajează lupta ofensivă cu călăreții noștri... Speră În rolul avantajului numeric. Un calcul greșit. Continuați „cascada”. Să intre În luptă lăncierii. Giuliano nu-și putu stăpâni un zîmbet. În sfârșit, „cascada”. Una din deschiderile preferate ale lui Angelo. Din acel moment, totul avea să fie o creștere gradată a puterii de atac până la limita rezistenței adversarului. Încă o sută de Apărători porniră la galop, cu lăncile În cumpănire pe mîna dreaptă. Primii trei sute de luptători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cu fenicul, supa de anghilă dreasă cu mărar și alte mâncăruri din pește pe care, mai târziu, le-am gătit cu gândul la unchiul Alfons. Pe cel mai mare dintre frați, Arthur, cel pe care mama îl numea fratele ei preferat, l-am văzut ca poet încununat de lauri pentru ca, doi ani mai târziu, să moară de un glonț în burtă. Încă în timpul uceniciei la o filială a Băncii Reich-ului de lângă Hoches Tor - o clădire care a supraviețuit ultimului război și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
acest indiciu ca fiind important, pe la mijlocul anilor ‘60, când, după o mult prea lungă trudă la jugul unor manuscrise de romane, i-au ieșit din mână câteva povestiri scurte, el le-a publicat ca Arthur Knoff, deghizat sub numele fratelui preferat al mamei, într-o serie de broșuri scoase de Literarisches Colloquium Berlin; o plăcere pe care mi-am oferit-o, în parte, pentru a proteja povestirile de cinismul unei critici umorale, în parte pentru că vieții scurte a lui Arthur Knoff
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
tatăl. Așa, lipind mărci, ajungeam să ne apropiem. „Lenchen“, așa o numea el pe soția lui. Ea îi spunea „Willy“. Mă mine mă strigau „băiețel“. „Daddau“, sora, nu ajuta aproape niciodată. În timp ce lipiciul se usca, radioul transmitea emisiunea duminicală Melodia preferată, care cuprindea și câteva dintre cântecele îndrăgite ale mamei: Ah, cum de-am pierdut-o..., Ascultă porumbelul cum strigă..., Singur, iarăși singur..., Cântecul lui Solveig: Iarna își ia bun rămas..., Clopotele țării... Și în timpul iernii, linia fronturilor a continuat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
unei clădiri vechi de pe fostul Brunshöferweg. „Aici locuia ea“, am spus eu și mi s-a părut ridicol. Durerea provocată de ceea ce pierdusem a fost la început greu de îndurat, apoi s-a dovedit suportabilă. În fond, îmi rămânea verișoara preferată. Iar în ceea ce privește serviciul, ne mergea într-un mod plictisitor, suportabil spre bine. Cei care ne instruiau, subofițeri și caporali obosiți de război, se pretindeau blânzi și păreau să fie recunoscători pentru că puteau să ne ducă pe noi, „turma asta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe hârtie. Un teanc de schițe le-am pus deoparte pentru împodobirea ulterioară a cantinei cu vopsele de ulei pe pereții albi. Fiindcă eram de timpuriu obsedat de copaci, e posibil ca un stejar izolat să fi fost motivul meu preferat. Și, pentru că îmi mai place chiar și în zilele bătrâneții mele, fie în călătorii, fie în livada din Behlendorf, să fac acuarele după natură, îmi este ușor să mă văd șezând pe marginea unor smârcuri care bolborosesc ori cățărat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
sugereze un sens buncărului atât de central al Führerului, ca și luptei finale pentru Berlin, un sens care nu asculta decât de demență. Căutarea unui ciobănesc fugit, ce răspundea la numele de Prinz și care era considerat a fi câinele preferat al Führerului, s-a literaturizat lexical în asemenea măsură încât, dintr-o germană incandescent heideggeriană - „nimicul nimicește fără a fi expus ca atare“ - și din limba alcătuită, bolovănos, din substantive, cultivată de comandamentul general, a luat naștere un amalgam a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
50, nu stăteam prea bine cu banii - și astăzi încă îmi plac în inevitabilul Paris-Bar din Berlin acei boudins franțuzești. Tocănița de măruntaie de vânat în sânge, din nordul Germaniei, îngroșată cu porcării tăiate mărunt, se numără printre mâncărurile mele preferate. Iar atunci când am invitați - diferiți frați de skat din vremuri diferite -, pe masă vin felurile cele mai puțin rafinate. Oh, și ce plăcere când, după o partidă, cârnații prăjiți sau înăbușiți aburesc, când mațul bine întins plesnește sau când, tăiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și perioadele de timp, nu pot fi readuse în amintire decât cu aproximație. Kongo trăgea căruciorul și n-a vrut să se lase schimbat. Noi mergeam în spatele lui, mai întâi tăcuți, curând guralivi. Ne întrebam unul pe altul de filmele preferate, dar nu ne țineam nicidecum de mână. Perechii - eram amândoi de aceeași statură - îi plăcuse o actriță tânără pe care ei o numeau „die Knef“ și astfel îi anticipau gloria de mai târziu ca star pe cerul cinematografiei. Filmul, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
apropiați, păr închis la culoare, neted. Fruntea tot mereu gânditoare, de aceea cutată. Era deșteaptă și știa să alcătuiască fraze construite logic. Mâinile pe care le flutura întruna reprezentau, pentru debitul ei verbal, vocea a doua. Unul dintre cuvintele ei preferate era „exact“: privind exact, vorbind exact, gândind exact... Ca practicantă în birourile administrației minei, a bătut la mașină câteva dintre poeziile mele rimate în grabă. Astfel, acestea aveau un aer important, se citeau cursiv și ar fi fost, din punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care trebuiau reparate. În general, fațadele aveau mare trecere. În spatele schelelor ridicate la iuțeală urmele erau înlăturate contra unui salariu fix. Ieșeau la lumină primele roade ale artei fațadelor, atât de răspândită mai târziu. Îndrăgit din cale-afară era travertinul, marmura preferată a Führer-ului. Pe lângă asta, după program, montăm plăci mari de marmură pestriță de Lahn într-o măcelărie care tocmai se deschisese și voia să-și îmbrace pereții și tejghelele în ceva strălucitor și saturat de culoare. În jurul vilelor cumpărate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
trei sculpturi mici, torsurile de femei executate liber după Lehmbruck, capul expresiv -, îmi depusesem cererea de înscriere la timp, iar cererii îi atașasem un certificat de practică favorabil, semnat de meșterul Moog. În plus, după cum îl asigurase pe locatarul său preferat, pater Fulgentius intervenise și el, în timpul rugăciunii zilnice de dimineață, la sfântul Anton, aflat în capela Caritas sub chipul unei statui de ghips pictat, în mărime naturală, în a cărui competență intrau o mulțime de lucruri. Când i-am relatat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
tatăl meu, încă angajat la mina din Renania Inferioară, mi-a acordat cincizeci de mărci pe lună ca bursă? În orice caz, am început să fumez regulat, de îndată ce tânărul cu numele meu a considerat că trebuia să fumeze. Tutunul meu preferat, care se numea Schwarzer Krauser, era tăiat fin și potrivit ca să-ți răsucești personal țigările. Țigări de fabrică, precum Rothhändle sau Reval, nu mi-aș fi putut permite, nici măcar în pachete de câte cinci bucăți. Fumam ca și când aș fi învățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ptolemeici... Iar între etapele europene ale timpului petrecut de el ca soldat și în centrul căruia s-a aflat, după cum se părea, arta și numai arta, a citat, fără ca la îndemână să se afle pahare pline ochi, din cartea sa preferată, Ulenspiegel, toastul bătrânului Baas: tis tydt van te beven de klinkaert... El, băutorul atestat, putea să devină euforic și fără șnaps, doar vorbind. Pe urmă a venit Potsdam, ne-a înviorat. Peronul plin de milițieni. Anunțuri saxone, traduse în germana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]