5,251 matches
-
eu ție să pricepi? Ii o chestie mai subțirică în ce îl privește pe Mitruță. Nu vrea să se lase el de cărăușie așa de florile mărului...Tu știi ca și mine că el are o nevestică nurlie...S-o sorbi înhtr-un pahar cu apă neîncepută. Si ce? Nu mai sunt oameni care au neveste nurlii? Sunt, da’ pe acelea poate nu le apucă strechea. Si ei nu lipsesc de acasă zile și nopți, cum lipsește Mitruță. Si poate nu au
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
puternic, iar mie mi se Întărește și mai și, mi se scoală, ea mă Împresoară, iar eu vreau s-o fut pe nemernica asta pînă-i ies ochii din cap, dai imposibil, fiincă deși acum mi s-a Întărit, ea Îmi soarbe ca curu viața din mine, mă sugrumă și țipă: Oprește-mi respirația ce naiba! Fute-mă mai tare! Mișcă! Mișcă! Oprește-mi afurisita de respirație! Mă sufoc și văd negru În fața ochilor pe cînd intru În convulsii, iar ea țipă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
franțuzesc vara trecută. Îți place potolu franțuzesc? — Nu prea, Îi spun eu. — La ăla elegande pe Royal Mile, insistă el. O chestie cu adevărat franțuzească. Îmi placiusturoiu zău. Melci cu usturoi. Își țuguie buzele și scoate un sunet de parcă ar sorbi ceva. — Ai fost vreodatăn locu ăla frățîne, la Petit Jardin? pronunță Ghostie numele restaurantului cu un accent franțuzesc afectat. — Nee. N-am fost niciodată acolo, Îi spun eu. Eu și Carole n-am fost niciodată acolo. Nu mi-a plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
Anotimpuri de indiferență Îți sorb tăcerea și gustul cutremurător al desfrînării ideilor de ieri ce nu pot năvăli peste ziua de azi, când noaptea strănută turbată și-ți pretinde zburdălnicii, udând vestejitele anotimpuri de indiferență. Îneci suferințele de odinioară, când priveam pe-ascuns valurile interminabile
Anotimpuri de indiferen?? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83713_a_85038]
-
striga strident Prin vocea ta pornită, oricum, ca să-l imite... În străveziul apei, conturul de atunci, Plecat la întâmplare, mai bântuie prin valuri, Iar sentimentul gingaș, nevrând ca să-l arunci, Pe mare hoinărește și-n unda dintre maluri... Ce-l soarbe și-l împinge, mereu spre infinit, Până-n uitări aride, de dincolo de vrere, În care nesfârșitul, cu mine logodit, Încearcă să mă poarte, pe zariști de tăcere...
?NTOARCERE by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83813_a_85138]
-
a Întâmpinat Maria, Îmbrățișându-i cu căldură. Mama Maranda a rămas lipită de Maria mai multă vreme, sărutându-l pe Tudorel pe obraz... ― Bine v-am găsit, dragii noștri. Să vă dei Dumnezău sănătati și voi bună - a vorbit cercetașul, sorbindu-l din priviri pe Tudorel, cu ochii numai lumină. ― Poftiți În casă - i-a invitat Maria, luând-o Înainte. Când s-au văzut Înăuntru, au răsuflat ușurați. ― După ce vă veți Înviora trecând pe la baie, om sta la masă și apoi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a Îngăimat ostenit: ― Fata tatii. Mai ai o gură de vin? Roagă-l pe nenea Mitru să sloboadă câte un chicuș În ulcelele musafirilor da’... să nu mă uite și pe mine... După ce „paharnicul” și-a făcut datoria, Petrică a sorbit pe-ndelete și apoi a mers mai departe:. „Avem timp să ajungem la Toader?” - i-am Întrebat eu, pe cei de la divizie, În timp ce alergam. „Opt minute”. Nu ne mai gândeam că facem zgomot, dar... O rafală de automat ne-a forțat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
se uita cu drag la nevasta lui, Joan. Numai că, în seara aceea, ca niciodată, ea oftă, își aprinse o țigară, se lăsă pe spătarul scaunului și murmură: Terry, copil fără minte ce ești, iar o iei de la capăt... Apoi sorbi din cocteil, privi roată, cu ochii ei de un albastru limpede, pe toți musafirii de față, și zise: - Terry e pe punctul să vă spună povestea iubirii noastre. Dacă ați mai auzit-o, poftiți în sufragerie unde găsiți sandvișuri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
important motor al lumii. Astăzi sînt bătrîn și știu sigur că așa e". Ce-ați făcut după ce v-au eliminat din presă? Ce să fi făcut decît să trec pe pilot automat? Alții au ales libertatea. Eu am ales scris-cititul. Sorb o înghițitură din cafeaua de protocol a postului, în timp ce se desfășoară altă reclamă de detergenți: soluția care albește și pe dracu'. Tot avem nevoie, pentru biografii, de supra-înălbitori: "Mă duc să i-o arăt și lui Ioneasca". Ba lui Paleologu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ca un ctitor. Organiza bine. Iordan, mai temerar tot prin ereditatea sîrbească, a fost, în ciuda sîngelui sîrb, român ca grai și suflet. N-a putut să plece. România nu i s-a părut un "spațiu sleitor", dimpotrivă. "Săracii de ei! Sorb vin negru și mănîncă icre, tot negre. Sînt în stare de doliu pentru țărișoara lăsată de izbeliște", îi ironiza pe fugarii politici. Și avea dreptate. Dar n-ar fi plecat, s-ar fi organizat cu "cocorii" o altfel de rezistență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de caracter a dovedit-o în cazul Nichifor Crainic. Naționaliștii primesc cele mai dure lovituri de pedeapsă. Croh vede roșu contra lor. Lui Crainic îi face un portret-simbol: "abandon al demnității omenești". De ce? Mă întrebi de ce? Pentru că, înfometat la Aiud, sorbea ciorba în care torționarul, un evreu ungur scăpat de la Auschwitz, își storcea ciorapii murdari: "Mai vrei o porție, dom' ministru?" Mai vroia! Tare era scîrbit, povestind astea, Crohmălniceanu. El își lua mesele la Capsa. Ieșit din închisoare în '62, Crainic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
O întorc pe toate fețele. Ce-i asta? Uituco. E... E curelușa mea de ceas, ruptă. De la minusculul ceas dăruit de Liselle. A păstrat-o. Ce poate fi mai trist decît să-ți întîlnești iubirea și să n-o recunoști? Sorbim, ca la începutul nostru îndepărtat, lapte dulce, îngroșat cu făină. Cum a fost acolo? Te-ntreb pentru că-i mai rar să se-ntoarcă un pictor de succes. Ca Rusalin Pop. Depinde ce cauți, Ana. Dacă vrei altceva decît Butterkultur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
trecutului de prezent; clipa ta ultimă o poate înghiți pe cea de-acum. Realizez (sau i-realizez?) cum mori, în chiar minutul ăsta: coloane, draperii, loji, marmură, bronz, catifea, ipsos, toate-toate ți se învălmășesc în ochi, se învîrtesc într-un sorb care te trage cu el. Ce-i cu lacrimile astea, Ana? Mi-au ajuns la gît. Pot să înot în ele. Așa plîng-rîd de mine însămi. Mă cam pricep la asta, are dreptate Brăduț. Îi citesc scrisoarea. Cel puțin noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
da năvală pentru a analiza, în amănunt, fiecare cuvințel saturat de semnificații ascunse... He, he! Se îndreptă din nou către fereastră și trase draperia. Ploua în neștire. Ce mama dracului, chiar nu mai răsucește nimeni robinetul?, se întrebă retoric, apoi sorbi câteva guri de bere și lovi cu degetul arătător în geam. - Alo, mulțumim frumos pentru ploaie, apreciem amabilitatea, dar am intrat destul la apă, e de ajuns... Ceva vreme bună nu mai există pe stoc? Privirea îndreptată către cerul plumburiu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ați crede. Se ridică, merse în bucătărie, deschise furios frigiderul - câteva din bilețelele Luciei își luară zborul ca niște păsări galbene și pătrate -, apoi reveni în sufragerie cu două beri. Îi pasă musafirului una, o desfăcu pe a sa, apoi sorbi cu nesaț. După ce bău, așeză doza pe măsuță și îl fixă pe interlocutor cu o privire de gheață. - Nu mi s-a mai întâmplat până acum să mă conversez cu vreunul dintre personajele mele. Asta insinuați că sunteți, nu? - Nu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
dezintoxicare, pe Lucia o amuza teribil ideea, atunci îi venea să se pună cu palmele pe ea, însă nu o făcea niciodată, chiar așa de rău nu ajunsese - ridicase din umeri și continuase să bea... Duse berea la gură și sorbi îndelung, aproape că simți cum se îneacă din cauza lichidului care curgea pe gât în valuri amărui. Nu o mai strânse în pumn, o depuse tacticos pe măsuță, alături de cea din care băuse individual acela, musafirul, actorul ratat, agentul imobiliar, personajul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
telegraf porni către pământ și către Land Roverul în care o huidumă și un Om cu Tatuaj habar nu aveau ce renghi urma să le joace destinul, scriitorul abandonă, temporar, scena. Turnă J&B în două pahare și le ciocni. Sorbi cu poftă dintr-unul. Când lichidul se prelinse pe gât, i se păru că niciodată nu a avut un gust mai bun. Strigă: - Noroc, Magicianule! Ce mai urmează? Surprinzător, nu-i răspunse nimeni... Iepurele din joben trăi o scurtă perioadă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
pâine. Și trase mai aproape ceașca de cafea. După ce aprinse o țigară, pufăi mulțumit și exclamă: - Un bun început de zi! Ziua bună se cunoaște de dimineață, Magicianule, Nu-i răspunse decât un tunet, iar el ridică din umeri și sorbi din ceașcă. 2 Trecuseră două ore de când se trezise, dar nu se atinse de laptop. Îl ignoră. Asta în pofida faptului că simțea furnicături în buricele degetelor și era atras permanent - așa cum nu se mai întâmplase de foarte multă vreme - de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
pe eșafod pentru a-ți tăia grumazul ( Detectivul făcu ochii mari, la rândul său... Am ajuns într-un cartier de artiști, numai mie mi se putea întâmpla. Moșule, ziceai că nu bei? Ha, ha, ce-ai mai vrea niște uischeane sorbite de pe țâțele unor fătuci, deghizat în călău, spre a simți cum vine excitarea întârziată...), pentru a te scoate din viață cu picioarele înainte... - Ce-ați mai văzut? - Nimic, domnule detectiv, pe cuvântul meu de cetățean onorabil (bukake, bukake, nu m-
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
mână. În stânga sa, dacă s-ar fi uitat, ar fi putut să observe un parașutist prins între crengile unui copac, iar undeva, în plan secund, o cafenea suspendată în care un moș cu melon și monoclu (Magicianul, cine altul?) își sorbea ceaiul și citea ziarul. Deși nu se uitase într-acolo, știa că nu este nimic în ordine. Că are iarăși parte de surprize. Și mai știa, ce absurditate, nici nu privise într-acolo!, că pe manșeta ziarului scrie anul 1944
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
vis, nu se poate altfel. Se ciupi de mâna stângă până văzu cum crește vânătaia. Durerea era reală. Dincolo de fereastră, parașutistul îi făcu un semn din care reieșea că ar avea nevoie de un cuțit pentru a se elibera. Magicianul sorbea tacticos din ceai, răsfoind ziarul. Căzu o bombă între cafeneaua suspendată și copacul parașutistului, iar din gaura formată se ivi periscopul unui submarin. Câțiva pescăruși se roteau în jurul lui și îl loveau cu pliscurile. Poc. Poc. Poc. Privi din nou
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
felul de anomalii), Vecinul curios (plin de arsuri de diferite grade, fără haine și fără pantofi în picioare, răspândind în jurul său un miros terifiant de carne arsă; în mâna stângă avea un ibric, iar în dreapta duce o ceașcă din care sorbea, la diferite intervale de timp), Detectivul, moșulețul acela enervant care - hocus-pocus! - apăruse și dispăruse ca și cum nu ar fi existat vreodată și... Lucia. O Lucie încercănată, plânsă, cu fustă scurtă, prea scurtă pentru o înmormântare, cu ciorapi rupți în dreptul genunchilor juliți
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
în alta, doar saxofonul, ca într-un film abstract sau absurd sau...), însă instrumentul nu. Ar fi fost o... blasfemie? Substantiv pretențios, dar exprima cel mai bine ceea ce gândea el în acele momente... Și totuși (continua să o privească, tocmai sorbise din pahar, buzele acelea îl fascinau, apoi scosese o altă țigară dintr-o tabacheră argintie), cum să lași un saxofon fără cel care îi atinge clapetele? Nu de acolo, din acele atingeri, vin notele preluate de pe o partitură neștiută? Ei
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Se întrebă, în schimb, care putea fi culoarea ochilor ei (verde, nici nu încape discuție, da, verde, mai licitează cineva?, o dată, de două ori, de trei ori, adjudecat) și continuă să o privească, în timp ce saxofonistul se opri pentru câteva secunde, sorbi o gură de apă dintr-un pahar, apoi reîncepu să mângâie clapetele instrumentului (mâna sa pe spatele ei, mâna ei strângând ușor mâna sa) și o altă melodie întinse voaluri fine peste mese... La finalul programului, o văzu ridicându-se
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Se repezi către bucătărie, mângâie fiecare bilețel galben lăsat acolo de o Lucie care știa că oricum nu vor fi luate niciodată în seamă - Doamne, iubesc mesajele astea! -, apoi deschise frigiderul și apucă pofticios o doză cu bere. O desfăcu, sorbi lacom, înghiți ca un însetat prăbușit la malul unei oaze și răsuflă adânc. Ce tâmpenie. Se dovedește o dată în plus că imaginația poate juca feste macabre. Magician tâmpit! Agent imobiliar tâmpit! Roman tâmpit! N-a murit nimeni, n-am alergat
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]