6,105 matches
-
înverzească continuu sau să ardă în pară. Focul este viu, verdele este viu, lumina este vie. În mijlocul horei, viețile pocneau din toate încheieturile, viața pomului, viața omului, viața zidului, viața clopotelor, viața crucii... se desfăceau viețile dintru cele făcute. Vântul sufla violent printre secunde, reminiscențe violacee clipoceau a somn pe limbile ceasului; sângele mielului înjunghiat mima curgerea izvoarelor, focul ardea după modelul fotografiei. Singurătatea lui Petru era cea mai fotogenică obsesie. În mijlocul horei, două flăcări decupau poartă în cer. În mijlocul horei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de slănină afumată. Totuși scenariile nu le domoleau nici pe departe orgoliile de veterani ai schitului. De după creasta Bârgăului, soarele cât o mămăligă pentru toți flămânzii lumii; la poalele Bârgăului, o câmpie sub care pământul năștea milioane de licurici; vântul sufla atât cât să le deschidă ochii; cerul deasupra cerului era fumuriu; umbrele, prinse ca într-o menghină; fălcile înfometate ale muntelui scuipau cenușă; muntele tronul judecății; Dumnezeu, după o perdea deasă de fum, moțăia cu fruntea rezemată pe culmi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a îngerilor, așchiile de clopot descompuneau sunetele în hău. Pompierii au fotografiat labirintul cu timpanele sparte, arhimandritul Ioan a semnat procesul-verbal, obștea a cules până în ziuă fâșii carbonizate de sfinți. Martirii fotografiilor arse resuscitau memoria cenușii. Pe valea Bârgăului, vântul sufla a uitare. Ambulanțele au sosit primele. Tocmai de la Beclean se auzeau țipetele mașinilor cu girofar albastru. Moartea, la fiecare două secunde, respira prin sirena automobilului; moartea era bolnavă de plămâni, șuierul strident înspăimânta bornele kilometrice. De-a lungul șoselei, noxe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
urmele și mâine te numesc adjunct la curtea de casați. Simplu, dar repet, fără urme. Și fără urme s-a derulat toată ancheta: paznicul de vânătoare, pădurarul, patronul păstrăvăriei, ciobanii, țapinarii, fiecare în parte a semnat angajament că nu vor sufla nicio vorbă. Circulația a fost deviată 7 zile pe un drum forestier, escavatoarele au curățat locul, Romsilva a plantat 400 de arbuști unul lângă altul: "Pădurea șterge memoria pietrelor, Ieremie! Fără urme..." ,,Biserica Ortodoxă este politică națională", așa a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
toată viața și toată moartea). "M-am hotărât. Îl trimit la mă-sa acasă. Nu-mi este frică de prefect! Îl strâng o țâră cu ușa, poate ciripește ceva, apoi îi fac papucii. Dumnezeii mami lui de baron, prea-i suflu în borș, am și eu un dram de demnitate. Sunt procuror, nu cioclu. Fac talpă peste toate coclaurile, iau decizii după cum mi se dictează de la centru. Nu am pace, nu am liniște, nu am satisfacție, pentru ce? Dacă are nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
era îndrăgostit de jumătatea plină a paharului. Bătrânul nu s-a temut niciodată de moarte; a călca-o de câteva ori pe grumaz prin tranșeele Oituzului, la Odessa, la Cotu Donului; a lovit-o cu bocancii în plex, i-a suflat fum de mahorcă în ochi; tătuța a scuipat-o când a fost pus să mintă despre o crimă în lagărul Bogorodski, a înțepat-o cu baioneta în fund, după ce s-a întors din Siberia (bunica îi făcea de 7 ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
părăsită, îngenuncheată într-o biserică părăsită: Am intrat în casa ta, Doamne, să uit de lume și am uitat de mine. Mi-ai pozat modelul, Doamne, dar după altă fotografie am învățat să imit bătaia inimii. Peste umeri mi-ai suflat zbor, cresc stalagmite din clavicule până la cer și nicio urmă de aripă. Stăpâne, iartă-mi egoismul care nu mă mai încape de unul singur! Necurățenia ridică zid între două nelocuiri. Sparge, Dumnezeule, această obscuritate ce nu-mi dă voie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de zicale pe care nu le-am mai auzit. — „Când bivolii se bat, recoltele au de suferit“, continuă mulțimea. „E iarnă grea dacă se mănâncă-ntre ei câinii. Orice cocoș se bate mai bine de pe grămada lui de bălegar. Nu sufla fum în direcția din care bate vântul. Dacă vorbești despre cretă, n-ai să vezi brânză...“ — Dacă vorbești despre cretă... n-ai să vezi brânză? Foarte ciudat. De unde apăruse brânza aia? Întrebă perceptorul districtual plin dintr-o dată de interesîși dorea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
aerul părea întins la maximum, înfășurat iar și iar în jurul lui. Privind în jos, vedea doar o mare urâtă de oameni. Nimeni nu-i mai respecta orele de vizitare. Câțiva bărbați mărșăluiau la periferia livezii, lovind pământul cu bețe și suflând din fluiere, în sensul acelor de ceasornic, conform ordinelor domnului Chawla, pentru a-i avertiza asupra oricărui incident. Cine știa ce se putea întâmpla în zilele acelea periculoase, la ce trebuiau să fie atenți, ce întâmplare neaștepată putea să apară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
înfrunta pe acest individ deosebit de periculos, iar singura explicație era povara existenței lui ca agent mercenar al unei ființe care-l domina din toate punctele de vedere. - Acum, repede, zise Discipolul, repetă instrucțiunile. Omul, reținut, începu. În vântul care le sufla în spate, vorbele lui n-aveau nici un sens; zburau în aerul nopții ca niște năluci, ca umbrele care fac soarele. Era vorba de a profita de luptele de stradă, care curând se vor sfârși. Va apărea un loc liber la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
pe drum, parcurgând vreo douăzeci de km, dar ursoaică pe gustul lui nu găsise încă. Obosit fiind de atâta colindat, se așezase pe gheață să-și facă un plan de supraviețuire. Foamea îl măcina, dar era și frânt de oboseală, suflând din greu pe frigul aspru. Scruta cerul, era senin, azi nu ningea, nu era nici viscol, dar îl orbea lumina reflectată de calotele glaciare. Își închise un minut ochii ca să-i deschidă brusc din nou. Auzul lui fin îi semnala
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
și urșii polari, Brum-Brum, apoi încet-încet topindu-se, se desprinse o bucată mare de gheață din el și porni singură, într-o călătorie nesfârșită spre sud. În acest timp agricultorii împrăștiau peste tot semințe de iarbă, vântul îi ajuta și sufla semințele, și pe meleagurile mai îndepărtate, păsările mai ciuguleau și ele din acestea dar duceau pe aripi și în cioc și spre alte zări, ca să prindă viață stratul cel verde, mângâierea pământului. Oamenii care cutreierau lumea în căutarea unei țări
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
au vândut morții, Alăturați-vă nouă, fiți patriot, cumpărați un drapel, Mai cumpărați unul, Cumpărați Încă unul, Jos cu dușmanii vieții, norocul lor că nu mai există moarte. Străzile erau o autentică sărbătoare de drapele fluturând, În bătaia vântului, dacă sufla, sau, dacă nu, un ventilator electric așezat corespunzător Îi ținea locul, și dacă nici acesta nu era destul de puternic pentru ca stindardul să fluture bărbătește, obligându-l să producă acele pocnete de bici care exaltă atâta spiritele războinice, cel puțin făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
necesar ca să moară, și acesta, cum Întotdeauna a fost cel mai scurt dintre toate, un suspin, și gata, se poate imagina bine ce a devenit În acest caz o lumânare care se stinge dintr-odată fără să fie nevoie să sufli În ea. Niciodată nici cea mai suavă eutanasie nu va putea fi atât de ușoară și de dulce. Cel mai interesant aspect al noii situații create este faptul că justiția din țara În care nu se moare este lipsită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
ți-o face / Sub cel tei bătut de vânt / Pătișorul la pământ. Câtu-s rămurelele / Tot or bate stelele, / Iară luna va străbate / Dulcea ta singurătate. // MAMA: Și când vântul va șopti / Mândru mi te-a adormi, / Și când vântul va sufla / Teiul se va legăna, / Florile-și va scutura, / Lin că mi te-o deștepta / Sub rotirea norilor, / În căderea florilor. / Sub lucirea stelelor, / Către locul ielelor. / Sub frunza stejarilor / La glasul izvoarelor, / Și al ursitoarelor...// CORUL (șoaptă repetată, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
I-am schimbat întâi pe-un car, carul l-am dat pe-o capră, capra pe-un gânsac, și-apoi ce mai tura-vura, dintr-o pereche de boi ca aceia m-am ales c-o pungă; da' și-n asta suflă a pustiu. ISPAS: Ai făcut tu toate acestea pe care le spui? ANISIA: Le-a făcut, vezi bine! Că doar nu le-oi fi făcut eu... DĂNILĂ: Le-am făcut, bădie și dragă cumnată Anisie! Eu nu știu unde mi-au stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
eu la fugă? DĂNILĂ: Las' c-o să-ți placă... Ațin-te numai. (chiuie) U-ta-na-naa! Valea, măi urechilă! Efect sonor adecvat. Codârlic pleacă în fugă) Așa, așa drace, aleargă pân' ți-i prăpădi limba pe drum! (Pauza de rigoare. Codârlic revine, suflă greu, se împleticește) CODÂRLIC: Măi, da' sprinten și sprințăroi copil mai ai, drept să-ți spun! Când aproape-aproape să pun mâna pe dânsul, odată a cotigit-o și să te duci, duluță! Prinde orbul, scoate-i ochii! Era să plesnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Da' nu mă las, și m-oi jeli Măriei Sale împărătiței. PÂRJOL (cu emfază): Eu așa ceva n-aș putea suferi! Cu osebire acuma, când oștenii mei cată a primi numaidecât tain sporit, să-și poată umfla cum se cuvine foalele ca să sufle-n surle cu putere când îl vor vedea venind pe Măria Sa; să se audă la mari depărtări trâmbițarea dată de dânșii. CEAUN: Cum zici dumneata. Acuma să trecem dincolo de ușă să-ți faci intrarea cum se cuvine. Și-ți doresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
ca Sandu Țurlacu... și-apoi pe-acela îl știu eu că nu făcea multe parale nici când era tânăr... Iară pentru sufletul sfinției sale n-a fi vrednic să lucreze? BABA FIRA: Mărită-te, fată, cu dânsul, până nu ți-l suflă alta. BABA LUȚA: Vorbesc eu cu popa Niță, și nu s-a pune de pricină. BABA SAFTA: Pun și eu o vorbă la don' jandar Traian, că suntem oleacă de ciomtie... ILINCA: Vai de păcatele mele! Apoi sunt eu vrednică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
mintea mea dacă încerca sau nu să-mi vândă gogoși, când i-am zărit lacrimile din ochi. Dacă juca teatru, atunci o făcea al naibii de bine. Și într-un caz și în celălalt, faptul merita să fie luat în seamă. Își suflă nasul și zise: — Îmi dați și mie o țigară, vă rog? — Sigur că da. I-am dat pachetul și apoi i-am aprins un chibrit. — Știți, Kindermann l-a cunoscut pe Freud, îmi spuse ea tușind ușor când trase primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mâna lui înmănușată pătase hârtia țigării și avea un pic de sânge pe buza de jos. Nebe se opri și privi scena din fața sa cu ceva mai mult decât un simplu dezgust. — Ei? întrebă el vădit supărat. Încă una? Patologul suflă fumul cu încetineală și se strâmbă: — În această etapă de început, așa pare, răspunse el. Are pe ea toate accesoriile corespunzătoare. — Înțeleg. Era cât se poate de evident că Nebe nu dădea prea mulți bani pe tânărul patolog. Îi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
pe sub pat după valiza în care păstram cămăși vechi și prosoape rărite, ca să nu mai zic de toate cârpele de praf de rezervă. Când m-am ridicat și m-am scuturat, ea stătea rezemată în ușă, fumând din țigara mea. Suflă cu insolență un inel perfect din fum în direcția mea. Credeam că voi, fetele de la „Credință și Frumusețe“, nu aveți voie să fumați, i-am spus, încercând să-mi ascund enervarea. — Chiar așa? zâmbi ea afectat. Sunt o grămadă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
de către un bărbat bătrân și urât care purta o meșă prost croită. Dungile pe care bastonul lui le lăsase pe spatele ei gol păreau cu adevărat foarte reale. — Nasol, am zis. — Înțelegeți și dumneavoastră, eu sunt doar distribuitorul, zise Helmut, suflându-și nasul într-o batistă împuțită, nu producătorul. O fotografie era interesantă în mod deosebit. În ea, fata dezbrăcată era legată de mâini și de picioare și era întinsă într-un altar de biserică precum o jertfă umană. Vaginul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ce nuanță, nu pot fi atât de exact. — Dar ești sigur că nu-i aparține Irmei Hanke? — Foarte sigur. Ieșea în evidență din perfecta ei păsărică ariană blondă precum rahatul într-un borcan cu zahăr. Se lăsă pe spate și suflă un nor deasupra capului său: — Vrei să încerc să văd dacă se potrivește cu o mostră din pădurea cehului tău nebun? — Nu, i-am dat drumul la prânz. E curat. Și, întâmplător, părul lui e blond. Am răsfoit prin paginile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
aprins pentru amândoi. Nu vi s-a părut ciudat că a neglijat, de asemenea, să întrebe câți ani are Emmeline, la ce școală merge, cum îl cheamă pe profesorul ei de dans, unde lucrez eu, genu’ ăsta de lucruri? Ea suflă fumul prin ambele nări, ca un taur furios: — Nu în mod special, zise ea. Cel puțin nu până nu le-ați menționat. Lovi puternic bordul și înjură: — Dar dacă ar fi întrebat la ce școală merge Emmeline? Ce v-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]