6,080 matches
-
Otoman. Amiralul Arthur G. Calthorpe definea succint poziția britanică ca „niciun fel de favor turcilor” și „nicio speranță pentru ei”. Delegația otomană s-a reîntors în capitală cu o scrisoare din partea lui Calthorpe, destinată exclusiv marelui vizir Rauf Bey și sultanului, în care primitea că doar trupele franceze și britanice vor fi folosite pentru ocuparea fortificațiilor Strâmtorilor. Otomanilor li se permitea să păstreze în regiune un număr redus de militari, ca simbol al suveranității. Ambasadorul britanic la Constantinopol (1920 - 1924), Horace
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
doar trupele franceze și britanice vor fi folosite pentru ocuparea fortificațiilor Strâmtorilor. Otomanilor li se permitea să păstreze în regiune un număr redus de militari, ca simbol al suveranității. Ambasadorul britanic la Constantinopol (1920 - 1924), Horace Rumbold, a afirmat că sultanul Mehmed al VI-lea nu a acceptat sau înțeles punctul de vedere kemalist al Mișcării Naționale Turce. Sultanul, după părerea ambasadorului britanic, nu a înțeles niciodată semnificația evenimentelor militare și politice care au urmat semnării Armistițiului de la Mudros, nefiind capabil
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
în regiune un număr redus de militari, ca simbol al suveranității. Ambasadorul britanic la Constantinopol (1920 - 1924), Horace Rumbold, a afirmat că sultanul Mehmed al VI-lea nu a acceptat sau înțeles punctul de vedere kemalist al Mișcării Naționale Turce. Sultanul, după părerea ambasadorului britanic, nu a înțeles niciodată semnificația evenimentelor militare și politice care au urmat semnării Armistițiului de la Mudros, nefiind capabil să înțeleagă că împărțirea Imperiului Otoman reflecta lipsirea de puterea reală și transformarea sa într-un prizonier de
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
evenimentelor militare și politice care au urmat semnării Armistițiului de la Mudros, nefiind capabil să înțeleagă că împărțirea Imperiului Otoman reflecta lipsirea de puterea reală și transformarea sa într-un prizonier de lux în propria patrie. Din punctul de vedere al sultanului, el și cercul restrâns al apropiaților săi erau „adevărații turci”. În afara acestora, mai exista însă un grup de „adevărați” turci, loiali patriei, care luptau să salveze imperiul indiferent de pericole. Unii dintre revoluționari turci erau acceptați sau nu de sultan
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
sultanului, el și cercul restrâns al apropiaților săi erau „adevărații turci”. În afara acestora, mai exista însă un grup de „adevărați” turci, loiali patriei, care luptau să salveze imperiul indiferent de pericole. Unii dintre revoluționari turci erau acceptați sau nu de sultan ca „turci”, funcție de faptele lor. Ambasadorul Rumbold mai afirmă că sultanul pretindea că Mustafa Kemal era un revoluționar macedonean cu o origine incertă, Bekir Sami era un cerchez, iar alți revoluționari nu erau decât albanezi sau cerchezi vorbitori de limbă
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
În afara acestora, mai exista însă un grup de „adevărați” turci, loiali patriei, care luptau să salveze imperiul indiferent de pericole. Unii dintre revoluționari turci erau acceptați sau nu de sultan ca „turci”, funcție de faptele lor. Ambasadorul Rumbold mai afirmă că sultanul pretindea că Mustafa Kemal era un revoluționar macedonean cu o origine incertă, Bekir Sami era un cerchez, iar alți revoluționari nu erau decât albanezi sau cerchezi vorbitori de limbă turcă. În plus, după cum menționa Rumbold, sultanul considera că rezistența împotriva
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
Rumbold mai afirmă că sultanul pretindea că Mustafa Kemal era un revoluționar macedonean cu o origine incertă, Bekir Sami era un cerchez, iar alți revoluționari nu erau decât albanezi sau cerchezi vorbitori de limbă turcă. În plus, după cum menționa Rumbold, sultanul considera că rezistența împotriva Aliaților a kemaliștilor ajutați de bolșevici va face ca Turcia să aibă soarta Republicii Democrate Azere, care fusese transformată în RSS Azerbaidjană. În anii care au urmat, Enver Pașa a vizitat Moscova și mai apoi Asia Centrală
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
trupele aliate au stabilit zone de ocupație și au format o administrație militară aliată. Pe 8 septembrie 1919, generalul francez Franchet d' Espèrey a intrat în oraș călare pe un cal alb, încercâd să copieze intrarea în capitala bizantină a sultanului Mehmed Cuceritorul din 1453 după Căderea Constantinopolului. Generalul francez a înercat astfel să semnaleze încetarea suveranității otomane asupra capitalei imperiale. Pe 13 noiembrie 1919, flota aliată a intrat în Bosfor. După semnarea armistițiului, amiralul Somerset Arthur Gough-Calthorpe a fost desemnat
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
amiralului nu era împărtășită și de ceilalți aliați. Guvernul francez a atras atenția asupra faptului că se făcea o deosebire clară între responsabilii turco-musulmani și cei bulgari, austrieci și germani, care nu fuseseră nici arestați nici molestați. Guvernul turc și sultanul au înțeles însă bine mesajul britanic. Aliații au fost informați în februarie 1919 că Imperiul Otoman și-a subordonat tot aparatul de stat forțelor de ocupație. Toate sursele de conflict (inclusiv Problema armeană) urma să fie investigate de o comisie
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
observatori desemnați de guverne neutre . Calthorpe avea să transmită un mesaj la Foreign Office: „Acțiunile întreprinse pentru arestări au fost foarte satisfăcătoare și au intimidat, cred, Comitetul Uniunii pentru Progres din Constantinople”. Mesajul lui Calthorpe a fost bine înțeles de sultan. Tradiția orientală presupunea prezentarea unor daruri către o autoritate în timpul unui conflict serios. Uneori, aceste daruri erau „căderea de capete”. Obiectivul suprem al sultanului era păstrarea integrității instituțiilor otomane. Dacă furia lui Calthorpe putea fi potolită prin aruncarea oprobriului asupra
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
intimidat, cred, Comitetul Uniunii pentru Progres din Constantinople”. Mesajul lui Calthorpe a fost bine înțeles de sultan. Tradiția orientală presupunea prezentarea unor daruri către o autoritate în timpul unui conflict serios. Uneori, aceste daruri erau „căderea de capete”. Obiectivul suprem al sultanului era păstrarea integrității instituțiilor otomane. Dacă furia lui Calthorpe putea fi potolită prin aruncarea oprobriului asupra a câțiva membri ai Comitetului pentru Uniune și Progres și prin asta Imperiul Otoman ar fi obținut un tratament mai bun la Conferința de
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
de acuzați sunt vinovați de subminarea constituționalității și de implicare în mascre. De-a lungul întregii sale existențe (28 aprilie 1919 - 29 martie 1920), curtea marțială s-a remarcat prin activitatea slabă și ineficiență crescândă. Presupușii vinovați erau sacrificați de sultan pentru salvarea imperiul. Calthorpe și-a dat seama imediat de primejdia care amenința autoritatea de ocupație. El avea să scrie la Londra că procesele tindeau să devină o farsă injurioasă la adresa prestigiului britanic și a guvernului turc. Aliații considerau pe
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
obiectivul partiționării Imperiului Otoman ar fi cerut mult mai mult timp și resurse decât se estimase la început. El a încercat să-i convigă pe liderii prezenți la conferință să declanșeze acțiuni rapide care să vizeze atât întărirea controlului asupra sultanului, cât și exercitarea de presiuni crescute asupra rebelilor. Cererea lui punea însă o problemă stânjenitoare liderilor de la cele mai înalte niveluri: SUA făcuseră promisiuni de respectare a suveranității naționale și americanii se dovedeau tot mai reticenți la propunerile britanice. Nou
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
adâncul teritoriului anatolian. Ministerul de externe britanic a fost rugat să facă un plan care să asigure îndeplinirea acestui obiectiv. Responsabili britanici au gândit un plan asemănător cu cel care îl folosiseră în timpul Revoltei Arabe. Planul era să șubrezească autoritatea sultanului prin separarea lui de guvern și să învrăjbească milleturile unul împotriva celuilalt, în principal milleturile musulmani împotriva celor creștine, ceea ce ar fi fost soluția optimă pentru britanici, cu folosirea unui minim de resurse. Forțele britanice au trecut la operațiuni de
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
și a trimis o notă de protest aliaților față de arestarea a cinci dintre deputați. Acesta a fost momentul în care sistemul politic otoman a încetat să mai existe. Sub presiunea britanicilor, parlamentul a încetat să mai funcționeze, lăsându-l pe sultan drept singur conducător al imperiului. Fără sprijinul parlamentului, sultanul trebuia să facă față de unul singur acțiunilor britanicilor. Începând cu 18 martie, sultanul a devenit omul de paie al Ministerului britanic de externe și pe 11 aprilie a proclamat dizolvarea oficială
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
arestarea a cinci dintre deputați. Acesta a fost momentul în care sistemul politic otoman a încetat să mai existe. Sub presiunea britanicilor, parlamentul a încetat să mai funcționeze, lăsându-l pe sultan drept singur conducător al imperiului. Fără sprijinul parlamentului, sultanul trebuia să facă față de unul singur acțiunilor britanicilor. Începând cu 18 martie, sultanul a devenit omul de paie al Ministerului britanic de externe și pe 11 aprilie a proclamat dizolvarea oficială a parlamentului. Aproximativ 150 de politicieni turci au fost
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
otoman a încetat să mai existe. Sub presiunea britanicilor, parlamentul a încetat să mai funcționeze, lăsându-l pe sultan drept singur conducător al imperiului. Fără sprijinul parlamentului, sultanul trebuia să facă față de unul singur acțiunilor britanicilor. Începând cu 18 martie, sultanul a devenit omul de paie al Ministerului britanic de externe și pe 11 aprilie a proclamat dizolvarea oficială a parlamentului. Aproximativ 150 de politicieni turci au fost exilați în insula Malta. După dizolvarea parlamentului a urmat închiderea ziarului "Yeni Gün
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
declarația stipula că: Luna iunie a fost stabilită ca dată limită pentru semnarea tratatului de pace. Orice rezistență trebuia învinsă în perioada martie - iunie. Britanicii au cerut ca insurgenții naționaliști turci să fie eliminați de forțele turce din Anatolia loiale sultanului, pregătite și înarmate de britanici. Ca urmare, guvernul de la Istanbul, care acționa fără control parlamentar, a numit un nou inspector general în Anatolia, Süleyman șefik Pașa, și a format o nouă Armată de Securitate, care să lupte cu sprijinul britanicilor
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
naționalistă, care se întărise în timpul Primului Război Mondial, nu poate fi înfrântă fără mobilizarea unei forțe numeroase și bine pregătite. Pe 25 iunie, forțele Armatei de Salvare (Kuva-i Inzibatiye) au fost demobilizate, fiind considerate inutile. Termenii tratatului de pace au fost prezentați sultanului la mijlocul lui iunie. Tratatul avea prevederi extrem de aspre. Aliații nu credeau că, în condițiile în care exercitau o presiune mare asupra mișcării naționaliste, sultanul să se poată opune în mod serios. Franța: Italia: SUA: martie 1919 - octombrie 22, 1923- Mark
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
Salvare (Kuva-i Inzibatiye) au fost demobilizate, fiind considerate inutile. Termenii tratatului de pace au fost prezentați sultanului la mijlocul lui iunie. Tratatul avea prevederi extrem de aspre. Aliații nu credeau că, în condițiile în care exercitau o presiune mare asupra mișcării naționaliste, sultanul să se poată opune în mod serios. Franța: Italia: SUA: martie 1919 - octombrie 22, 1923- Mark Lambert Bristol
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
trecute sub controlul unei comisii internaționale, fiind deschise circulației tuturor. În plus, Turcia a fost obligată să transfere în favoarea Greciei „exercitarea drepturilor ei de suveranitate” asupra Smirnei și a unei zone întinse înconjurătoare. Deși Grecia urma să administreze enclava Smirna, sultanul păstra din punct de vedere oficial suveranitatea asupra ei. Tratatul prevedea ca în Smirna să funcționeze un parlament local. Locuitorii regiunii puteau să ceară în următorii cinci ani prin intermediul reprezentanților aleși unirea cu Regatul Greciei. Liga Națiunilor trebuia să organizeze
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
funcționeze un parlament local. Locuitorii regiunii puteau să ceară în următorii cinci ani prin intermediul reprezentanților aleși unirea cu Regatul Greciei. Liga Națiunilor trebuia să organizeze în acest caz un plebiscit prin care să se decidă unirea sau rămânerea sub suzeranitatea sultanului. Tratatul nu a fost ratificat niciodată de Imperiul Otoman sau de Grecia. Armata elenă a înaintat mult spre estul Anatoliei în octombrie 1920, această acțiune având binecuvântarea premierului britanic Lloyd George, care dorea în acest fel să forțeze conducerea otomană
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
-lea al Franței, Henric al VIII-lea al Angliei, Carol Quintul al Spaniei și al Sfântului Imperiul Roman-German, cu Maria a Austriei (1505-1558), regenta Țărilor de Jos, cu papii Paul al III-lea și Paul al IV-lea și cu sultanul otoman Soliman Magnificul. Datorită marii avuții pe care a posedat-o și a însemnătății rolului ei în comerțul european, Dona Gracia s-a bucurat de influență la curțile regilor si papilor menționați și astfel a reușit uneori să apere pe
Gracia Mendes Nassi () [Corola-website/Science/320784_a_322113]
-
Mendes a fost arestată sub motivul că se pregătea să se reconvertească la iudaism și să fugă cu averea ei în Turcia. Don José Miques, nepotul ei, fiu al fratelui răposatului ei soț, împreună cu Avraham Benveniste, au apelat la ajutorul sultanului Soliman al II - lea, și la medicul și sfetnicul evreu al acestuia, Moshe Hemon. Ca urmare, un sol otoman a fost trimis la Veneția și a reușit să obțină punerea în libertate a Graciei. În cele din urmă Dona Gracia
Gracia Mendes Nassi () [Corola-website/Science/320784_a_322113]
-
tipăririi Bibliei (1553) în limba spaniolă, de către Abraham Usque, ediție în două versiuni - pentru creștini și pentru evrei -cunoscută sub numele de Biblia din Ferrara. În cele din urmă s-a instalat la Istanbul, unde a fost călduros primită de către sultanul Soliman Magnificul. Din capitala otomană Gracia Mendes a sprijinit unele inițiative de întărire a comunității evreiești din Țara Sfântă, de asemenea a sprijinit editarea de cărți evreiești în cartierul Haskoÿ din Istanbul, precum și în orașele italiene. În 1556 când Papa
Gracia Mendes Nassi () [Corola-website/Science/320784_a_322113]