5,364 matches
-
ban. Țineți puțin de volan, vă rog? Am apucat covrigul, iar moșulețul a Înhățat pistolul cu mâna stângă, ieșind pe geam pentru a trimite un glonț În cauciucul unuia care nu voia să se dea la o parte. Mașina a tresărit ca un taur pișcat de o albină, năpustindu-se Într-un parapet. — Mulțumesc, a spus el, revenind la volan. Unde eram? — Ăla-i zice că nu-i dă nici un ban. — Așa. Spiritele se Încing și cei doi Încep să se
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ochi? — Care? a Întrebat dobitocul, Încordându-și degetul pe trăgaci. Vederea periferică proastă, am zis, ațintindu-mi privirea undeva În jumătatea de cameră pe care el, cu un sistem video mono neperformant, nu avea cum s-o acopere. Nătărăul a tresărit, sucindu-și fără să vrea gâtul În aceeași direcție. Pistolul s-a rotit și el câteva grade, iar 0,1732 secunde mai târziu, bila albă de pe masa de biliard Își lua la revedere de la palma mea dreaptă, Începând o scurtă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
stea, rămîneam adîncit în strania realitate a șirelor de carte, mai cu relief decît cea din jur pentru care devenisem un leneș. Trebuințelor mele sufletești arta le răspundea într-o măsură mult mai mare decît altele. Cînd cineva mă striga, tresăream, dar cu întîrziere, îmboldit din urmă de împerecherile de slove în care mă cufundam iar, murmurîndu-le în surdină. În alcătuirea ei lumea aceea a cărților se bucura de armonie și părea mai inteligibilă decît cea de toate zilele. E adevărat
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
printre ramuri înflorite lumina cobora pînă la buburuze și furnici. Dintre copaci Goilav observa gîzele care cărau dulceața fînului la stupi. Cîteodată, deasupra tuturor, zbura un gîndac aurit în lumina asfințitului. La zborul gînganiei care părea să trăiască singură, Goilav tresărea înduioșat. Odată, după ce toată noaptea plouase, în iarba reavănă a găsit un pitpalac. - Mi-a zburat de sub picioare, spuse pictorul mișcat și adăogă că i-a mîngîiat culcușul. - Ai băgat de seamă ce ecou este aici? mă întrebă el și
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Sub sălcii pîrîiau scîntei. Apoi părerea de lumină era schimbată de vîrteje. Dihanie iscată în mister, pe unde se legăna un trunchi putregăit. Zimțată de gușa brotăcelului, doar tăcerea păzea pacea în livadă. - Să mergem în salonaș, cîrîi fericit Goilav. Tresării. - N-ar fi mai bine să rămînem aici? - Atunci mă duc să pun de cafea. Coana Sofica va scoate și șerbet din borcanul pe care îl ține dumneaei în sobă. Abandonîndu-mă într-un chioșc, bătrînul dispăru sub copaci. Pe masa
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
într‑unul artificial; însă Anna și Rainer nu pun așa problema, doar ei vor cu tot dinadinsul să răspândească peste tot artificialitatea. Fețele lor palide, nedormite se ascund în spatele unor ochelari de soare ieftini, degetele lui Rainer, îngălbenite de nicotină, tresar și se îndreaptă spre țigări, cu gând să provoace un incendiu în pădure. Se aud păsări țipând strident. Frunze se preling ușor la pământ. Trenurile fluieră în depărtare. E duminică. Anna vorbește despre Noapte transfigurată de Schönberg. Într‑un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
la premieră ? Nu pe mine mă întreabă ; nu, din fericire. Privește pasagera din fața mea, așteaptă răspuns. Doamna nu-și dă seama că a fost interpelată. Rămâne în aceeași poziție, absentă, concentrată, ca și cum nu l-ar vedea. Tăcerea se prelungește. Femeia tresare brusc, simțind cumva ciudățenia amuțirii. — A, da... desigur. Își îndreaptă umerii, vinovată. Îl privește pe intrus, cu lentilele ei impenetrabile. Îl cunoașteți deci pe autor, continuă curiosul. Doamna tace, întârzie răspunsul. De data asta știe, totuși, fără nici o îndoială, că
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
afumată. Nici nu știu cum a ajuns aici, cine a adus-o, cu cine a venit. Privirea asta cucernică... Și câte-o străfulgerare, care mă îngheață. Mișcări restrânse, dar încărcate de dinamită ! Dintr-odată se ridică, mișcarea atât de violentă clatină paharele. Tresărim, surprinși. Mesele din apropiere au resimțit de asemeni șocul, ca un fel de ruptură. Toate capetele se întorc să vadă ce s-a întâmplat. În ușă, au apărut un bărbat scund, șaten, într-un costum albastru și o doamnă mai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Tremură și umerii ei fragili, gâtul subțire și cald. — Sunt vechi prieten cu nevastă-sa, revine după un timp vocea afumată. — Doamna aceea distinsă, mai în vârstă decât soțul ? țopăie, declanșat, studentul. Da, scenografa spectacolului. — Cum, asta e madam Hariga ? tresare brusc barba blondă a regizorului, înălțând săgețile albastre ale privirii. — Doamna Hariga-Strihan, subliniază Poetul, sorbind lent din paharul cu vin roșu. S-a trecut de multă vreme la vin roșu, paharele sunt toate roșii. Doar partenera mea își apără cupa
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
suavitatea tonurilor. Reminiscențe de gravor... se aude o voce. — Iată, doamna Hariga pleacă. A fost vocea mea, să recunoaștem : eu am auzit sau am vrut sau am crezut că aud numele lui Cosimo : eu pândeam clipa când partenera mea ar tresări din nou la acest nume, ca și la orice o privea pe doamna Hariga : eu eram orb și surd : doar eu n-am văzut și n-am auzit panica dezlănțuită în jurul sărbătoritului : doar eu n-am înregistrat momentul când l-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
asta. Parcă pentru a-i trezi. Simonetta Vespucci. Si-mo-net-ta Ve-spuc-ci, Si-mo-net-ta... și ar recunoaște, dintr-odată, într-adevăr, portretul atât de limpede și bizar al pictorului Piero di Cosimo, din Quattrocento-ul florentin : Simonetta Vespucci, înviată în fața lor ! Grupurile ar tresări, și-ar regăsi cu toții, brusc, vocea, nerăbdarea. Ar porni, din toate părțile. Destinși, curioși, veseli, îmbulzindu-se, râzând, în jurul fetei, s-o cunoască. ...Nu trecuseră decât câteva clipe. Iată, se auzea soneria. Semnalul pornise, prelung, perforând, ca un glonte subțire
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Păreau să compare ceea ce înregistrau cu personajul pe care ea îl întruchipa. Nu-i stânjenea concentrarea ei. Ceea ce îi permitea, la rându-i, să observe, atentă, amănuntele casei și ale personajelor, gândind la rostul și conexiunea lor secretă. Când nu tresărea, tulburată de vibrația schimbată, în apropiere, a unei unde străine. Percepea prompt, cu extremă acuitate, tăișul, în spate, al privirii ce o țintise... Holul se alcătuia dintr-o prismă albă, trapezoidală, cu laturi mari. Subliniind, parcă, panta scării interioare. Din
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nu poate intra în relație cu cea pământească !“. „Din lipsă de ima ginație și percepție senzorială...“, ar repeta ironic Barbosa. Acest răspuns revenise de prea multe ori în disputele lor anterioare. Ar fi momentul când, în sfârșit, inginerul Kahane ar tresări, probabil, apropiindu-se, palid și lung, ca de obicei, în același pulover negru, pe gât. Simplă exagerare artistică, viziune fără dreptul adevărului !... credea Kahane. Căci, chiar exclusă din hotarele amorului divin, cum susținea Tina, dintre cele ale amorului uman, cum
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
intra, acum, Excelența ? Mai și zâmbea, iată, ca un cretin. O privea, da, se uita drept la ea. Zâmbea. — V-aș ruga să vă apropiați. Cu fotoliul, cu fotoliul. Sau să vă așezați, mai bine, pe unul dintre acestea două. Tresărise, uluită. Voce deloc comună. Nu era vocea omului văzut până atunci. Mototolul ăsta obosit, transpirat de pachetele prea multe și grele pentru dânsul, îmbrăcat ca un magazioner ? N-avea putere să se miște din loc. Tâmplele îi zvâcneau sub o
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mai conta, nimic nu putea fi mai adânc, mai ispititor, mai sigur, mai înțelept decât lenea - părea să-și spună. O zărea pe femeie ca printr-o ceață deasă și umedă. Nu mai găsea vreun rost să se obosească. Dar tresări, dintr-odată. Femeia încă mai zâmbea... zâmbetul pierduse însă compasiunea, până și simpatia încercată, pentru o clipă, față de dânsul... Rămăsese sila, disprețul. Zâmbetul înghețase : o grimasă. Deținuta adormise, așa părea, sau gata să adoarmă. Sau leșinase, murise, cu acest rictus
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pumni gratiile și am evadat, sărind de la etaj. M-au văzut la locul meu și au închis mulțumiți ușa. Sau a fost tot el, să mai arunce o privire între două sorbituri.“ Simți, poate, atunci, o mână moale pe umăr ? Tresări, șarpele luneca pe umăr. Îl simți și pe spate, umed și rece, lungindu-se. Așadar, nu se terminase, abia începea ! Mâna îi apăsa ușor umărul. Reîncepea totul... de acolo de unde se temuse mai mult ? Rezista oricât, nenorocitul ăla fără vlagă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
exemple, atâtea ! Dacă ar fi putut procura desenele de demult, le-ar fi întins în fața lor. Ar fi de imaginat privirile cu care o țintuiseră când au prins, în sfârșit, prilejul de a vorbi. Le simțise, în jur, împotrivirea crescând. Tresare în somn, speriată. Se zbate, se împotrivește coșmarului : bărbatul aplecat peste șarpele dintre sâni. Se zbate, o chinuie visul nerușinat, orice contact cu viul, cu imediatul. Durere, biciuire. Durerea trezește capacitatea de a intercepta semnalele adevărului, captiva lunecă în hăul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tarabele înguste din piață, la un pas unul de altul, uitaseră de femeia despre care vorbeau. Fata în față, cu mersul abrupt, voinicul în dreapta, încordat. Genunchi sticlos, zvâcnind ritmic : pelerina se despica, roșie, peste piciorul lung, tocul fulgera caldarâmul, trupul tresărea, lovit de fiecare dată de șocul și sunetul atingerii. Bărbatul șchiopăta discret și păstra pasul lent, dar distanța rămânea aceeași, ca și cum alerta fragilei făpturi din stânga nu parvenea să se concretizeze. Străbăteau de mult aerul rece, fumuriu și lumina subțire a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de fiu nu e mai puțin necunoscut decât rămâne ea pentru dânsul. Ar fi de vorbit, așadar, despre acest tânăr ascuțit și cam zăpăcit, cum părea Piero. Iubea singurătatea, umbla de unul singur, neatent, prins de proiectele și gândurile sale. Tresărea, surprins, la câte o întrebare. Nu era în stare să răspundă, înainte de a i se repeta. Nu prea puternic, nici curajos totdeauna ? Niciodată laș, mincinos, intrigant, servil. Nu se băga în treburile altora, nu urmărea câștigul sau lauda. Manieră aleasă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
împinsese și umerii înapoi, îndreptându-și mijlocul, spre a face un sfert de pas înainte, cu stângul, aplecându-se, să vadă mai bine. Gulerul cămășii gălbui ieșise puțin peste haină. Talpa pantofilor s-a frecat, scârțâind, de parchetul lucios. A tresărit, enervat, clipise repede, de câteva ori. Stingherit de zgomot, dar poate și de lumină, se legănase ușor spre stânga, încercând un unghi mai bun. Încercase să primească totul, abia apoi detaliile. Căuta, poate, și în acest tablou, ca în celelalte
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
încremenirea lumii, rosto golindu-se, rotindu-se, o dată și încă o dată. Ieși în poteca întunecată și pustie. Reîntâlni patrulele și câinii. Găsi subsolul unei vespasiene. Coborî, ținându-se la fiecare treaptă de balustrada metalică, rece, trecu prin dreptul unui ghișeu, tresări, surprins, sub privirea supraveghetoarei, o tânără blondă, delicată, chip de copil pastelat și lucios, de porțelan. Se privi îndelung în oglinda chiuvetei. Păr blond și buclat, rărit, atârnând în șuvițe murdare. Fruntea înaltă, încă netedă, avansând prin calviție. Tăietura din
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
brusc, izbindu-și marginea canatului. Luna e mai albă și îngustă, tot mai adâncă noaptea în care s-a aruncat pe neașteptate bătrânul Johann Lavater, trântind după sine mica fereastră. Rama încă mai balansează, scârțâind, ca vântul pornit afară. Somnorosul tresare, speriat de zgomot, de chipul lunar al asinului întrevăzut, o clipă, în fereastra care încă se zbate, dar recade repede, istovit, în apele negre. Forfota unei gări albe, detenta și jocurile vacanței, trenul lunecând lin, ca pe mătase. Așteptarea, peronul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
magnetică atingere, bonul dispare din palmă, vede capul de mops, botul împins înainte ; dinții lungi și lați, mica privire coclită. Valiza, apa minerală, coletul, caietul, caietul cu scoarțele verzi pe care nu-l poate ține în palmă, lunecă pe genunchi. Tresare, trezit, se apleacă : apucă marginea caietului care căzuse de pe genunchi pe laba piciorului. Îl trage spre sine, lângă pernă. Gâtul și gura sunt arse de sete. Coboară, gol, cum adormise ; lângă fereastră, în marginea dulapului, regăsește robinetul chiuvetei înguste și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
prin poarta larg deschisă a zilei. În stradă, în cenușa amurgului, care își aduna fantomele. Pelicule de ploaie și gheață acoperă geamurile, tot mai opace. Răsuflarea orașului se depărtează. Cineva răstoarnă din greșeală stiva de mape și de planșe. Câțiva tresar, ridică privirile. La planșeta din dreapta, cocul cărunt al doamnei palide se desface din cauza șocului. Sună telefonul : colegul cu ochelari de lângă dulap se ridică, aleargă spre telefon. Domnul în ținută sportivă se apleacă peste umărul tinerei cu ochii mongoloizi și încercuiește
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
limbi străine, te duci la meciuri. Atâtea șanse de a-ți găsi un locșor ! Poți avea cândva norocul să te întâlnească surpriza. Atâtea disponibilități, nu-i așa ? dar glasul se ridică brusc, întors, suspect, parcă prea viu și vesel. Celălalt tresare, sub această avalanșă neobișnuită de cuvinte. Își privește amuzat amicul, îi zâmbește. Moment suspendat. O clipă confuză, care deconectează circuitele... Colegul se oprește, privește buzele celuilalt, uscate sub mustăcioara îngustă. Colegul colegului se oprește și el, obligat să-i primească
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]