5,224 matches
-
I, 186; Cioculescu, Aspecte, 624-626; Sorin Alexandrescu, Probleme de autenticitate în corespondența Eminescu publicată de Octav Minar, RITL, 1964, 2; Marta Anineanu, Corespondența lui Eminescu cu Veronica Micle, RITL, 1967, 4; Bucur, Istoriografia, 228-229; Augustin Z.N. Pop, Prefață, în Veronica Micle, Corespondență, Cluj-Napoca, 1979, 19-23; Dicț. scriit. rom., III, 224-225. S.I.-J.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288151_a_289480]
-
imediat germinează semințele, plantele cresc, Înfloresc, fructifică, mor și lasă semințe adaptate să intre În stare de viață latentă. Ignorarea secetei este o adaptare mai cu seamă biologică. Dintre speciile de la noi, cităm pe Lamium amplexicaule, Draba verna, Ceratocephalus orthoceras, Veronica hederifolia ș.a. o Suportarea secetei. Are loc modularea transpirației și rezistența la o deshidratare parțială. Plantele cu astfel de adaptări, morfologice și anatomice, se numesc xerofite. Ele se caracterizează prin: - sistem radicular pivotant (până la nivelul apei freatice); de exemplu, Alhagi
Prelegeri academice by C. TOMA, Irina Toma () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92345]
-
lui Eminescu la care erotica reprezintă un mod de a cuprinde marile mituri ale existenței. Sensibilitate maladivă, vocație a morții, diafanitate și, mai ales, o poziție privilegiată În lume. În ierarhia afectivă, iubirea trece pe primul loc. De la Eliza la Veronica aflăm toate nuanțele unei feminități care exprimă În grad maxim răul veacului. În locul Seducătorului apare Logodnicul, acela ce aspiră spre o nuntă mistică. Heliade dă, cel dinții, acestei comuniuni o valoare cosmică. De la ibovnică, Îngerul iatacului corupt de voluptăți leneșe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spre o sentimentalitate excesivă și prejudiciabilă omului, dar de o mare forță poetică, îndepărtându-l de o viață sexuală normală și aruncându-l în frenezia continuă a unei iubiri agitate, fără ancorare într-o posesiune satisfăcută, căci și legătura cu Veronica Micle, în latura sa esențială, a fost tot de domeniul exaltării sentimentale. Așadar, în fața unui Eminescu material, echilibrat, vital și senzual, un Eminescu dematerializat, intemporal, dezaxat, abulic în ceea ce-l privește, dar voluntar și chiar violent în teorie, și absolut
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
intelectual, sexualitate pe care personajul lovinescian o caută la un moment dat, dar care nu-l satisface 119. În opinia lui Lovinescu, poetul se arată în schimb fascinat de femeia inaccesibilă, angajată într-o altă relație, eventual matrimonială (Mite sau Veronica, de pildă), precum "doamnele" seniorilor adorate în taină de cavalerii rătăcitori. Și fiindcă tot veni vorba, se cuvine menționat faptul că "idealizarea" pe care o presupune orice formă de amor curtenesc are la bază, după cum arăta Norbert Elias în Procesul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
care condamnă realitatea și reclamă refugiul în imaginar. Pe de altă parte, iubirea față de Mite trebuie înțeleasă ca o formă particulară de admirație pentru "modelul german" expresie a dorinței triunghiulare, semnalând resentimentul și, subsecvent, pericolul mimetismului steril -, pe când dragostea pentru Veronica lasă impresia unui sentiment mai firesc, mărturisind o trăire oricum mai "spontană" și mai "specifică", în deplin acord cu înclinațiile "temperamentului moldovenesc". Or, personalitatea poetului oscilează mereu între impulsul afirmării nestingherite (încurajat de șturlubatica Veronică) și tentația contrară, a negației
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mimetismului steril -, pe când dragostea pentru Veronica lasă impresia unui sentiment mai firesc, mărturisind o trăire oricum mai "spontană" și mai "specifică", în deplin acord cu înclinațiile "temperamentului moldovenesc". Or, personalitatea poetului oscilează mereu între impulsul afirmării nestingherite (încurajat de șturlubatica Veronică) și tentația contrară, a negației și a inhibiției sexuale (Mite nu rămâne decât o "muză" și nimic mai mult), între acceptarea și refuzul realității (amorului). Bineînțeles, Lovinescu va înclina balanța în favoarea "Nemțoicuței", privilegiind imitația mistificatoare, refugiul obstinat în imaginație, în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cui este Lovinescu în această dispută. Dar dacă nici Caragiale nu poate aspira la o glorie mai durabilă (pe motiv că literatura sa e doar o literatură mimetică, de observație "realistă", lipsită de sugestivitate), apoi femeile- scriitoare (ca Mite sau Veronica) chiar n-au nicio șansă, unica lor menire fiind aceea de a stârni și de a întreține pasiunea erotică și, o dată cu ea, imaginația creatoare. Criticul de la Sburătorul făcea, în ultimii ani ai vieții, observații misogine de genul: "Știința ne arată
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de consolare, duioșia resimțită invariabil, la lectura versului eminescian, de cititoarele cu inimă bună, recrutate mai cu seamă (nu știu de ce) din rândul nevestelor de ofițeri. Dar nu numai. Spre exemplu, înainte de a-l fi întâlnit în carne și oase, Veronica se îndrăgostise de fotografia poetului din gazete, iar Mite își construise o "imagine ideală" contrazisă, parțial, de realitate, pentru că doar "nemțoicuța", mai snoabă, se arată dezamăgită ("Adâncimea pe care o așteptasem, în care trebuia să privesc și față de care trebuia
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
poetul i-a citit atât de bine în suflet, fără s-o fi cunoscut înainte. Cele două femei nu practică, prin urmare, același tip de lectură. Motivele invocate de Lovinescu sunt, în primul rând, rasiale: Mite ("năsoasa", cum o alinta Veronica) e un lector suspicios și își evaluează adoratorul cu o măsură nepotrivită, raportându-l mereu la imaginea standard a geniului romantic vehiculată în cultura occidentală. Cealaltă femeie (tipul lectorului naiv) e însă "din rasa moldovenească" ("argilă românească arsă de soarele
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
a rămas nici un ecou" nici măcar din nuvela inspirată de întâlnirea cu omul de geniu (Das Lebensbild), nuvelă care prelucrează, într-o secvență cu rol de mise en abîme, chiar "subiectul" romanului lovinescian (Eminescu jucând, aici, rolul de "muză" inspiratoare)152. Veronica, în schimb, spre deosebire de vanitoasa Mite, nu pune mare preț pe literatura pe care o scrie. E mai naturală, de un farmec mai frust și de o mai mare receptivitate erotică. Aflând cu cine are de-a face ("poetul pe care
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
izbutise să însuflețească imaginea moartă și să creeze, prin contrast, iluzia vieții, frumusețea "tabloului" datorându-se ambiguității reprezentării, ce oscilează între viață și moarte, între feminitate și masculinitate (modelul e androgin, și în el se "oglindesc" amândoi, și Eminescu, și Veronica), ca în picturile decadenților. Paloarea, răceala brațelor femeii iubite vădesc, de asemenea, o atracție necrofilă altă "perversiune", deci! Prin urmare, nedumerirea Veronicăi ("simțirea adâncă/ Cum de se naște pentru-un portret?") trebuie luată doar ca o figură de stil, exersată
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Eminescu inversa rolurile, atribuind femeii inițiativa erotică și, nu mai puțin, privirea vinovată, încărcată de o intensă dorință. Interpretarea lovinesciană surprinde și nuanța aceasta. În Bălăuca există o secvență în care poetul, odată ajuns la Iași, înainte de a merge la Veronica "reală", rememorează cele mai semnificative evenimente din istoria locului un locus amoenus, în care îi place din nou să se regăsească: "Iașii trăiau în el și nu numai Iașii de acum ci și cei de odinioară, așa cum îl văzuse de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
decadența târgului părăginit nu le vedea; peste dânsele aruncase podul selenar al imaginației lui aprinse". Memoria afectivă impune mai apoi "tranziția" firească de la istoria neamului la biografia personală (de la "rasă" la "individ"), până când Eminescu izbutește să și-o amintească pe Veronica așa cum îi convenea lui, reconstituind trecutul nu exact cum a fost, ci "cum l-ar fi dorit". Reîntoarcerea "acasă" declanșează însă emoția regăsirii de sine și, nu mai puțin, elanul creator (Lovinescu a lăsat numeroase mărturii în acest sens vezi
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
chipul ei îi zâmbi o clipă din ape", dar mai apoi "din unde se refăcu la loc privirea galeșă a necunoscutei". Recunoaștem, aici, prototipul femeii-meduză156, care subjugă cu ochii (cu "privirea galeșă"), dictând de la bun început comportamentul erotic. Nu întâmplător, Veronica îl "privește" pe genialul poet moldav nu doar cu admirație, ci și cu un sentiment matern, de duioșie: "lipindu-se de dânsul, privirea îl înfășase ca pe un copil". În replică, Eminescu o vede pe Veronica "mare" și e intimidat
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
comportamentul erotic. Nu întâmplător, Veronica îl "privește" pe genialul poet moldav nu doar cu admirație, ci și cu un sentiment matern, de duioșie: "lipindu-se de dânsul, privirea îl înfășase ca pe un copil". În replică, Eminescu o vede pe Veronica "mare" și e intimidat de dimensiunea ei colosală, de femeie dominatoare. Pe Mite și-o imaginează, de asemeni, "păpușă", dar când o ridică în brațe și vrea să se "joace" cu ea, își dă seama de "greutatea" femeii și dă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
să fie văzut"158. Privirea bărbatului este, deci, o privire discretă. Femeia, în schimb, nu trage cu ochiul. De aceea, privirea ei lasă impresia lipsei de pudoare și-i trădează disponibilitatea amoroasă, ca "un act carnal" in potentia. Spre exemplu, Veronica se uită și la Neagoe, amicul poetului 159, și la un ofițer de la o masă oarecare, ce se simte stânjenit și pleacă. Pe Eminescu, apoi (ce încarnează un tip sexual ambiguu, cu fizionomie atrăgătoare, de androgin), îl "mănâncă din ochi
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
amicul poetului 159, și la un ofițer de la o masă oarecare, ce se simte stânjenit și pleacă. Pe Eminescu, apoi (ce încarnează un tip sexual ambiguu, cu fizionomie atrăgătoare, de androgin), îl "mănâncă din ochi" și fetele și femeile (și Veronica, și Natalița, țiganca) ceea ce e lesne de înțeles, dacă ținem cont de faptul că forța de seducție (a bărbatului, dar și a femeii) izvorăște, după cum afirmă cei mai avizați cercetători ai fenomenului, dintr-o anumită indiferență față de sexul opus expresie
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ușoară silă" față de "realitatea" amorului: "De ce o fi mușcând așa? se tot gândea el. În dragoste era deprins cu senzații mai blânde". Ca atare, numai "imaginea ideală a Veronicăi" va izbuti să-i risipească "urmele dinților țigăncii" și "pe această Veronică, așa cum i-o sculptase propria imaginație, o luă cu el la Berlin, floare presată într-o carte"161. Pe cealaltă Veronică, "reală", o va regăsi la întoarcere, după un ritual prestabilit, într-o postură convențională ("o zări la geam"), creată
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
blânde". Ca atare, numai "imaginea ideală a Veronicăi" va izbuti să-i risipească "urmele dinților țigăncii" și "pe această Veronică, așa cum i-o sculptase propria imaginație, o luă cu el la Berlin, floare presată într-o carte"161. Pe cealaltă Veronică, "reală", o va regăsi la întoarcere, după un ritual prestabilit, într-o postură convențională ("o zări la geam"), creată parcă dinadins tot de imaginația sa de voyeur ("o compunea și o descompunea pe retina sa, înaltă, mlădie, dominatoare"). La rândul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în care își găsea o adevărată satisfacție erotică", femeia se arată meșteră și în arta de a-i întreține interesul erotic, de vreme ce îmbracă "rochia de tul albastru, cu brațele goale până la cot", pe care o purtase la prima lor întâlnire. Veronica e bucuroasă că-l vede din nou și îl mușcă (ca și Natalița), pentru ca mai târziu, înaintea plecării la București, să-l și posede "și din acea clipă devenise pentru ea băiețelul meu iubit, Titi, Eminul meu"162. Inversarea rolurilor
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
frumușică". Dar "ca să poată cânta frumos, e nevoie ca poeții să sufere", iar suferința nu le-o provoacă decât femeile fatale și inaccesibile, și nicidecum gospodinele "cinstite" și "frumușele". Nu întâmplător, în Bălăuca, Eminescu și-o imaginează mai întâi pe Veronica în postura compromițătoare a unei femei ușoare, însă cu suflet curat, care se sinucide din cauză că nu poate suporta rușinea de a fi "privită" ca o prostituată. În vis, poetul își mărturisește dragostea, pentru a o "ucide" apoi pe femeia care
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
eine Dirne): "sticluța de veronal venise la timp să destrame această nouă realitate trezită de puterea unui cuvânt aruncat, orbește, în penumbra unei scări"177. Ca atare, prin plăsmuirea lui trăită "aievea", Eminescu "își precizase din primele săptămâni raporturile cu Veronica" (între ei se stabilise ca un obstacol de netrecut prezența lui Micle, "eternul soț" de unde și apariția "dorinței triunghiulare"), față de care se poartă protocolar și protector, de teamă să nu-i provoace... moartea. Mai precis: "cu puterea fanteziei lui de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
moartea. Mai precis: "cu puterea fanteziei lui de a crea situații, care n-au existat, de a-și substitui închipuirile realității, de a trăi o viață imaginară ca și cum ar fi fost aieve, într-o noapte de insomnie, romanul lui cu Veronica i se dramatizase în minte sub o formă atât de hotărâtă (după un scenariu de melodramă, n.n.), încât era convins că-l și trăise. Ideală și pură, dragostea îi amorțise totuși scrupulele morale; a iubit-o și l-a iubit
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
dramatizase în minte sub o formă atât de hotărâtă (după un scenariu de melodramă, n.n.), încât era convins că-l și trăise. Ideală și pură, dragostea îi amorțise totuși scrupulele morale; a iubit-o și l-a iubit". Numai că Veronica nu-i deloc o femeie rușinoasă, și, văzând că poetul se complace nepermis de mult în "starea de dorință nerealizată", preia inițiativa și izbutește să-și impună în cele din urmă voința (din glasul ei "țâșnea atâta hotărâre, încât înțelese
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]