5,438 matches
-
în vreme nevoia să lenevească, să se prăjească la soare sau să stea cu undița-n mână și să se uite cum lenevește și balta. Numai că una e să te relaxezi și să te simți bine, și alta să zaci, cum am zăcut eu cândva și în niște redacții, și să te simți prost. Aici e diferența. Nu cred să existe vreun om zdravăn la cap care să moară fericit că s-a dus la serviciu ca un robot, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
să lenevească, să se prăjească la soare sau să stea cu undița-n mână și să se uite cum lenevește și balta. Numai că una e să te relaxezi și să te simți bine, și alta să zaci, cum am zăcut eu cândva și în niște redacții, și să te simți prost. Aici e diferența. Nu cred să existe vreun om zdravăn la cap care să moară fericit că s-a dus la serviciu ca un robot, iar acolo i-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
drept cățelul care trebuie strangulat, din cauza „urletelor isterice“ din timpul unei ambuscade lipsite de succes făcute În speranța prinderii lui Sánchez Mosquera [celebrul colonel de armată al lui Batista]. „Cu o ultimă zvîcnire nervoasă, cățelul Încetă să se mai miște. Zăcea acolo, cu burta-n sus, cu capul Întins pe nuiele“. Dar, la sfîrșitul acestui incident din Episodes of the Revolutionary War, apare un alt cîine, În cătunul de la Mar Verde: „Félix l-a mîngîiat pe cap, iar cîinele l-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
devine mai fermecător cu trecerea timpului, iar catedrala arată ca o femeie bătrînă machiată prea strident.“ Dintre multele biserici pe care le vizitează, cel mai mult Îl impresionează „imaginea răscolitoare a turnurilor cu clopote ale bisericii Belén, răsturnate de cutremur, zăcînd ca niște animale dezmembrate pe panta unui deal.“ Dar cea mai ascuțită critică adusă barocului colonial din Peru se găsește În descrierea, complet diferită, a catedralei din Lima: „În Lima, arta este mai stilizată, cu o atingere aproape efeminată: turnurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
din fața mea par șterse și artificiale, pot să spun care m-a impresionat cel mai mult. Din tot amalgamul de biserici pe care le-am vizitat Îmi amintesc imaginea răscolitoare a turnurilor cu clopote ale bisericii Belén, răsturnate de cutremur, zăcînd ca niște animale dezmembrate pe panta unui deal. În urma unei analize atente, există doar cîteva opere de artă capabile să stea În picioare după o inspecție amănunțită; Cuzco nu este un oraș pe care să-l vizitezi pentru o pictură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
așteptăm două zile, pentru că nu pleca nici un camion În timpul Paștilor. Am rătăcit fără nici o țintă În jurul micului sat, fără să găsim nimic interesant, În orice caz, nu atît de interesant Încît să uităm de foame, mîncarea de la spital fiind puțină. Zăcînd pe o pajiște de lîngă un rîu, priveam cum cerul se schimba odată cu lăsarea nopții, visînd la iubirile trecute sau descoperind În fiecare nor imaginile ispititoare ale mîncării obișnuite. Făcînd drum Întors spre secția de poliție pentru a dormi cîteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
mîncare de la spital. Starea astmului meu nu era prea bună și nu puteam să-mi controlez șuierăturile mizerabile, chiar și cu patru injecții de adrenalină pe zi. A doua zi nu m-am simțit mai bine și am petrecut-o zăcînd În pat sau, mai bine zis, „adrenalizîndu-mă“. Următoarea zi m-am decis să urmez o dietă mai strictă dimineața și una mai puțin strictă seara, renunțînd la orez. Starea mea s-a mai Îmbunătățit un pic, deși nu prea mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
În afară de groaznic. Ziua de miercuri a marcat o dată importantă: am fost anunțați că vom pleca a doua zi. Veștile ne-au făcut foarte fericiți, din moment ce nu am putut să mă mișc aproape deloc din cauza astmului și am petrecut zile Întregi zăcînd În pat. Încă de foarte devreme, În ziua următoare, am Început să ne pregătim psihic pentru plecare. Cu toate acestea, ziua s-a scurs repede, iar noi am rămas tot ancorați; s-a anunțat că plecarea va avea loc În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
ieșit cu bine din iarnă. În anul 1960 sănătatea părintelui provincial s-a înrăutățit. După îngrijirea medicilor, nu se vedea nici o ameliorare. Suferea de cancer de gât. Nu-i permitea să mănânce decât foarte greu și puțin de tot. A zăcut circa două săptămâni la pat. La 15 iulie 1960, după primirea Sfintelor Taine, a decedat. A plecat dintre noi cu resemnare la voia lui Dumnezeu. Au venit frații în parte în frunte cu Prea cucernicia sa Pr. Francisc Dămoc, Comisar general, și
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Din Memorialul “Durerii” 1997 O cruntă povară Apasă pe țară... Cumplită durere ...Fără sfârșire... O rană deschisă De-o flamă aprinsă... Cnut de lovire Făr de sfârșire... Călcat în picioare... Doamne, cât mă doare!? Cine mă-nțelege Cel fără de lege?! Zac în strai vărgat Pe-un prichici culcat... ...Straie princiare În penitenciare... În castron cu zoaie Pâinea ce se - nmoaie E atât de mică: Doar cât o surcică... Lacrima mă-nneacă; Poate o să treacă... Ziua ispășirii E ziua mântuirii! Poezii de Pr.
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
nimic afară de rugăciunea “Adu-ți aminte, o, preablândă Fecioară Marie...” pe care o spunea în fiecare seară, fără ca să simtă ceva evlavie, ci numai așa din obișnuință. După câțiva ani și-a pierdut toată averea trăind în destrăbălări și acum zăcea în cea mai neagră mizerie. Nu mai avea în el nici un simț religios și neavând cine să-l mângâie căzu în desnădejde și se hotărî să-și pună capăt vieții. Cu această hotărâre în gând, se îndreptă spre Sena, râul
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Cât ești de fericit că are cine să-ți aducă la timp o bucată de pâine și o haină călduroasă care să te apere de gerul iernei nemiloase! Gândește-te însă că sunt atâția de seama ta ai căror părinți zac sub țărâna umedă de lacrimi a cimitirului și care nu deseori au și ei în mână o bucățică de pâne veche și uscată, pe care tu, poate, ai disprețuit-o! Dumnezeu e atât de bun cu tine! Slujește-i, așadar
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
că e cineva la dânsul - și că mă roagă să revin a doua zi dimineață. Am plecat fără să cer explicații. Dar ceea ce a urmat a fost Infernul. Tot restul zilei și noaptea m-am perpelit ca pe tăciuni, am zăcut, am plâns în hohote, m-am zbătut în brațele Mamei, care încerca să mă liniștească... În primul rând nu reușeam să înțeleg despre ce putea fi vorba. După atâtea zile și nopți în care sălășluisem în Paradis, dintr-odată, din
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
în ilegalitate! Notarea gândurilor mi-a intrat în obicei în ultima vreme. E un obicei bun, dar în același timp, poate, un indiciu al înfrângerii pe planul vieții... Oricum, e bine; așa trebuie să fie! Când sunt cu mine însumi, zac într-o stare de totală nepă sare: contactul dintre mine și mine e sterp, neproductiv, apăsător... Caietul acesta trebuie să schimbe totul: să țâșnească flăcări dintr-însul și să mă aprindă, să mă ardă, să mă înnoiască! Undeva se ascunde
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
și pline de ură una față de cealaltă. Cea dintâi - sfrijită, dar certăreață și zgomotoasă, se revărsa într-un torent de gesturi, de spasme și de grimase... Pentru că totul era într însa pizmă, poftă și neputință... Cealaltă - multă, nesimțitoare și stupidă, zăcea într-o tâmpă și întunecată imobilitate: era indiferența, renunțarea, regretul bănuit, dar ascuns... Iar laolaltă, față-n față - erau deznădejdea întruchipată! Duminica trecută, în fața acelei puerile încercări de sinucidere a lui Giglio, am avut o atitudine de violentă înfierare... Strigam
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
prea puțin urma să mai lumineze, Alice s-a gândit s-o mute pe o măsuță în camera mare de zi, unde seară de seară se adunau cu toții, pentru a-i da posibilitatea să lumineze în continuare și să nu zacă nefolosită. Prin urmare, era în amurg, în ziua de Ajun a Crăciunului. În camera de zi, care ținea loc și de sufragerie, se lăsase întunericul. și Alice aprinse lampa. Deodată însă răsună o pocnitură și lumina se stinse. Un scurtcircuit
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
printre tacâmuri, se găseau șurubelnițele lui micuțe. Cât timp mai trăise, mama îi spunea o dată la câteva zile că uneltele n-au ce căuta acolo, să facă bine să și le pună altundeva. Dar după ce a murit, ele au mai zăcut acolo câțiva ani. Mama nu mai avea acum nimic împotrivă să le vadă acolo: dacă el tot nu mai ședea cu noi la masă, barem uneltele lui să stea laolaltă cu tacâmurile. Dintr-o dată se strecurase ca o sfială în
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
tocătoare, umerașe. Aflate printre dulapuri, noptiere, paturi, scaune și mese, sicriele arătau cât se poate de banal - chiar ca o mobilă pentru când te muți sub pământ. Nu exista aici, în atelier, nimic care să se cocoșeze umil, în jur zăceau risipite obiecte ce i se înfățișau ochiului cu o mai mare claritate decât exprimat în cuvinte. N-aveau nevoie de nici o vorbărie despre viață și moarte - erau ceea ce-ți trebuie ca să trăiești și ca să mori. Tâmplarul era pentru mine
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
aruncă sub roțile trenului sau ale mașinii, le face vânt de pe poduri, îi atârnă de-o funie, îi otrăvește - iar apoi își deghizează omorurile în sinucideri. Pune ca fugarii să fie sfâșiați la graniță de câini dresați, îi lasă să zacă acolo pentru ca mai târziu, la vremea secerișului, țăranii să dea pe câmp peste leșurile pe jumătate putrezite. Pune ca cei ce fug peste Dunăre să fie vânați cu șalupe și sfârtecați de elicea lor. Peștii și pescărușii au o masă
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
regele spune nu fără motiv pre toți vă iubesc zău așa câinele lui are botul parșiv și vestonul croit din iarbă rea și-o cataramă de tinichea noaptea când felinarul ninge blând salt și suflare una sunt de-atâta iubire zăcea-vei mâine mătrășit în burtă de câine Regele de la sat „se-nclina nițeluș“, împleticindu-se după cum se-mpleticea și ținutul. Trăiai în acest ținut, care se autodevora până ce ajungea să te devoreze și pe tine, până ce ajungeai să mori de pe urma
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
îndărătnic deci“, ori: „Dacă un loc există cu adevărat, el frizează dorința“. Abia uluirea în fața a tot ce poate fi scos din niște cuvinte disparate din ziar a atras după sine rimele. De mult începusem și acasă să decupez cuvinte. Zăceau împrăștiate pe masă - pe nealese, îmi ziceam. Mă uitam la ele, descoperind că surprinzător de multe rimau între ele. Încrezătoare în rimele lui Theodor Kramer și Inge Müller, am acceptat aceste rime la care nu contribuisem cu nimic, care se
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
cimitirului era o căsuță de beton. Cineva scrisese pe perete cu vopsea roșie: „Căpușe“. Căsuța avea o deschizătură îngustă pentru ușă, dar nu avea ușă. Înăuntru, la perete, era o chiuvetă, iar în mijloc o masă de beton. Pe masă zăcea o femeie moartă despuiată. Picioarele îi erau legate la glezne cu sârmă, în jurul încheieturii de la o mână era petrecută tot o sârmă, legătura de la mână fusese ruptă, la pulsul celeilalte se vedeau tăieturi. Părul, fața și corpul acoperite de un
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Mi-am proptit geanta de voiaj între picioare, am stat și m-am uitat în sus la frescele socialiste cu batoze și țărănci cu zâmbet infantil, ale căror pulpe aduceau cu castraveții groși și galbeni care, la sfârșit de toamnă, zac neculeși prin grădini, fiindcă au gustul prea amar. Iar alături o frescă industrială: în pâcla matinală roșietică a furnalelor, proletari cu vătraie lungi și cu fețele cu osatură geometrizată, cu bărbia înțepenită atât de infam într-un triunghi, încât toate
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
întors perna pe partea uscată și m-am apucat să recit și să cânt în mintea mea mici poezii: Zăpada zace albă și albă și albă albă albă și albă zace zăpada sub zăpadă mi-ar plăcea și mie să zac și să zac și să zac privind. De sute de ori am tot cântat asta, iar zgâlțâiturile trenului îmi ritmau cântecul. Abia când s-a făcut zi și femeia-samovar încă mai sforăia, am îndrăznit să sper că cei doi civili
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
partea uscată și m-am apucat să recit și să cânt în mintea mea mici poezii: Zăpada zace albă și albă și albă albă albă și albă zace zăpada sub zăpadă mi-ar plăcea și mie să zac și să zac și să zac privind. De sute de ori am tot cântat asta, iar zgâlțâiturile trenului îmi ritmau cântecul. Abia când s-a făcut zi și femeia-samovar încă mai sforăia, am îndrăznit să sper că cei doi civili nu vor mai
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]