51,246 matches
-
mulți critici „interni” ai regimului est-german nu și-au abandonat nici țara, nici vechile convingeri. La sfârșitul anilor ’70, RDG era singura țară comunistă care se putea lăuda cu o opoziție marxistă neoficială, care activa chiar În cadrul partidului. Cei mai cunoscuți disidenți atacau autoritatea comunistă de pe poziții de stânga - de aceea erau deopotrivă inaudibili și irelevanți În restul Europei de Est, după cum observa caustic scriitorul ceh Jiøí Pelikán. Astfel, Rudolf Bahro, care În 1979 a fost deportat În Vest după ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Biologul Jores Medvedev (a cărui demascare a lui LÎsenko din anii ’60 circula de mult În samizdat) a fost mai Întâi hărțuit; apoi i s-a retras cetățenia, el stabilindu-se În 1973 În Marea Britanie. Însă Andrei Saharov, cel mai cunoscut specialist sovietic În fizică atomică și vechi critic al regimului, a rămas În libertate - până când opoziția sa publică față de invazia din Afganistan din 1979 a făcut ca prezența lui să devină de netolerat. Saharov era prea incomod pentru a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
disidenți, mai puțin proeminenți și declarat antisovietici, au suferit un tratament mult mai aspru. Poeta Natalia Gorbanevskaia a stat trei ani Într-un spital psihiatric de detenție, diagnosticată, ca alte sute de oponenți, cu „schizofrenie latentă”. Vladimir Bukovski, cel mai cunoscut dintre tinerii radicali, a petrecut 12 ani În Închisori, lagăre de muncă și secții psihiatrice sovietice Înainte ca protestele internaționale față de tratamentul la care era supus să ducă la eliberarea sa, În 1976, În schimbul lui Luis Corvalán, un comunist chilian
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
le era frică să-și asume riscuri și să inoveze, temându-se să nu scadă nivelul producției pe termen scurt. În orice caz, ei nu aveau nici un motiv s-o facă: oricât de incompetenți, ei aveau posturile asigurate grație bine cunoscutei preferințe a lui Brejnev pentru „stabilitatea cadrelor” (devenită cuvânt de ordine Începând cu anul 1971). În schimb, maiștrii și directorii din fabrici se căzneau să ascundă de autorități surplusul de materiale și forță de muncă. Risipa și penuria se Întrețineau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nouă: un pastor, nu un birocrat curial. Catolicii conservatori, pe de altă parte, se consolau cu reputația lui Wojty³a de fermitate teologică neclintită și de absolutism politic și moral născut din experiența sa de preot și prelat sub comunism. Deși cunoscut ca „papă al ideilor”, deschis pentru schimburi intelectuale și dezbateri savante, nu va face compromisuri cu dușmanii Bisericii. Ca și cardinalului Joseph Ratzinger, puternicul șef al Congregației pentru Doctrina Credinței (și succesorul său În funcția papală), lui Karol Wojty³a Îi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
represiv și iresponsabil al economiei de către partid. Carierismul, incompetența cinică, viețile irosite; creșterea prețurilor, grevele de protest și Înăbușirea lor; apariția spontană a sindicatelor locale și implicarea activă a intelectualilor disidenți; simpatia și sprijinul Bisericii Catolice: acestea sunt repere bine cunoscute ale renașterii societății civile, surprinse emoționant de Andrzej Wajda În Omul de marmură (1977) și Omul de fier (1981), prezentări cinematografice didactice ale iluziilor pierdute și speranțelor renăscute În Polonia comunistă. Dar nu erau mai mult de atât. Ele singure
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
produs la doar câțiva kilometri de un oraș mare - același unde, În 1979, sute de oameni au murit În urma contaminării cu antrax de la o fabrică de arme biologice amplasată În centrul orașului. Problemele de la reactoarele nucleare sovietice le erau bine cunoscute celor din interiorul sistemului: două rapoarte separate ale KGB din 1982 și 1984 semnalau echipamentul „defectuos” (furnizat de Iugoslavia) și deficiențele serioase ale reactoarelor 3 și 4 de la Cernobîl. Dar, așa cum aceste informații au fost ținute secrete (și nu s-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puteau fi catalogate doar ca o regretabilă Întinare a valorilor sovietice: după cum Începea să constate liderul URSS, ele erau valori sovietice. Din toamna anului 1986, Gorbaciov a accelerat ritmul reformei. În luna decembrie a acelui an, Andrei Saharov, cel mai cunoscut disident din lume, a fost eliberat din arestul la domiciliu În Gorki (Nijni Novgorod) - un prim semnal al eliberării În masă a prizonierilor politici care a Început În anul următor. Cenzura a fost relaxată: În 1987, la 26 de ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se evaporase. Publicațiile clandestine au continuat să apară, tot așa cum au continuat și prelegerile, discuțiile, reprezentațiile teatrale și alte manifestări Împotriva regimului. Deși interzisă, Solidaritatea a continuat să existe În umbră, În special după eliberarea din Închisoare a celui mai cunoscut purtător de cuvânt al său, Lech Wa³êsa, În noiembrie 1982 (și după ce, În anul următor, i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace in absentia). Regimul nu a putut interzice o nouă vizită a papei În iunie 1983, În urma căreia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1983, În urma căreia Biserica s-a implicat și mai mult În activități semioficiale și clandestine. Poliția politică prefera represiunea: În 1984, Într-un caz devenit notoriu, ea a organizat - pour décourager les autres - răpirea și asasinarea părintelui Jerzy Popie³uszko, un cunoscut preot radical. Dar Jaruzelski și colegii săi Înțelegeau că astfel de provocări și confruntări nu mai aveau nici un efect. Funeraliile lui Popie³uszko au adunat o mulțime de 350.000 de oameni; departe de a speria opoziția, incidentul a revelat amploarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
urmările ei. Pe 25 noiembrie, la o zi după ce conducătorii partidului demisionaseră În masă, o jumătate de milion de oameni s-au adunat pe stadionul Letná din Praga, nu atât pentru a cere anumite reforme, cât pentru a-și face cunoscută prezența - unul altuia și fiecare sieși - după două decenii de tăcere sub teroare. În aceeași seară, lui Havel i s-a luat un interviu la televiziunea cehă. În ziua următoare, el s-a adresat unei mulțimi de 250.000 de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de RFG și urmărită cu Îndârjire de cabinetul lui Hans Modrow, a fost abandonată, iar la alegerile organizate În grabă În martie 1990, candidații creștin-democrați au susținut unificarea. „Alianța pentru Germania” a câștigat 48% din voturi: social-democrații, dezavantajați de bine cunoscuta lor ambivalență În această privință, au avut doar 22%1. Ex-comuniștii (acum Partidul Socialismului Democratic) au obținut un onorabil 16%. Dar Alianța ’90, o coaliție a foștilor disidenți, inclusiv Neues Forum al lui Bärbel Bohley, a câștigat doar 2,8
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
etnic pentru a contempla cu seninătate nesiguranța care a Însoțit colapsul sovietic. Prin urmare, autoritățile locale au decis să precipiteze această eventualitate: partidele comuniste conducătoare s-au redefinit ca mișcări de independență națională, iar liderii de partid regionali (cel mai cunoscut fiind Eduard șevarnadze, În Georgia) erau gata să preia puterea de Îndată ce ea devenea disponibilă. Până În primăvara anului 1991, toți cei de la periferie au așteptat așadar să vadă ce se Întâmplă la centru. Cheia era, bineînțeles, Rusia Însăși - de departe cel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cât mai mult posibil. Primul „program de reformă economică” al Ucrainei, anunțat În octombrie 1995, se remarca prin reticența față de liberalizarea piețelor interne și reducerea rolului statului În economie. În septembrie 1995, Kucima Își apăra poziția - cu un argument bine cunoscut istoricilor regiunii - invocând riscul de „a copia orbește experiența străinilor”. După ce trecuseră prin mlaștina disperării economice la Începutul anilor ’90, statele foste comuniste din primul grup au ieșit la liman pe o fundație mai stabilă, capabile să atragă investitori occidentali
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la Trieste, se Întindea acum până În fosta URSS. În zorii secolului XXI, Uniunea Europeană se confrunta cu un evantai descurajant de probleme: unele vechi, unele noi și altele pe care și le crease singură. Necazurile economice erau poate cel mai bine cunoscute și, până la urmă, cele mai puțin grave. Cu sau fără noile state membre, UE a continuat să risipească - cum o făcuse de la Început - sume complet disproporționate pe agricultori. 40% din bugetul Uniunii (sau 52 de miliarde de dolari În 2004
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
UE și statele membre deopotrivă se confruntau acum cu un val de probleme sociale și economice fără precedent, provocate de factori pe care nu Îi puteau controla: majoritatea aveau de-a face, Într-un fel sau altul, cu un fenomen cunoscut deja sub numele globalizare. Globalizarea nu avea nimic misterios. Nici măcar nu era un fenomen nou: impactul rețelelor de transport noi și rapide asupra economiei mondiale la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost cel puțin la fel de dramatic ca și transformarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
administrau În secolul al IX-lea Imperiul Carolingian - dacă și-ar fi pus problema În acest fel. Dintotdeauna, aceste străvechi linii de hotar au indicat sau nu coordonatele Europei, În funcție de punctul din care erau privite. Să luăm un caz bine cunoscut: În secolul al XVIII-lea, majoritatea locuitorilor Ungariei și Boemiei erau de sute de ani catolici și mulți vorbeau germana. Dar, pentru austriecii luminați, „Asia” Începea cu Landstrasse, șoseaua care iese din Viena pe la răsărit. Părăsind orașul pe la vest, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
imperiu, care, deși au o topografie variabilă, marchează o importantă limită politică și culturală. De la Marea Baltică până În Balcani, aceste regiuni și locuitorii lor s-au Înțeles pe sine ca pavăză a civilizației: punctul vulnerabil și crucial unde se sfârșește lumea cunoscută, iar barbarii sunt ținuți la distanță. Dar aceste granițe sunt fluide și s-au modificat deseori, În funcție de epocă și circumstanțe; implicațiile lor geografice sunt Înșelătoare. Polonezii, lituanienii și ucrainenii se prezintă toți În literatura și miturile lor politice ca străjeri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
integrate, numai pentru a renunța ulterior, vizibil dezamăgiți de partenerii lor care tergiversau. Dacă Germania (ca să dezvoltăm imaginea voltairiană) era țara care „cunoștea” cel mai bine Europa, nu-i de mirare că țările ce doreau cel mai aprig să fie „cunoscute” la Începutul secolului XXI erau alte două foste state imperiale. Rusia și Turcia jucaseră cândva, ca și Germania, un rol imperial În Europa. Numeroși turci și ruși au avut soarta tristă a comunităților de etnici germani din Europa: moștenitori dislocați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
violentă a călugărilor în timpul celei de-a III-a Republici, mânăstirea Grande Chartreuse continuă, din fericire, să producă licoarea sa sacră. În secolul al V-lea, cel de-al 17-lea episcop de Reims, Sfântul Rémy, cumpără domeniul de la Sparnacus, cunoscut azi sub numele de Epernay, pentru a construi un lăcaș de rugăciune. Succesorul său, episcopul Nivard, nepotul "bunului rege Dagobert", pune bazele abației din Haut-villers în anul 660, pe malul celălalt al Marnei. Mânăstirea va deveni un renumit loc de
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
lavare renunțarea la carne), un veritabil ritual al catolicilor care marchează intrarea în postul Paștelui, dar, într-o anumită măsură, chiar și sărbătoarea organizată cu ocazia lansării vinului din noua recoltă, Beaujolais Nouveau. Un decret din 15 noiembrie 1967, face cunoscută lista vinurilor noi sau tinere cu denumire de origine controlată care pot fi scoase pe piață în fiecare an, începând cu cea de-a treia joi a lunii noiembrie, după eliberarea unei autorizații de către INAO (Institut national des appellations d
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
rusesc". Vinul Evului Mediu, vinul de Madiran și-a datorat succesul unei importante rețele fluviale care a permis transportarea acestuia până la Bayonne, și de aici, până în Anglia, Țările de Jos sau în Rusia. Dacă astăzi vinul acesta este ceva mai cunoscut decât așa-numitul pacherenc du Vic-Bilh (vin din viile proptite, în occitană), el nu este mai notoriu decât vinul de Jurançon, vinul de botez al lui Henric al IV-lea. În zilele noastre vinul alb sec, "pipi regesc", era altădată
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
mult de sete, în afara meselor, spre deosebire de vin care se consumă la masă și completează diferitele feluri de mâncare, producătorii francezi de bere s-au gândit să crească vânzările prin fabricarea la scară industrială a acelui amestec de bere și limonadă cunoscut drept "panaché", care se servea deja în cafenele, fiind preparat manual. Așa a apărut "Panach", lansat în 1979 (2 grade tărie), apoi "Chopp" în 1980 și "Force 4" în 1981 (amândouă de aproape 1 grad). Pe lângă cei trei lideri de
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
număr de douăsprezece, simbol al perfecțiunii și al desăvârșirii..."91 Tot în anul 1955, mai exact între 1 și 3 iunie, conferința de la Mesina avea să concretizeze "relansarea europeană". La data de 25 martie 1957, la Roma, în Galeria Capitoliului, cunoscută ca fiind a Horaților și a Curiaților, a început la orele 18 semnarea celor două tratate ce instituiau Comunitatea economică europeană (Piața comună) și Comunitatea europeană a Energiei atomice (denumită Euratom de către francezul Louis Armand). Miniștrii din șase state europene
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
în Franța pare să scadă, vinul își continuă existența altfel. Vinul trezește în Franța reacții afective și comportamente economice deseori iraționale, lucru străin altor țări (din nordul Europei sau din Statele Unite) și altor produse alimentare directe sau indirecte. Cel mai cunoscut dintre noile produse vitivinicole este vinul spumant. Respectând tradiția "tulburelului", atât de cunoscută în sud-estul Franței, vinul spumant este fabricat astăzi pornind de la un must căruia i se oprește fermentația (procedeu opus fabricării vinului), astfel încât conținutul de alcool să fie
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]