51,462 matches
-
Rolul central îl joacă personajul, care e o entitate coagulantă, un loc geometric al reflectărilor exterioare. Universul epic e o proiecție a cazuisticii dezvoltate în jurul cazurilor de conștiință, o recuzită evenimențială pentru disertație. În natura meditației își are originea și stilul ales, cizelat până la hipercorectitudine, adesea pedant. În astfel de digresiuni rafinate autorul dă la iveală și o latură intelectuală a scrisului său, preocupată de comentariul elevat, erudit. RADU G. ȚEPOSU SCRIERI: Aripa grifonului, București, 1980; Drumul spre Polul Sud, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]
-
la „Iașul literar”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Ateneu”, „România literară”. Postum apare placheta de versuri Sfinxul (1988). Rămân în manuscris romanul Soarele este al tuturor și nuvelele adunate sub titlul Prometeu. Prozatorul T. își conturează încă de la început universul investigat și stilul. În tușe îngroșate, mergând până la caricatură, personajele din schițele sale au un profil frust, dar și o psihologie lipsită de accidente, care confirmă, la fiecare pas, așteptările cititorului. Culoarea și prospețimea narațiunilor provin din „subiectul” ales: imaginea unei societăți destructurate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290309_a_291638]
-
între afirmația și negația metaforică, fiind uneori discursive, cu o structură de tipul premise-concluzie, unde premisele iau forma unor povești-alegorii cu personaje simbolice, cu ambigue implicații livrești, biografice ori filosofice. Tratat de tehnica renunțării (1982) cuprinde proză poetică: poeme în stil aforistic, variațiuni eseistice despre muzică și reverberațiile ei sufletești, „istorii”, false povești-parabole abstracte cu personaje emblematice (filosoful și zeița). Scrisoarea lui Hipparc (1984) este un lung poem ermetic-filosofic în douăsprezece capitole, un babilon livresc scris într-un limbaj abstract, neologic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286856_a_288185]
-
fi chiar numit un teatru shakespearizant. Ceea ce distinge trilogia istorică alcătuită din Veac de iarnă, Vlad Anonimul și Săgetătorul, publicată în volumul Dramele puterii (1968), este excelența scriiturii. Chiar pândit pe alocuri de riscul de a cădea în virtuozitate calofilă, stilul imprimă, cu unele grații manieriste, o tușă deosebită unor scrieri în care o sensibilitate cu cifru complicat e strunită printr-o, patetică uneori, voință de echilibru. Formula pieselor nici nu putea fi alta: „pretexte istorice”. „Dramele puterii” sunt, în adâncul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
comunicare. Relația autor-cititor în proza pașoptistă și postpașoptistă (1999). Mai mult decât în oricare dintre textele anterioare, P. adoptă aici o perspectivă postmodernă, de la ideatica schemelor de reconsiderare detașat-implicată și „ironic-afectuoasă” (Livius Ciocârlie) până la ultimele ei erupții de amănunt în stilul „simpatetic” și totodată „bășcălios” și „«haios»” (Paul Cornea). Comentatorul declară că nu ține să „salveze” proza în discuție, totuși, prin noua optică, el reușește să îl apropie de ea pe cititorul de azi. Îi vine în ajutor mai întâi criteriul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
Adevărul literar și artistic”, „Flacăra”, „Poesis”, „Semnal” (Toronto), „Ultima oră” (Tel Aviv) ș.a. Semnează și Boris Marian Mehr. I se acordă Premiul Cenaclului „Nichita Stănescu” în 1985. Poezia lui M. cultivă un umor discret, reținut, asociat acidității asumate, într-un stil direct, ca într-o radiografie a trăirilor. Figura centrală din plachetele sale este profesorul, mască auctorială ce dezvoltă aserțiuni filosofice. Poemele au o structură dialogică: se deschid cu maximele expuse de profesor, urmează interpretarea în registru parodic și se încheie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288025_a_289354]
-
să i-l îndrept”. Genericul profesor are păreri despre toate stările lumii, vorbește despre război, plictis, banalitate, libertate. Dedublarea eului poetic este fertilă, reprezentând tocmai scrierea poeziei înseși. Poemele din Viață de profesor (2002) reflectă alte stări lăuntrice, într-un stil sec și aducând în prim-plan actul scrierii - „Haosul și noaptea n-au un cărăbuș, / cum din moarte viața cum de s-a urcuș? / Astfel și poemul meu s-a-nfiripat / dintr-o dislocare, cum s-a-nșurubat?” (Mi minor) - și condiția poetului - „Poetul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288025_a_289354]
-
frac și cu mănuși albe” din timpurile mai noi se plasează pe tărâmul ipotezelor istoriei literare. Numindu-l pe Dinu Păturică, eroul lui F., „un Julien Sorel valah”, G. Călinescu definea atât seria caracterologică adecvată, cât și amprenta pusă de „stilul” valah asupra arivismului și parvenitismului. În traiectoria personajului său, romancierul a înscris scene și trepte semnificative care, cumulate, probează, uneori în exces, cum se mișcă fiecare fibră din alcătuirea unui ambițios de o infailibilă ticăloșie. Primit în slujbă la curtea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
tabloul să fie cu atât mai neted cu cât e mai îndepărtat. După încetarea lecturii, conștiința cititorului adaugă singură detaliile. Chiar divagațiile, moralitățile, naivele satanisme și angelisme de foileton, susținute de o atât de solidă schelărie, devin savuroase, formând un stil al vremii, un ton arheologic, multicolor, oriental, de o împestrițare de Halima. G. CĂLINESCU SCRIERI: Escursiuni în Germania meridională. Memorii artistice, istorice și critice (1858), I, București, 1860; Mateo Cipriani, Bergamo și Slujnicarii, București, 1861; Ciocoii vechi și noi sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
Z., polemist redutabil, adeseori incomod prin subiectivitatea și retorica agresivă a intervențiilor, se va opri la ceea ce crede că ilustrează relația dintre specificul național românesc, ortodoxie și militantismul cultural, dar va semna și numeroase pagini de circumstanță, oportuniste, într-un stil grandilocvent, patetic, ca în Accente și profiluri (1983) sau în articolele din Un om pentru istorie (1985), având în centru „personalitatea unică” a lui Nicolae Ceaușescu ș.a. Studiile și eseurile lui Z. au ca trăsătură comună evaluarea rolului culturii române
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290695_a_292024]
-
urmă un revoltat de carton, care, după ce se îndepărtează de familie și de comunitate, cutreierând munții alături de un grup de legionari, se hotărăște totuși să se înscrie în colectivă din rațiuni pragmatice. Romanul este rebarbativ la lectură, mai ales din pricina stilului, fie prea reportericesc (în consemnarea unor fapte), fie liricoid (în exaltările protagonistului sau în elogiile bombastice aduse clasei țărănești). Reușite sunt figurile satului de odinioară (strămoși ai eroului) și personajele feminine. Speciale au fost și unele circumstanțe legate de receptarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
Slavici și Agârbiceanu până la Liviu Rebreanu și Pavel Dan. PERPESSICIUS Există în literatura română o rea înțelegere a prozatorilor transilvăneni, care se perpetuează. [...] În literatura acestora e mai interesantă masivitatea și concepția, profunzimea, și mai puțin aptitudinea calofilă. Deficitul de stil, real, al prozei lui Ion Lăncrănjan nu poate anula însă valoarea acestui roman - Suferința urmașilor -, care nu stă în stil. MIHAI UNGHEANU SCRIERI: Cordovanii, I-III, București, 1963; Eclipsă de soare, București, 1969; Vuietul, București, 1969; Fragmentarium, București, 1969; Ploaia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
care se perpetuează. [...] În literatura acestora e mai interesantă masivitatea și concepția, profunzimea, și mai puțin aptitudinea calofilă. Deficitul de stil, real, al prozei lui Ion Lăncrănjan nu poate anula însă valoarea acestui roman - Suferința urmașilor -, care nu stă în stil. MIHAI UNGHEANU SCRIERI: Cordovanii, I-III, București, 1963; Eclipsă de soare, București, 1969; Vuietul, București, 1969; Fragmentarium, București, 1969; Ploaia de la miezul nopții, Cluj-Napoca, 1973; Drumul câinelui, Cluj-Napoca, 1974; Caloianul, București, 1975; Nevoia de adevăr, București, 1978; Suferința urmașilor, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
poporului român. În partea de istorie literară sunt discutate, pe rând, poezia și proza, începând cu poezia populară, așa cum făcuse și V.A. Urechia. De la Madrid V. trimite la „Buletinul Instrucțiunei Publice”, care apărea la București, corespondențe promițătoare atât prin stil, cât și prin sfera de probleme îmbrățișate, privitoare la viața intelectuală din capitala Spaniei. În una, recenzând o antologie de literatură romanică, amintește și Peregrinul transilvan al lui Ion Codru-Drăgușanu, aceasta fiind prima referință critică despre cartea călătorului român. Scrie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290593_a_291922]
-
comunist”, își provoacă interlocutorii la lungi discuții și decupează crâmpeie de viață care vorbesc hiperbolic, triumfalist despre efort și sacrificiu, despre „victoria omului devenit sufletul corabiei” ori semnalează, de pildă, „o mare și profundă lecție de etică revoluționară”. În același stil este surprinsă, complementar, grandoarea naturii. Titlurile reportajelor sunt edificatoare: Băieții din cartierul Progresul, Oamenii de piatră de la Mahmudia, Minerii, către ora două, la ieșirea din schimb, Un om al zilelor noastre, Soldați în marș, Pe insulă s-au aprins altare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290685_a_292014]
-
locului, tensiunea momentului (primii ani după al doilea război mondial), ca și unele siluete. Oprindu-se și la alte medii, precum în Anotimpurile unei țigănci (2003), experimentând câteva formule narative, Z. conturează în cele douăzeci de povestiri din Epihia în stil valah (2003) imaginea unei Americi neconvenționale, „mărturisind” despre „desțărare” și despre experiențe dure sau grotești. SCRIERI: Întâmplări din viață și din sport (în colaborare), București, 1958; Cal bătrân cu chingă roșie, București, 1974; Pământul, marea, cerul și oamenii, București, 1974
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290685_a_292014]
-
și oamenii, București, 1974; Semnul delfinului, București, 1976; Ademenirea, Cluj-Napoca, 1983; Casa cu ochii scoși, I-II, Cluj-Napoca, 1993-1994; Muntele de foc, Cluj-Napoca, 1993; Celor morți fără lumină, Cluj-Napoca, 1994; Anotimpurile unei țigănci, pref. Dinu Bălan, Lugoj, 2003; Epihia în stil valah, postfață Dinu Bălan, Lugoj, 2003. Repere bibliografice: Mihai Minculescu, „Cal bătrân cu chingă roșie”, RL, 1975, 5; Constantin Zărnescu, „Cal bătrân cu chingă roșie”, TR, 1976, 1; Valentin F. Mihăescu, Oameni și ape, LCF, 1976, 41; Ion Arieșanu, Ochiul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290685_a_292014]
-
sofisticate În interiorul unor peșteri adânci. Timp de decenii a prevalat obiceiul de a examina aceste reprezentări În mod izolat, adesea scoase din orice context, sau pe mici grupuri Înrudite. A existat preocuparea pentru crearea unei cronologii de forme și de stiluri pe baze insuficiente și preconcepute și pentru extragerea unei religii prin confruntarea intuitivă cu lucrări și culte ale „sălbaticilor” de astăzi. Mulți cercetători au crezut că descoperă practici magice pentru atragerea vânatului. Nemulțumiți de rezultate, A. Laming-Emperaire (1962) și A
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o indică faptul că ființele animate sunt reprezentate mutilate pentru a nu fugi din inscripție și pentru a nu dăuna mortului (astfel, șerpii sunt reprezentați În două bucăți, cu semnul sabiei despărțind capul de coadă). Textele Sarcofagelor sunt Înscrise cu stilul pe pereții locuințelor funerare și nu au nevoie de spații largi sau de personalul specializat de care au putut dispune suveranii. Hieroglifele sunt trasate În forme rapide, cursive, reduse la adevărate forme grafice, suport pentru lectură mai mult decât realități
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Învins și i-au alungat din Egipt a fost cea față de divinitățile țării. „Aceștia stăpâneau, ignorându-l pe Raxe "Ra"” (Urk. IV 390) afirmă o inscripție oficială dintr-o generație ulterioară; iar o relatare din epoca ramsidă, care evocă În stil fantastic lupta dintre suveranii indigeni și cei străini 1, vorbește astfel despre ultimul dintre aceștia: „Deci regele Apopi l-a Înălțat pe Sutekhxe "Sutekh" ca stăpân al său și nu a mai slujit nici unui zeu din țară, În afară de Sutekh”. Această
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
le. Acestui gen Îi aparține marele ciclu centrat pe figura zeului, de origine hurrită, Kumarbixe "Kumarbi", tatăl zeilor care au luptat pentru supremația cerească. Ciclul lui Kumarbixe "Kumarbi" apare ca o serie de opere compuse În formă literară, având un stil foarte elaborat; cea mai vestită operă este „Teogonia” sau „Regalitatea cerească”, În care se povestește despre succesiunea generațiilor divine și nașterea zeului furtunii. Primul rege al zeilor, Alaluxe "Alalu", Înlăturat, după nouă ani de domnie de către paharnicul său Anuxe "Anu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din Syros, pe la jumătatea veacului al VI-lea Î.Hr. Dar, În acest secol, formele regândirii și ale criticii patrimoniului mitologic repetau, În cea mai mare parte a cazurilor, schemele creative ale acestuia, reproducându-i limbajul poetic, structura metrică și stilul. Tales, dar și Parmenide și-au compus operele adoptând limba poeților și nu se Întâmpla rar ca acestea să fie prezentate drept rodul unei inspirații, asemenea Întregii producții poetice grecești. Cu toate acestea, nici măcar poezia, care avea drept obiect patrimoniul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dar el a fost marginal și ca alegere ideologică de viață, lăsând urme, câteodată Îndoielnice, care merg din Grecia Magna, la Derveni, În apropiere de Salonic, și până la Olbia, la Mareaxe "Marea" Neagră. În toate cazurile, era vorba de un stil de viață care Îi deosebea pe partizanii acestei doctrine de ceilalți greci. Și cum aceștia refuzau regimul polisului, și cetatea Îi respingea pe ei. Onomakritos, care, probabil, a alcătuit un prim corpus al „literaturii orfice”, a fost Îndepărtat din Atenaxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Derveni a dezvăluit existența unei Teogonii orfice În jurul căreia se constituise o doctrină. Orfismul este mai degrabă o etichetă prin care se desemnează o mișcare mistică cu contururi estompate și confuze, pe care anticii o cunoșteau doar ca pe un stil de viață „orfic”, orphikòs bios, structurat pe refuzul sacrificiului sângeros, al alimentației pe bază de carne și al faptului de a nu se Înmormânta Înfășurați În lână, ca și de practica vegetarianismului și de folosirea hainelor albe. Un mod de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fost organizat Într-o școală, fie ea și de tip ezoteric. Pythagòreioi erau discipolii lui Pitagora, Pythagorìstai erau partizanii lui, pythagorìzein desemna condiția discipolului pitagoreic, iar pythagorismòs reprezenta corpusul doctrinar. La fel de bine cunoscut și consemnat cu precizie de izvoare este „stilul de viață pitagoreic”, bios pythagòreios, sistematizat de norme precise și cu care, de altfel, orphikòs bios avea afinități. Platon (Republica, X, 600 A) Îl pusese explicit ca alternativă la „un mod de viață homeric” care dominase viața privată a grecilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]