51,306 matches
-
nr. 82/1991, reactualizată prin O.G.nr.70 din 13 aug. 2004 precum și a celorlalte prevederi legale privind întocmirea și utilizarea formularelor comune și a celor cu regim special necesare în activitatea financiară și contabilă, orice operațiune economică efectuată se consemnează într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, devenind astfel document justificativ. Aceste documente, care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează deopotrivă răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat precum și a celor care le-au
Contabilitate () [Corola-website/Science/298224_a_299553]
-
județului Dâmbovița, ea fiind formată din satele Bâldana și Fundata, cu 748 de locuitori și 210 case. Aici funcționau o școală înființată în 1896 și două biserici una în satul Fundata și una a mănăstirii Bâldana. În 1925, Anuarul Socec consemnează comuna Tărtășești în plasa Buftea-Bucoveni a județului Ilfov, având aceleași sate în compunere, plus satul Gulia, și o populație totală de 2170 de locuitori. Tot atunci, comuna Bâldana avea 1950 de locuitori în satele Bâldana, Fundata și Priseaca, fiind arondată
Comuna Tărtășești, Dâmbovița () [Corola-website/Science/298378_a_299707]
-
sate în compunere, plus satul Gulia, și o populație totală de 2170 de locuitori. Tot atunci, comuna Bâldana avea 1950 de locuitori în satele Bâldana, Fundata și Priseaca, fiind arondată plășii Ghergani a județului Dâmbovița. În 1931, satul Priseaca era consemnat cu numele de "Țepeș-Vodă". În 1950, cele două comune au fost arondate raionului Răcari din regiunea București. În 1968, la revenirea la organizarea administrativă pe județe, cele două comune au fost transferate județului Ilfov, reînființat, și au fost comasate. Astfel
Comuna Tărtășești, Dâmbovița () [Corola-website/Science/298378_a_299707]
-
un proces sumar, a fost condamnat la moarte cu acuzația de înaltă trădare și executat. După bătălie, toate orașele regaliste s-au predat, în afară deColchester, care a fost luat cu asalt și cucerit puțin mai târziu. Aceste evenimente au consemnat sfârșitul Marelui Război Civil, război ce a avut caracterul unei revoluții burgheze deoarece s-a reușit abolirea monarhiei absolutiste, aplicarea principiului separației puterilor în stat, aplicarea și respectarea drepturilor și libertăților cetățenești. Astfel, în 1649 se proclamă Republica, numită "Commonwealthul
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
domnitorului Mihail Sturdza. Între 1834 și 1840 se construiește biserica Sfântul Nicolae, ctitoria hatmanului Balș. În 1841 se înființează la Darabani prima școală sătească de stat din Moldova și se folosește prima ștampilă cu inscripția “Târgul Darabani”. Recensământul din 1845 consemnează la Darabani 1120 de locuitori. În urma unei înțelegeri între proprietarul moșiei și locuitorii evrei ai târgului, prin care populația minoritară să fie favorizată economic, începe un puternic exod către târgul Darabani dinspre ținuturile basarabene. În acest fel populația evreiască crește
Darabani () [Corola-website/Science/297057_a_298386]
-
Pentru 4,71% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. În anul 2002 populația orașului era de dintre care 5782 de sex masculin și 5864 feminin. În 1774 la Darabani locuiau 90 de familii, conform scrierilor vremii. Recensământul din 1845 consemnează la Darabani numărul de 1120 de locuitori, iar cel din 1860 plasează târgul pe locul al 34-lea în topul celor mai locuite localități urbane din Moldova, cu 1641 locuitori. Orașul are în componență cartierele Bombeni, Cornești, Lucovița, Mărgineni, Suseni
Darabani () [Corola-website/Science/297057_a_298386]
-
Bolintinu-Moșneni, Bolintinu-de-Mijloc și Malu Spart, având în total 3261 de locuitori ce trăiau în 685 de case. În comună funcționau două școli mixte, o moară cu aburi și două biserici (la Bolintinu-Moșneni și la Malu Spart). Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna ca reședință a plășii Bolintin din același județ, având 6000 de locuitori în satele Bolintinu din Vale, Crivina (preluat de la comuna Țigănia-Crivina, desființată) și Suseni. În 1950, comuna a fost transferată raionului Răcari și apoi (după 1952) raionului Titu
Bolintin-Vale () [Corola-website/Science/297068_a_298397]
-
România, format din localitățile componente Liviu Rebreanu, Lușca și Năsăud (reședința). Năsăudul are o populație de 9.587 de locuitori (conform recensământului din 2011), cu aproape o mie mai puțin decât la precedentul recensământ din 2002, an când au fost consemnați 10.582 locuitori. Cunoscut ca reședință pentru Districtul Grăniceresc Năsăud sau Al doilea Regiment Românesc (în maghiară Oláh) de Infanterie Grănicerească nr. 17, înființat în anul 1762. O bună parte dintre soldații regimentului năsăudean a luptat la Austerlitz sau la
Năsăud () [Corola-website/Science/297069_a_298398]
-
1850-1855 de Constantin Sterienescu din Ștefești, preotul Iancu, Sava Bălăceanu (proprietarul moșiei Scăeni) și alți ctitori din Ploiești; și o alta în Balaca, zidită de familia Cantacuzino la 1797 și refăcută de Grigore Filipescu la 1840. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna Boldești cu 3160 de locuitori, în vreme ce comuna Scăeni avea 1260 de locuitori. În 1931, se oficializează apariția satelor Satu Nou și Zamfira în comuna Boldești. După desființarea județului în 1950, ele au trecut în raionul Ploiești al regiunii Prahova
Boldești-Scăeni () [Corola-website/Science/297067_a_298396]
-
și Boteni, având 1854 de locuitori. Aici funcționau o moară de aburi, una de apă pe Dâmbovița, o fabrică de făină și griș, una de spirt (toate în satul Boteni), plus două biserici și o școală. În 1925, Anuarul Socec consemnează comuna Titu ca reședință a plășii Titu din același județ, având în compunere satele Atârnați, Codreanu, Dâmbovicioara, Dobreasca, Fusca, Hagioaica, Plopu și Titu, cu 3008 locuitori. Comuna Cornetu era denumită acum "Sălcuța", având în compunere aceleași sate, Cornetu-Sălcuța și Boteni
Titu () [Corola-website/Science/297073_a_298402]
-
și Valea Seman . Aceasta explică și faptul că la sfârșitul veacului al XIX-lea în Urlați existau 664 de știutori de carte, ceea ce constituie un record pentru acele vremuri. Nicolae Iorga, după preumblările sale în lungul și în latul țării, consemna în notele de călătorie că un scurt drum pe șoseaua ce se întinde dincolo de pustietatea pietroasă a Cricovului face să se vadă pe dealul din stânga ciudata culă cu clopotniță de biserică și livezi întinse a "familiei Belu", grecește "Bellios", cu
Urlați () [Corola-website/Science/297058_a_298387]
-
satele Aprozi, Frecați, Lacu Cocorului și Negoești, având în total 1235 de locuitori, ce trăiau în 281 de case și 12 bordeie. În comuna Aprozi-Negoești existau o moară cu aburi, o școală mixtă și două biserici. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna ca reședință a plășii Budești din același județ și având în compunere satul Budești și cătunul Negoești-Poșta, având în total 1749 de locuitori. Comuna Aprozi-Negoești, denumită acum "Aprozi" făcea și ea parte din plasa Budești, având în compunere satele
Budești () [Corola-website/Science/297084_a_298413]
-
Fârțigu, Floarea, Fundu Bicazului, Gura Bicazului, Hamzoaia, Izvorul Muntelui, Mărceni, Neagra, Poiana Corbului, Secu, Tașca și Ticoș, având o populație totală de 2416 locuitori. În comună funcționau șase mori, opt fierăstraie, o școală și patru biserici. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna ca reședință a plășii Muntele a aceluiași județ, având 2550 de locuitori în satele Ața, Bicaz, Capșa, Cârnu, Chișirig-Neagra, Ciungi, Hămzoaia, Izvoru Muntelui, Poiana Cârnului, Secu, Tașca, Ticoș, Floarea și în cătunul Mărceni. În 1931, câteva sate din comună
Bicaz () [Corola-website/Science/297089_a_298418]
-
Mănăstirea Sfanțul Onufrie. În anul 1770 orașul este ocupat de armatele rusești care aduc cu ele o puternică molima de holeră, care are ca efect moartea sau la plecarea din localitate a majorității locuitorilor. La recensământul din 1775 s-a consemnat că în Siret mai trăiau doar 72 de familii. În 1775 orașul Siret împreună cu regiunea geografică cunoscută sub denumirea de Bucovina este încorporat în Imperiul Habsburgic.> Este încurajată emigrația în această regiune astfel încât în Siret se stabilesc mulți germani și
Siret () [Corola-website/Science/297082_a_298411]
-
din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (90,77%), cu o minoritate de penticostali (2,09%). Pentru 5,58% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Cel mai vechi document care consemnează numărul exact de locuitori al localității Brezoi este Catagrafia din 1838, în care apare un număr de 91 de familii, cu o populație totală de 308 locuitori. La sfârșitul secolului al XIX-lea, în urma recensământului din anul 1899, populația Brezoiului
Brezoi () [Corola-website/Science/297098_a_298427]
-
gimnaziu franciscan, iar din anul 1676 tipografia călugărului franciscan Johannes Caioni (Căianu).</br> În conscripția din 1643 figurează 44 capi de familii, 108 persoane, 25 nume de familii. Primele comunități profesionale s-au format după anul 1649, breasla cizmarilor fiind consemnată în scrisoarea de privilegii emisă de Sigismund Rákóczi la 4 noiembrie 1649. În anul 1661 trupele turco-tătare conduse de Ali, pașă de Timișoara, devastează Ciucul ca pedeapsă pentru participarea, fără acordul Înaltei Porți, la expediția militară împotriva Poloniei condusă de
Miercurea Ciuc () [Corola-website/Science/297101_a_298430]
-
devastează Ciucul ca pedeapsă pentru participarea, fără acordul Înaltei Porți, la expediția militară împotriva Poloniei condusă de Gheorghe Rákóczi al II-lea. Despre atacul împotriva orașului informează celebrul călător și istoriograf turc Evliya Çelebi, martor ocular al evenimentelor, iar Kájoni consemnează: „Păgânii ... au jefuit tot Ciucul”.</br> În anii 1650, 1665, 1677 și 1707 în Miercurea Ciuc s-au ținut sfaturile generale ale scaunului Ciucului, prilej de comunicare a hotărârilor, constituțiilor acestuia. În ședința din 1707 s-a hotârât trimiterea, împreună cu vecinii
Miercurea Ciuc () [Corola-website/Science/297101_a_298430]
-
fonetice și de reprezentare. După cum avea să-i relateze în 1984 prietenei și traducătoarei sale Sanda Stolojan, în limba franceză prenumele "Emile" are o rezonanță calină, în totală opoziție cu caracterul scrierilor sale. "E. Cioran" ar fi sunat nepotrivit. Astfel - consemnează Sanda Stolojan în jurnalul său parizian, "Nori peste balcoane" - s-a gândit la E.M. Forster și a adoptat inițiala. Aceasta e originea reală a literei "M". Misterul a născut însă o neînțelegere care s-a perpetuat, unele site-uri, biografii
Emil Cioran () [Corola-website/Science/297107_a_298436]
-
Gostilele, având în total 1160 de locuitori ce trăiau în 306 case. În comună funcționau trei biserici, o școală mixtă și două mori de apă, iar principalii proprietari de pământ erau C. Stoicescu și statul. Anuarul Socec din 1925 o consemnează în plasa Sărulești a aceluiași județ, având 2578 de locuitori în satele Boanca, Crângu, Fundulele și Gostilele. În 1931, comuna a luat numele de "Fundulea", fiind formată din satele Boanca, Crângu, Fundulea, Fundulea-Mardaloescu, Fundulea-General-Popescu, Fundulea-Mihăilescu, Fundulea-Gh. Razorea, Fundulea-Stația Fundulea și
Fundulea () [Corola-website/Science/297206_a_298535]
-
3,69% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, existau pe teritoriul actual al orașului satele Cerdac și Băile Slănic, în cadrul comunei Târgu Trotuș din plasa Trotușul a județului Bacău. Anuarul Socec din 1925 consemnează înființarea în aceeași plasă a comunei Slănic, cu satele Băile Slănic, Biserica, Satu Nou și Cerdac, având în total 215 locuitori. În 1950, comuna a trecut în administrarea raionului Târgu Ocna din regiunea Bacău, și-a schimbat în timp numele
Slănic-Moldova () [Corola-website/Science/297210_a_298539]
-
romană aici a existat castrul roman "Potula". Prima atestare documentară a localității Deta are loc în 1360, sub denumirea de "Ded", fiind posesie a nobilului Petrus de Deed, de la care derivă numele actual. În anii 1411 și 1427, localitatea este consemnată cu denumirile "Ded" și respectiv "Dedu Mic". În perioada dominației otomane, decade. În jurnalele de călătorie din 1660 - 1664, călătorul turc Evliya Çelebi care vizita Banatul, afirmă că Deta era locuită de români. Din anul 1724, când a inceput colonizarea
Deta () [Corola-website/Science/297202_a_298531]
-
anul 102 d.Ch. de Împaratul Traian, romanii introducând cultul balnear preluat de la greci pe care apoi l-au dezvoltat. Numele stațiunii de care este legat si numele societății noastre, vine de la zeul Hercules, fiul lui Zeus și al frumoasei Elena, consemnat în mitologia romană ca patron al izvoarelor termale, simbol al puterii și al echilibrului între forța fizică și cea spirituală. Romanii au construit aici, la "Therme Herculi" ("Ad Aquas Herculi Sacras"), temple, băi, monumente și statui, închinate zeilor Hercules, Aesculap
Băile Herculane () [Corola-website/Science/297208_a_298537]
-
al echilibrului între forța fizică și cea spirituală. Romanii au construit aici, la "Therme Herculi" ("Ad Aquas Herculi Sacras"), temple, băi, monumente și statui, închinate zeilor Hercules, Aesculap și Hygieia. Atestarea documentară a stațiunii datează din anii 153 d.C., fapt consemnat într-o tabulă votivă din băi: „Zeilor și divinităților apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimiși ca delegați romani să asiste la alegerea în calitate de consul a fostului lor coleg Severianus, întorcându-se nevătămați, au ridicat
Băile Herculane () [Corola-website/Science/297208_a_298537]
-
reședință. Comuna Novaci avea 683 de locuitori, o biserică și o școală cu 40 de elevi (dintre care 10 fete). Comuna Popești avea 796 de locuitori, o biserică și o școală mixtă cu 26 de elevi. Anuarul Socec din 1925 consemnează comunele în plasa Argeșul a aceluiași județ. Comuna Mihăilești avea 2424 de locuitori în satele Costieni, Mihăileștii de Sus și Mihăileștii de Jos. Comuna Novaci avea 1286 de locuitori, iar comuna Popești 1118. În 1931, comuna Popești s-a desființat
Mihăilești () [Corola-website/Science/297200_a_298529]
-
pe râul Slănic (4 în Groșani și 1 în Prăjani) și o fabrică de ipsos aparținând familiei Alexerio. Sunt atestate atunci Baia Verde și Baia Baciului, cu izvoare de sare și iod, aflate în proprietatea statului. În 1925, anuarul Socec consemnează existența a patru școli — una de băieți, una de fete și două mixte și o populație de 7713 locuitori. În 1950, orașul a fost arondat raionului Teleajen din regiunea Prahova, și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești. În 1968, județul
Slănic () [Corola-website/Science/297199_a_298528]