51,462 matches
-
pustiu și detașat al artei de la sfârșitul anilor ’60, perfect ilustrat de același Antonioni În Blow-Up (1966). Filmului italian Îi lipsea intelectualismul seducător al filmului francez (sau suedez), dar ce aveau toate În comun - și din abundență - era stilul. Acest stil - un amestec În proporții variabile de siguranță artistică, ambiție intelectuală și spirit cultivat - era factorul care singulariza scena europeană, mai ales În ochii americanilor. La sfârșitul anilor ’50, Europa Occidentală nu numai că-și revenise după criza economică și război
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
candidatură și apoi ca președinte, a sedus și prin cosmpolitismul cultivat al anturajului său de la Washington, „Camelot”. Iar Camelot, la rândul său, datora mult educației și alurii europene a soției președintelui. Nu e de mirare că Jacqueline Kennedy a impus stilul european la Casa Albă. Designul european Înflorise În anii ’50 și ’60 mai mult ca oricând, devenind un imprimatur al statutului și calității. O etichetă europeană - pe un produs, o idee sau o persoană - garanta distincția și, prin urmare, un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dar chiar și acolo piața prezenta nuanțe semnificative. Străinii cu pretenții Își umpleau casa cu mobilă stilată din Suedia sau Danemarca: deși relativ fragilă, era foarte „modernă”. Aceiași consumatori erau atrași de automobilele suedeze Volvo, În ciuda lipsei lor evidente de stil, tocmai pentru că păreau indestructibile. Ambele calități Însă - „stilul” și „durabilitatea” - erau acum sinonime cu Europa, adesea În opoziție cu Statele Unite. Parisul a rămas capitala modei pentru vestimentația feminină. Dar Italia, cu costuri de producție mai mici și neîngrădită de raționalizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Străinii cu pretenții Își umpleau casa cu mobilă stilată din Suedia sau Danemarca: deși relativ fragilă, era foarte „modernă”. Aceiași consumatori erau atrași de automobilele suedeze Volvo, În ciuda lipsei lor evidente de stil, tocmai pentru că păreau indestructibile. Ambele calități Însă - „stilul” și „durabilitatea” - erau acum sinonime cu Europa, adesea În opoziție cu Statele Unite. Parisul a rămas capitala modei pentru vestimentația feminină. Dar Italia, cu costuri de producție mai mici și neîngrădită de raționalizarea textilelor (spre deosebire de Franța sau Marea Britanie), reprezenta deja un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un profit) asigurat. Dar la Începutul anilor ’60, femeile - ca și bărbații - au renunțat treptat la pălării, costume pretențioase sau haine de seară. Tendințele vestimentare ale marelui public nu mai erau dictate exclusiv de sus. Europa continua să fie capitala stilului și eleganței, dar viitorul părea să fie unul al tendințelor eclectice, inclusiv adaptări ale prototipurilor americane sau chiar asiatice (lucru la care italienii excelau). În vestimentație, la fel ca și În idei, Parisul a dominat scena europeană Încă o vreme
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1954 la 35.000 după numai șapte ani. Dezrădăcinat din punct de vedere sociologic și estetic, el semăna mai mult cu suburbiile de cămine muncitorești din alte țări (așezământul de la Lazdynai, bunăoară, la marginea orașului Vilnius, În Lituania) decât cu stilul arhitectural indigen sau tradiția urbană a Franței. Ruptura cu trecutul era voită. „Stilul” european, atât de admirat În alte sfere ale vieții, strălucea prin absență. Era chiar evitat atent și deliberat. Arhitectura anilor ’50 și, mai ales, a anilor ’60
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sociologic și estetic, el semăna mai mult cu suburbiile de cămine muncitorești din alte țări (așezământul de la Lazdynai, bunăoară, la marginea orașului Vilnius, În Lituania) decât cu stilul arhitectural indigen sau tradiția urbană a Franței. Ruptura cu trecutul era voită. „Stilul” european, atât de admirat În alte sfere ale vieții, strălucea prin absență. Era chiar evitat atent și deliberat. Arhitectura anilor ’50 și, mai ales, a anilor ’60 era declarat anistorică: se voia nouă prin design, dimensiuni și materiale (cu accent
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nesigură, marcată de Marea Criză și traumatizată de război, exista nu distanța convențională dintre două grupuri de vârstă, ci o adevărată prăpastie. Acești tineri păreau să se fi născut Într-o lume care se transforma - schimbându-și cu reticență valorile, stilul și regulile - sub ochii și la comanda lor. Muzica pop, cinematograful și televiziunea erau invadate de tineri și Îi solicitau din ce În ce mai mult, ca audiență și segment de piață. În 1965 existau deja programe de radio și televiziune, reviste, magazine, produse
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din limbajul și experiența clasei muncitoare britanice 4. Acest amestec original a devenit apoi cultura indigenă, transnațională, a tineretului european. Conținutul muzicii pop era important, dar și mai mult conta forma. În anii ’60, lumea era preocupată mai ales de stil. Ceea ce, veți spune, nu era un lucru nou. Dar specific epocii era felul În care stilul se substituia direct substanței. Muzica pop din acea perioadă era rebelă ca ton, ca stil interpretativ - În timp ce versurile erau frecvent anodine și, oricum, Înțelese
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
transnațională, a tineretului european. Conținutul muzicii pop era important, dar și mai mult conta forma. În anii ’60, lumea era preocupată mai ales de stil. Ceea ce, veți spune, nu era un lucru nou. Dar specific epocii era felul În care stilul se substituia direct substanței. Muzica pop din acea perioadă era rebelă ca ton, ca stil interpretativ - În timp ce versurile erau frecvent anodine și, oricum, Înțelese de publicul străin doar pe jumătate. În Austria, să asculți sau să cânți pop britanic sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În anii ’60, lumea era preocupată mai ales de stil. Ceea ce, veți spune, nu era un lucru nou. Dar specific epocii era felul În care stilul se substituia direct substanței. Muzica pop din acea perioadă era rebelă ca ton, ca stil interpretativ - În timp ce versurile erau frecvent anodine și, oricum, Înțelese de publicul străin doar pe jumătate. În Austria, să asculți sau să cânți pop britanic sau american Însemna să-i sfidezi pe părinții șocați, generația lui Hitler; același lucru era valabil
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Ungaria sau Cehoslovacia. Muzica pop, cum ar veni, protesta pentru tine. Dacă mai toată muzica anilor ’60 părea să fie despre sex - Înainte să treacă, nu pentru mult timp, la droguri și politică -, și asta era o chestiune de stil. Tot mai mulți tineri locuiau separat de părinții lor, de la o vârstă mai fragedă. Contracepția era din ce În ce mai sigură, ieftină și legală 5. Trupurile dezgolite și imaginile de extaz sexual deveniseră mai frecvente În film și literatură, cel puțin În nord-vestul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
50, prezentați (oarecum pe nedrept) drept o eră constipată de rectitudine morală și cenzură emoțională. Dar, În comparație cu anii ’20, cu faimosul fin-de-siècle sau cu viața semimondenă din Parisul anilor 1860, „Swinging Sixties”erau destul de cuminți. Pentru că dădea o mare importanță stilului, generația anilor ’60 a depus un efort considerabil să arate altfel. Hainele, părul, machiajul și accesoriile au devenit etichete politice și generaționale indispensabile. Modele erau lansate la Londra: tendințele europene În materie de vestimentație, muzică, fotografie, modeling, publicitate și chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Paris, magazinul „New Man”, primul semn francez al revoluției vestimentare, s-a deschis pe 13 aprilie 1965 În Rue de l’Ancienne Comédie. Într-un an i-a urmat o avalanșă de imitații cu nume englezești: „Dean”, „Twenty”, „Cardiff” etc. Stilul Carnaby Street - clonat În toată Europa Occidentală, poate mai puțin În Italia - consta În haine strâmte și viu colorate, siluete androgine deliberat inaccesibile celor trecuți de 30 de ani. Pantalonii Înguști de velur roșu și cămășile negre strâmte de la „New
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
revoluționarii maghiari În secolul al XIX-lea). Modă politizată care nu a „prins” În Marea Britanie, dar care era practic, la sfârșitul deceniului, o uniformă pentru radicalii germani și italieni și discipolii lor din mediul studențesc 7. Straiele hipioților, drapate În stil gitan, intersectau ambele tendințe. Spre deosebire de „Carnaby Street” și „luptătorul de gherilă”, autentic europene, look-ul hippie (vag „utopist” prin conotația lui „modestă”, non-occidentală, „contra-culturală”, asexuată) era importat din America. Utilitatea sa comercială era evidentă și multe dintre fabricile care la mijlocul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să facă eforturi pentru a-și adapta stocul. La un moment dat au Încercat să vândă „look-ul Mao”. O jachetă fără formă cu guler ascuțit, asortată cu nelipsita șapcă „proletară”, look-ul Mao combina aspecte din toate cele trei stiluri - mai ales când era „accesorizat” cu Cărticica roșie a dictatorului chinez, plină de revelații revoluționare. Chiar și după filmul lui Godard La Chinoise (1967), În care un grup de studenți francezi Îl studiază temeinic pe Mao și Încearcă să-i
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
școala de istorie a Analelor (al cărei exponent principal, Fernand Braudel, se evidențiase studiind la longue durée: perspectivă amplă asupra istoriei, descriind structuri sociale și geografice În evoluție lentă de-a lungul unor perioade vaste), structuralismul se integra perfect În stilul academic al epocii. și, mai ales, era accesibil intelectualilor și nespecialiștilor. Cum explicau admiratorii lui Lévi-Strauss din disciplinele Înrudite, structuralismul nu era nici măcar o teorie reprezentațională: codurile sociale sau „semnele” analizate nu se raportau la ființe, locuri sau evenimente anume
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Occidentului, „relațiile industriale” reprezentau un oximoron. Același lucru era valabil În serviciile și profesiile liberale. La ORTF (Radioteleviziunea franceză) și Commissariat à l’Énergie Atomique, ca să luăm doar două exemple proeminente, personalul tehnic, de la jurnaliști la ingineri, fierbea de nemulțumire. Stilul tradițional de autoritate, disciplină, adresare (și chiar stilul vestimentar) erau În decalaj față de transformările culturale și sociale rapide din ultimul deceniu. Birourile și atelierele erau conduse de la vârf fără a lua În seamă reacțiile angajaților. Managerii puteau să sancționeze, să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era valabil În serviciile și profesiile liberale. La ORTF (Radioteleviziunea franceză) și Commissariat à l’Énergie Atomique, ca să luăm doar două exemple proeminente, personalul tehnic, de la jurnaliști la ingineri, fierbea de nemulțumire. Stilul tradițional de autoritate, disciplină, adresare (și chiar stilul vestimentar) erau În decalaj față de transformările culturale și sociale rapide din ultimul deceniu. Birourile și atelierele erau conduse de la vârf fără a lua În seamă reacțiile angajaților. Managerii puteau să sancționeze, să umilească sau să concedieze personalul după dorință. Salariații
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu au fost atacați, iar instituțiile sale nu au fost puse serios sub semnul Întrebării (cu excepția sistemului universitar francez unde Începuse totul, care a fost destabilizat și discreditat fără să sufere reforme semnificative). Radicalii din 1968 au imitat până la caricatură stilul și accesoriile revoluțiilor trecute - ei evoluau, la urma urmei, pe aceeași scenă. Dar au jurat să nu repete violența lor. Prin urmare, „psihodrama” franceză din 1968 (Aron) a devenit pe loc obiectul nostalgiei În mitologia populară: o confruntare stilizată În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În comparație cu perioada anterioară, Începutul anilor ’60 reprezenta o epocă de libertate scriitoricească și timide experimente culturale. Totul s-a schimbat Însă după lovitura de stat de la Kremlin din octombrie 1964. Adversarii lui Hrușciov erau iritați de eșecul măsurilor luate, de stilul autocratic, dar mai ales neliniștiți de instabilitatea lui. Poate că primul-secretar nu știa nici el ce era permis și ce nu, dar ceilalți tindeau să Înțeleagă greșit aparenta lui toleranță. Se temeau de posibile greșeli. În câteva luni de la preluarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Au urmat, după trei zile, demonstrații studențești În toată țara și o grevă la aceeași Universitate din Varșovia. În cercurile neostaliniste din partid au Început discuții sinistre despre pierderea controlului, iar unii chiar au anunțat la Moscova pericolul „revizionismului” În stil cehoslovac. Regimul Gomu³ka a contraatacat decisiv. Greva și protestele aferente au fost Înăbușite cu o violență considerabilă - un membru al Biroul Politic și doi miniștri importanți chiar au demisionat În semn de protest. Alți 34 de studenți și 6 profesori
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comunist cu vechime, dar care va sprijini reforme și va calma resentimentele slovace. Primii pași ai lui Dubček păreau să confirme ipoteza: la o lună după numire, conducerea Partidului Comunist și-a dat acordul neprecupețit pentru programul de reformă economică. Stilul direct al lui Dubček avea succes la tineri, În timp ce loialitatea sa indiscutabilă față de partid și „socialism” liniștea Kremlinul și pe ceilalți lideri comuniști care urmăreau situația cu Îngrijorare. Dacă cei din jur nu erau siguri de intențiile lui Dubček e
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
una de nedisimulată violență instrumentală: prețul apartenenței bascilor la Spania urma să devină inacceptabil politic. Dar, ca și IRA și alte organizații asemănătoare, ETA avea În același timp ambiția să funcționeze ca o societate În interiorul statului. Catolici, stricți și moraliști - stil ce amintea, paradoxal, de Însuși Franco -, activiștii ETA atacau nu numai polițiști spanioli (prima victimă a fost ucisă În iunie 1968) și notabili basci moderați, ci și simbolurile decadenței „spaniole” din regiune: cinematografe, baruri, discoteci, vânzători de droguri etc. La
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era o moștenire importantă a anilor ’60, iar reversul său intim era un cinism avizat și din ce În ce mai impermeabil. Inocența relativă a rock’n’roll-ului a fost Înlocuită treptat de dexteritatea mediatică a trupelor pop, care Își câștigau pâinea adoptând ironic stilul precursorilor lor imediați și luându-l În zeflemea. Așa cum literatura de consum și jurnalismul de scandal exploataseră cu succes alfabetizarea de masă, muzica punk din anii ’70 profita de apariția unei piețe muzicale. Etichetată drept contra-cultură, ea parazita În realitate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]