51,283 matches
-
situația celor "prinși la mijloc". Acest lucru devine vizibil și șocant în războaie civile. Mai sunt dispuși civilii să plătească nota de plată pentru acțiunile tribaliste ale intelocrației și guvernelor? În ce măsură civilii sunt "un rest mut al politicii"? Ideile, prin vocea ideologilor și filosofilor lor, au avut o acțiune corozivă asupra realității ca dat, ca sumă de fapte umane; i-au îndârjit pe oameni să atace această realitate-dat, în numele unor "idealuri înalte", a unor "idei nobile și generoase". A gândi cu
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
pe ecrane. În realitatea istorică, dură și neliniștitoare, a acelor timpuri nu este nicio trădare, pentru că atât politicienii "de stânga", cât și intelectualii "de dreapta" au făcut sistem, au fost mână în mână în ambele variante (comunism/postcomunism). Atunci când unele voci marcante ale "dreptei" românești neagă "trădarea", ele știu exact ce spun: nicio trădare, doar continuitate. Iluzia este că prin tortură și carbonizare acei oameni, deveniți imagini mediatice controversate, nu mai pot fi identificați de către rudele lor și, în felul acesta
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
matură și o societate civilă funcțională, autonomă în raport cu factorii politici, dar reușește, tot prin acei "mari" filosofi și oameni de litere, instituirea unui subtil și pervers aparat de propagandă pentru diverse "cauze" de grup, interesate material. România se autodistruge prin vocile "elitelor". România de azi e rezultatul concret a 20 ani de politicianism intelectual și, totodată, e imaginea autentică a unor intelectuali-politicianiști. "Liberalismul" românesc (1990-prezent) e doar o suprafață înșelătoare de la ideea de libertate și de liberă exprimare. Avem de a
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
acestui autor original, imprevizibil și închis în propriul său univers senzorial-perceptiv și tematic; închis în propriul său spațiu de vizibilitate de dincolo de ceea ce era gândit și exprimat la un moment dat al existenței sale. Gândirea lui Heidegger, deși sunt destule voci ce au văzut o filosofie a istoriei 223 în ea, nu poate fi aplicată unor cercetări umaniste și istorice, pentru că aceste socio-umane sunt constituite pe baza unor fapte și rezultate concrete de dincolo de aspectul ontologic. Ele se ocupă de un
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
fructifice artistic „viziuni”, cât să regizeze ingenios momente de viață, scoțându-le din banalul cotidian, artizan al cuvintelor, dar fără patima jocurilor textualiste, P. lasă criticii dreptul de a atrage atenția cititorilor asupra cărților sale. Ceea ce s-a întâmplat cu voci dintre cele mai avizate, care s-au pronunțat fără rezerve: Mircea Martin („are stofă de adevărat prozator”), Nicolae Manolescu („ilustrează admirabil procedeul realismului cu ochiuri mici de plasă”), Mircea Nedelciu („Un talent într-adevăr de excepție în proza momentului”). Alcătuite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
care se prezintă drept vânzător de ziare, însoțește în călătoria cu metroul de Dristor o doamnă (derulând, totodată, povestea doamnei despre insul disperat că nu o găsește pe Eleonora), iar în povestirea Rolul lui Iisus (din același volum) el împrumută vocea narativă unui actor care, pregătindu-se pentru interpretarea unei dificile partituri, se transpune într-atât, încât își pierde identitatea și o adoptă pe aceea a personajului. Cel mai bine se simte însă naratorul ca observator, aceasta fiind o reminiscență din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
după abdicarea domnitorului Al. I. Cuza, la Iași are loc, la 30 martie 1866, o Întrunire a Clubului Național. Participă, Între alții, Vasile Pogor, C. Hurmuzachi, Alecu A. Balș, C. Negruzzi, Gh. Mârzescu, Titu Maiorescu. Conform relatării din ziarul local Vocea Națională, tânărul profesor universitar Titu Maiorescu „cere ca Unirea să nu fie un cuvânt deșert, ci o Înfrățire deplină Între Moldoveni și Munteni, așa că, pe căile de comunicație ce s-ar face Între București și Iași, să nu meargă numai
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by GH. IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1280]
-
cu șiretenie, după cum îi era caracterul, așa cum îl cunoaștem din surse care nu-l au la inimă (de exemplu, Filon sau Josephus). Încă o dată, „ei” - adică mulțimea (cf. Mc 15,11) - ca și mai marii preoților, își fac simțite cu voce tare cererile adresate lui Pilat. Cer cu insistență eliberarea lui Baraba, iar cu privire la Isus strigă: „Răstignește-l!”. Nu-l vor pe Isus în închisoare, dar cer pedeapsa supremă: răstignirea. Moartea lui Isus le dă speranța că mișcarea sa va lua
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
ca asta. Îi interzic. Nu-i permit nimănui să învie morții. Să-l găsiți pe omul ăsta și să-i spuneți că i-am interzis să învie morții”. Observăm furia tiranului care își vede amenințată puterea. Simt același ton al vocii nu doar la politicienii care vor să-și împartă lumea în avantajul propriu, dar și în tradițiile intelectuale care asistă de pe margine. Următorul rând al lui Wilde, reprezintă însă, pentru noi și pentru Irod, un moment decisiv. Curteanul îi răspunde
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
tragi-comic”. Imagistică expresionistă, luciditate tăioasă și umor absurd, scene improvizate, ca în comedia italiană medievală, flashuri de real și inserări în simbolic. Și încă: pasaje în versuri, efecte sonore, „ritmică alegorică”. Sumedenie de personaje, „personaje corale și speciale”, „personaje reci” („voci”, „umbre” ș.a.), personaje-măști, balerini. Toate, slujind un proiect dramatic orgolios, dar fără o deosebită percutanță în plan valoric. Talentul, la S., nu-i pe măsura gândirii lui teatrale efervescente. Într-o țară capitalistă - ca om de stânga, autorul are ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
auzit-o pe bunica intrând. Și-a pus mâna pe umărul meu. Am tresărit, apoi, arătându-i fotografia, am întrebat-o: - Cine-i femeia asta? O licărire de spaimă s-a ivit în privirea întotdeauna calmă a bunicii. Cu o voce aproape nepăsătoare, mi-a răspuns printr-o întrebare: - Care femeie? Am tăcut amândoi ciulind urechea. Un fâlfâit bizar umplea încăperea. Bunica s-a întors și a exclamat bucuroasă: - Un cap-de-mort! Uite, un cap-de-mort! Am văzut un fluture mare, cafeniu, un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
poșetuță de pe Pont-Neuf”. Conform legendei familiale, fusese găsită pe podul amintit de către Charlotte Lemonnier, atunci în vârstă de patru ani. Alergând prin fața mamei sale, fetița se oprise brusc și exclamase: „O poșetă!” Și, după mai bine de jumătate de secol, vocea ei limpede a răsunat, ca un ecou stins, într-un oraș pierdut în inima nemărginirii rusești, sub soarele stepei. În poșeta aceea din piele de porc și cu plăcuțe de email albastru pe închizătoare își păstra bunica mea colecția de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
doar de privirea spectatorului stânjenit el însuși de această putere neașteptată... Bunica a închis „poșeta de pe Pont-Neuf”, a dus-o în camera ei, apoi ne-a chemat la masă. După un moment de tăcere, a început să vorbescă cu o voce stăpânită și calmă, în franțuzește, în timp ce ne turna ceai cu gesturile ei obișnuite: - Printre pietrele pe care le-ați aruncat este una pe care m-aș bucura să o primesc înapoi... Și tot pe tonul acela neutru, tot în franțuzește
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
adevărată mare. Parizienii mergeau cu barca. Străzile semănau cu niște râuri, piețele - cu niște lacuri mari. Cel mai mult mă mira liniștea... În balconul nostru auzeam liniștea aceea somnoroasă a Parisului inundat. Niște valuri clipocind la trecerea unei bărci, o voce înăbușită la capătul unui bulevard scufundat. Franța bunicii noastre, asemenea unei Atlantide cețoase, ieșea din valuri. 2 - Chiar și președintele era nevoit să mănânce hrană rece! A fost prima replică ce a răsunat în capitala acestei Franțe - Atlantide a noastre
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
patina veacurilor. Într-una din serile de vară îmbibate de răsuflarea înmiresmată a stepei, ne-a smuls din visare replica unui trecător de sub balconul nostru. - Ba nu, jur că au spus la radio: a ieșit în spațiu! Și o altă voce, neîncrezătoare, răspundea îndepărtându-se: - Crezi că-s prost sau ce? „A ieșit...” Dar acolo sus nu este nimic unde să poți ieși. E ca și cum ai sări din avion fără parașută. Discuția aceea ne-a readus la realitate. În jurul nostru se
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o băbuță rusoaică. Asta nu însemna că trăia ruptă de lume sau că avea vreo prejudecată socială. Dimineața devreme, eram smulși uneori din somnul nostru de copii de un strigăt ce răsuna în mijlocul curții: - Hai după lapte! Printre vise, recunoșteam vocea și mai ales intonația inimitabilă a Avdotiei, lăptăreasa, care venea din satul vecin. Gospodinele coborau cu bidoanele lor către două enorme recipiente din aluminiu pe care țăranca aceea vânjoasă le căra de la o casă la alta. Într-o zi, trezit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
bidoanele lor către două enorme recipiente din aluminiu pe care țăranca aceea vânjoasă le căra de la o casă la alta. Într-o zi, trezit de chemarea ei, nu am mai adormit la loc... Am auzit ușa noastră pocnind ușor și voci înăbușite pătrunzând în sufragerie. În clipa următoare, una dintre ele a șoptit fericită, uitând de sine: - Oh, ce bine-i la tine, Șura! Parcă aș fi culcată pe un nor... Intrigat de cuvintele acelea, am aruncat o privire după perdeaua
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
acelor haine negre care au încremenit la apropierea lui - gândiți-vă puțin, mai mult de două sute de senatori și de trei sute de deputați! (Care, conform cronologiei noastre, doar cu câteva zile în urmă se duceau cu toții cu barca la sesiune...) Vocea bunicii, mereu liniștită și puțin visătoare, se colora în clipa aceea cu o ușoară vibrație dramatică: - Înțelegeți, două lumi s-au pomenit față în față. (Uitați-vă la fotografia asta. Păcat că ziarul a stat împăturit atâta timp...) Da, Țarul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a desprins încet de zid și a plutit, cufundându-se în umbra înmiresmată a stepei. Nicolae era așezat la masa de onoare împodobită cu minunate ghirlande de mediolla. Auzea când o replică grațioasă a doamnei Faure, așezată în dreapta lui, când vocea catifelată de bariton a Președintelui, care i se adresa Împărătesei. Sclipirile cristalului și scânteierea argintului masiv îi uimeau pe oaspeți... La desert, Președintele s-a sculat în picioare, și-a ridicat paharul și a declarat: - Prezența Majestății Voastre printre noi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
timp, poetul s-a întors spre Sena și a întins mâna arătând spre malul opus Domul Invalizilor. Discursul său rimat ajungea la un punct foarte dureros al trecutului franco-rus: Napoleon, Moscova în flăcări, Berezina... Alarmați, mușcându-ne buzele, îi pândeam vocea în locul tuturor riscurilor. Chipul Țarului s-a întunecat. Alexandra și-a plecat ochii. N-ar fi fost mai bine să îl treacă sub tăcere, să procedeze ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic și de la Petru cel Mare să treacă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a plecat ochii. N-ar fi fost mai bine să îl treacă sub tăcere, să procedeze ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic și de la Petru cel Mare să treacă direct la Antanta cordială? Dar Heredia părea chiar să ridice vocea: Et sur le ciel, au loin, ce Dôme éblouissant Garde encor des héros de l’époque lointaine Où Russes et Français en un tournoi sans haine, Prévoyant l’avenir, mêlaient déjà leur sang.1 Năuciți, nu încetam să ne punem
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
-se spre Împărăteasă): prezența dumneavoastră, Doamnă, aduce în sobrele noastre ședințe ceva cu totul neobișnuit... Farmecul. Nicolae și Alexandra au schimbat repede o privire. Iar oratorul, ca și cum ar fi simțit că era timpul să evoce esențialul, și-a amplificat vibrațiile vocii, întrebându-se extrem de retoric: - Îmi va fi îngăduit să o spun? Această dovadă de simpatie nu se adresează numai Academiei, ci înseși limbii noastre naționale... care nu este pentru domniile voastre o limbă străină, și simțim aici un fel de dorință
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pătruns, seara, în loja pregătită să primească perechea imperială la Comedia-Franceză. Am despăturat programul: Un capriciu de Musset, fragmente din Cidul, actul al treilea din Femeile savante. Pe atunci nu citisem nimic din toate acestea. O ușoară schimbare a timbrului vocii Charlottei ne-a permis să ghicim importanța acestor nume pentru locuitorii Atlantidei. S-a ridicat cortina. Toată trupa era pe scenă, în mantii de ceremonie. Decanul ei de vârstă a înaintat, s-a înclinat și a vorbit despre o țară
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
spuneau nimic. Dar înțelegeam esențialul: Nicolae nu mai era țar, iar știrea căderii lui provoca o explozie de bucurie delirantă la cei care, încă ieri seară, îl aclamau urându-i o domnie îndelungată și prosperă. Realmente, îmi aminteam foarte bine vocea lui Heredia, al cărei ecou mai răsuna pe balconul nostru: Oui, ton Père a lié d’un lien fraternel La France et la Russie en la même espérance, Tsar, écoute aujourd’hui la Russie et la France Bénir, avec le
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
toată lumea!”, oamenii continuau să se îmbulzească. Stăteam la capătul cozii, hipnotizați de puterea anonimă a mulțimii. Mi-era teamă să ridic ochii, să mișc, mâinile, înfundate în buzunare, îmi tremurau. Și, venind parcă de pe o altă planetă, am auzit brusc vocea surorii mele - câteva cuvinte colorate cu o melancolie surâzătoare: - Îți amintești: potârnichi și ortolani fripți umpluți cu trufe?... A râs ușor. Iar eu, privindu-i chipul palid cu ochii în care se oglindea cerul de iarnă, mi-am simțit plămânii
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]