55,287 matches
-
de efective. Deși serviciul militar rămânea obligatoriu pentru tinerii sovietici, scutirile de serviciu militar au devenit din ce în ce mai frecvente, mai ales pentru studenți. Sovieticii aveau puține rachete balistice intercontinentale (RBIC); totuși, Hrușciov se lăuda în public cu programul de rachete sovietic, afirmând că armele sovieticilor sunt diverse și numeroase. Secretarul general spera că ideea că sovieticii sunt mai avansați va avea ca efect o presiune psihologică asupra Occidentului și că astfel va o obține mai multe concesiuni politice. Programul spațial sovietic, pe
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]
-
o considerau o farsă. Când a devenit clar că lansarea este reală, și că Sputnik 1 este pe orbită, guvernele occidentale au concluzionat că programul sovietic de RBIC este mai avansat decât în realitate. Hrușciov a încurajat această imagine greșită afirmând într-un interviu din octombrie 1957 că URSS are toate rachetele, de orice capacitate, de care avea nevoie. Ani de zile, Hrușciov a obișnuit să efectueze o lansare de rachetă înainte fiecărei importante deplasări în străinătate, spre inconfortul gazdelor sale
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]
-
și-a anunțat cererile și la care a nunțat și că summitul nu are rost și că trebuie amânat pentru șase până la opt luni, adică până după alegerile prezidențiale din 1960. Președintele american nu și-a cerut scuze, dar a afirmat că zborurile sunt suspendate și nu vor mai fi reluate, reiterându-și propunerea lui pentru prin care urma să se permită liber survol reciproc. Nu era suficient pentru Hrușciov, care a părăsit summitul. Eisenhower l-a acuzat pe Hrușciov „de
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]
-
cu rază medie de acțiune în Cuba, la circa de coasta SUA. Președintele cubanez Fidel Castro se ferea să accepte rachetele și, după ce s-a lăsat convins, l-a avertizat pe Hrușciov să nu transporte rachetele în secret. Castro a afirmat, după treizeci de ani: „aveam un drept suveran să acceptăm rachetele. Nu încălcam legislația internațională. De ce să o facem în secret — de parcă n-am avea dreptul? L-am avertizat pe Nikita că secretul le va da imperialiștilor avantajul.” La 16
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]
-
Deși mulți occidentali au luat această afirmație ca o amenințare explicită, Hrușciov a făcut-o în contextul unui discurs pe tema coexistenței pașnice cu Occidentul. Când a fost întrebat despre această afirmație în timpul vizitei în SUA din 1959, Hrușciov a afirmat că nu se referă la o îngropare propriu-zisă, ci voia să spună că, printr-o inexorabilă evoluție istorică, comunismul va înlocui capitalismul și că îl va „îngropa”. Hrușciov a îmbunătățit mult relațiile cu Iugoslavia, care se răciseră total în 1948
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]
-
și China s-au folosit de Congresul al VII-lea al Partidului Muncitoresc Român drept ocazie de a lansa atacuri reciproce. După ce Hrușciov a atacat China în discursul său de la Congres, liderul chinez Peng Zhen l-a ironizat pe Hrușciov, afirmând că politica externă a premierului era aceea de a sufla cald și rece către Occident. Ca urmare, Hrușciov a retras experții sovietici din China. Începând cu luna martie 1964, șeful Sovietului Suprem, Leonid Brejnev, a început să discute cu colegii
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]
-
guvernului aveau să ducă la înăbușirea „Primăverii de la Praga” din 1968. Deși strategia lui Hrușciov a eșuat în îndeplinirea obiectivelor sale principale, Aleksandr Fursenko, care a scris o carte în care analiza politicile externă și militară ale lui Hrușciov, a afirmat că strategia sa a pus anumite constrângeri asupra Occidentului. Angajamentul Statelor Unite că nu vor invada Cuba a fost respectat. Refuzul lumii occidentale de a recunoaște Germania de Est s-a erodat treptat și, în 1975, Statele Unite și alte țări din
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]
-
posibilă decât după campaniile militare ale lui José de San Martín și Simón Bolívar, proclamare înfăptuită pe 28 iulie 1821. În primii ani ai republicii, lupta pentru putere, între militari, a dus la o instabilitate politică. În această perioadă se afirmă identitatea națională. Uniunea cu Bolivia s-a dovedit a fi efemeră. Între anii 1840 și 1860, sub conducerea președintelui Ramón Castilla, țara cunoaște o perioadă de stabilitate, datorită încasărilor din urma exportului de guano. În 1870 odată cu diminuarea exportului de
Peru () [Corola-website/Science/298137_a_299466]
-
și petreceau mare parte din timp la cele două palate ale lor din Viena. Devastarea economică produsă de război a obligat țara să încheie o uniune monetară și vamală cu celălalt vecin, Elveția. La momentul dizolvării Imperiului Austro-Ungar, s-a afirmat că Liechtenstein, ca fief al Sfântului Imperiu Roman, nu mai avea nicio obligație față de Austria independentă, întrucât aceasta din urmă nu se considera succesor legal al Imperiului. Există o contradicție între aceasta și percepția familiei Liechtenstein că împăratul austro-ungar detronat
Liechtenstein () [Corola-website/Science/298119_a_299448]
-
furate, referindu-se la achiziția de către acesta din urmă a unor informații bancare confidențiale cumpărate în schimbul a 7,3 milioane de dolari de la un fost angajat al LGT Group. Subcomisia pentru bănci din paradisuri fiscale a Senatului Statelor United a afirmat însă că LGT Bank, aflată în proprietatea familiei princiare, care are membri în board-ul acesteia, „este dornic părtaș și complice la evaziune fiscală, evitarea creditorilor și încălcarea hotărârilor judecătorești”. Liechtenstein participă la o uniune vamală cu Elveția și folosește
Liechtenstein () [Corola-website/Science/298119_a_299448]
-
în vreme ce "turc/turcă" este folosit în mod obișnuit pentru a denumi poporul și limba Turciei, cât și unele dintre particularitățile etnice și culturale ale acestui popor și ale minorităților etnice din țările vecine. Unii consideră aceasta drept distincție artificială și afirmă că limbile turcice nu fac între ele asemenea diferențieri, ele fiind în fapt dialecte ale unei singure limbi. În limba turcă modernă (din Turcia), termenul "türk" se referă la poporul și limba turcă în timp ce termenul "türki" se referă la popoarele
Popor turcic () [Corola-website/Science/298161_a_299490]
-
între ele asemenea diferențieri, ele fiind în fapt dialecte ale unei singure limbi. În limba turcă modernă (din Turcia), termenul "türk" se referă la poporul și limba turcă în timp ce termenul "türki" se referă la popoarele și limbile turcice. Se mai afirmă că cele mai multe separări sunt produsul stalinismului și că, înainte de formarea Uniunii Sovietice, termenul turcesc era folosit pentru a descrie toate popoarele turcice care, prin similaritățile de limbă și cultură, erau văzute ca părți ale unei mari familii de popoare, ale
Popor turcic () [Corola-website/Science/298161_a_299490]
-
vest și interacțiunile turcilor în diferite parți ale lumii în perioada antică, (înainte de apariția hunilor), au apărut via Asia Centrală. Comparații ale limbii sumeriene antice, (pe care ei o numesc limba uralo-altaică), cu limbile turcice moderne arată similarități de vocabular. Se afirmă, având ca bază această comparație, ca sumerienii sunt cel mai vechi popor turcic menționat în documente, că ei își au originile în estul Mării Caspice dar și-au clădit o civilizație în Mesopotamia. Alții resping aceasta ca pe o expresie
Popor turcic () [Corola-website/Science/298161_a_299490]
-
al Doilea Război Mondial, a forțat o alianță incomodă între Kuomintang și comuniști. Forțele japoneze au comis numeroase atrocități de război împotriva populației civile; în total pierzându-și viața mai mult de 20 de milioane de civili chinezi. Surse chineze afirmă că totalul pierderilor umane - militari și civili, morți, răniți și dispăruți - se ridică la 35 de milioane de oameni, între 1931-1945. Se estimează că aproximativ 200.000 de chinezi au fost masacrați în orașul Nanjing, numai în timpul ocupației japoneze. Japonia
Republica Populară Chineză () [Corola-website/Science/298086_a_299415]
-
confucianist de educație, păstrând în același timp altele, cum ar fi structura familială și cultura de obediență față de stat. Unii observatori au privit perioada de după înființarea Republicii Populare în 1949, ca o continuare a dinastiilor tradiționale chineze, în timp ce alții au afirmat faptul că mandatul Partidului Comunist a deteriorat bazele culturii chineze, în special prin mișcări politice, cum ar fi Revoluția Culturală din anii 1960, care a distrus multe aspecte tradiționale ale culturii, și au denunțat aceste politici drept „regresive și dăunătore
Republica Populară Chineză () [Corola-website/Science/298086_a_299415]
-
moderat, dar Delacroix își găsește deja câțiva apărători, în timp ce tânara școală romantică îl ridică direct la rangul de maestru. Romanticii, eliberați de sub jugul convențiilor, doresc să dea glas liber trăirilor personale. Această aspirație îi este proprie și lui Delacroix, care afirmă : Nimeni și nimic nu mă impiedică să percep lucrurile așa cum vreu eu". Prezentarea la Salon a "Morții lui Sardanapal", în anul 1827, va determina izolarea artistului vreme de șapte ani. În tot acest timp, se va vedea exclus din sălile
Eugène Delacroix () [Corola-website/Science/298171_a_299500]
-
ca "războaie sfinte", ele au fost organizate în numele eliberării așa numitelor "locuri sfinte", în principal, Ierusalimul și împrejurimile sale, de sub dominația musulmană. Caracterul religios al cruciadelor explică de ce conducerea lor a revenit papalității al cărei rol, pe plan internațional, se afirmă în secolul al XI-lea. Orientul Apropiat, cuprinzând Bizanțul, Siria, Palestina, Egiptul, fiind mai dezvoltat din punct de vedere economic și cultural decât Occidentul, exercita, la sfârșitul secolului al XI-lea, o puternică atracție asupra claselor sociale din apusul Europei
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
toate căile (metoda principală fiind terorismul) împotriva Statului Israel și a cetățenilor săi. Iunie 1967 - Războiul de Șase Zile, în urma căruia Israelul ocupă Ierusalimul de Est, Cisiordania și Fâșia Gaza. 22 noiembrie 1967 - rezoluția 242 a ONU, respinsă de arabi, afirmă „inadmisibilitatea achiziției de teritorii prin război și necesitatea de a lucra pentru o pace justă și durabilă permițând fiecărui stat din regiune să trăiască în securitate“. 21 martie 1968 - 400 de combatanți ai OEP, susținuți de armata iordaniană, rezistă unui
Palestina () [Corola-website/Science/298177_a_299506]
-
le este o sărbătoare populară, celebrată de români pe 24 februarie. Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroși etnologi și filologi, propunându-se variate explicații pentru originea sa. Nicolae Constantinescu, etnolog al Universității din București, a afirmat că nu există atestări documentare ale acestei sărbători decât în secolul al XIX-lea, „ceea ce nu înseamnă mare lucru pe scara timpului”. Profesorul a propus ca etimologic, el provine din derivarea cuvântului „drag-dragul”(cu temă slavă), adăugând că „nu putem
Dragobete () [Corola-website/Science/298169_a_299498]
-
se fi ajuns prin confuzii paronimice, etimologie populară, prin apropierea compusului slav de cuvinte cunoscute din familia lui drag și prin reinterpretarea lui ca nume propriu de persoană; în acest caz, «zeul» s-a născut pornind de la un nume”, a afirmat Rodica Zafiu de la "România literară". N.A. Constantinescu, în „Dicționar onomastic românesc”, 1963, tratează cuvântul „Dragobete” la articolul despre „drag” (cu temă slavă) și ca substantiv comun, însemnând „gândăcel de culoare arămie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitră
Dragobete () [Corola-website/Science/298169_a_299498]
-
Simeon Florea Marian, în „Sărbătorile la români” (1898-1901, reeditare din 1994), a scris că „în mai multe comune din Muntenia” și mai ales în Oltenia, sărbătoarea creștină „Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul” (din 23 februarie) „se numește Dragobete”.. El a afirmat că după credința poporului, aceasta este ziua în care toate păsările și animalele se împerechează. „Dragobetele în aceste părți este o zi frumoasă de sărbătoare”; „băieții și fetele au deci credință nestrămutată că în această zi trebuie ca și ei
Dragobete () [Corola-website/Science/298169_a_299498]
-
mai însorite. Se pare că, în această perioadă, păsările, vegetația dar și oamenii se puneau în acord cu natura, era o nuntă a naturii, însemnând renașterea acesteia, retrezirea la viață, ceea ce este și semnificația centrală a sărbătorii”. Marcel Lutic a afirmat că în trecut, Dragobetele era „o zi frumoasă pentru băieții și fetele mari, ba chiar și pentru bărbații și femeile tinere”. Dragobetele mai are și alte nume: „Cap de primăvară”, „Cap de vară”, „Sânt Ion de primăvară”, „logodnicul pasărilor”, „Dragomiru-Florea
Dragobete () [Corola-website/Science/298169_a_299498]
-
Se luau de frați și de surori și fără ritualul de crestare a brațelor, doar prin îmbrățișări, sărutări frățești și jurământ de ajutor reciproc. Cei ce se înfrățeau sau se luau surori de cruce făceau un ospăț pentru prieteni”, a afirmat Simion Florea Marian. Folcloristul român Constantin Rădulescu-Codin, în lucrarea „Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credințele și unele tradiții legate de ele.” scria: „Dragobete e flăcău iubieț și umblă prin păduri după fetele și femeile care au lucrat în ziua de Dragobete
Dragobete () [Corola-website/Science/298169_a_299498]
-
a romancierului Schandorph, trece la o opoziție deschisă față de creștinism. Din această perioadă datează primele sale romane: "Un idealist", "Tânăra Danemarcă" și "Antigonas" (a cărui acțiune se desfășoară în Grecia secolului al II-lea). Totodată, sub înrâurirea teoriilor darwiniene, își afirmă opiniile deterministe în teza sa "Ereditatea și morala". La întoarcerea dintr-o lungă călătorie în Germania, Grecia și Rusia, moment care marchează ruptura sa cu Brandes, se orientează spre un idealism de inspirație germană. Dramele sale poetice, dintre care și
Karl Gjellerup () [Corola-website/Science/298207_a_299536]
-
liniar pentru o problemă, de a exprima această abordare în termenii algebrei liniare, și apoi de a o rezolva dacă e nevoie prin calcul matriceal, este una dintre metodele cele mai general valabile din matematică. Una din teoremele algebrei liniare afirmă că pentru orice matrice pătratică A de dimensiuni "n" x "n", următoarele afirmații sunt echivalente (fie toate adevărate, fie toate false):
Algebră liniară () [Corola-website/Science/298201_a_299530]