51,240 matches
-
frecvențe între aprox. 20 și 20 000 Hz). În muzică se analizează spectrele instrumentelor muzicale cu înălțime determinată și ale vocilor umane, ele având o influență importantă asupra timbrelor obținute. Fiecare dintre frecvențele unui spectru sonor poartă denumirea de "parțială" (frecvență parțială) sau "armonică" (cf. oscilator armonic - în practică, substantivul „armonică” este adesea trecut la masculin, devenind „"armonic"”). Aceste „frecvențe” sunt în fapt sunete simple, sinusoidale - graficul în timp al elongației (distanța față de poziția de echilibru) pentru orice punct de pe oscilator
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
ale vocilor umane, ele având o influență importantă asupra timbrelor obținute. Fiecare dintre frecvențele unui spectru sonor poartă denumirea de "parțială" (frecvență parțială) sau "armonică" (cf. oscilator armonic - în practică, substantivul „armonică” este adesea trecut la masculin, devenind „"armonic"”). Aceste „frecvențe” sunt în fapt sunete simple, sinusoidale - graficul în timp al elongației (distanța față de poziția de echilibru) pentru orice punct de pe oscilator are profilul funcției sinus. Cea mai joasă dintre frecvențe se numește "fundamentală" (numită și frecvență fundamentală, armonică fundamentală, "armonicul
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
substantivul „armonică” este adesea trecut la masculin, devenind „"armonic"”). Aceste „frecvențe” sunt în fapt sunete simple, sinusoidale - graficul în timp al elongației (distanța față de poziția de echilibru) pentru orice punct de pe oscilator are profilul funcției sinus. Cea mai joasă dintre frecvențe se numește "fundamentală" (numită și frecvență fundamentală, armonică fundamentală, "armonicul întâi"). Toate celelalte frecvențe parțiale sunt multipli naturali ai frecvenței fundamentale; suma lor alcătuiește o serie (teoretic infinită), astfel explicându-se denumirea de serie armonică (un caz particular al celui
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
masculin, devenind „"armonic"”). Aceste „frecvențe” sunt în fapt sunete simple, sinusoidale - graficul în timp al elongației (distanța față de poziția de echilibru) pentru orice punct de pe oscilator are profilul funcției sinus. Cea mai joasă dintre frecvențe se numește "fundamentală" (numită și frecvență fundamentală, armonică fundamentală, "armonicul întâi"). Toate celelalte frecvențe parțiale sunt multipli naturali ai frecvenței fundamentale; suma lor alcătuiește o serie (teoretic infinită), astfel explicându-se denumirea de serie armonică (un caz particular al celui descris în matematică). Obținerea de armonice
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
sunete simple, sinusoidale - graficul în timp al elongației (distanța față de poziția de echilibru) pentru orice punct de pe oscilator are profilul funcției sinus. Cea mai joasă dintre frecvențe se numește "fundamentală" (numită și frecvență fundamentală, armonică fundamentală, "armonicul întâi"). Toate celelalte frecvențe parțiale sunt multipli naturali ai frecvenței fundamentale; suma lor alcătuiește o serie (teoretic infinită), astfel explicându-se denumirea de serie armonică (un caz particular al celui descris în matematică). Obținerea de armonice se explică prin formarea de unde staționare de-a
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
al elongației (distanța față de poziția de echilibru) pentru orice punct de pe oscilator are profilul funcției sinus. Cea mai joasă dintre frecvențe se numește "fundamentală" (numită și frecvență fundamentală, armonică fundamentală, "armonicul întâi"). Toate celelalte frecvențe parțiale sunt multipli naturali ai frecvenței fundamentale; suma lor alcătuiește o serie (teoretic infinită), astfel explicându-se denumirea de serie armonică (un caz particular al celui descris în matematică). Obținerea de armonice se explică prin formarea de unde staționare de-a lungul oscilatorului. Pornind din punctul în
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
a lungul oscilatorului. Pornind din punctul în care acesta a fost acționat, propagarea în ambele sensuri și reflectarea undelor determină apariția de puncte ce împart lungimea oscilatorului în fracțiuni egale. Astfel, armonicul cu numărul n va avea de n ori frecvența armonicului fundamental și se va produce în punctele care împart lungimea în n segmente congruente. Fiecare sunet armonic este caracterizat de o intensitate sonoră specifică, determinată de caracteristicile acustice ale oscilatorului. În mod teoretic, un sunet este suma unei infinități
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
estrogeni a mucoasei, aflate în strânsă corelație cu vârsta, astfel: Streptococul hemolitic de grup B (Streptococcus agalactiae) este prezent în floră vaginala și poate fi transmis la nou - născuți (cu apariția de complicații neonatale). Infecțiile genitale feminine reprezintă o cauză frecvență de consult ginecologic. Ele pot evolua că: 1. infecții endogene, determinate de microorganisme din floră vaginala normală (lactobacili, peptostreptococi, bacili anaerobi nesporulati, coci anaerobi, mycoplasma hominis, ureaplasma urealyticum, mobiluncus, prevotella bivia, prevotella spp, gardnerella, etc); 2. infecții exogene, cauzate în
Flora genitală normală () [Corola-website/Science/317297_a_318626]
-
genei care să conțină ori ambele mutații (varianta fiind nefuncțională), ori niciuna (aceasta variantă a genei fiind funcțională și numindu-se revertant). Aceste variante genice, alelice din punct de vedere funcțional însă nu și din cel structural, sunt numite pseudoalele. Frecvența de recombinare între cele două pseudoalele este direct proporțională cu distanța fizică ce separă cele două mutații: cu cât este mai mare (respectiv cu cât numărul exonilor genei este mai mare și cu cât regiunea genomică ce conține gena este
Alelă () [Corola-website/Science/317314_a_318643]
-
ce separă cele două mutații: cu cât este mai mare (respectiv cu cât numărul exonilor genei este mai mare și cu cât regiunea genomică ce conține gena este mai mare), cu atât probabilitatea unei recombinări devine mai mare. Numărul și frecvența alelor unui locus sunt variabile atât de la o populație la alta cât și în timp, în interiorul aceleiași populații, depinzând de istoria evolutivă a populației respective. Fenomene precum efectul de fondator, efectul „gâtului de sticlă”, izolarea reproductivă sau deriva genetică pot
Alelă () [Corola-website/Science/317314_a_318643]
-
cât și în timp, în interiorul aceleiași populații, depinzând de istoria evolutivă a populației respective. Fenomene precum efectul de fondator, efectul „gâtului de sticlă”, izolarea reproductivă sau deriva genetică pot determina, în intervale reduse de timp, variații importante ale numărului și frecvenței alelelor în acea populație. Numărul și frecvența alelelor definesc variabilitatea genetică a populației. Alelele apărând datorită mutațiilor spontane care sunt erorilor inerente de replicare ale moleculelor de ADN în cursul generațiilor, cu cât numărul de generații din populația respectivă este
Alelă () [Corola-website/Science/317314_a_318643]
-
depinzând de istoria evolutivă a populației respective. Fenomene precum efectul de fondator, efectul „gâtului de sticlă”, izolarea reproductivă sau deriva genetică pot determina, în intervale reduse de timp, variații importante ale numărului și frecvenței alelelor în acea populație. Numărul și frecvența alelelor definesc variabilitatea genetică a populației. Alelele apărând datorită mutațiilor spontane care sunt erorilor inerente de replicare ale moleculelor de ADN în cursul generațiilor, cu cât numărul de generații din populația respectivă este mai mare, cu atât variabilitatea este și
Alelă () [Corola-website/Science/317314_a_318643]
-
respectivă este mai mare, cu atât variabilitatea este și ea mai extinsă. Astfel, diversitatea genetică mai ridicată a populațiilor umane sub-sahariene comparativ cu cea a populațiilor asiatice sau sud-americane este un argument în favoarea teoriei originii africane recente a oamenilor moderni. Frecvența unei alele poate crește în decursul generațiilor, devenind o alelă majoritară, însoțită de diminuarea frecvenței altor alele ale aceluiași locus. Această creștere a frecvenței poate ajunge până la 100%, locusul devenind monoalelic, fenomen cunoscut sub numele de fixare a alelei. Acest
Alelă () [Corola-website/Science/317314_a_318643]
-
mai ridicată a populațiilor umane sub-sahariene comparativ cu cea a populațiilor asiatice sau sud-americane este un argument în favoarea teoriei originii africane recente a oamenilor moderni. Frecvența unei alele poate crește în decursul generațiilor, devenind o alelă majoritară, însoțită de diminuarea frecvenței altor alele ale aceluiași locus. Această creștere a frecvenței poate ajunge până la 100%, locusul devenind monoalelic, fenomen cunoscut sub numele de fixare a alelei. Acest proces determină o scădere a variabilității populației datorită pierderii unor alele. În funcție de numărul alelelor identificate
Alelă () [Corola-website/Science/317314_a_318643]
-
a populațiilor asiatice sau sud-americane este un argument în favoarea teoriei originii africane recente a oamenilor moderni. Frecvența unei alele poate crește în decursul generațiilor, devenind o alelă majoritară, însoțită de diminuarea frecvenței altor alele ale aceluiași locus. Această creștere a frecvenței poate ajunge până la 100%, locusul devenind monoalelic, fenomen cunoscut sub numele de fixare a alelei. Acest proces determină o scădere a variabilității populației datorită pierderii unor alele. În funcție de numărul alelelor identificate, un locus poate fi: Alelele pot determina sau nu
Alelă () [Corola-website/Science/317314_a_318643]
-
proces determină o scădere a variabilității populației datorită pierderii unor alele. În funcție de numărul alelelor identificate, un locus poate fi: Alelele pot determina sau nu un fenotip anormal, fiind denumite alele patogene și respectiv alele nonpatogene. Alelele nonpatogene care au o frecvență în populație mai mare de 5% sunt considerate ca polimorfisme și sunt alele frecvente. Alelele a căror frecvență este între 1 și 5% sunt alele rare. Alelele nonpatogene sunt alele codominante. Alelele patogene au, în general, frecvență sub 1% însă
Alelă () [Corola-website/Science/317314_a_318643]
-
fi: Alelele pot determina sau nu un fenotip anormal, fiind denumite alele patogene și respectiv alele nonpatogene. Alelele nonpatogene care au o frecvență în populație mai mare de 5% sunt considerate ca polimorfisme și sunt alele frecvente. Alelele a căror frecvență este între 1 și 5% sunt alele rare. Alelele nonpatogene sunt alele codominante. Alelele patogene au, în general, frecvență sub 1% însă în unele populații (precum populația insulei Tristan da Cunha, populațiile Amish sau evreii așkenazi) datorită efectului de „gât
Alelă () [Corola-website/Science/317314_a_318643]
-
care au o frecvență în populație mai mare de 5% sunt considerate ca polimorfisme și sunt alele frecvente. Alelele a căror frecvență este între 1 și 5% sunt alele rare. Alelele nonpatogene sunt alele codominante. Alelele patogene au, în general, frecvență sub 1% însă în unele populații (precum populația insulei Tristan da Cunha, populațiile Amish sau evreii așkenazi) datorită efectului de „gât de sticlă” și izolării reproductive frecvența alelelor patogene poate crește semnificativ. Într-o populație de mărime infinită, în care
Alelă () [Corola-website/Science/317314_a_318643]
-
sunt alele rare. Alelele nonpatogene sunt alele codominante. Alelele patogene au, în general, frecvență sub 1% însă în unele populații (precum populația insulei Tristan da Cunha, populațiile Amish sau evreii așkenazi) datorită efectului de „gât de sticlă” și izolării reproductive frecvența alelelor patogene poate crește semnificativ. Într-o populație de mărime infinită, în care reproducerea este de tip panmixic (încrucișare aleatorie între indivizi) și în care nu există migrații sau mutații noi, frecvențele alelice, și deci și cele ale genotipurilor corespunzătoare
Alelă () [Corola-website/Science/317314_a_318643]
-
efectului de „gât de sticlă” și izolării reproductive frecvența alelelor patogene poate crește semnificativ. Într-o populație de mărime infinită, în care reproducerea este de tip panmixic (încrucișare aleatorie între indivizi) și în care nu există migrații sau mutații noi, frecvențele alelice, și deci și cele ale genotipurilor corespunzătoare, rămân constante de la o generație la alta (legea lui Hardy-Weinberg). Pentru o populație în care, pentru un locus dat, există numai două alelele notate cu "A" și "a" această lege poate fi
Alelă () [Corola-website/Science/317314_a_318643]
-
legea lui Hardy-Weinberg). Pentru o populație în care, pentru un locus dat, există numai două alelele notate cu "A" și "a" această lege poate fi scrisă sub următoarea formă matematică: în care "A" și "a" sunt cele două alele cu frecvențele p și, respectiv, q (p + q = 1). Cele trei genotipuri posibile au frecvențele următoare: Deși populațiile naturale nu îndeplinesc toate condițiile impuse de legea Hardy-Weinberg, acestă lege este folosită pentru a calcula, cu o eroare acceptabilă, frecvențele alelice plecând de la
Alelă () [Corola-website/Science/317314_a_318643]
-
numai două alelele notate cu "A" și "a" această lege poate fi scrisă sub următoarea formă matematică: în care "A" și "a" sunt cele două alele cu frecvențele p și, respectiv, q (p + q = 1). Cele trei genotipuri posibile au frecvențele următoare: Deși populațiile naturale nu îndeplinesc toate condițiile impuse de legea Hardy-Weinberg, acestă lege este folosită pentru a calcula, cu o eroare acceptabilă, frecvențele alelice plecând de la fenotipurile observate în populație. Studiile epidemiologice au stabilit că incidența la naștere a
Alelă () [Corola-website/Science/317314_a_318643]
-
două alele cu frecvențele p și, respectiv, q (p + q = 1). Cele trei genotipuri posibile au frecvențele următoare: Deși populațiile naturale nu îndeplinesc toate condițiile impuse de legea Hardy-Weinberg, acestă lege este folosită pentru a calcula, cu o eroare acceptabilă, frecvențele alelice plecând de la fenotipurile observate în populație. Studiile epidemiologice au stabilit că incidența la naștere a unei boli autosomal recesive este de 1/10.000. Această valoare corespunde genotipului homozigot recesiv "aa". Deci: Deoarece suma frecvențelor alelei dominante "A" (notată
Alelă () [Corola-website/Science/317314_a_318643]
-
cu o eroare acceptabilă, frecvențele alelice plecând de la fenotipurile observate în populație. Studiile epidemiologice au stabilit că incidența la naștere a unei boli autosomal recesive este de 1/10.000. Această valoare corespunde genotipului homozigot recesiv "aa". Deci: Deoarece suma frecvențelor alelei dominante "A" (notată cu p) și recesive "a" (notată cu q) este egală cu 100%, atunci: Frecvența heterozigoților "Aa" este deci În cazul multor boli recesive indivizii bolnavi nu participă la reproducere, nou-născuții bolnavi rezultând din căsătoria între doi
Alelă () [Corola-website/Science/317314_a_318643]
-
la naștere a unei boli autosomal recesive este de 1/10.000. Această valoare corespunde genotipului homozigot recesiv "aa". Deci: Deoarece suma frecvențelor alelei dominante "A" (notată cu p) și recesive "a" (notată cu q) este egală cu 100%, atunci: Frecvența heterozigoților "Aa" este deci În cazul multor boli recesive indivizii bolnavi nu participă la reproducere, nou-născuții bolnavi rezultând din căsătoria între doi heterozigoți cu genotipul "Aa". Probabilitatea unei căsătorii între doi heterozigoți este produsul În cazul bolilor autozomal recesive riscul
Alelă () [Corola-website/Science/317314_a_318643]