51,462 matches
-
nemaivăzut de la caricaturile politice incisive semnate de Gillray și Cruikshank. Două filme din celebra serie, Monty Python and the Holy Grail (1974) și Life of Brian (1979), ilustrează prin sursele lor de finanțare relația strânsă dintre muzica rock și noul stil burlesc: garanți au fost Pink Floyd și Led Zeppelin, respectiv George Harrison de la Beatles. Imaginea deplorabilă a figurilor publice oferea material copios unor emisiuni săptămânale precum Spitting Image sau, În Franța, Bebête Show, În care politicienii de frunte erau sistematic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lucidă În același timp. Punk-ul, postmodernul și parodia erau doar câteva dintre reacțiile suscitate de acest deceniu confuz și decepționant; alta era moda „retro”. Trupa pop franceză Il Était Une Fois („A fost odată”) purta haine din anii ’30; multe stiluri au revenit pentru scurtă vreme la modă, de la jupoanele bunicii la tunsorile neo-edwardiene ale „Noilor Romantici”, reluate pentru a doua oară În treizeci de ani. În muzică și vestimentație (ca și În construcții), tentația de a recicla stiluri mai vechi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
30; multe stiluri au revenit pentru scurtă vreme la modă, de la jupoanele bunicii la tunsorile neo-edwardiene ale „Noilor Romantici”, reluate pentru a doua oară În treizeci de ani. În muzică și vestimentație (ca și În construcții), tentația de a recicla stiluri mai vechi, amestecate stângaci, ținea loc de inovație. Scrutându-și cu anxietate neajunsurile, anii ’70 nu priveau Înainte, ci Înapoi. Erei Vărsătorului* i-a urmat un anotimp al pastișei. XVtc "XV" Politica Într-o cheie nouătc "Politica Într‑o cheie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
continuitate remarcabilă În ecosistemul electoral. Preferința pentru laburiști sau conservatori În Marea Britanie, pentru social-democrați sau creștin-democrați În Germania de Vest nu mai reflecta de mult diferențe profunde bazate pe platforme specifice și cu atât mai puțin preferințe intime legate de „stilul de viață”, cum li se va spune curând. Cel mai adesea, ea era doar un reflex electoral durabil, transgenerațional, determinat mai degrabă de clasă, religie sau apartenența locală a alegătorului decât de programul partidului. Oamenii votau cu cine votaseră și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
timp de șapte ani sufocanți, au ținut Grecia sub control. Antimoderni până la caricatură, coloneii au cenzurat presa, au interzis grevele, muzica modernă și fustele scurte. Au proscris studiul sociologiei, limbilor rusă și bulgară, pe lângă Sofocle, Euripide și Aristofan. „Populiști” ca stil, dar paternaliști În practică, ei erau obsedați de Înfățișare. Sub regimul lor nu era permis părul lung. Gărzile de la palate și participanții la ceremonii și-au văzut uniformele Înlocuite de stridente costume „tradiționale” grecești. Atena mai ales a căpătat un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iar Catalonia, regiunea bască, Galicia și Andaluzia demarau experimente separatiste, Suárez a fost forțat de propriul partid să demisioneze - nu din cauza eșecurilor (alegerile generale din 1979 s-au soldat cu o nouă victorie pentru UCD), ci din cauza reușitelor și a stilului personal autocratic. Nici nu i-a urmat bine În funcție Calvo Sotelo (un alt politician din UCD), că provinciile basce au fost cuprinse de o grevă generală. Pentru opoziția de dreapta, Spania democratică fără stăpân părea În pragul colapsului. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țel distinctiv, strategia sa economică se baza Încă pe calculele și ambițiile anilor ’50. În ceea ce privește politica, tonul intervenționist și sigur al edictelor Comisiei Europene, Împreună cu felul autoritar și generos În care experții europeni se aplecau asupra regiunilor Îndepărtate trădau un stil de guvernare ancorat În epoca de aur a social-democrației de la Începutul anilor ’60. Cu toate eforturile lor lăudabile de a transcende deficiențele politicii naționale, oamenii care construiau „Europa” În anii ’70 și ’80 erau Încă suspect de provinciali. Cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
face cu investițiile scăzute cronice, ineficiența managerială și conflictele de muncă tot mai dese pe tema salariilor și a atribuțiilor, atât guvernele laburiste, cât și cele conservatoare au Încercat să treacă de la anarhia relațiilor industriale britanice la consens planificat În stil austro-scandinav sau german - o „politică a prețurilor și veniturilor”, cum i se spunea În țară, de un minimalism empiric caracteristic. Au eșuat. Partidul Laburist nu a izbutit să facă ordine În industrie fiindcă sponsorii săi din sindicatele de profil preferau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a prețurilor și veniturilor”, cum i se spunea În țară, de un minimalism empiric caracteristic. Au eșuat. Partidul Laburist nu a izbutit să facă ordine În industrie fiindcă sponsorii săi din sindicatele de profil preferau confruntările directe În uzină În stilul secolului al XIX-lea (pe care aveau toate șansele să le câștige) contractelor negociate În Downing Street (care Îi legau de mâini și de picioare pe mai mulți ani). Conservatorii, Îndeosebi guvernul lui Edward Heath din 1970-1974, au avut și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
radicală, pornită pe distrugere și inovație; disprețuia compromisul. Pentru ea, lupta de clasă, modernizată corespunzător, era Însuși obiectul politicii. Strategiile ei, adesea concepute Într-un timp record, erau mai puțin importante decât obiectivele; iar acestea țineau, la rândul lor, de stilul ei personal. Thatcherismul era un mod de guvernare, mai mult decât un set de măsuri. Nefericiții ei succesori conservatori, naufragiați În peisajul pustiit al post-thatcherismului, nu aveau idei, nu aveau obiective - și nu aveau stil6. Dacă Margaret Thatcher a distrus
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
religioase În public, pe măsură ce bisericile din satele și orășelele franceze pierdeau din enoriași, și mai ales din copiii enoriașilor, plecați În centrele metropolitane. Dar se petrecea și o transformare mai profundă. În cursul anilor ’70, societatea tradițională franceză și vechiul stil de viață - evocate afectuos, după caz, drept la France profonde, la douce France, la bonne vieille France, la France éternelle - păreau să se volatilizeze sub ochii francezilor. Modernizarea agriculturii În anii ’50 și ’60 și migrația fiilor și fiicelor de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fie la putere - și cu ce scop social - era o chestiune care diviza profund națiunea, Însă exista un remarcabil consens practic despre cum va fi folosită puterea. Din 1958 până În 1969, statul francez a fost condus de Charles de Gaulle. Stilul asumat tradițional al președintelui și indiferența lui declarată la amănuntele planificării economice nu au Împiedicat cu nimic schimbarea. Dimpotrivă: modernizarea turbulentă a Franței, care a stârnit protestele din 1968, a Început la adăpostul unei Constituții semiautoritare, croită pe măsura unui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
semiautoritare, croită pe măsura unui autocrat militar charismatic - mai bine spus, protestele au fost provocate tocmai de amestecul tulburător de autoritate paternalistă de tip tradițional și transformări sociale destabilizatoare. Adversarii și criticii lui de Gaulle au făcut mult caz de stilul „nedemocratic” În care generalul a dobândit și apoi exercitat puterea - „lovitura de stat permanentă”, cum spunea François Mitterrand Într-un pamflet politic din 1965 -, dar puterea prezidențială neîngrădită, cu posibilitățile și capcanele ei, le-a surâs În egală măsură și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vechea stângă. Convingerile religioase și le descria astfel: Je suis né chrétien, et je mourrai sans doute en cet état. Dans l’intervalle... („M-am născut creștin și fără Îndoială că tot așa am să mor. Între timp...”). În același stil cinic, ar fi putut adăuga că s-a născut conservator și așa va muri, dar Între timp a reușit să devină socialist. Această „căsătorie” din interes a funcționat chiar mai bine decât Își imaginau ambele părți. În decursul anilor ’70
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un prim-ministru tehnocrat, tânărul Laurent Fabius, Încredințase economia, finanțele și bugetul lui Jacques Delors, cu misiunea de a stabiliza economia franceză 10, și chiar făcuse apel, Într-un faimos discurs din aprilie 1984, la o modernizare a Franței „În stil american”. Franța era de partea lui Mitterrand - În 1983, doar 23% dintre cei care votaseră cu socialiștii deplângeau faptul că „punerea socialismului În practică” eșuase. Ceea ce nu Înseamnă că țineau ca Mitterrand să „modernizeze” țara frenetic - dar modernizarea s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
modernă. La 15 ani, Wojty³a era deja președintele societății mariale din Wadowice, orașul său natal - un prim semn al tendinței spre mariolatrie (de unde, mai târziu, obsesia căsătoriei și avortului). Viziunea despre creștinism a noului suveran pontif Își avea originile În stilul pronunțat mesianic al catolicismului polonez. El vedea În Polonia modernă nu doar frontiera răsăriteană greu Încercată a Adevăratei Credințe, ci o țară și un popor alese pentru a fi exemplul și sabia Bisericii În lupta cu ateismul estic și materialismul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a alina sentimentele rănite ale comuniștilor și poate chiar pentru a liniști nucleele neostaliniste din poliție și din alte servicii. Dar de Îndată ce a Început să cuvânteze În public, a devenit jenant de limpede că bietul Dubček era un anacronism. Vocabularul, stilul, chiar și gesturile sale erau cele ale unui comunist reformist din anii ’60. Părea să nu fi Învățat nimic din experiențele sale triste: continua să vorbească despre calea cehoslovacă spre socialism, mai blândă și mai Îngăduitoare. Pentru zecile de mii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unde Comitetul Central al Partidului Comunist Bulgar l-a eliminat fără menajamente pe Todor Jivkov la Înaintata vârstă de 78 de ani. Cel mai longeviv lider din blocul comunist (ajuns șef de partid În 1954), Jivkov făcuse tot posibilul, În stil tipic bulgăresc, să urmeze Îndeaproape modelul sovietic: la Începutul anilor ’80, el a instituit un Nou Mecanism Economic pentru a Îmbunătăți producția, iar În martie 1987, urmând exemplul Moscovei, a promis să pună capăt controlului „birocratic” al economiei, asigurând comunitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că părea să ofere abundență și siguranță, libertate și protecție. Într-un cuvânt, avantajele socialismului alături de avantajele libertății. Astfel de euro-vise nu puteau decât să aducă deziluzii. Dar pe atunci nimeni nu se gândea la asta. Pe piața modelelor alternative, stilul de viață american era apreciat doar de o minoritate, iar Statele Unite, cu toată forța lor globală, erau Încă departe. Cealaltă superputere, În schimb, era În imediata apropiere. Statele-satelit din estul Europei erau toate colonii ale imperiului comunist cu centrul la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un fost boxer care jucase un rol relativ minor În evenimentele din 1989, dar care ulterior se dovedise mai iscusit decât confrații săi la jocul politic democratic. După alegerile din iunie, el formase un guvern al Consiliului Național Slovac, dar stilul lui rebarbativ a divizat coaliția, iar locul i-a fost luat de politicianul catolic Ján Čarnogurský. Mečiar s-a separat de Opinia Publică Împotriva Violenței, formând Mișcarea pentru o Slovacie Democrată. Din toamna anului 1991 până În vara anului 1992, reprezentanții
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
el auditoriul, erau amenințați din toate părțile: de la planurile de privatizare ale cehilor până la separatismul maghiar sau perspectiva integrării În „Europa”. Nu doar mijloacele de trai erau În joc, ci Însăși ființa națională. Propulsat de această retorică și de un stil kitsch, dar charismatic, Mečiar a repurtat o victorie clară la alegerile federale din iunie 1992, obținând aproape 40% din voturile slovacilor. În paralel, În regiunile cehești s-a impus noua formațiune a lui Václav Klaus, Partidul Democrat Civic, În alianță
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
termeni literari și științifici, variații ortografice ocazionale și pronunția diferită a literei e („ie” În „iekaviană” sau croată, „e” În varianta „ekaviană” sau sârbă), cele două sunt identice. Mai mult, muntenegrenii scriu cu caractere chirilice (ca sârbii), dar pronunță În stil „iekavian” (ca bosniacii și croații); la fel și locuitorii sârbi din Bosnia. Numai populația istorică din Serbia propriu-zisă folosește varianta „ekaviană”; când liderii naționaliști ai sârbilor bosniaci au Încercat după 1992 să le impună pronunția tradițională sârbilor din enclava creată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
efort de a imagina (și cu atât mai puțin de a implementa) un sistem federal sau democratic. Ei au promovat un proiect de modernizare a Europei de sus În jos: o strategie vizând productivitatea, creșterea economică și eficiența concepută În stil saint-simonian, opera unor experți și oficiali pe care nu Îi interesau dorințele beneficiarilor. Creatorii și exponenții proiectului și-au consacrat toată energia complexității tehnice a construcției europene. În măsura În care alte preocupări au apărut pe parcurs, ele au fost amânate sistematic. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Occident și care sunt deja axiome pentru tânăra generație din toate statele UE. Ce Îi leagă pe europeni, chiar și atunci când sunt dezamăgiți de un aspect practic sau altul, este ceea ce numim de obicei (și În contrast revelator cu „stilul de viață american”) „modelul social european”. XXIIItc "XXIII" Feluritele Europetc "Feluritele Europe" Am fi Înțelepți, fără Îndoială, dacă am putea cerne semnele vremii noastre și, știindu-i părțile bune și pe cele rele, să ne croim cu chibzuință un loc
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu grijă. Nu era un fenomen european: zugravii slovaci - ca și mecanicii turci sau, Înaintea lor, vânzătorii ambulanți din Senegal - nu cinau la restaurant În Bruxelles și nu Își făceau vacanța În Italia sau cumpărăturile la Londra. Cu toate acestea, stilul lor de viață era și el, acum, o constantă europeană. A doua excepție erau britanicii - sau, mai bine zis, faimoșii eurosceptici englezi. Atrași de țări cu o climă mai plăcută și datorită unui val post-Thatcher de companii aeriene cu prețuri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]