51,008 matches
-
spanioli sau italieni - sau de sfertul de milion de suedezi din centrul și nordul rural al țării, care s-au mutat la oraș În deceniul de după 1945. Mare parte din această mișcare a fost provocată de inegalitățile de venit; dar dorința de a scăpa de privațiuni, izolare, plictiseala vieții de țară și de strictețea ierarhiilor rurale tradiționale au avut și ele un rol, În special pentru tineri. Un folos accidental a fost faptul că, În consecință, salariile celor rămași În urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era automat nevoită să predea În fiecare vineri familiei tot ce câștigase. În Franța, În 1965, 62% dintre tinerii Între 16 și 24 de ani care Încă locuiau cu părinții Își păstrau tot venitul pentru a-l cheltui după propria dorință. Cel mai evident simptom imediat al acestei noi puteri de cumpărare a adolescenților s-a manifestat În vestimentație. Cu mult Înainte ca generația baby-boom să descopere minijupele și părul lung, predecesoarea ei - generația născută În timpul războiului, nu imediat după el
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aruncate În bătaia vântului, urâțenia părea deliberată, efect al unei atente activități de proiectare. Oribilul Torre Velasco din Milano, un zgârie-nori din beton armat construit Între 1957 și 1960 de un consorțiu particular anglo-italian, exemplifica hipermodernismul agresiv al vremii și dorința acestuia de a se disocia complet de trecut. În martie 1959, când Consiliul Edificiilor din Franța a aprobat modelul viitorului Turn Montparnasse, raportul se Încheia cu următoarele cuvinte: „Parisul nu poate rămâne pierdut În trecut. În anii care vin, Parisul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
neinspirate care Îndeplineau o funcție identică. Euston Station din Londra, Gare Montparnasse din Paris sau eleganta Anhalter Bahnhof din Berlin au fost distruse fără un scop practic și, din punct de vedere estetic, fără nici o scuză. Dezastrul urban născut din dorința paneuropeană de a lăsa În urmă trecutul, sărind Într-o singură generație de la moloz la ultramodernism, și-a semnat singur sentința (ajutat din fericire de recesiunea din anii ’70, care a redus deopotrivă bugetele publice și private, oprind orgia prefacerii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tânără: pe vremuri extravaganța era apanajul boemilor, esteților și artiștilor, care aveau adesea Înclinații individualiste sau chiar reacționare. Deși deconcertant, amestecul de sex și politică nu reprezenta o amenințare reală - dimpotrivă, după cum au remarcat unii intelectuali comuniști, accentul pus pe dorințele personale În detrimentul luptei colective era inerent reacționar 13. Altele erau implicațiile cu adevărat subversive ale interpretării marxiste propuse de Noua Stângă. Comuniștii și toți ceilalți puteau să ignore retorica eliberării sexuale. Nu-i deranja nici măcar estetica antiautoritaristă a noii generații
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
chiar stilul vestimentar) erau În decalaj față de transformările culturale și sociale rapide din ultimul deceniu. Birourile și atelierele erau conduse de la vârf fără a lua În seamă reacțiile angajaților. Managerii puteau să sancționeze, să umilească sau să concedieze personalul după dorință. Salariații nu se bucurau de respect, opiniile lor nu erau ascultate. Din ce În ce mai multe voci solicitau o inițiativă sporită din partea lucrătorilor, mai multă autonomie profesională, chiar autogestiune (self-management). Aceste probleme nu mai fuseseră pe agenda conflictelor de muncă În Europa de pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
după Primăvara de la Praga din 1968 am Început să vedem cine este fiecare. Zdenìk Mlynáø Ieri a venit dintr-odată. Paul McCartney În blocul sovietic, anii ’60 au fost evident trăiți altfel decât În Occident. După 1956, destalinizarea a Încurajat dorința de schimbare, așa cum decolonizarea și dezastrul din Suez o făcuseră În Vest, dar Înăbușirea revoltei din Ungaria a arătat clar că reformele nu se vor produce decât sub auspicile Partidului. Lucru care amintea la rândul său că sursa comunismului era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu a supraviețuit decât grație economiei capitaliste ilicite din interior, la care a Închis ochii 2. Reformele economice din anii ’50 și ’60 au reprezentat de la Început o tentativă disperată de a petici un sistem cu disfuncții structurale. În măsura În care exprimau dorința vagă de a descentraliza decizia economică și de a autoriza În practică producția privată, ele nu conveneau puriștilor din vechea gardă. Dar altfel, liberalizarea adoptată de Hrușciov și apoi de Brejnev nu prezenta o amenințare imediată pentru rețelele de putere
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
interziși până la menționarea liderilor asasinați nu era decât un pas. În aprilie 1963, Ladislav Novomeský, un scriitor slovac reabilitat, l-a menționat deschis și admirativ, la Congresul Scriitorilor Slovaci, pe „prietenul și tovarășul” său Clementis, una dintre victimele procesului Slánský. Dorința de a spune - de a vorbi despre trecut - era În centrul atenției, deși formulată Încă Într-un limbaj „revizionist” plin de precauție: când tânărul romancier Milan Kundera a publicat un articol În periodicul cultural praghez Literární noviny În iunie 1963
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
după o lungă pauză, tulburări de alt gen. La 31 octombrie 1967, un grup de studenți de la Universitatea Tehnică din Praga au organizat o demonstrație de stradă În cartierul Strahov pentru a protesta Împotriva Întreruperii curentului electric În cămine, Însă dorința lor de „mai multă lumină” a fost interpretată corect Într-un sens mai larg decât cel strict casnic. „Evenimentele de la Strahov”, cum au fost botezate mai târziu, au fost Înăbușite violent și eficace de poliție, dar ele au Încărcat și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru minoritatea catolică, se temea acum cu adevărat de „provizoriii” Înarmați. Fără prezența militară britanică, provincia s-ar fi cufundat și mai adânc Într-un război civil deschis. Guvernul britanic era așadar prins la mijloc. Inițial, Londra a simpatizat cu dorința de reforme a catolicilor, dar, după asasinarea unui soldat britanic În februarie 1971, guvernul a introdus detenția fără proces și situația s-a deteriorat rapid. Într-o zi din ianuarie 1972, rămasă În amintire ca Bloody Sunday („Duminica Însângerată”), trupele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ei erau infanteria terorismului. Pe de altă parte, Îndeosebi În Germania de Vest, energia emoțională investită În ura față de Republica Federală avea surse mai adânci și mai ascunse decât giumbușlucurile retorice prost adaptate ale radicalismului de secol al XIX-lea. Dorința de a prăvăli edificiul securității și stabilității În capul generației părinților era expresia extremă a unui scepticism mai general, În lumina trecutului recent, cu privire la credibilitatea locală a pluralismului democratic. Nu e o Întâmplare, așadar, că „teroarea revoluționară” a luat forma
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sfidează parodia: pe lângă Brigăzile Roșii existau Lotta Continua, Potere Operaio, Prima Linea și Autonomia Operaia; Avanguardia Operaia, Nuclei Armati Proletari și Nuclei Armati Rivoluzionari; Formazione Comuniste Combattenti, Unione Comunisti Combattenti, Potere Proletario Armato și multe altele. Dacă această listă trădează dorința disperată a câtorva mii de foști studenți, situați la extremitățile obscure ale mișcării muncitorești, de a-și exagera importanța socială și revoluționară, impactul efortului lor de a se impune În atenția publică nu trebuie subestimat. Curcio, Mara Cagol (partenera lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să mai fie constrânsă În politica externă de principiul reunificării germane viitoare. Mesajul era limpede: În loc să ceară soluționarea „problemei germane” ca precondiție a destinderii, noua generație de diplomați germani trebuia să-și inverseze prioritățile dacă dorea să-și atingă scopul. Dorința lui Willy Brandt de a renunța la convențiile politicii vest-germane se baza În mare parte pe experiența lui ca primar al Berlinului de Vest. Nu Întâmplător cei mai entuziaști susținători ai Ostpolitik În toate formele ei erau foști primari ai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Statele Unite, refuzau să acorde mai mult decât recunoașterea de fapt a unui statu-quo câtă vreme „problema germană” nu era soluționată. Dar acum, având În vedere că Înșiși germanii Întindeau o mână vecinilor de la est, poziția occidentalilor urma să se schimbe; dorința liderilor sovietici era pe cale să se realizeze. În cadrul ambițioasei lor strategii de destindere a relațiilor cu URSS și China, președintele Richard Nixon și secretarul său de stat, Henry Kissinger, au fost mai deschiși decât predecesorii lor la negocieri cu Moscova
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Boris Souvarine 1. Dar venea la momentul oportun. Criticii intelectuali ai comunismului n-au lipsit niciodată, Însă impactul lor a fost atenuat timp de zeci de ani În Occident (și, după cum am văzut, și În Est până În anii ’60) de dorința generală de a găsi ceva bun, cât de puțin, În urgia socialismului de stat care lovise jumătate de continent, după ce apăruse În Rusia În 1917. „Anticomunismul”, indiferent ce mobiluri avea sau i se imputau, suferea de un grav handicap: părea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
toate aceste acorduri; Decretul 120 de la Helsinki fusese chiar Încorporat În mod formal În Codul Civil ceh6). Semnatarii acestui document (cunoscut sub numele de Carta 77) se defineau drept o „asociație neoficială și deschisă de persoane ș...ț unite de dorința de a face tot posibilul, la nivel individual și colectiv, pentru respectarea drepturilor omului și drepturilor civile În țara noastră și În Întreaga lume”. Ei au avut grijă să evidențieze faptul că asociația Carta 77 nu era o organizație, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acest motiv, mulți intelectuali din societățile comuniste au preferat să renunțe la ocaziile de emigrație și exil: mai bine să fii persecutat, dar important, decât liber și irelevant. Teama de irelevanță mai alimenta o considerație În acei ani, și anume dorința unei „reîntoarceri” urgente În Europa. Ca și cenzura, aceasta era o preocupare exclusiv intelectuală - mai exact, era apanajul scriitoriilor din provinciile vestice ale fostului Imperiu Habsburgic, unde Înapoierea și subdezvoltarea impuse de canonul sovietic au fost resimțite cel mai dureros
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Încurajând idei noi pentru ca apoi să alunece din nou În brațele conservatorilor din partid, În timp ce reformiștii radicali precum Iakovlev sau Boris Elțîn Îl presau să meargă mai departe. Aceste oscilări, ezitarea lui Gorbaciov de a urmări până la capăt logica idieilor, dorința de a nu merge prea departe ori prea repede i-au dezamăgit pe mulți dintre admiratorii săi de la Început. Renunțând la monopolul de putere și inițiativă al partidului, Gorbaciov și-a redus Însă și propria influență. Ca urmare, el a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unității naționale de dragul păcii, polonezii ar trebui să renunțe la aspirațiile lor de libertate În numele aceleiași „priorități absolute”. Cinci ani mai târziu, vorbind la un simpozion al Partidului Social-Democrat despre „Mitteleuropa”, influentul scriitor Peter Bender accentua cu mândrie că, „În dorința de destindere, avem mai multe În comun cu Belgradul și Stockholmul, cu Varșovia și Berlinul de Est șsublinierea Îmi aparțineț, decât cu Londra și Parisul”. Ulterior, a ieșit la lumină faptul că liderii PSD le făcuseră În mai multe rânduri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Statele Unite au jucat un rol remarcabil de modest În Întâmplările dramatice din 1989, cel puțin până când faptul s-a consumat. Iar modelul social american - „piața liberă” - era invidiat sau emulat de oameni doar ocazional. Pentru cei care trăiau sub comunism, dorința de eliberare nu Însemna că tânjeau după competiție economică neîngrădită sau că voiau să piardă serviciile sociale, garanția unui loc de muncă, chiriile ieftine și alte avantaje ale sistemului. Unul dintre farmecele Europei, așa cum era imaginată În Est, era că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vechi de când lumea” (la „extremitățile necizelate” ale Europei, cum spunea În 1791 marchizul de Salaberry) au izbucnit din nou, cum se Întâmplase periodic În secolele trecute. O națiune Întreagă a fost cuprinsă de animozități criminale, alimentate de amintirea nedreptății și dorința de răzbunare. Cum spunea În septembrie 1992 secretarul de stat american Lawrence Eagleburger, „cei din afară nu pot face nimic până când bosniacii, sârbii și croații nu se hotărăsc să nu se mai omoare Între ei”. La polul opus, unii istorici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
inevitabilă: ea era cea mai integrată dintre republici și avea cel mai mult de pierdut prin separararea forțată a comunităților constituente, răspândite și amestecate pe tot teritoriul; Înainte de ascensiunea lui Miloševiæ, nici una dintre minoritățile etnice sau religioase nu manifestase o dorință susținută de a avea instituții separate. Dar, când republicile nordice s-au desprins de federație, chestiunea a revenit la ordinea zilei. După 1991, era firesc ca musulmanii și croații din Bosnia să prefere suveranitatea, și nu statutul de minoritate În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
susținută energic de ofițerii francezi și britanici din forțele ONU și din afara lor) că sârbii bosniaci erau puternici, hotărâți și bine Înarmați. Ei nu trebuiau provocați: orice Încercare de a forța În Bosnia un acord de pace contrar intereselor și dorințelor lor, se sugera, ar fi fost nu numai nedrept, ci ar fi riscat să agraveze situația... raționament Întărit cu viclenie de Belgrad, deși Miloševiæ pretindea că nu influențează cu nimic deciziile sârbilor din Bosnia. Deși se bucurau de libertate deplină
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vizitele frecvente ale unor diplomați americani - teribil de mândri de talentele lor de negociatori -, dictatorul iugoslav putea crede că era privit În Vest nu ca un dușman de moarte, ci ca un interlocutor privilegiat 10. și el cunoștea prea bine dorința supremă a comunității internaționale de a evita orice altă redesenare a frontierelor dintre state. Chiar și În iulie 1998, când existau dovezi clare că situația din Kosovo e disperată, miniștrii de Externe din Grupul de Contact declarau public că soluția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]